Sunday, August 29, 2010

Eco Poteca Cascada Hotnisa Veliko Tarnovo Bulgaria

Acum că deja am arătat poze de la cascadă, este vreme să vă arăt ce se află în jurul ei. Încă din oraş am văzut noi indicatoarele cu "Ekopăteka" dar nu ştiam concret la ce se referă.
Vedere de sus a cascadei
Dar urmând drumul ce pornea undeva în partea stângă a lacului, şi începând să urcăm.. am descoperit că chiar ne aflam pe un fel de potecă. Iar partea cu eco, cred că se referea la faptul că totul era construit din lemn.
Pe alocuri era uşor de mers, dar erau şi locuri mai abrupte unde trebuia să te caţeri cu ambele mâini. Aşa că e mai uşor să nu aveţi multe cheştii la voi. Sau daca aveţi, mai bine să fie un rucsac.
Pietrele ţineau loc de scări. Atâta timp cât pe jos nu era umed nu erau probleme de alunecare (nu cred că se aplică şi la şlapi acest lucru).
Mai sus, drumul devenea puţin mai drept. Iar panorama din ce în ce mai superbă. Deşi nu e recomandat să vă uitaţi în jos dacă nu vă place înălţimea.
Aveţi de trecut apoi printr-o porţiune mai stransă. Este ca un fel de tunel. Traversarea devine mai dificilă în cazul în care pământul este plin de noroi (cum a fost în cazul nostru).
Vedere de sus asupra lacului.
Pârâiaşul înainte de "a se transforma" în cascadă.
Şi după ce ajungi la cascadă.. poteca continuă. Podeţul te îmbie să mai explorezi puţin zona să vezi ce este mai departe.
Şi ajungi aici.. un peisaj de vis, ca în pozele alea cu paradisul la care toţi visăm. Linişte, pace şi curăţenie.
Apa e atât de liniştită încât ai impresia că este un lac şi nu un pârâiaş.
Uimitor este că podeţele sunt foarte bine făcute (poate chiar întreţinute) pentru că în urma ploilor care s-au abătut asupra zonei vara asta, nu erau deloc şubrede.
Apoi drumul merge câţiva metri prin pădure..
Şi aşa ajungem la următorul pod peste pârâu.
De acolo.. mai avem puţin şi ne putem bucura de o nouă privelişte.
O altă mini cascadă! De data asta una perfectă pentru sărituri se pare. Cel puţin o parte din colegii mei nebuni nu au rezistat tentaţiei de a sări în apă.
Părea destul de ademenitoare apa, nu-i aşa? Un tip din cadrul seminarului a reuşit chiar să îşi piardă permisul de conducere sărind pe acolo cu o pasiune nebună.
Cei doi care nu s-au încumetat să sară, neştiind exact cum este apa şi dacă sunt stânci pe acolo ascunse.
Şi râul tot continua. Din ce am observat pe Wikimapia se întinde pe o arie de teren destul de mare. Dar din păcate, nu am avut timpul necesar să explorăm toată zona.
Am mai urcat o scară (cea mai nasoală de pe traseu) ce necesita întreaga atenţie şi ambele mâini. A trebuit să am ceva grijă să nu lovesc aparatul.
Alţii care încă nu obosiseră au mai continuat puţin traseul, dar majoritatea ne-am oprit aici. Era deja târziu.. şi trebuia să ne bucurăm şi de puţină odihnă înainte să plecăm iar în oraş.
Pe drumul de întoarcere către Cascadă.
Micul colţ de paradis la care toţi o să visăm o bună bucată de vreme.
Peştera lui Josh.
Înapoi prin tunelul strâmt.
O altă porţiune de drum drept..
Şi apoi.. distracţia pe ultima bucată de drum. Dar a meritat! O zonă fantastică. Sper doar ca data viitoare să am destul timp ca să văd exact unde se termină poteca!

