Thursday, May 29, 2008

Ani de liceu la final

Mai e puţin.. şi se termină. Azi ne-am primit albumele foto de final.. e oarecum trist. E trist ca se termină.. că plecăm şi totuşi frumos pentru că a fost, pentru ca noi am fost.. şi pentru că vom fi.. cel mai trăznit E al dirigăi. Îmi va fi dor de praful de cretă.. de minutele în care mă chinuiam să sterg tabla lună.. sau în care încercam să-l fraieresc pe Pascu să o şteargă.. Sau cum ne îmbulzeam uneori ca o turmă când un profesor ne cerea cretă. Buretele şi creta.. reprezintă... o parte din viaţa de liceu.. o parte la care renunţăm pentru a ne maturiza şi a trece la marker si tabla albă.

Mereu îmi voi aminti cu drag de anii de liceu, şi mereu mă voi întrista când voi asculta melodia.. dar au fost ani frumoşi.. plini de peripeţii : Monica şi Para cel puţin ar trebui să intre în istorie.. ei doi încă din a 9-a au făcut toate tâmpeniile posibile.. şi porneau luptele greco-romane. îmi aduc şi acum aminte cum îşi tunau unul altuia coşurile de gunoi în ghiozdan, sau cum încercam să copiem la latină pentru "sfântul 5". Latina mereu ne-a terminat cu zile.. şi totuşi sunt convinsă că ne va fi dor de profa.. poate chiar şi de madama Ştefureac. Ne va fi dor de poze, de urlete.. de frezele Claudiei, de privirile ucigătoare ale Iuliei, de sictirul din unele dimineţi al Monkadei, de fitzele lui Para .. şi de rarele lui vizite la şcoală, de ţipetele colegei mele de bancă Teo.. care mă mir că nu a răguşit ţipând la mine 4 ani.. sau surzind.. stând cu mine în bancă ;)) de Alexa care cita mereu ceva din Vama.. de Denisa care a aruncat cu telefonul în orice colţ al clasei.. uneori aruncând şi cu altele nu doar al ei.. de Bori care într-un timp îşi scăpa telefonul din bancă de 3 ori pe zi minim, de Emilia cu care mă hârjoneam şi gâdilam până când săraca se umplea de vânătai, de Marina care când se entuziasma.. nu mai tăcea nici bătută, de Adriana care mereu avea ceva de comentat, de Mihaela T cu Spania ei, de Lighi cu tapatul ei în ore, de Andrada cu curele de slăbire, de Răzvan cu completările lui la geografie, de Irina şi de verişoare care mereu stăteau cuminţi la locul lor, de Lili cu care poveşteam multe dimineţi până la şcoală, de Mădălina.. de Maria Cristina.. de Mihaiela Ioniţă.. copilul clasei.. de Florin.. De zilele când Rădulescu îi vâna pe fumători, de zilele cu zăpadă când cel puţin o fată era spălată, de Claudia cu al ei Gigel celebru, de Monica şi veşnicele ei tâmpenii sau mutre, de telefoanele care sunau în ore.. de copiatul la lucrări, de lucrările când eram prinşi cu copiuţa, de multele clipe faine petrecute de-a lungul anilor în diverse formule, in Calabria sau în Bodegă (La Sediu).. peste drum de liceu. Locurile noastre de veci.. aici păpam, aici ne vărsam amarul, aici ne sărbătoream.. aici s-au întamplat multe, aici am descoperit multe cocktailuri, aici am învaţat uneori cum să fim o clasă.. şi să fim prieteni nu doar colegi. Ne va fi dor de orele când ne plictiseam şi pur şi simplu scoteam o carte din ghiozdan şi lecturam în voie.. de discuţiile despre vară, de planurile pe care ni le făceam, de tezele care cândva ne stresau.. de lucrarile care nu se mai terminau, de anumite cereri exagerate ale profilor, de sala de sport unde pătimeam în unele zile de luni când reuşeam să ne trezim atât de matinal încât să facem prezenţa la prima oră, de profa de religie care săraca ne-a suportat 4 ani de zile.. toate cretinitaţile din lume, de baia unde mereu erau vreo 2 uşi stricate.. şi trebuia careva să îţi ţină de uşa, de zilele când canicula ne gonea în terasă, de zilele de boboci când pe gerul bobotezii colindam parcurile din împrejurimi, de feţele pe care le făcea diriga în timp ce ne număra absenţele. Şi cum să uit tocmai de acţiunile.. care nu se mai terminau.. la română, istorie, filosofie, latină.. multă muncă şi bucurie la final când totul era un succes şi eram felicitaţi din toate parţile. Plus lansările de carte la care eram duşi de către diriga.. a.. şi SUPERBELE EXCURSII făcute cu profa de bio, Niţu Alina (o profă care.. ne-a fost extrem de aproape oricând am avut nevoie de cineva).. prin Ciucaş, Curtea de Argeş, Bucegi.. Săraca profa, ne-a dus peste tot.. şi a avut grijă de noi.. A făcut mereu excursi superbe, pentru care ne băteam pe locuri. Excursii care începeau dimineaţa devreme cu ochii cârpiţi în faţa liceului şi care se terminau cu avansate dureri musculare şi oboseală cruntă seara.

