Sunday, February 01, 2009

Urme

Urme de pasi tristi, impersonali si totusi atat de cunoscuti… Mereu am fost fascinata de urmele pasilor pe plaja, urme de pasi pe nisip, am crezut - si inca mai cred -, ca ei ascund o poveste nerostita. Dar iata ca si eu am fugit pe tarm, sperand ca marea ma va adopta pentru cateva zile si pasii mei vor sterge amintirea clipei. Vise ce copila ce nu stia ce este realitatea, ce isi dorea sa zboare, dar uita ca nu are aripi sau ca nu mai are.

Dupa o perioada in care am fost asemeni Dianei Cellei Serghi am redevenit eu. Sau oare? Acelasi decor, aceeasi rutina, dar atat de schimbata. Pasii de pe nispi au lasat urme si in sufletul meu…pasi reci ce cautau nemurirea, ce isi doreau sa se inalte, ce vedeau stelele dar nu le puteau atinge, ce visau doar la el.

Poate ca este doar un tablou, doar o imagine, doar un concept in care credeam. Un drum nesfarsit ce nu ducea nicaieri, pana cand drumul s-a inchis, pana ce am decis sa mergem pe un altul, fiecare pe al sau…macar de ar fi fost prima oara. O greseala repetitiva. Ma intreb incotro ne indreptam, spre ce lume paralela? Cuvinte de copil ce se amageste, ce scrie din amintiri dulci-amarui, ce isi dorestea sa aiba, doar ca sa poata sa piarda, care inca mai spera si mai viseaza la miros de portocale, de ger si vin fiert.

Sufletul meu e plin de lacrimi murdare.
Cu bine tristul meu calator…”eu rad cand imi vine sa plang”

Scris de ALEXANDRA RADU

2 comments:

Felixya said...

Hey...Alexa...de ce nu vrei sa te apuci de scris pe propriul blog?...cum facem Dia sa o convingem?...are prea multe de spus ce merita ascultare!

Dia Ungureanu said...

Poate o convingem! :D vedem in timp ce succes avem