Tuesday, February 10, 2009

Mircea Cartarescu Nostalgia Gemenii Andrei si Gina la Antipa

Acest fragment mi-a rămas în minte... încă din prima clipă. Nu ştiu de ce, dar a ajuns partea mea favorită din carte.. poate pentru că mi se părea fantastic, poate că îmi doream să fiu în locul lor să le împărtăşesc bucuria de a fi singuri în Antipa. Pur şi simplu.. este fragmentul de dinaintea răspunsului.. când toate întâmplările din carte încep să se lege.

"Frigul de pivniţă începea să se simtă ca un current care ne înfoia părul şi ne făcea pielea de găină pe braţe. Pe jos, terenul începea să devină cleios şi, prin băltoace, se vedeau tot felul de resturi aruncate: păhărele de plastic în care fusese îngheţată, cutii sparte de chibrituri, hîrtii cerate cu coji de parizer, bucăţi de vată murdară. Cu cît culoarul devenea mai întortocheat, cu pereţii de pe care acum se scurgea apa în şuvoaie groase, irigînd florile palide de licheni şi muşchiul pîrlit din care, la trecerea noastră, fugeau un fel de căpuşe,cu atît aceste reziduuri se înmulţeau: fire de lînă colorată, fotografii rupte în bucăţi, bilete de tramvai, braţe de păpuşi de cîrpă, metri întregi, jilavi, de hîrtie igienică. Un cub, pe o faţă a căruia se vedea o coadă de curcan, iar pe alta un uger de vacă. Corzi.de chitară, ruginite şi destrămate. Gina se întorcea din cînd în cînd spre mine, cu un zîmbet senzual şi făţarnic. Deasupra noastră auzeam clar zgomotul circulaţiei, tramvaiele huruind şi apoi îndepărtîndu-se, maşini ambalînd motoarele. Fundaţiile Bucureştiului îşi prelungeau din loc în loc pînă în culoarul nostrum cîte un cofraj de beton din care ieşeau fire îndoite. Uneori culoarul se bifurca, şi pînă şi Gina se oprea încurcată, întorcînd înspre mine ochii nedumeriţi. O luam pe acolo, afundîndu-ne tot mai departe pe sub oraşul ce plutea ca un nor peste capetele noastre. Înainte să o deschidă, Gina se opri şi se propti cu spatele de lemnul umed. Am îmbrăţişat-o şi am intrat astfel, aproape prăbuşindu-ne, în sala plină de întuneric spre care dădea uşa. în beznă luceau stins, verzui, mari suprafeţe de sticlă, în spatele cărora întunericul parcă se coagula în forme indistincte. Gina închise uşa şi pipăi peretele din dreapta, unde se afla un panou electric. Ridică o mică manetă în formă de furcă şi începu să se facă din ce în ce mai multă lumină, deşi nu se zărea nici aici vreo sursă. Pur şi simplu, încetul cu încetul, tot ce puteam vedea căpăta de la sine formă şi culoare, din ce în ce mai vii şi mai precise, de parcă fiecare punct al spaţiului ar fi fost propria sa sursă de lumină. Curînd, tot şirul acela de săli, de-a lungul cărora se înşirau vitrinele pline, deveni vizibil ca sub nişte neoane puternice. Cunoşteam locul atît de bine! Cînd eram copil şi chiar mai tîrziu venisem aici de zeci de ori, acesta mi se părea locul cel mai fascinant, centrul enigmatic al lumii. Toată această necropolă, a muzeului Antipa mi se părea un ghemotoc de vis în miezul banal al cosmosului. Părea, în acele momente, foarte normal ca odaia Ginei să comunice cu muzeul Antipa. De fapt, încîntarea produsă de surpriză a fost atît de mare, încît, deşi am continuat s-o ţin pe Gina de deget şi să-i zîmbesc, aproape că uitasem de ea. Eram singuri în tot muzeul, puteam să-l vedem cum nu-l văzuse nimeni niciodată!"

2 comments:

miChou said...

Ehei... cât mi-a plăcut şi mie :)
Gemenii mi se pare una din cele mai faine nuvele ale lui Cărtărescu :D

Dia Ungureanu said...

Si mie, a fost prima carte citita si ocupa si va ocupa mereu primul loc in ierarhia mea. Pur si simplu m.a fascinat!