Thursday, September 23, 2010

Plimbare prin cetatea Tsarevets Veliko Tarnovo Bulgaria

Cum vara asta am fost din nou vreo 2 săptămâni şi ceva prin Veliko Târnovo.. am zis că era totuşi vremea ca măcar acum să revin acasă cu poze din interiorul cetăţii.
Aşa că ne-am înarmat cu nişte apă şi Ice tea la noi pentru că afară era o zi criminală din punct de vedere al căldurii, dar cum era august şi zilnic era aşa.. ne-am făcut curaj, am cumpărat bilete şi am intrat.
O parte mai veche a oraşului văzută de la intrarea în cetate. În partea asta de oraş puteţi admira casele vechi cât şi Biserica celor 40 de martiri sau Biserica Sfântul Petru şi Pavel.
Şi fiindcă era în timpul săptămânii şi în miezul zilei, nu am avut parte de mulţi alti oameni în jur, iar cei ce munceau prin cetate.. cam şomau aşteptând turiştii din weekend.
După cum se poate observa, totul este foarte bine întreţinut. Nicăieri nu o să vezi lucruri aruncate pe jos sau pungi zburând prin aer.
Biletul de intrare pentru studenţi, 2 leva. Preţul întreg este de 4 leva pentru un adult. Îmi place că aici reducerea se dă fără card euro 26.
Imediat după poarta mare din imagine, o să daţi (de obicei) de nişte comercianţi care vă vor invita să faceţi poze în costume de epocă, pe tron.. şi multe altele. Aşa că dacă vreţi să vă prostiţi puţin, aveţi ocazia. Şi din ce înţelesesem nu erau preţuri mari.
Harta cu întreg dealul.
Privire către intrarea în cetate. În spate de tot.. se vede şi puţin din centrul vechi al oraşului Veliko Târnovo.
O mică privire aruncată şi către universitate.
Ce bine era dacă aveau mai mulţi pomi pe sub care să te ascunzi de razele soarelui, mai ales în plin sezon. Trebuie totuşi să încerc o vizită şi iarna.. pe zăpadă.
Să continuăm către turn!
Şi bineînţeles că, cum noi eram nişte copilaşi foarte cuminţi.. nu ne-am putut abţine să nu ne căţărăm puţin în micul turn şi să sărim pe acolo.
Totul este foarte bine conservat, şi chiar şi zidurile ce erau distruse au fost refăcute în timp. Se investeşte mult în păstrarea cetăţii într-o stare cât mai bună!
O plimbare serioasă, pentru a vedea tot, pentru a admira panorama din fiecare unghi durează cel puţin o oră şi jumătate (asta cu mers mai rapid).
Continuam spre partea stângă, lăsând oraşul în spate.
Cu greu ne-am abţinut să nu tragem clopotul. Acesta este unul dintre acelea pe care le auziţi noaptea, în timpul spectacolului de sunet şi lumini.
Şi acum.. mergeam către micul amfiteatru de acolo, unde mai ales vara se ţin diverse spectacole de dans, balet sau reprezentaţii de teatru.
Cred că era frumos să locuieşti aici, mai ales când la picioarele tale se întindea o asemenea panoramă de vis!
Ai şi un mic "bar" improvizat pe acolo în cazul în care setea te doboară, ai parte de câteva frigidere cu bere şi suc rece! Din păcate nu ştiu cât de mari erau preţurile.
Biserica, văzută din colţul stâng.
Un loc fain de odihnă, de unde ai şi parte de o panoramă frumoasă, atât a zonei turceşti de lângă cetate, cât şi asupra părţii drepte a oraşului vechi.
Contemplând!
Biserica pare mult mai impresionantă atunci când eşti la doar câţiva metri de ea. De la depăratare, îţi lasă impresia că este mult mai mică.
şi.. acum, coborârea!

