Wednesday, March 31, 2010

Tryavna Iarna Decembrie 2009 Bulgaria

Imediat după ce am terminat de vizitat Mănăstirea Dryanovo şi Peştera ne-am gândit că tot este devreme şi avem timp să facem o scurtă oprire şi în Tryavna înainte de a continua drumul spre Gabrovo.
Deşi încă ningea cât de cât, am sperat că drumul va fi ok. Ne-am cam înşelat. Încă nu apucaseră să bage plugurile pe cei câţiva kilometri dintre cele 2 localităţi. Aşa că am fost nevoiţi să mergem foarte încet. Drumul e execelent vara, dar iarna, fără echipament corespunzător poate deveni puţin mai periculos.
Ghinionul ne-a întâmpinat cu doar 2 kilometri înainte de Tryavna. Acolo o curbă mai strânsă, puţin mai multă gheaţă şi o altă maşină venind pe bucăţica ei şi s-a produs o mică ciocăneală. A noastră maşinuţa nu avea mai nimic, doar nenea bulgar era foarte supărat că îşi buşise iar tabla. Tocmai ce o scosese de 2 zile din service şi acum era nevoit să o ducă din nou.
Deşi era doar 12 Decembrie, atmosfera era ca de Crăciun.
Acel domn a chemat poliţia iar noi am stat cuminţi şi am aşteptat. Se pare că la ei este necesar să stai la locul accidentului indiferent cât de nesemnificativ a fost. Poliţia vine, face o constatare şi dacă doriţi vor face şi proces verbal. Am fost întrebaţi de vreo 3 ori dacă suntem siguri că vrem să facem asta cu acte, ca să-i putem da omului asigurarea.
În acel moment chiar nu întelegeam de ce tot întrebau asta. Abia apoi am înţeles de ce au făcut asta. Primul gând e mereu către vreo şmecherie, doar că oamenii chiar au fost drăguţi făcând asta ca să nu ne amendeze. Cel vinovat de accident trebuie să plătească o amendă între 100-200 de euro în funcţie de cum consideră poliţiştii de serviciu.
Vedere de pe pod. Mai jos un mic magazinaş de suveniruri, situat imediat după pod. Merită să aruncaţi o privire. Chiar dacă nu vreţi nimic pentru uzul personal, se pot găsi numeroase suveniruri frumoase.

