Sunday, March 29, 2009

Muzeul Satului Roman Bucuresti

La intrarea în Muzeu alegi zona prin care doreşti să te plimbi
şi dacă e primăvară te poţi bucura de o privelişte superbă ca asta
sau te poţi relaxa pe o băncuţa
Maramuresul, vechi voievodat independent pana la sfarsitul sec. al XII-lea, loc de origine al primilor voievozi ai Moldovei, este reprezentat in muzeu prin mai multe unitati, intre care si gospodaria din satul Ieud, datand din anul 1890 si transferata in muzeu in anul 1936. Atestat documentar din sec. al XIV-lea, satul Ieud face parte dintre asezarile rasfirate de-a lungul vaii Ieudisorului, afluent al Izei.
niciodată nu am înţeles ce căutau acele şine aruncate pe acolo
Happiness is just outside my window
Would it crash blowing 80-miles an hour?
Or is happiness a little more like knocking
On your door, and you just let it in?
Provenind dintr-o frumoasa asezare romaneasca de pe valea Marei, gospodaria din satul Berbesti este formata din: casa de locuit, grajd cu sura, "cos" pentru porumb, "colejna" pentru adapostirea uneltelor si a oilor in timpul iernii, precum si "sopru cu corfa" - constructie ingenioasa pentru pastrarea fanului.
culoriile primăverii reuşesc să facă tare faine casele
multă verdeaţă!
Happiness is just outside my window
Would it crash blowing 80-miles an hour?
Or is happiness a little more like knocking
On your door, and you just let it in?
băncuţele alea sunt pur şi simplu adorabile şi te invită la taclale
şi ca de obicei.. când merg pe acolo, dacă nu mă prinde şi o ploicică ceva nu e normal
dar parcă are un anumit farmec aceea umbrelă galbenă
din nou la plimbare după ce ploaia curăţase atmosfera
plus că eram singurei pe acolo şi ne puteam bucura de frumuseţe fără să fim deranjaţi de diverşi care ne-ar fi intrat în cadru
All we are and all we want
40 years come and gone
All we are in photographs
Will never be taken
Hear the song playin on background
All alone but you're turnin up now
And everyone is risin to meet ya, to greet you
Turn around and you're walkin toward me
I'm breakin down and you're breathin slowly
Maybe god can be on both sides of the gun
never gone, understood why some of us never get it so good, so good
Some are less fortunate than us
All the less we'll go after us
Never stops until we give in, give in, say when
Quiet but I’m sure there is something here
Tell me everything cause I want you here
Quiet but I’m sure there is something here
Tell me everything cause I want to hear
Happiness is a firecracker sitting on my headboard
Happiness was never mine to hold
Careful child, light the fuse and get away
‘Cause happiness throws a shower of sparks
pentru multe alte informaţii intraţi pe site-ul muzeului!

Saturday, March 28, 2009

Lipnik Parc - Ruse Nikolovo Bulgaria

Undeva la finalul sătucului Nikolovo, un loc atât de fain încât nu te-ai supăra să ai o vilă în aceea zonă. Nikolovo este la doar câţiva kilometri de Ruse.
Atracţia parcului, acele dale de piatră. Toţi vin acolo să se pozeze pe ele, sau doar să îşi aducă aminte cât de copii incă sunt alergând pe dale dintr-o parte în alta a lacului.

deşi par destul de instabile, în afară de una ce dansează mai spre mijlocul lacului, restul sunt extrem de solide!
peisajul de primăvară, contribuie la frumuseţea locului
păduricea de copaci înverziţi abia aşteaptă să fie pozată
încă nu am descoperit povestea acelei căsuţe
imediat la finalul lacului, ascunsă printre copaci se află această statuie
o mică reflexie
Un parc superb în orice anotimp, unde se ajunge extrem de repede şi unde te poţi bucura de multă linişte fiind încă destul de puţini români acolo. :)

Thursday, March 26, 2009

Poze zona Bradet Petrosani Valea Jiului

câteva poze de astă vară când colindam dealurile alături de câţiva foarte buni prieteni
zona era atât de pustie, fiind totuşi o zi de lucru pe la orele prânzului
altfel amatorii de iarbă verde aproape de casă, ar fi fost acolo de mult.
Surprinzător este frumuseţea zonei şi cât de curat era totuşi prin pădure.
Plus că de aici de sus beneficiezi şi de nişte panorame superbe, mai ales la apus, când vezi soarele ascunzându-se după munţi.
sau, poţi admira Paraângul şi zona Cabanei Rusu, în partea cealaltă.

Friday, March 20, 2009

Gandirea pozitiva si lupta cu sinele

Începem să ducem lipsă de gândire pozitivă, nu dusă la extrem, ci doar pozitivă. De exemplu acum, este criză şi toţi se panichează, se închid în ei şi refuză să creadă că va fi şi bine la un moment dat. Şi de aici încep problemele, din momentul în care uităm să zâmbim şi să râdem. Am mai vorbit despre zâmbet, aşa că venise momentul pentru gândire.