Tuesday, September 21, 2010

Statiunea Sfantul Constantin si Elena Varna Bulgaria

Se află la doar 9 kilometri de Varna şi este una dintre cele mai vechi staţiuni de pe litoralul bulgar, totul debutând în anul 1908.. Aveţi autobuze ce circulă zilnic între Varna şi Constantin şi Elena, venind odată la 20-30 de minute.
Călătoria se plăteşte în autobuz (funcţionează pe vechiul sistem, cu taxatoare, aşa că nu mai este nevoie să pierdeţi vremea alergând după bilete) şi costă 1,60 leva. Autobuzele circulă de pe la 7 dimineaţa până seara pe la ora 11.
Anul acesta am fost pentru prima dată în staţiunea Constantin şi Elena din Bulgaria. Până acum fusesem doar în zona Şabla şi Burgas. Dar având doi prieteni polonezi în zonă, m-am gândit să-i revăd şi să ne petrecem câteva zile liniştite împreună.
Aşa că ne-am petrecut prima seară împreună pe plajă, făcând poze şi povestind cum a fost vara noastră. Şi ei, sunt oameni aşa.. puţin mai săriţi de pe fix ca şi mine care învaţă limba bulgară.
Este o staţiune ce nu o recomand tineretului care doreşte în fiecare seara club, petreceri nebune şi alte lucruri în aceeaşi linie. Pentru aceste lucruri s-a făcut câţiva kilometri mai încolo „Nisipurile de aur”, care seamană cu o peterecere non stop.
Pe când aici predomină liniştea, atât dimineaţa cât şi seara. Singurele momente mai agitate sunt cele de pe plajă, unde dacă stai lângă o familie cu copiluţi ai parte de ceva zgomot, dar în rest, totul este superb.
Mai ales că seara cam după 9 şi ceva 10.. nu se mai aude peste tot muzică, deja staţiunea se cufundă în linişte şi vezi mulţi oameni fericiţi ieşind la plimbare ţinându-se de mână pe aleea principală.
Deşi staţiunea este înţesată de hoteluri all inclusive, sunt destule restaurante micuţe şi frumoase care vă aşteaptă în zonă. Mai ales cele mai ascunse şi micuţe, sunt adevărate comori. Mâncarea este bună, preparată repede şi totul este foarte ok ca preţ.
Chiar şi despre localurile mai fancy am auzit de bine, mai puţin despre „Sirius Fishing Ship” un restaurant ce este găzduit de o navă, unde mâncarea este scumpă şi dezamăgitoare. Dar acolo merită să mergeţi pentru o bere, doar pentru faptul că îţi oferă o privelişte incredibilă.
Parada şlapilor la 1 dimineaţa!
Hotel Aqua Azur, un hotel tare frumuşel. Mâncare şi băutură bună (oferă aici bere Pirinsko pentru cei de la all inclusive. O bere foarte bună care este greu de găsit în partea asta a Bulgariei, o alternativă fantastică la vesnica Zagorka).
Dar dacă vreţi preţuri şi mai bune, puteţi merge în Varna, unde o masă la restaurant este şi mai ieftină. E normal, Varna are statut de oraş şi nu de staţiune.
Noaptea era cel mai frumos pe plajă. Mai ales că puteai să faci baie liniştit, apa era încă caldă şi bună (la final de august) şi era fain că nu mai era atât de agitată precum era în timpul zilei.
Luna dădea o lumină incredibilă într-una din nopţi. Nu ne mai venea să plecăm de pe plajă, mai ales că afară era plăcut.. vântul adia uşor şi marea era caldă.

Tot pe acolo (în Varna) găsiţi şi destule alte magazine cu oferte bune, cât şi fel de fel de baruri pe aleea principală, ce oferă băuturi faine şi foarte ieftine.

Vara asta am descoperit că pe acolo, în Bulgaria este populară „Ice Cola” şi anume Cola + îngheţată. Şi chiar este o combinaţie interesantă, mai ales dacă sunt amândouă foooarte reci!
În spate de tot se poate vedea cel mai frumos şi luxos hotel din Sf Constantin şi Elena din ce am înţeles. De acolo era interesant pentru mine să admir panorama de la ultimul etaj.
Staţiunea beneficiază şi de un părculeţ destul de verde pe unde te poţi plimba. Tot pe acolo o să ai parte de niste panorame impresionante, mai ales dacă marea este puţin agitată, o să vezi ce frumos este să te atingă picurii ce se izbesc de mal şi aboi încep să leviteze prin văzduh ca vântul să-i ajute să atingă bucăţica de pământ râvnită.
Mai ales că zona nu este umblată de mulţi turişti, aşa că puteţi să mai evadaţi de pe străduţa comercială aici şi să vă odihniţi pe o băncuţă.
Revenind la staţiune, beneficiază de o promenadă pe lângă mare destul de lungă, unde găsiţi din plin suveniruri, haine, articole pentru plajă, muzică şi cam orice ai nevoie. Multe lucruri fiind la preţuri foarte bune (am văzut ceva haine frumoase şi ieftine).
De asemenea poţi găsi obiecte de argint frumos lucrate sau produse „Rose of Bulgaria” (Produsele Rose of Bg precum creme, săpun, sampon.. se pot găsi mult mai ieftin la supermarketul deschis non-stop chiar lângă staţia de autobuz ( LIDL se numeşte ).