După ce am făcut puţin pe Toma Necredinciosul, am scapat cu doar o amenda de 100 de leva. Am primit minimul. Ce-i drept, în înconştienţa mea de a pricepe ce spun ei, m-am cam „certat” cu ei. Mi-a trebuit ceva vreme să pricep de ce trebuie să plătim. Precizez că toate conversaţiile au avut loc în bulgară. Orice alta tentativă era egală cu 0. Aşa că.. deşi ştiu bulgara la un nivel mediu tot am avut multe dificultăţi în a mă înţelege cu poliţiştii de acolo. Eram într-un mic oraş, ce-i drept turistic, dar am impresia că mai mult pentru bulgari. Aşa că engleza nu fusese ceva scris în fişa postului.
Dificultatea noastră de comunicare a constant mai mult în faptul că ei învăţaseră anumite clişeuri şi exprimări la şcoala lor de „cadeţi” pe care apoi mi le recitau mie. Ele cred că sunau foarte familiar pentru bulgarul de rând, dar pentru mine care mă strofoc cu limba literară, erau egale cu zero. Aşa că îi tot rugam la fiecare 5 minute să repete ce a spus dar să formuleze altfel. Cred că bietul puştan (pentru că cel care a stat de fundul nostru nu cred că avea mai mult de 25 de ani) dorea deja să mă bată.
Turnul cu ceas şi podul din centrul orăşelului.
Până la urmă ca să mă facă să tac din gură şi să nu le mai zic că eu nu am auzit o astfel de lege, mi-au adus „the book”, mi-au deschis-o la articolul cu pricina şi m-au pus să citesc ca să fiu convinsă că totul e legal.
Apoi a urmat în sfârşit întocmirea procesului verbal! Aici iar mici chicoteli. Puştanul se uita foarte strâmb la numele părinţilor mei.. mai ales al mamei, ea având 2 nume de familie şi 2 prenume. Pentru el era ceva total debusolant, plus că îi era dificil să jongleze cu alfabetul latin.
Aventura asta la poliţie a durat din păcate mai mult decât ne-am fi dorit. Şi la ei este foarte multă birocraţie, dar măcar s-au purtat foarte frumos. Aşa că după 3 ore petrecute la secţie, văzând deja că afară se întuneca rapid, am decis să petrecem noaptea acolo. L-am întrebat la final pe puştan dacă ştie vreun hotel ok în zona. El a început să zâmbească, ne-a scos afară şi a început să zică „acolo, acolo,acolo...” indicând în diverse direcţii. Ne-a liniştit că nefiind încă atât de aproape de sărbătorile de iarnă, nu vom avea probleme să găsim cazare.
Străzile sunt perfecte pentru o plimbare nocturnă. Păcat doar că erau încă destui de puţini curajoşi care să se aventureze pe strădă pe zăpada-gheaţa ce era pe jos.
Aşa că am lăsat maşina lângă secţia de poliţie, am luat bagajele în spate şi am început să colindăm puţin prin oraş după o pensiune care să ne facă cu ochiul. Dar am şi făcut poze, am admirat superbul brad din piaţa centrală, imediat ce am trecut podul am făcut şi puţin shopping şi tot mergând am ajuns pe undeva pe lângă Muzeul Sculpturilor din Lemn, am început să vedem din ce în ce mai multe camere de închiriat. La un moment dat am găsit una care mai avea şi lumini aprinse, am intrat şi după o scurtă negociere ne-am cazat cu 50 de leva 3 oameni într-un apartament imens.
Am lăsat bagajele acolo, ne-am mai înfofolit puţin şi am ieştit din nou în atmosfera de Crăciun de afară. Am revenit în centru luptându-ne puţin cu fulgii. Eram destul de flămânzi şi ni se pusese pata pe o pizza. În căutarea acestui fel de mâncare am încercat şi alt local chiar lângă pod. Acolo ne-am trezit cu o cafea şi ne-am îmbărbătat cu o bere şi am revenit afară.
Tot plimbându-ne pe străduţe, fără o ţintă precisă, am reuşit să găsim şi singura pizzerie din oraş. Era undeva foarte aproape de centru, la nici 10 minute de mers pe jos (prin zăpadă) de secţia de poliţie. Pizzeria se numeşte Domino. Servirea este impecabilă, pizza este excepţională încât te lingi pe degete şi combinată cu un vin demi-sec alb de Târgovişte (oraşul din Bg) merge ca unsă.
secţia de poliţie
Pentru a vedea filmuleţul din acel weekend, click AICI.
Iar pentru toate articolele despre Tryavna, vă rog să vizitaţi acest tag.