Am avut conflicte din plin, ne-am luptat, am ţipat unii la alţii ca descreietaţii uneori pentru un nenorocit de studiu de caz, alteori din cauza unei priviri.. alteori din cauza unui gest pripit.. s-au aruncat multe cuvinte în aer.. şi totuşi.. ne va fi dor.. ne vom aduce aminte cu drag de zilele când trebuia să mutăm toată clasa pentru studiu de caz, sau când trebuia să muncim nopţile să terminăm la timp, pentru ca diriga să fie mulţumită, sau de pauzele în care aruncam cu diverse unii după alţii, de pauzele când coboram în curte cu cei care fumau pentru a mai sta cu ei.. şi a mai vedea soarele, de pauzele când ne jucam cu baloane, de pauzele când ne fugăream prin clasă ca nişte copii de grădiniţă. Sunt atât de multe momente superbe.. încât cea mai mare frică este să nu le uit.. unele sunt imortalizate în poze.. altele doar în memorie, care e destul de fragilă.

Anii de liceu chiar au fost ceva special.. 4 ani care parcă au fost câteva luni.. 4 ani alături de nişte colegi faini.. şi nişte profi interesanţi, într-un liceu bine ascuns în spatele unui gang. Va fi ciudat.. ca în scurt timp aceea clasă să nu mai fie "a mea". Am stat 4 ani de zile.. în banca a 2-a de pe mijloc.. înspre geam. Am avut aceeaşi colegă de bancă.. şi aceleaşi 2 colege în banca din spate. Conversaţiile noastre în 4, erau să ne dea afară de la oră de multe ori.. am scris tone de bileţele, invetând chiar şi un alfabet numai al nostru în cazul în care cădea în mâinile inamicului, pentru a fi mai greu descifrat. Conversam prin tone de foi.. până să apară cosmote-ul.. Ne certam.. ne dădeam cu caietele şi cărţile în cap.. ne luam pixurile, ne încurcam între noi manualele.. NOI SUNTEM SI VOM FI CLASA A 12-E DIN ONICESCU!

You're gonna miss this
You're gonna want this back
You're gonna wish these days
Hadn't gone by so fast
These are some good times
So take a good look around
You may not know it now
But you're gonna miss this
(clipul şi melodia aici)

Pentru alte articole din seria "Ani de liceu" click AICI.

Wednesday, May 28, 2008

Colegiul National Octav Onicescu

Colegiul Naţional Octav Onicescu.. mi-a fost timp de 4 ani.. (minus o lună.. ) o a 2-a casa.. pentru că, aici mi-am făcut mulţi prieteni.. aici am avut ocazia de a găsi nişte profesori excepţionali, aici am avut ocazia să profesez ca jurnalist.. la revista liceului, "Jurnal de Liceu".. cu care ne mândrim, fiind pe primul loc in capitală. Am paşit în urmă cu 4 ani în curtea ticsită de oameni.. şi cu paşi mici şi timizi m-am dus înspre careu.. încercând să-mi văd viitorii colegi.. Nici nu aş fi bănuit în aceea zi.. cât îmi va oferi liceul şi cât voi ajunge să-l plac.

În primul rând pentru că există o directoare de nota 10. Doamna Pavelescu Livia, este o adevărată comoară pentru acest liceu.. ea fiind cea care se agită pentru orice, care atrage fonduri, care modernizează liceul pentru noi. Doamna directoare, este cea care menţine un dialog deschis între elevi şi direcţiune. Nu cred că a existat vreodată ceva care să nu se rezolve imediat, sau elev care să intre în acel birou şi să nu iasă mulţumit. Orice problemă ai.. se poate rezolva! Ca să nu mai vorbesc că tot doamna directoare m-a sprijinit în ideea mea de a-mi expune câteva fotografii. Un om excepţional mereu deschis oricaror idei.