Monday, September 20, 2010

Orasul Lovech Bulgaria

Rezervaţia istorică şi arhitecturală Varosha include nu doar întregul oraş situat pe malul drept al râului Osam, dar şi un număr de clădiri de pe celălalt mal, aflate în imediata apropiere a Podului Acoperit şi a Parcului Stratesh.
Moştenirea arhitecturală se datorează în principal construcţiei, păstrată din perioada renascentistă a Bulgariei. Străzile sunt înguste şi şerpuite, iar de cele mai multe ori, pare că se termină în faţa unor ziduri sau în faţa unei uşi.
Parcelele sunt mici şi înconjurate de pereţi de piatră. Curţile au terase, unde poţi admira iedera şi muscatele sălbatice. O minunată aromă de liliac şi trandafiri pluteşte în aer.
Cele mai frumoase case din cartierul Varosha au fost construite între anii 1850 şi 1870. Cele mai multe dintre aceste case au două etaje. Tipic pentru ele este faptul că nu au magazin la parter, întrucât toate activităţile meşteşugarilor erau concentrate în piaţă şi în interiorul Podului Acoperit.
Arhitectura este pur şi simplu impresionantă!
În rezervaţia istorică şi arhitecturală Varosha, există peste 200 de monumente istorice şi arhitecturale cu importanţă naţională şi locală. Câteva dintre ele sunt: Muzeul Vasil Levski, Complexul Etnografic, Fortăreaţa medievală Lovech, bisericile Uspenie Bogorodichno şi Sveta Nedelia, Podul Acoperit, vechea baie turcească. Mai mult de 180 de case au devenit monumente culturale arhitecturale la începutul secolului al 19-lea.
Tare mi-ar place şi mie să locuiesc într-un asemenea loc frumos. Îi invidiez pe actualii locatari. Casele de tipul asta încep deja să mă obsedeze deja.
Lovech este situat pe cel mai scurt drum dintre Fluviul Dunărea, Munţii Balcani şi Marea Egee. Este un centru natural constituit dintr-o întregă reţea de drumuri, multe dintre acestea fiind construite de romani.
Ulterior, podul a fost folosit ca drum principal nu doar pentru produse, cât şi pentru oameni ce mergeau pe ruta Sofia – Lovech – Sevlievo – Turnovo - Varna. De asemenea, podul a fost singura legătură între cele două parţi ale oraşului – cartierul Varosha şi cartierele de pe malul drept al Osamului.
Pe lângă funcţia de transport, podul a devenit un centru de comercializare şi de manufactură. Magazinele de pe pod au stat atestat, de-a lungul anilor, ocupaţiile ce serveau nevoile imediate ale populaţiei.
Legenda tratatului de pace de la Lovech. În primavara anului 1187, Împaratul bizantin Isaac al II-lea Angelous, a asediat fortareata Lovech. Armata bulgarilor, sub comanda lui Asen si Petar, nu a permis sa fie cucerita fortareata.
Împaratul, însa, a pus la cale un truc, pentru a putea cuceri-o. Pe timpul noptii, a retras armata si a pus câteva posturi de supraveghere pe partea stânga a râului Bashbunar. De-a lungul celor doua zile, nu a existat niciun atac, iar bulgarii s-au relaxat.
Dis-de-dimineata, Regina Elena a iesit din fortareata, împreuna cu câinele sau, printr-un tunel secret, pentru a lua apa din râu. Ea a fost observata si prinsa de postul bizantin. Împaratul a trimis un mesaj catre tarul Asen, cerând pace si un schimb demn pentru captura facuta. Astfel, s-a ajuns la un tratat de pace, care a recunoscut oficial existenta Regatului Bulgar, si în schimbul reginei a fost trimis fratele mai tânar al lui Asen si Peter - Ivanitsa. El a fost dus la Tsarigrad, dar dupa câtiva ani a scapat si s-a întors în Bulgaria, unde a devenit ulterior Regele Kaloyan.