Monday, March 29, 2010

Pestera Bacho Kiro Dryanovo Bulgaria

Aşa cum spuneam în articolul precedent, încă din vară căutasem această peşteră. Citisem despre ea în ghidul meu (folosesc doar Rough Guide) şi acolo spunea că este o peşteră frumoasă, pe care e bine să nu o ratezi.
De data aceasta urmând atentă indicatoarele, copilul din mine şi-a adus aminte de weekendurile petrecute la munte în copilărie când mai vizitam uneori şi peşteri.. şi am pornit pe potecuţa înzăpezită.
Am găsit şi aici din fericire o mică cascadă, că tot era o zi bună.
Peisajul nu m-a dezamăgit nici de data asta! Şi ca de obicei am rămas plăcut impresionată de faptul că totul era aşa de curat şi îngrijit pe acolo.
Peştera se află la doar 300 şi ceva de metri de mănăstire. Primii turişti au intrat în această peşteră în anul 1938. Bacho Kiro cum era numit Kiro Petrov Zanev, era doar un învăţător, un om de litere care s-a făcut cunoscut în cadrul Revoltei din Aprilie.
Peştera are 3,600 de metri, dar nu toate galeriile sunt deschise turiştilor. Din ce am văzut, cele mai periculoase sunt închise iar altele sunt în proces de consolidare.
Am înteles că aceasta ar fi una dintre cele mai vizitate Peşteri de pe teritoriul Bulgariei. Prima sală a fost cea mai darnică pentru speologi. Acolo s-au găsit urme ale oamenilor ce datează înca din Paleolitic.
La intrare poţi alege 2 tipuri de bilete, pentru turul mai lung de peşteră, sau pentru cel scurt. Din păcate nu mai ştiu exact preţurile. Am impresia că pentru cel scurt era 2 leva şi pentru cel lung 4 leva.
Temperatura din interior este de 13 grade mereu, iar umiditatea este în jur de 90%. Surprinzător este că au fost găsit urme care atestă coexistenţa omului cu animalele.
În mare parte traseul este foarte bine luminat încât să nu ai probleme în interior. Doar pe alocuri, când treci dintr-o "cameră" în altă trebuie să acorzi puţin mai multă atenţie pereţilor şi tavanului care te pot lovi.
Şi aici am crezut că suntem singurei.. era încă matinal. Dar la scurt timp după intrarea noastră în Peşteră am fost uimiţi să vedem ditamai grupul de oameni mergând în marş după "lider". Erau oamenii veniţi în team-building.
Mi-a plăcut că erau foarte civilizaţi. Nu ţipau mai mult decât era necesar. Au stat toţi foarte liniştiţi până li s-a făcut un mic intructaj despre ceea ce urmau să facă.
O chestie cu adevărat socantă este numărul mare de bănuţi pe care îi vei găsi prin peşteră. Acolo unde pereţii au permis (sau chiar solul) turiştii şi-au pus o dorinţă şi au lăsat acolo un bănuţ. Neavând nicio fântână aici, au improvizat puţin. Şi chiar erau o mulţime de bănuţi. Şi nu doar din Bulgaria, ci şi din România şi alte tări vecine.
În unele zone.. mai şi picura, iar pământul era mai ud, aşa că trebuia să acorzi mare atenţie fiecărui pas pe care îl faci.
Ai grijă pe unde mergi, acestea sunt singurele scări mai periculoase de acolo. Nu atât din cauza întunericului cât din cauza umidităţii, ele devenind alunecoase.
Aici erau şi bulgarii de la team-building. Care se distrau pe cinste! Chiar nu credeam că se pot face chestii aşa faine în peşteri. Erau împărţiţi în vreo 4 grupuri, fiecare făcând alte activităţi, mai uşoare sau mai dificile. Unii urcau în rapel, alţii căutau "comori", cei din poză încă nu m-am prins ce anume făceau. Îşi testau capacităţile cred.
Imaginea asta mă face să mă gândesc puţin la peştera lui Clark din Smallville. Aduce puţin cu ea nu? Doar că asta e mult mai micuţă şi fără astfel de aventuri. Aşa că dacă ajungeţi în zona nu ezitaţi să opriţi la Mănăstire! Sunt doua obiective turistice în 2!

