Sunday, September 23, 2007

Dimineata devreme

Pasii se aud de la departare calcand pe maldarele de frunze adunate pe o alee a parcului. Frunzele galbene se desprind usor de crengutele ce pana nu demult le hraneau si incep un scurt periplu prin vazduh, incercand sa ne fure un zambet prin dansul lor. Ele nu cad pur si simplu.. totul este un dans, o sarbatoare. Se desprind pentru a lasa loc ca o parte din ele sa revina, sa reinvie odata cu primavara. Dar acum, toamna, e timpul ca ele sa formeze un covor, incercand sa incalzeasca pamantul, si sa-l pregateasca pentru frigul ce va veni odata cu sosirea zapezi, care va schimba cromatica peisajului. Inaintez pe panta, urcand agale. Respiratia mi se regleaza, se obisnuieste cu mersul in natura si cu pasul mai grabit. Copacii din jur parca isi flutura crengutele in semn de salutare, poate m-ar si imbratisa daca ar avea posibilitatea. Ma fac sa sa simt ca un om ce revine dupa multa vreme acasa, si este intampinat in prag de toti cei dragi lui. Bancutele de pe laterala sunt goale, asteapta ca cineva sa vina sa le revendice in orice moment, dar este inca prea devreme, asa ca nu isi fac griji. Doar stau tacute, si asteapta, se uita dupa mine si imi urmaresc pasii care din pacate pentru ele nu se opresc acolo. Ei isi continua drumul tot in sus.. la un moment dat parasind aleea, calcand pe un maldar de frunze si ajungand pe o noua alee mai retrasa. Acolo dupa cativa metri isi opresc calatoria, urcand cele cateva scari si asezandu-se confortabil. In jur totul e liniste, peisajul e demn de o revista foto, si parca iti e si frica sa te misti pentru a nu perturba linistea. Dar in cele din urma ma indur.. scot cartea si parasesc peisajul superb de la Arenele Romane, pentru a ma afunda pentru vreun ceas intr-un altul imaginat de vreun autor de peste hotare. Stiu ca la intoarcere, totul va fi tot acolo, si mai stiu ca scarile se bucura de vizita mea.

2 comments:

Eustake said...

Oho, Arenele Romane! Stiam oricum ca iti place acel loc din cate mi-ai zis, iar cu acest text in care descrierea predomina ai adus parca un tribut acelei atmosfere tomnatice resimtite intr-o zona bine ascunsa in fata altor oameni. E interesant cum ai personificat bancile sau copacii, cadrul pare sa fie viu asemeni unui om. Daca la copac se intelege, la banca este altceva si mi-a amintit de o secventa din nu stiu ce poezie a lui Nichita Stanescu :) Stilul de descriere este atragator, in orice moment poate aparea o abstractizare a peisajului, o personificare a sa...

Anonymous said...

zoooooooooopppper