Cascada Hotnisa Veliko Tarnovo

Pentru a ajunge aici (în cazul în care nu eşti cu maşina) poţi lua autobuzul ce merge de câteva ori pe zi către Pavlikeni. Autobuzul pleacă din "Avtogara zapad" adică autogara de vest. Poţi lua bilet ori din autogară, ori direct de la şofer. Biletul costă 1,6 leva. Adică până în 4 lei pe sens.
Din fericire micul maxi-taxi era foarte frumos, chiar destul de nou, dar cel mai important lucru este ca avea aer condiţionat care chiar funcţiona! Cel puţin cam aşa este în majoritatea autocarelor din Bg.
Pentru cei care au maşină în dotare, este şi mai uşor să ajungă acolo. Pe drum către Veliko Târnovo, undeva înainte de sătucul Samovodene se va face un drum în partea dreaptă către sătucul HOTNITSA. Trebuie doar să acordaţi atenţie indicatoarelor. Şi apoi.. odată ajunşi în mijlocul satului.. o să vedeţi indicatoare de acest tip "Ekopăteka Vodopad".
Treceţi pe lângă căminul cultural.
Apoi pe lângă unul din barurile satului. Noi aici ne-am răcorit seara la întoarcere cu o bere rece şi ieftină (aproape că era preţ de supermarket). Şi în plus.. stai destul de aproape de stradă şi poţi vedea staţia de autobuz perfect de la "terasă".
Şi apoi am început să mergem..
Am dat de primul ţăran. Îl întrebăm dacă suntem pe drumul bun şi cam cât avem până la cascadă. El ne spune că da, drumul este ok şi că să o ţinem tot înainte şi că avem doar 1 km jumate.
Auzind că este atât de aproape, am continuat drumul foarte voioşi.. până am văzut că încă un kilometru am făcut până la ieşirea din sat. Şi atunci am început să ne întrebăm dacă am înţeles noi bine faza cu 1,5 km. Am zis că poate sunt 2.
Deşi.. tot mergând se vedea că nu sunt doar 2, pentru că încă eram într-un cîmp destul de larg. Dar după încă vreo 2 kilometri..
Am ajuns! Traversăm foarte fericiţi primul podeţ şi înaintăm fericiţi spre cascadă. Observăm din păcate că nu suntem doar noi pe acolo (deşi era luni, zi de lucru şi era ora 13 şi ceva).
Dar din fericire erau nişte bulgari tare drăguţi care nu făceau mizerie şi nici zgomote. Noi eram cei zgomotoşi şi puţin cam ieşiţi din peisaj pentru că vorbeam între noi în bulgară dar cum eram mai mulţi din mai multe ţări şi în alte limbi. Aşa că după vreo 10 minute cei de acolo ne-au întrebat ce-i cu noi. Şi le-am explicat că noi suntem studenţi de peste tot din lume şi că suntem aici la cursurile de vară de limbă bulgară.
În timpul ăsta.. dragul nostru finlandez nu a mai rezistat (pentru că afară era o căldură ucigătoare) şi a plonjat direct în micul "lac". Asta fără să mai observe semnul ce zicea scăldatul interzis (nu că l-ar fi oprit).
Oricum au mai intrat şi alţii după el în ciuda avertismentelor. Singura problemă era că mai erau diverse gropi prin apă pe acolo şi exista un risc destul de mare să te îneci.
Un mic zoom.
Superba cascadă în toată splendoarea. Deşi nu erau coşuri de gunoi în zonă, mi-a plăcut la nebunie să văd că toţi aveau grijă să nu lase mizerie. Aşa că ori ardeau ori luau cu ei înapoi. Cel puţin aşa a fost în ziua aceea, că peste tot se mai găseşte câte un măgar.
Apa curată şi limpede.
Matej, unul din cehi încercând apa, care între noi fie vorba era rece ca dracu! Doar finlandezul era deosebit de încântat. El era singurul obişnuit cu astfel de "lacuri".
Lumea mergând către zona care a devenit apoi micul nostru frigider. După cum spuneam.. la cât de rece era apa, era perfectă să ţină berea sau sucul rece (în cazul nostru să le răcească, că deja deveniseră ca un ceai).
Un loc superb, cu un potenţial imens. Ar mai merge puţin amenajat, măcar cu nişte coşuri de gunoi şi 2 băncuţe. Dar sătucul este destul de sărac. Nu cred că îşi permite asta acum.
E ca un mic paradis, la doar jumate de oră de Veliko Târnovo.
Finlandezul şi Americanul stând la o şuetă. Eu mă mir cum naiba au rezistat aşa timp de vreo jumate de oră. Mai ales că niciunul nu tremura.
Fericire
Bucurie
Şi tristeţe.. ajunsesem iar în sat şi era timpul să ne întoarcem la civilizaţie. Deja ne era dor de cascada noastră. Mai ales că visasem la ea ceva vreme.