Saturday, January 30, 2010

Vitosa Sofia Bulgaria

Privire către Vitoşa
Urcând către "Zlatni Mostove" din cartierul Kniajevo.
Admirând peisajul superb de decembrie.
şi înaintând către Parcul Naţional Vitoşa.
Deşi eram atât de aproape de oraş aerul era surprinzător de curat. În doar câteva minute te simţeai de parcă erai "teleportat" în altă zonă.
În schimb cel mai tare m-a uimit curăţenia. Mai ales că din ce am auzit, este un loc foarte circulat ăn weekend-uri. În timpul săptămânii doar bătrâneii ce se mai plimbau. Dar chiar şi aşa era frumos să vezi grupuri de bătrânei ce alegeau să se plimbe pe acele poteci decât să lâncezească în faţa unui televizor!
Când am dat de peisajul acesta, pur şi simplu nu îmi venea să cred! Arăta totul ca desprins dintr-un film. Mult prea frumos ca să fie adevărat, aşa că am furat multe cadre, ca să fiu sigură şi când ajung acasă că nu a fost un vis!
Deşi nu sunt fan, imaginile m-au dus cu gândul la Lord of the Rings sau la alte filme.. ce prezintă păduri asemănătoare. Păduri.. ce par magice!
Şi revenind la curăţenie, este un fapt şocant că locul este aşa bine întreţinut. Ori se face curat mai des ori oamenii au descoperit că dacă nu lasă tot gunoiul după ei, se pot bucura de natură şi în ală zi.
Nu-i aşa că te invită la o plimbare?
2 bătrănei depănând amintiri.
Vitoşa în luna decembrie.
De aceea sunt eu geloasă pe sofioţi! Au asemenea minune la doar câteva minute de ei (maxim jumate de oră din orice parte a oraşului). Pentru ei, mersul la munte are cu totul altă însemnătate. Ei au locuri superbe unde să mearga pentru un "photo-hunt".
Mă gândesc ce frumos ar arăta locul ăsta cu zăpadă.
O parte din Sofia văzută de sus.
Urcând în continuare către "Podurile de aur". Nu am înţeles exact de ce denumirea este asta din moment ce traseul duce către un fenomen numit "râuri de piatră".
Din păcate nu am ajuns să văd acei "bolovani" atunci. Am înteles că ei începeau abia pe la cota 1350 şi tineau până la 1500. Oricum am în plan ca anul ascesta, să fac un traseu cap-coadă!
Şi.. cum deja urcasem destul, picioarele dădeau semne de oboseală, am hotărât să ne întoarcem către oraş. Dar nu înainte de a promite că revin!

