Tuesday, November 28, 2006

Coincidentele


Coincidentele. Multi nu cred in ele, multi le ignora refuzand sa creada ca ele inseamna ceva, iar pentru multi viata lor inseamna un mic sir de coincidente. Eu cred ca am avut parte de oarece coincidente incat sa imi dau seama ca au si ele un scop. Uneori il vedem, uneori il ignoram, sau uneori pur si simplu nu il intelegem pe moment. Daca stai sa te gandesti mult timp la un lucru sau iti doresti ca un lucru sa se intample deseori acel lucru o sa devina real. Asta este o coincidenta Si nu degeaba se spune sa ai grija ce iti doresti ca se poate intampla! Oricum, coincidentele pot fi stranii si totusi funny, mai ales cand vezi cat de mica e lumea si cand vezi ca, desi zicem noi ca suntem multi tot ne cunoastem intre noi. Ca explicatia sa fie si mai plauzibila sa dau cateva exemple de coincidente care imi vin acum in minte pe post de pop-up : cand te intalnesti prin centrul Bucurestiului cu varul tau din alt oras care venise doar pentru cateva ore in oras la un concert, cand intr-o anumita perioada din viata, toti pe care ii cunosti se numesc Alex/Alexandra, cand se intampla sa aflii subiectele la teze cu o noapte inainte in somn, cand te trezesti in excursia organizata de liceul tau cu unul dintre cei mai buni prieteni, cand tu si somebody else spuneti acelasi lucru in acelasi timp, cand incerci sa suni o persoana care culmea! incearca si ea sa te sune tot atunci, cand stii deja ce se va intampla in urmatoarele cateva secunde (deja-vu), cand ghicesti urmatoarea melodie de la radio sau cand unele raspunsuri ce le cauti ziua, le descoperi noaptea in vise. Pentru mine cel putin astea fac parte din acele coincidente stranii pe care toti le traim uneori, acele serii de evenimente neobisnuite ce ne transforma in personajele unei povesti misterioase si pline de sens povestea vietii noastre . Primul pas spre cunoasterea divina este constientizarea si acceptarea coincidentelor.

Tuesday, November 14, 2006

Tren...















IN TREN

E larma si trenul sta gata sa plece,
Vagonul se umple de oameni straini.
Mi-e inima stransa, e sapte si zece,
Ma-ntorc la fereastra si stau ca pe spini.
Da-i baiete drumul ca n-avem rabdare,
E gata, un suier, un repede zvon
Si simt ca se misca cu noi, salutare!
Trec umbre grabite pe langa vagon.
E clipa cand glasul durerilor tace,
Duc mana la frunte si ochii mi-i strang
Si-n suflet deodata un gol mi se face
Da-i baiete drumul ca-mi vine sa plang!
Acum, pe de laturi incep sa ramana
Semnale, macazuri, vagoane si fum.
Trec umbre de oameni cu steaguri in mana
Si trenul, navalnic, se-asterne la drum.
Adio, adio, romantica urbe,
Adio zadarnic si dulce trecut!
Din goana, cand trenul se-ndoaie la curbe,
Scot capul afara si lung te salut!
Orasul ramane sclipind in lumina,
Biserici si case, deodata apun.
In fata ne cade o verde cortina
Si trenul alearga, alearga nebun.
Se schimba decorul, privelisti sure,
Un ses peste care trec umbre de nori,
Un drum singuratic, un colt de padure
Cu varfuri uscate si cuiburi de ciori.
In arie larga se-nvarte pamantul
Si fuge-n rotire intregul teren,
Pe netede campuri ne ducem ca vantul,
Cantoanele albe se uita la tren.

Wednesday, November 01, 2006

Cucerind Ciucasul

La 7 fara 20 dimineta ceata vesela din Onicescu era in fata liceului.. bine.. nu eram inca toti.. dar o mare parte.. eram prezenti cu rucsacii in spate si multa voie buna. ne strangem toti nebunii ( am umplut 2 autocare ), apar si profele si mergem spe autocar. Acolo imbulzeala mare... nu stiam care in ce grupa e si care autocar al cui e... dupa ce ne-am urcat intr-un autocar gresit.. l-am gasit pe al nostru.. ne-am gasit locul.. si excursia a inceput. In autocar lumea inca motaia.. asta pana sa ajungem prin "mica portiune de curbe" dintre Valenii de munte si Cheia. Portiune.. in care jumate de autocar.. se vaita ca ii e rau.. pt ca domnu' sofer mergea ca un bou se urla pe acolo dupa pungi.. ceva de speriat.. ca sa nau mai vb ca erau super incantati la vederea unei lamai.. (da rad.. pt k nu imi era si mie rau.. ca altfel.. poate nu ). Apoi.. ajunsi la Cheia.. mai mergem vreo 5 km.. pana la Cabana Valea Berii.. de unde am pus in functiune pejosul . De acolo am inceput traseul… totul parea superb.. peisaje de vis.. culori de toamna… paseam pe covorul de frunze ce fosneau la contactul cu bocancul meu. La inceput… traseul era usor.. drum de masina… pana am ajuns la rascrucea unde traseele se imparteau [intre cabana Ciucas unde am urcat 90% din grup] si Cabana Muntele Rosu [ traseu usor, o ora mers lejer.. unde au urcat cateva personae mai lenese.. ]. De acolo a inceput greul.. pantele se inclinau din ce in ce… si drumul parea interminabil. Dar mai faceam cate un mic popas.. o poza… o pauza de masa.. si pana la urma ajungem sus la Cabana Ciucas.. Altitudine : 1552. Priveliste to die for! Ne uitam tot ca prostii in zare… multe piscuri ni se pareau mai aproape de noi.. norii nu mai pareau de neatins. Moment de lunch break.. si de facut multeeeeee poze! Cu asemenea peisaj de jur imprejur nici nu stiai unde sa te uiti... nord, sud, est, vest... eu cel putin eram buimaca. Era prima data in muntii Ciucas... dar in mod sigur nu va fi si ultima. Apoi.. am urcat paba la baza „Babelor la sfat” de unde am hotarat sa ne intoarcem.. ca sa ajungem in timp util la autocar. Drumul de intoarcere nu mi s-a mai parut asa de lung... poate fiindca il stiam... Dar.. macar acum nu ne mai grabeam asa de tare.. ne atinseseram scopul, eram multumiti.. si ne permiteam luxul de a zabovi pentru poze. Intorsi la autocar.. din nou.. cearta pe autocare.. [aveam si noi o fixatie]. Am mai facut o pauza la Manastirea Cheia... si apoi.. o pauza [absolut necesara! ] In Valenii de munte. de ce tocmai acolo? Orasul nu conta... conta doar faptul ca este un orasel destul de mare incat sa aiba o cofetarie.. unde muntzomanii din autocarul nostru sa isi potoleasca pofta de „ceva dulce”. Saraca tanti de la cofetarie.. cred ca a facut colaps cand a venut cati nebuni ii invadasera cofetaria.. apoi.. ne-am imprietenit cu adormeala.. si am mai furat cate un pic de somn.. pana la sosirea la destinatia finala..