Legenda caderii orasului Lovech sub stapânirea turcilor. Potrivit legendei si unor surse turcesti, Lovech este ultima fortareata bulgara libera.
În disperare de cauza, dupa trei luni de atacuri asupra fortaretei, comandantul turc Kodja Ibrahim, a decis sa se foloseasca de un truc pentru cucerirea sa. El a adunat circa 100 de berbeci, a pus lumânari pe coarnele lor si noaptea a lansat "turma de foc" de pe un deal din apropierea fortaretei. Protectorii au crezut ca Dumnezeu le-a trimis ajutor, sub forma de foc, si au deschis portile. Turma a intrat în fortareata, urmata de câtiva soldati turci, care au opus imediat rezistenta protectorilor.
Din acea noapte, dealul a capatat numele de "Strate", ce provine din turca (Sara Artesh - foc galben).Legenda spune în continuare ca ultimul aparator s-a strecurat printr-un tunel secret si a devenit primul haiduc în Bulgaria.
Se pare că fusese ceva prin oraş în acel weekend, din moment ce încă nu apucaseră să demonteze scena. Păcat că nu am prins şi noi ceva. Nu ne-am fi supărat să încingem o horă.
Monumentul din centrul oraşului Lovech.
Podul Acoperit de pe râul Osam face legătura între Rezervaţia Arhitecturală şi Istorică Varosha şi cealaltă parte a Lovech-ului. Este încă foarte bine întreţinut după cum se poate vedea.
Acesta a devenit un simbol pentru oraş şi este parte a emblemei acestuia. Unic prin natura sa, podul a fost construit de către maestrul în ale construcţiilor, Kolyu Ficheto, în 1876.
Ar fi interesant pentru noi, oamenii din secolul al 21-lea, să aflăm de ce a fost construit Podul Acoperit în oraşul Lovech. Printre multe opinii, importantă este părerea arhitectului bulgar, Petko Evrev, conform căreia construcţia podului este rezultatul dezvoltării a structurii oraşului la un anumit moment, când strada pe care se făcea comerţul a trebuit să treacă pe celălat mal, fără a fi întrerupt, de la un mal la altul.
Construcţia podului a început în anul 1874 şi a luat sfârşit în iarna anilor 1875-1876. Şi în ziua de astăzi podul este folosit şi ca galerie comercială unde se vând fel de fel de obiecte lucrate manual, vederi, chiar şi o mică cofetărie la mijloc, unde ai nişte măsuţe genios amplasate cât să te poţi bucura de frumoasa panoramă.
Podul are 84 de metri lungime, este înalt de 7 metri, 10 metri lăţime, astfel că nu e de mirare că în trecut au existat 64 de magazine pe el; fiecare magazin avea o lăţime de 2,5 metri pătraţi.
Ivan, unul din bulgarii nostrii favoriţi.
Ca şi în alte câteva lucrări ale sale, Kolyu Ficheto a încrustat în Podul Acoperit anumite figuri sculpturale: un leu, reprezentând Bulgaria; un vultur cu două capete – simbol al Rusiei; un sân de femeie cu un fruct – simbol al abundenţei; băţul supraveghetorului cu un buzdugan – simbol al puterii otomane.
Aceste figuri sunt dovada curajului şi spiritului lui Kolyu Ficheto, întrucât a îndrăznit să alăture simbolurile Bulgariei şi Rusiei, având în vedere faptul că, în acea perioadă, acele ţinuturi erau sub stăpânire turcească de secole.
Chiar la ieşirea din pasajul podului.. te va întâmpina vederea asta.
Iar undeva în stânga.. este o cafenea superbă, fie că este vară şi te delectezi cu ceva rece pe terasă, fie că este frig şi alegi o ciocolată caldă în interior.. nu vei regreta. Serviciul este impecabil şi preţurile de vis!