Cel mai concret exemplu în momentul de faţă este cel referitor la un C.V. Îţi trimiţi cv-ul undeva şi nu te sună. Nu-i bai! Mai trimiţi.. şi tot aşa. Eh, fix atunci în acele momente care poate fi după câteva zile, ani sau săptămâni tu de fapt dai un test. Renunţi sau continui să crezi că totuşi necuratul nu este chiar atât de negru, chiar dacă situaţia este groaznică.. mereu poţi găsi ceva pentru care să te bucuri. Simpla companie a celuilalt înseamnă mult. Mulţi oameni nici cu atât nu se pot lăuda, din păcate!

Revenind la subiect, începi să crezi că gata! Nu te mai sună nimeni, că nu ai x, y, z pe acolo prin c.v. sau cine mai ştie ce tâmpenie devine pop-up prin mintea ta. Da, recunosc este groaznic de greu, nu zice nimeni că este uşor, nu zice nimeni că va trece repede, dar TU trebuie doar să ţii mereu minte că VA TRECE! Nu există orar ca să ştii când şi cum, de aceea e bine ca şi în ciuda acestor probleme şi inconvenienţe să poţi merge mai departe, să ieşi pe stradă zâmbind (chiar dacă nu îţi vine, pentru că motive ai daca te chinui să le cauţi) şi să mai râzi la glumele unui coleg, nu doar să stai crispat şi stresat. Nu te ajuţi nici pe tine, nici pe cei din jur. Până la urmă aceea firmă care te aşteaptă pe tine, va suna! Poate peste câteva zile, luni sau cum am văzut în unele cazuri.. câţiva ani. Dar vor suna şi vor spune "Te luam la noi!".

2 cazuri celebre de oameni care au fost jos.. şi pe care doresc să le dau ca exemplu, sunt Donald Trump, despre care oricine ştie câte puţin măcar de pe vremea emisiunii lui „The aprentice” şi Neale Donald Walsch autorul seriei “Conversaţii cu Dumnezeu”.

Prin ce s-a remarcat Neale? Tocmai prin acest tip de gândire pozitivă. Imaginaţi-vă că omul a rămas fără nevastă, bunurile sale au pierit într-un incendiu şi ca totul să fie excepţional.. un accident de maşină l-a lăsat destul de şifonat şi pe drumuri. A trăit o vreme bună într-un cort, strângând diverse de prin gunoaie pentru a mânca.. şi totuşi a reuşit să treacă peste acel gând “viaţa mea s-a terminat”. A gândit pozitiv, a sperat.. a visat şi până la urmă a ajuns din nou sus, a ajuns să deţină o casă, o familie.. şi să redevină fericit. A învins boala, neputinţa şi sărăcia!

În goana noastră nebună după fericire.. uneori ne cam îndepărtăm de ea. Mai ales când ne încolţesc îndoielile şi începem să ne pierdem încrederea în noi. Criza este acum şi aici.. dar criza trece şi vieţile noastre vor continua.. uneori bine, alteori rău, noi ne decidem până la urmă soarta. Întâi prin gândire şi apoi prin acţiuni. Orice s-ar zice rămân ferm convinsă că şi gândirea pozitivă te poate ajuta!

Un filmuleţ despre frică, pentru că asta încolţeste acum în noi cu fiecare secundă, teama de a pierde. Împortant este să nu pierdem cu noi.. dar mai bine vedeţi filmarea şi dacă o veţi savura, vă invit să vizionaţi un seminar filmat de tata la Chişinău în urmă cu 2 ani AICI. Putem lupta cu criza măcar prin gândire!

Wednesday, March 18, 2009

Tabara de sculptura Magura Buzau

Tabara de sculptura de la Magura, judetul Buzau, este unica in Europa. Cu toate acestea, este lăsată de izbelişte şi neprotejată şi bineînţeles nesemnalizată!
Sufletul, organizatorul si liantul acestei tabere a fost sculptorul Gheorghe Coman. In 1970, cand a fost infiintata, urma sa marcheze cele 16 veacuri de atestare documentara a Buzaului. A fost programata ca vreme de 16 ani 16 sculptori, mereu altii, sa vina sa lucreze in poienile Magurii.
Zis si facut. In cei 16 ani, in lunile august si septembrie, pe dealurile Magurii s-a sculptat intens, iar cand fenomenul s-a incheiat, au ramas aici 256 de lucrari in piatra, pe care unii critici de arta chiar le socotesc capodopere, ce se intind pe 21 ha.
Artistilor nu li s-a impus o tema anume, lucru rarisim in epoca, fiecare creand in functie de blocul de piatra ce-i revenea prin tragere la sorti. Au lucrat, la Magura, 163 de sculptori, pentru a intregi cu o noua opera poiana pusa la dispozitie. In cadru festiv, la fata locului, cei 16 artisti donau judetului cele 16 lucrari.

un cadru perfect pentru o zi de vară toridă
mai ales stând la umbra unui copac către apus
Pentru mai multe informaţii puteţi accesa site-ul comunei Măgura. Şi ca o mică recomandare dacă ajungeţi prin zonă nu ezitaţi să poposiţi la restaurantul Măgura (care se află pe drumul Buzău - Braşov). Am fost acolo recent şi am fost uimită de preţurile mici şi servirea excepţională! Eu nu sunt fan restaurante, dar acolo chiar m-am simţit bine!