În liceu.. am avut ocazia să activez la ziar, unde am învaţaţ multe. Am învăţat să redactez, să respect termene limtă, să lucrez în Quark, să îmi sacrific timpul pentru o cauză. Apoi.. prin clubul de turism, am avut ocazia să cunosc oameni excepţionali cu care am cutreierat Bucegii si Piatra Craiului. Apoi.. am avut ocazia să plec într-un schimb de experienţă acum 2 ani, în Belgia. Alţi colegi, au plecat anul acesta 2 săptămâni în Portugalia..

Este un liceu mic, un liceu ascuns undeva în sectorul 4, dar un liceu ce vine puernic din urmă.. câştigându-şi renumele.. bucăţică cu bucăţică. Un liceu ce merită avut în vedere! Eu.. sincer nu regret nicio clipă că am avut o asemenea ocazia să învăţ în onicescu.. şi să fiu "onicean".

Monday, May 26, 2008

Drumul Sinaia - Poiana Stanii Regale in poze

Voiniceşte înaintăm pe cărari de munte, dupa praful de pe asfaltul capitalei.. ne plăngem puţin de brusca schimbare.. care deşi este benefică ne solicită anumiţi muşchi ce intraseră in adormire.
Ţinându-ne unii de alţi.. înaintam.. ne dorisem munte.. şi excursie.. aşa că.. deşi ritmul impus de nenea ghidul era puţin cam rapid pentru majoritatea.. ce abia îţi intrau în ritm..
Erau atâtea plante şi plăntuţe de admirat pe jos.. încât nici nu ştiai pe unde să te uiţi.. totul de un verde atât de crud.. şi peisaje superbe.. linişte (cât de cât.. mereu fiind careva din grup care să ţipe puţin). Era o lume faină.. şi pe jos. Doar e sfărşit de primăvară.
Traseul este uşor.. după ce îţi stabileşti un ritm şi te ţii de el.. la noi.. pentru început ritmul se numea "popas"! Asta ne auzeai urlând de câte ori aveam ocazia.
Noi înaintam spre Poiana Stânii Regale, un loc unde eu nu mai fusesem până acum, urcând la cota 2000 pe binecunoscutul traseu 1400-2000, este un mic platou.. situat la o altitudine de 1270 de metri, la poalele Muntelui Piatra Arsa.
Un traseu, perfect pentru oricine.. nu este lung, nu este atât de solicitant.. şi după urcare te poţi răcori la cabană.. unde de asemenea poţi şi papa ceva bun. Un drum perfect şi relaxant... recomandat oricum doreşte o gură de aer proaspăt şi mult verde.

Saturday, May 24, 2008

In the end


Meredith: We go into medicine because we want to save lives. We go into medicine because we want to do good. We go into medicine for the rush. For the high... for the ride. But... what we remember at the end of most days are the losses... what we lay awake at night replaying is: the pain we caused or failed to cure; the lives we ruined or failed to save. So the experience of practicing medicine rarely resembles the goal. The experience too often is ass backwards and upside down. (Grey's Anatomy season 4, ep 10).

Richard: Look at me. This day, this day you feel helpless. This day makes all those other days when you fight to save a life and lose. This day makes you grateful you have a chance to do anything at all. You take it in. (Grey's Anatomy season 4, ep 10).

Doar o ploaie de vara

Ieri.. eram în acceleratul de Bacău.. ce fugea rapid.. pe linii înspre capitala însorită şi asupra căreia s-a abătut zăpuşeala, dar.. în mica noastră staţionare în Mărăşeşti.. a început să plouă torenţial pentur vreo 5 minute.. era ceva frumos.. cum se scurgeau picurii de de ploaie peste conductor.. pe geamuri.. erau mari.. si rapizi.. lovind tot ce le stătea în cale. Era o ploaie caldă de vară.. deşi este încă mai, o ploaie care am simţit-o în palmă.. şi care a pierit.. la ieşirea din zona de triaj.

