Friday, May 15, 2009

Citate din Panza de Paianjen Cella Serghi

- Tot aşa bune prietene sunteţi? M-am făcut că nu înţeleg.
- Cum tot aşa?
- Tot aşa ca acum câţiva ani? Pe vremea aceea, la Mangalia, de câte ori o vedeam pe plajă sau sub cort, cu un creion şi o hârtie, o întrebam: „Tot Ilincăi îi scrii?" şi ea răspundea: „Tot". Azi, când am auzit numele dumitale, parcă l-am văzut scris pe plic: „Ilinca Dima". Am pus de câteva ori scrisori la poştă pentru dumneata. Şi după o tăcere: Mă intriga că ţi le trimitea „recomandat". Odată era cât p-aci să deschid plicul.
L-am privit atât de uimită, încât s-a simţit dator să explice:
- Eram îndrăgostit de ea...
I-am răspuns aproape supărată:
- Nu cred!
A zâmbit amuzat
- Ei, asta-i! Şi a adăugat: în vara aceea toată Mangalia
era înnebunită.
îmi venea să strig: „Nu-i adevărat! Numai ea te-a iubit! Dumneata n-ai iubit-o! Dacă ai fi iubit-o, i-ai fi mărturisit-o, şi toată viaţa Dianei ar fi fost astăzi alta." Totdeauna am crezut asta. Dar, bineînţeles, n-am spus nimic. Am băgat de seamă, de altfel că dacă tăceam eu, continua totdeauna el, după o pauză mai mică sau mai mare.

(………….)

Diana: N-aş şti să spun ce mă atrăgea spre Ilinca. Eram colege de şcoală şi stăteam în bancă alături. Dar de unde la Ocna-Sibiului, când nici nu ne cunoşteam, mă urmărea pas cu pas, ca un căţel, acum păstra o rezervă ciudată faţă de mi¬ne. Mică, brună şi cu ochi de chinezoaică, pleoape grele, care îi dădeau un aer nepăsător, un cap de fetiţă cuminte, nu avea totuşi nimic din felul obişnuit de a fi al unei eleve silitoare. Nu ridica niciodată degetul, părea că nu ştie ce se întâmplă în clasă, dar, când era întrebată, ştia să răspundă, iar când era strigată să iasă la tablă, trecea liniştită şi spu¬nea lecţia cu indiferenţă, aşa cum s-ar fi spălat pe dinţi. Nu participa la niciunul din evenimentele clasei, la viaţa ei zgomotoasă. Părea că vine zi de zi şi că va veni încă trei ani în şir fiindcă trebuia să-şi facă datoria, să-şi ia notele, bacalaureatul.

Citat din Panza de Paianjen de Cella Serghi

2 comments:

Anonymous said...

Nici acum nu imi vine sa cred ca am recitit un fragment din "Panza de paianjen"! Dupa 20 de ani, mi s-a facut un dor nebun sa traiesc ceva din emotia adolescentei mele. Eu am crescut pe malul marii si acum am ajuns sa imi duc veacul intr-un stat friguros cu lacuri, Minnesota, ceea ce nu ma mai ajuta la fel de mult ca marea, sau ca fericirile tineretii...

Anonymous said...

Multumesc, Dia