Monday, January 25, 2010

Manastirea Rila Bulgaria

Am ajuns la Mănăstire foarte repede până la urmă. Nu cred că am apucat să mergem mai mult de 2 kilometri când un om drăguţ, care lucra la mănăstire ne-a luat cu maşina.
Aşa că am parcurs cei 20 de kilometri vorbind despre diferenţele religioase dintre România şi Bulgaria, despre orele de religie şi despre oamenii care vin la biserică. A fost o discuţie interesantă, deşi eu nu sunt atât de pasionată de subiect.
Mănăstirea este impresionantă! În primele câteva minute, nu ştiam ce să fac prima dată, să pozez.. să mă holbez sau pur şi simplu să exclam "Wow". Este o arhitectură surprinzătoare! Pe moment poţi chiar să crezi că te-ai teleportat în Turcia.
Pe alocuri, arhitectura aduce cu cea a celebrei Sultan Ahmed (Moscheea Albastră). În special pilonii ce înconjoară zidul şi cei de la intrare. Este o îmbinare foarte reuşită a stilului balcanic cu cel bizantin.
Este cea mai mare şi mai cunoscută Mănăstire din estul Europei. Este situată în nordul Munţilor Rila, la 120 de km de Sofia. Ea a primit denumirea după Sfântul Ivan Rilski.
În timpul Ţarului Petăr a fost construită de această Mănăstire de către ucenicii lui Ivan Rilski. Ei sunt cei care căutând învăţătura s-au hotărât să construiască măreaţa clădire.
Ivan Rilski locuia într-o peşteră nu departe de locul unde este astăzi amplasată mănăstirea, nu avea posesiuni materiale.
Acest complex era un fel de refugiul al culturii bulgare, aici fiind adăpostite diverse documente importante, aici fiind instruiţi ucenici.
În interiorul muzeului se găsesc chiar şi documente importante pentru istoria românilor. Sunt câteva scrisori schimbate între Bulgaria şi Tările Române scrise în slava veche (slavonă).
Picturile sunt uimitoare.. şi albastrul folosit aduce, cel puţin în viziunea mea cu cel al Mănăstirii de la Voroneţ. Acesta este holul de la intrarea în biserica propriu-zisă.
Curtea interioară, vedere către chilii
Am avut parte şi de o zi superbă şi uimitor.. deşi era duminică nu era aşa mult "popor". O parte din cei care erau acolo, nu erau bulgari.
intrarea în biserică
Cred că aici este un mic rai pentru un pasionat de arhitectură.
Mănăstirea este monument Unesco.
intrarea în muzeu
Văzut totul din interior, ai putea crede că este mai degrabă o fortăreaţă decât o mănăstire, mai ales datorită zidurilo înalte şi destul de groase.
Mănăstirea din Rila dispune de 300 de camere.
Trebuie să recunosc, aici.. a fost şi un mic rai pentru mine. Chiar am avut ce poza la fiecare pas (fără a exagera!). E frumos să păseşti puţin în istorie şi să vezi.. în imaginaţie lucruri pe care le învăţasei.

Drumul catre Manastirea Rila

Ivan, tovarăşul meu de drum
Odată ajunşi în orăşelul Rila ne-am oprit să bem o cafea, odată cu asta am mâncat şi ceva pe post de mic dejun şi am făcut un mic brainstorming despre ce să facem în continuare!
Am ales să nu pierdem timpul aşteptând autobuzul, pentru că ar mai fi durat vreo 2 ore aşa că am decis să mergem încetişor pe jos. Ştiam că aveam şanse mai mari să ajungem acolo până în prânz.
Aşa că ne-am plimbat puţin prin centrul oraşului şi am pornit după indicatorul de "Rilski Manastir".
Am trecut pe lângă ultimele case ale oraşelului, mai sărăcăcioase şi totuşi foarte frumoase. Pentru cei de acolo, ziua începuse de mult. Fiecare muncea de zor în jurul casei (era weekend).
Am admirat peisajul montan superb ce se întindea în faţa noastră iar la ieşirea din orăşel am dat peste aceste 2 băbuţe. Era incredibil cât de bine se mişcau. Păreau foarte pline de viaţă pentru vârsta lor înaintată.

Sunday, January 24, 2010

Drumul catre Rila

Am plecat din Sofia dimineaţa, în jur de 8 şi puţin de undeva dintr-o autogară mai îndepărtată de centru. Nu avea rost să pierdem o oră "călătorind" prin oraş, având în vedere că locuiam foarte aproape de drumul spre Kulata (cum este cunoscut de români).
Am pornit din autogara din cartierul "Ovcha Kupel" cu primul autobuz către Dupniţa. De acolo nu exista rută directă pentru Rila (Există doar la autogara centrală, care este situată la câteva sute de metri de gară).
Am avut parte de o dimineaţă superbă, puţin răcoroasă şi cu multă ceaţă pe alocuri, spre deliciul meu. Îmi venea să-l rog pe sofer să oprescă în câmp să pot poza. Am trecut prin locuri normale, dar care în aceea lumină matinală şi cu ceaţă arătau splendid, parcă cereau o şedinţă foto.
Un asemenea peisaj nu are cum să te lase indiferent! Aşa că am străbătut fericiţi distanţa de 70 de kilometri. Odată ajunşi în Dupniţa, am coborât din acel maxi-taxi şi ne-am urcat în cel către Rila.