Cetatea Cherven din Parcul Rusenski Lom, Bulgaria

Fortăreaţa Cherven a fost un centru militar, administrativ, economic şi cultural al celui de al doilea Stat Bulgar in sec 12-14. Ruinele fortăreţei sunt localizate lângă satul cu acelaşi nume, situat la 30-35 km sud de oraşul Ruse, in nord-estul Bulgariei.
Oraşul a fost construit pe ruinele unei fortăreţe bizantine datând din sec. 6, întreaga suprafaţă fiind nelocuită de la sosirea tracilor. Cherven a fost menţionat pentru prima oară in sec. 11 în scrieri vechi bulgare (slavone) apocrife. Importaţa fortăreţei a crescut după anul 1235, pe măsura ce aceasta a devenit “reşedinţa” bisericii ortodoxe bulgare.

A fost capturată şi afectată de raidurile din 1242 “Horzii de Aur” ale mongolilor şi cucerită de trupele bizantine în perioada domniei Ţarului Ivailo (1278-1280). În cea de a doua jumătate a sec. 14, suprafaţa de apărare a cetăţii depăşea 1 km pătrat şi a cunoscut o dezvoltare urbană puternică, încluzând un oraş intern bine fortificat pe un teren stâncos, situat pe unul din braţele râului Cherni Lom, precum şi un oras extern, situat la picioarele rocii, în vecinatatea dealurilor.

Oraşul avea un sistem complex de fortificaţii. Cherven s-a dezvoltat ca oraş industrial in sec. 14, printre ocupaţiile locuitorilor numărându-se extracţia fierului, prelucrarea acestuia, facerea de obiecte preţioase şi bijuterii, construcţiile, artele. Oraşul era o joncţiune importantă de drumuri între Dunăre şi interiorul tării, ceea ce a făcut din oraş un centru – cheie al comerţului.

Cherven a fost cucerit de otomani in 1388, iniţial a pierdut funcţiile administrative, apoi a scăzut ca importanţă.

Satul modern Cherven, situat în apropierea ruinelor oraşului medieval avea, in septembrie 2005, 302 locuitori. Un sătuc mic şi care arată destul de bine.. De sus de pe cetate, arată chiar ca locul de vis unde să traieşti.. nu poţi să nu-i invidiezi pe locuitori pentru superba privelişte cu care se trezesc în fiecare dimineaţă.
Ruinele de la Cherven sunt un site arheologic de mare importanţă pentru cultura bulgară a evului mediu. Primele excavări au început in perioada 1910-1911 sub conducerea profesorului Vasil Zlatarski, cercetările constante efectuate asupra sitului începând in 1961.
Activitatea arheologică este condusă în prezent de Dr. Stoyan Yordanov de la Muzeul Regional de Istorie din Ruse. Dr. Yordanov are o experienţă de peste 30 ani în ceea ce priveşte lucrările arheologice de la Cherven şi conduce în fiecare vară excavările ce se efectuează în oraşul vechi. Astfel, au fost dezgropate: palatul feudal, zidurile de fortificaţie de 3m, 2 pasaje subterane pentru rezerve de apa, 13 biserici, clădiri administrative şi rezidenţiale, ateliere şi străzi.
Site-ul a devenit rezervaţie arheologica din 1965 şi e o atractie turistica populara. Chiar in ziua vizitei noastre, la 5 minute după ce ajunsesem noi.. parcarea s-a populat instant.. apărând din senin cel putin vreo 5-6 maşini.. toţi pornind veseli înspre ruine.. în frunte cu ghidul ce le povestea istoria, din păcate doar in limba bulgară.

Wednesday, May 21, 2008

Masivul Stara Planina

Poza făcută de la monumentul de la Shipka, într-o faină zi de mai.. vedere înspre Gabrovo.. Arăta superb.. încep deja să mă gândesc serios la o plimbare prin munţii vecinilor nostri.. sper doar ca ei să stea bine cu marcajele de pe trasee.. că dacă se aseamănă cu noi nu e de bine ;))

Benoit Duteurtre - Fetita si tigara

Totul în carte porneşte de la un lucru.. cotidian.. o simplă ţigară şi efectele ei. O lume ciudată..în care o ţigară poate salva un om vinovat de la închisoare.. şi îl condamnă pe cel nevinovat.. din cauza micii sale dependenţe legate de aceea ţigară. O lume ciudată în care "copii nu mint".. când defapt.. la vârsta aceea, copii spun multe verzi şi uscate, acest lucru făcând parte din farmecul vârstei. O carte micuţă şi interesantă despre prostia omenească.. şi multe alte lucruri care ne orbesc.. şi care încet, încet.. ne duc la distrugerea societaţii în care trăim prin legi din ce în ce mai stupide.