Sunday, March 15, 2009

Prima mea vizita in Turcia in 1997 - partea a 2-a

Am poposit pe undeva prin apropiere, dat fiind ca vremea era superba si am decis sa facem plaja si baie pret de cateva ore macar. Am găsit o plajă faină şi am poposit. Eu mă jucam cu o plută (care de fapt era o usa veche de lemn) şi eram fericită să am „platformă de sărituri”, dar cum se înnopta şi tata băuse o bere am decis că trebuie să găsim un hotel, sau motel până să ieşim de pe acest drum lăturalnic, pentru că la vremea aceea ajunsesem pe acolo dintr-o pură greşeală, sau poate destin.
Şi mergând noi încetişor la un moment dat ne bucurăm să vedem o pancardă cu „Motel Marina Mocamp 5 km”. Gata! Eram convinşi că am găsit unde să stăm.. ne apropiem de locul unde acei 5 kilometri se terminau şi găsim aceea pancardă îndreptată spre o vilă, sau cel puţin aşa părea ea din stradă. Ne gândim noi că sigur este o greşeală, locul semănând mai mult cu o casă, dar totuşi intrăm, ocolim casă ajungând în spate, unde pe verandă se aflau câţiva oameni. Acolo sfioşi urcăm pe verandă şi întrebăm de vestitul motel fantomă, un turc drăguţ ne spune că acum nu prea mai e şi ne arată în depărtare ruinele a ceea ce acum arăta ca o cocioabă.
Dezamăgiţi, dăm să plecăm pentru a ne continua căutarea, dar turcul ne opreşte. Ne roagă să stăm la poveşti, la un ceai. Ok, stăm puţim povestim, între timp se adună şi alţii în jurul nostru şi după o vreme iar dăm să plecăm fiind destul de târziu. Nu ne mai lăsau! Ne-au spus că acum suntem invitaţii lor şi că să rămânem la ei în seara asta! Moment de şoc! Nu ne ştiau, nu ştiau ce hram purtăm, nimic şi totuşi ne-au primit cu braţele deschise în casa lor. Ba chiar, ne-au dus în casa de peste drum, unde bătrânul şi „el capo di tutti capi” îşi avea biroul, iar la etaj un fel de cameră de oaspeţi. Ne-au cazat acolo şi au plecat înapoi în vila principală, pe noi lăsându-ne singuri singurei cu tot ce era in vila! Dacă eram de neam mai prost putea fugi cu jumate din aparatura din biroul bătrânului şi ne scoteam banii de vacanţă. A fost şocant să vezi cum nişte străini pot avea atâta încredere în tine. Ne-au lăsat să ne despachetăm, să ne relaxăm după care au venit şi ne-au luat la masă, unde s-au dat peste cap să găsească o mâncare pe gustul alor mei, ei fiind vegetarieni. Am petrecut o vreme acolo, tata mai ştiind cateva cuvinte in turca mai vorbea cu ei iar eu şi mama vorbeam în engleză cu un cuplu mai tânăr ce ştia engleza.
Şi aşa ne-am întins la palavre şi râs o vreme, apoi ne-au spus că la ora 10 mergem la un party şi că să fim gata! Ok, zis şi făcut, am respectat ordinele şi pe la orele 10 am plecat în sir indian printr-o livadă de măslini pe la o vilă vecină unde ei şi câţiva amici au petrecut de zor în cinstea noastră, aveau ba chiar şi o orgă cu sintetizator! Ceva ce eu nu văzusem pe vremea aceea... Totul părea ca din vis, eram trataţi ca niste rude dragi ce nu mai fuseseră pe la ei de multă vreme. Nu mai ştiu cât a durat distracţia dar am ajuns destul de obosiţi în cameră. De dimineaţă la micul dejun la fel, ne-au invitat să mâncam cu ei, de data asta punând pe masa multe mâncăruri vegetariene. Am mai stat la palavre.. eu am făcut o baie în superba lor piscină şi din păcate cândva după prânz a trebuit să-i părăsim... toţi au venit şi ne-au condus până la maşină, stând acolo în stradă, făcându-ne cu mâna până ce maşina s-a pierdut în dâra de praf ce se ridicase la orizont.
De atunci, aproape de fiecare dată când ne-am dus la ei, am fost întămpinaţi ca făcând parte din familie. Atâta prietenie nu am mai întâlnit până acum! Pur şi simplu prima noastră întâlnire cu Turcia a fost una cu adevărat şocantă, mai ales cunoscând astfel de oameni!