Saturday, February 21, 2009

Ani de liceu - Actiunile

Cred ca lucrul de care ne temeam cel mai tare în liceu erau “acţiunile”. De ce? Erau tare multe lucruri de făcut în organizare, mai ales că noi elevii trebuia să le cam facem. Ştiu că diriga mereu ne punea să facem fel de fel de discursuri sau compuneri, mai ales în perioada aceea de aderare, a fost o întreagă nebunie cu UE! La un moment dat, eram clasa numarul 1 la număr de acţiuni. Ne solicita diriga, mai ales ca ne trimitea si pe la cenacluri sau ne ducea de mânuţă la lansări de cărţi (care ne plictiseau destul de tare), mai era profa de istorie, apoi profa de latină şi desigur în clasa a 12-a profa de filosofie cu care am făcut o superbă scenetă despre Holocaust unde mi-am exercitat pentru prima dată non-talentul actoricesc.
Dar cred că cele care ne vor rămâne mereu întipărite în memorie vor fi cele ale profei de latină... cel puţin pentru mine, pentru că eram deosebit de fericită că puteam să mă prostesc cu un cearceaf iar lumea să fie încântată de asta. La una din cele 2 acţiuni, am fost toţi îmbrăcaţi în alb, deoarece expuneam viaţa şi descoperirile lui Arhimede într-o sesiune de comunicări şi trebuia să reprezentăm cât mai bine perioada antică şi să facem o prezentare mai deosebită şi mai hazlie care să menţină auditoriul atent.
Apoi la a doua, doar jumăte din noi eram în cearceafuri, cealaltă jumate fiind în costume, antichitate versus modernitate, moment în care pe melodia Carmina Burana am plecat la plimbare prin sala de festivităţi care la noi însemna pe vremea aceea cabinetul de economie, şi am împărţit tuturor profesorilor din sală flori... şi nu doar aşa, ci fiecare floare avea ataşată de ea un vers din cântecul pe care defilam şi pe care îl murmuram. Chiar ne-au iesit niste lucruri frumoase în acele perioade! Dar şi ce stres era.. repetitii, ne încurcam, timp pierdut, ne pufnea râsul.. (mai ales noi, nu prea aveam nevoie de un pretext major să pufnim într-o criza de râs).
Era fain că ştiam cum să ne şi distrăm făcând toate acele lucruri deşi de cele mai multe ori le făceam înainte sau după ore în timpul nostru liber. Dar sincer, într-un fel mă bucur că nu mai sunt nevoita să stau ţeapănă pe un scaun să ascult fel de fel de discursuri, sau mai ales poezii. Nu am nimic cu ele, dar prefer să mi le aleg singura... decât sa îmi fie impuse. Aveam 2 colegi pe care ii ascultam oricand cu drag citindu-si operele.. pentru ca erau ceva nou si inedit.

4 comments:

Alexandra Radu said...

Chiar trebuia sa ma vad in acele poze :-"? Intreb si eu...

Dia Ungureanu said...

Zi mersi ca am pus doar atatea! Am si altele muuult mai compromitatoare :D Ca toti doreau sa te cutiteze atunci se pare ;)

Sabau Ioana said...

Macar mai ieseati din monotonie...

Dia Ungureanu said...

@ Ioana - Da! Din fericire era ceva stresant in final dar totusi fain si distractiv! Plus ca eram toti tare veseli cand eram felicitati si aplaudati de toti!