Stara Zagora Mineral Bani (Стара Загора)

Staţiunea este linistită, în genul staţiunilor balneoclimaterice de la noi, Govora, ori Călimanesti. Diferenţa constă în aceea că e situată într-o pădure, departe de orasul Stara Zagora, aflat la 13 km. Chiar şi în camera hotelului, ciripitul păsărilor era fundalul sonor, hotelurile fiind construite astfel încât să aibă de jur-împrejur fiecare oaza lui de verdeaţă.

Este destinaţia favorită a locuitorilor de la oraş, care, mai ales in weekend vin la terasele sau restaurantele hotelurilor din staţiune să serveasca masa cu prietenii, să se relaxeze şi să se simta bine. Nu e de mirare că e o atractie pentru turişti, deoarece liniştea de aici e profunda, tulburată doar de zgomotul vântului, ce bate printre copaci, de ciripitul păsărilor, iar mirosul de “verde”, de aer de munte este perfect pentru a putea face un sfârşit de săptămână să devină perfect.

Din păcate, staţiunea nu a scăpat de urmele lăsate de anii comunismului, nu au fost făcute investiţii decât în hotelurile nou construite. Centrul a rămas ca şi acum 50 ani, cu cladiri vechi si darapanate, cu un magazin “general” şi o cârciumioară alături… Nu prea ai ce servi la terasă, aşa că magazinul e binevenit pentru o bere rece sau o pâine.

Stara Zagora se afla în inima Bulgariei, la "piciorul" masivului montan Stredna Gora. Staţiunea nu este foarte cunoscută, dar oraşul Stara Zagora, este al 5-lea ca mărime din ţară.. În aceea zonă deşi climatul este oficial cel temperat continental, se simt influenţe puternice sudmeditareaneene.
Oraşul.. deşi în plină dezvoltare.. are totuşi farmecul lui aparte cu clădirile vechi.. şi cu bătrăneii ce stau liniştiţi pe băncuţe privind în zare. Ca orice staţiune.. este destul de multă populaţie mai în vârstă.. dar în plimbarea mea prin staţiune.. abia dacă ţi-au făcut remarcată prezenţa.
Pentru cei pasionaţi de plimbări.. şi cei care indrăgesc culoarea verde crud.. ce o au pomii si.. întreaga natura în perioada asta, Stara Zagora Mineral Bani este o adevărată oaza.. de unde nu îţi mai vine să pleci.. sau cel puţin nu aşa repede.
Nu prea te poţi plictisi.. decât dacă nu eşti amator de natura.. dar în rest diversele poteci şi potecuţe te vor ţine ocupat şi în formă.. cel puţin vreo 2 zile.
Vechea baie comunală este o clădire construită probabil odată cu vechile pavilioane din spate, care acum sunt în paragină. Baia e încă funcţională, deşi, sincer, nu ne-a “îmbiat” cu nimic. Este păcat ca în spatele acesteia sunt ruinele vechilor terme romane, peste care a crescut iedera şi iarba. Am intrat pe o portiţă, aflată în laterala băii spre zona de captare a apei termale şi am văzut ruinele, le-am putut fotografia şi admira.

