Friday, June 05, 2009

Citate Paulo Coelho - Brida

Când era mică, se trezea uneori în toiul nopţii, îngrozită. Atunci, tatăl ei o ducea la fereastră şi îi arăta oraşul în care trăiau. îi vorbea despre paznicii de noapte, de lăptarul care deja aducea laptele, de brutarul care pregătea pâinea de zi cu zi. îi cerea să înlocuiască monştrii nopţii cu aceşti oameni care vegheau în întuneric. „Noaptea este doar o parte din zi", spunea el.

Fiecare zi din viaţa omului este o noapte întunecată. Nimeni nu ştie ce se va întâmpla în următorul minut şi chiar şi aşa oamenii merg înainte. Pentru că ei cred. Pentru că au Credinţă. Sau, cine ştie, poate merg înainte pentru că nu înţeleg misterul îngropat de următoarea secundă, însă acest lucru nu avea nici cea mai mică importanţă - important era să ştie că ea înţelesese. Că fiecare moment în viaţă era un act de credinţă. Că putea să populeze pădurea cu cobre şi scorpioni sau cu o forţă protectoare.

"Nu există nimic complet greşit pe lume, fata mea", i-a spus tatăl, uitându-se la ceas. „Chiar şi un ceas care nu merge reuşeşte să arate bine ora de două ori pe zi."

Dar asta nu era cel mai rău. Cel mai rău era să alegi şi să stai tot restul vieţii să te gândeşti dacă ai ales bine. Nimeni nu e capabil să aleagă fără teamă.

4 comments:

ARIPI DE FLUTURE said...

frumos spus cred ca o sa citesc si eu cartea:)

Mihaela Chelaru said...

Inca nu am apucat sa citesc nimic de Coelho, desi am vazut ca se poarta :). Poate imi fac curaj vara asta.

[off-topic: prea multe coincidente intr-o singura zi: si eu am fost 12E; si faza cu aniversarea blogului meu si ziua ta de nastere...fain fain:P; tocmai ce ti-am dat add pe mess]

Dia Ungureanu said...

@Aripi de fluture - Scrie fain. Nu zice el niste chestii fantastice, dar sunt poate uneori chestii pe care le intelegi si le realizezi mai bine cand le citesti intr-o carte, sunt lucruri care te binedispun.

LELE DANIELA said...

Am citit tot ce am gasit de Coelho, dar Brida nu am reusit inca asa ca mai astept cu nerabdare. Se pare ca este la fel de interesanta ca si precedentele, pe care vi le recomand - din toata inima- sa le cititi. Coelho are un stil de a scrie, la inceput zici citesc cateva pagini, ca mai tarziu sa-ti dai seama ca esti la pagina 100 si ceva si te miri cum a trecut timpul. Sau cel putin asa am patit eu. Cartile sale te fac sa fii atent si alte probleme, decat cele cotidiene, de zi cu zi. Cititi va rog cu incredere, nu o sa regretati.