Saturday, March 27, 2010

Manastirea Dryanovo iarna Decembrie 2009 Bulgaria

În data de 12 decembrie anul trecut, într-o zi mohorâtă de sâmbătă am decis să plecăm ca de obicei la o mică plimbare prin Bulgaria. Destinaţia iniţială era oraşul Gabrovo, dar pe parcurs ne-am răzgândit fiind forţaţi de împrejurări.
În aceea dimineaţă deşi era o vreme mai ciudată prin Bucureşti, nu ai fi zis că va fi vreme rea. Te gândeai că în cel mai rau caz va fi doar o zi ploioasă. Dar imediat ce am trecut Dunărea am văzut că ne-am înşelat. Vecinii noştrii erau puţin "loviţi" de un front de ninsoare.
Deşi nu aveam cauciucurile de iarnă la noi (fapt pe care urma săl regretăm peste câteva ore) şi desigur că nici lanţuri (chiar nu ne aşteptam să fie aşa frig, deoarece în Bucureşti fuseseră vreo 10 grade când plecasem din parcare) am continuat să înaintăm către Veliko Târnovo.. şi apoi am zis "Hai să vedem şi Mănăstirea Dryanovo!".
Eu mai fusesem acolo şi pe timp de vară. Şi îmi plăcuse tare mult peisajul ce se ascundea în spatele Mănăstirii, plus că rămăsesem cu un regret că nu ajunsesem să văd şi peştera ce se află acolo. Împreună cu cîţiva alti colegi aventurieri, o luasem fix în direcţia opusă, descoperind în schimb o superbă cascadă care ne-a încântat ochii. Peisajul prin aceea mică pădure era de vis!
Am ajuns acolo, am parcat şi ne-am cam îngrozit puţin văzând că zăpada nu dă semne că s-ar opri în curând. Dar.. am intrat şi ne-am bucurat de peisaj. Partea foarte frumoasă era că nu prea erau turişti.
Aşa că am putut vizita şi poza în voie totul. Mai puţin în interiorul bisericii, unde nea Părintele era cu ochii pe noi ca pe butelie să nu cumva să-i "furăm" vreo poză.
Totul arăta mai frumos decât în orice alt anotimp!
Mai ales dacă doreai poze.. erai în rai. Zăpada tot creştea, doar timp trebuia să ai ca să poţi explora puţin şi pădurea din spate. Chiar mi-ar fi plăcut să revăd cascada pe timp de iarnă. Plus că.. tot vreau să ştiu şi unde ducea acea potecă. Pentru că am mers mult pe ea până să realizăm că poate nu e bine..
Aici este podul care face trecerea între Mănăstire şi micul loc de agrement. Uimitor este că acolo.. pe terenul din fată se ţin şi team-building-uri. Am surprins unul chiar în acel weekend. Sincer, chiar eram curioasă unde erau cazaţi.
Un adevărat peisaj de iarnă.. sau cel puţin asta îmi imaginam eu când bunicul meu îmi mai povestea ceva despre iarnă, despre ape îngheţate.. vrăjitoare şi copiluţi naivi. Când vezi anumite peisaje este uşor să redevii copil pentru câteva secunde.
Cred că am pierdut vreo 2 ore plimbându-ne pe acolo.
Şi cu cât minutele curgeau, cu atât vântul se înteţea.
Decât să stai jos şi să degeri, mai bine continuai să te plimbi. Dar primăvara-vara acest chioşculeţ chiar este foarte util. Mai ales dacă nimereşti o zi toridă.
Bancuţa mea preferată! Oferea cea mai faină privelişte asupra întregului. Era bine poziţionată şi lângă râu.. vara era umbra acolo, iarna.. parcă puţin mai ferită de vânt. De data asta am ignorat zăpada şi frigul şi am şezut pe ea vreo 10 minute ca să mă bucur de frumuseţea iernii.
Tot îmi dorisem atât de mult să am parte de zăpadă asemănătoare cu cea din copilărie, când ningea cu zilele încât aveam destulă să ne facem toţi cazemate şi să ne bombardăm cu bulgări.
Atunci a fost prima zi de decembrie după o lungă perioadă când m-am putut bucura de zăpadă şi de o iarnă frumoasă. Păcat doar că nu eram mai mulţi să încingem o bătaie cu zăpadă până ajungeam toţi cu hainele "murate" dar fericiţi.