Monday, May 19, 2008

Pasul Shipka din Muntii Stara Planina din Bulgaria

Drumul continuă şerpuit prin defileul râului Yantra până la Gabrovo, oraş considerat in Bulgaria capitala umorului. De aici incepe un adevarat test auto, urcatul in masivul Stara Planina (M-tii Balkani) pe serpentine abrupte si scurte pana in pasul Shipka la 1150 m. Este o porţiune destul de grea fiind nevoit să mergi cu viteza I sau cel mult a II-a mai ales la urcat. Dar peisajul superb cu care îţi delectezi privirea merită sacrificiul de la volan.
O parcare de o parte si de alta a soselei cu restaurante si mici magazine marcheaza apogeul escaladei. Oprind acolo ai 2 opţiuni, ori mergând pe o mică şosea pentru încă vreun kilometru jumate, ori.. pe jos, urcând câteva sute de trepte.
Eu am ales drumul pe trepte.. pentru că după un timp de zăcut în maşină simţi nevoia de puţină mişcare.. şi deşi nu te-ai aştepta chiar la atâta.. eu tic că se merită. Treptele sunt în mod sigur peste 1000. Nu le-am numărat din păcate încât să zic un număr cât de cât exact.. dar deşi necesită mult efort, peisajul merită.. Mi-a plăcut şi faptul că în jurul meu erau oameni de toate naţiile, italieni, nemţi şi uimitor şi turci care nu prea ştiu ce căutau pe acolo având în vedere că monumentul reprezenta înfrangerea lor.
Urcai.. alţii coborau, toţi erau numai un zâmbet, te salutau.. nu conta nimic altceva decât că eşti acolo şi că ai ales să urci pentru a vedea monumentul. Fiind pe fugă, nu am putut savura din plin frumuseţea naturii.. dar verdele acela.. si petele de soare ce răzbeau printre frunzele pomilor făceau un adevărat joc de umbre pe jos.
Din când în când.. în timpul urcuşului destul de solicitant, mai ales pentru cineva care nu deţine o formă fizică prea bună, erau şi câteva băncuţe.. răzleţ puse. Majoritatea se puneau pur şi simplu în fund pe trepte.
Intr-o laterala pe varful Stoletov se vede Monumentul ridicat in memoria celor care au cazut in razboiul din 1877-78 pentru eliberarea Bulgariei de sub ocupatia otomana.
Monumentul tronconic din piatra de 31,5 m ridicat in 1934 domina peisajul fiind vizibil de la mare distanta. Este opera architectului Atanas Donkov si a sculptorului Aleksandar Andreev.
Pentru eliberarea trecătorii, s-a format un "corp de voluntari" bulgari, care s-au alăturat garnizoanei ruseşti. În iulie 1877, generalul rus Gourko, a trecut Dunărea şi a înaintat spre Balkani, unde a avut de înfruntat o garnizoană tucească în jur de 4,000 - 5,000 aflată sub conducerea lui Suleiman Pasha. Ruşii au început atacul în ziua de 17 iulie, continuând apoi şi a doua zi cu altă tactică.. reuşind abia pe 19 iulie să-i facă pe turci să evacueze, ca ei să poată prelua controlul.
Pe 21 august 1877, turcii au încercat să recupereze trecătoarea şi deşi erau aproximativ de 5 ori mai mulţi, au fost înfrânţi. Garnizoana rusească avea în jur de 7,500 de oameni din care 4,500 erau bulgari, pe când turcii veniseră cu 38,000 de oameni. A fost o înfruntare unde ruşii au învins prin tactică.
Pe 13 septembrie în acelaşi an Suleiman Pasha a reîncercat să recupereze trecătoare, dar din nou fără succes, aceasta fiind ultima încercare. Ultima bătalie de la Shipka a avut loc între 5-9 ianuarie 1878 când turcii au fost înfrănţi definitiv, ca la 3 martie 1878 bulgarii să-şi obţină independenţa în cadrul întâlnirii de la San Stefano.
Priveliştea de acolo era pur şi simplu uimitoare.. nici nu ştiai în ce parte să te uiţi.. erai total captivat de culorile faine ce se zareau.. uimitor peisaj.. Stara Planina chiar este un masiv montan superb.
Drumul coboara apoi abrupt pana in orasul Sipka. Pe stanga, chiar la intrarea in orasel, o biserica cu turle aurite si inalte (cel mai inalt 53m) sub forma de ceapa ne atrage atentia.Este Biserica Memoriala Shipka care face parte intregranta din Complexul Memorial inchinat soldatilor cazuti in razboiul Ruso - Turc din 1877-78. In cazul de fata monument inchinat soldatilor rusi si ucrainieni cazuti in batalia de la Pasul Shipka.. A fost ridicata intre anii 1885 and 1902 de Antony Tomishko sub indrumarea arhitectului Alexander Pomerantsev.

Thursday, May 15, 2008

Un graunte


"There’s one million stars
For every little grain of sand down there"

Herman Hesse - Lupul de Stepa

Lupul de stepă este o carte interesantă. Deşi nu prezintă o acţiune foarte amplă te captivează prin limbaj, prin povestire, prin gândurile care uneori sunt atât de asemănătoare cu ale tale. De multe ori, mulţi ne simţim ca nişte lupi de stepă şi nici măcar nu avem idee de asta. O carte bună pentru adolescenţi.. o carte care te pune serios pe gânduri şi care te face uneori să reevaluezi viaţa şi ceea ce ţi se oferă. Mai jos câteva din citatele care mi-au plăcut mie.

“Majoritatea oamenilor nu vor să înoate înainte de a şti să facă acest lucru.” Nu-i aşa că e plină de tâlc? Fireşte că nu vor să înoate! Că doar s-au născut să trăiască pe pământ şi nu în apă. Şi fireşte că nu vor să gândească! Iar cel ce gândeşte, cel care consideră că esenţialul este să gândeşti, acela poate să avanseze oricât în acest domeniu, dar totuşi el a confundat pământul cu apa şi, odată şi odată se va îneca.

Odată, după ce discutasem despre aşa zisele atrocităţi ale evului mediu, mi-a spus : “În realitate nu a fost vorba de niciun fel de atrocităţi. Un om din evul mediu ar detesta în mod identic întregul nostru stil actual de viaţă, considerându-l atroce, dezgustător şi barbar! Fiecare epocă, fiecare cultură, fiecare datină şi tradiţie îşi are stilul ei propriu, propria sa moliciune şi duritate, frumuseţile şi atrocităţile sale, considerând că anumite suferinţe sunt fireşti şi tolerând răbdător anumite rele. Viaţa oamenilor se transformă în suferinţă reală, într-un adevărat iad numai atunci când se întrepătrund 2 epoci, două culturi şi religii.„

„Dimineaţa era pentru el perioada proastă a zilei, îi era teamă de ea, căci niciodată nu i-a adus ceva bun. Nicicând în viaţa lui nu a fost vesel cu adevărat dimineaţa, n-a făcut nimic bun înainte de prânz, n-a avut niciun fel de idei bune, nu a fost în stare să-şi procure sieşi ori altcuiva o bucurie.”

„Numai umorul, inveţia aceasta minunată a celor care se văd împiedicaţi să-ţi realizeze înalta lor chemare, acestor fiinţe aproape tragice, a fiinţelor nefericite, extraordinar de talentate, numai umorul săvârseşte imposibilul, străbătând şi unind toate faţetele umanitaţii cu razele reflectate de prisma sa. Să trăieşti în lume, ca şi cum aceasta nu ar fi lume, să respecţi legea şi totuşi şi totuşi să fi mai presus de ea, să pozezi „ca şi cum n-ai poseda nimc”, să renunţi ca şi când n-ar fi vorba de renunţare.”

„Orice naştere înseamnă despărţire de cosmos, înseamnă limitare, desprindere de Dumnezeu, înnoire dureroasă.”

„Un om care este în stare săţl înţeleagă pe Buddha, un om care intuieşte existenţa cerurilor şi a abisurilor condiţiei umane nu ar trebui să trăiască, într-o lume guvernată de common sense, democraţia şi educaţia burgheză. Trăieşte în ea numai din laşitate, iar când dimensiunile proprii îl stingheresc, când strâmta lui camera burgheză devine prea strâmtă pentru el, atunci aruncă vina în spinarea lupului şi nici nu vrea să ştie că, în momentele acelea, lupul reprezintă cea mai bună parte din sine.”

„...de fiecare dată când viaţa mea fusese zguduită din temelii, câştigasem până la urmă câte ceva, câştigasem mai multă libertate, mai mult spirit, mai multă profunzime, dar şi ceva mai multă singurătate, mai multă răceală, mai puţină înţelegere.”

„Nu era oare mai înţelept şi mai simplu să te fereşti de repetarea atâtor suferinţe şi să dispari fără urmă” ?

“Nouă, nemuritorilo, nu ne place să luăm în serios, nouă ne place să glumim. Seriozitatea, tinere, este o chestiune de timp; nu pot să-ţi dezvălui decât că ea provine dintr-o supraestimare a timpului.Şi eu am exagerat odinioară importanţa timpului, de aceea mă hotărâsem să trăiesc o sută de ani. Dar, vezi tu, în eternitate timpul nu există, eternitatea nu este decâr o clipă, abia ajunge ca să faci o glumă.”

Tuesday, May 13, 2008

Din senin


Country roads, take me home
To the place, I belong
West virginia, mountain momma
Take me home, country roads

City of blinding lights

Asta se vede în unele nopţi senine cu lună plină de la geamul meu din balcon. E chiar frumos.. mai ales când luna luminează totul atât de fain.. incât oraşul.. arată altfel.. îmi conferă o senzaţie de siguranţă stând căţărată acolo privind liniştea şi.. cele câteva umbre ce se grăbesc către un ceva..

The more you see the less you know
The less you find out as you go
I knew much more then than I do now