Friday, February 25, 2011

Drumul catre Bansko Blagoevgrad Bulgaria

Din Banya unde am stat noi la hotel, am decis să mergem pe jos până în Bansko. Mai ales că era destul de aproape. Cred că erau vreo 4 kilometri. Și vremea era superbă de o plimbare în aceea zi.
Așa că am părăsit încetișor Banya și am început să ne bucurăm de peisajul ce se vedea în toate părțile. Pentru fotografi este o zonă de vis.
Munți peste tot, mai ales că ne aflam într-o vale.
Locul perfect pentru pozat panorame.
Valea se află între Munții Pirin, Munții Rila și Rodopi.
Așa că ai destule opțiuni de explora prin zonă. Deși nu știu dacă toate traseele sunt accesibile și iarna. E posibil să fie unele interzise.
Și de obicei drumul acesta îl puteți face ori cu shuttle bus-ul de la hotel (mai toate din zonă oferă așa ceva) ori cu microbuzul care trece prin zonă, asta dacă doriți să beți ceva liniștiți.
Sau, și mai bine se poate merge pe jos. Puțină mișcare nu strică nimănui până la urmă și așa te poți bucura cel mai bine de peisaj.
Pozele sunt făcute, cam anul trecut pe vremea asta. Pe acolo ninsese mult și plugurile abia făceau față dar fiind o zonă cu trafic mare de turiști mergeau aproape non stop curățând drumurile.
E fain că încă a rămas o bucățică de natura de care constructorii nu s-au atins, așa că poți face poze și fără hoteluri prin zonă. Nu ca în Bansko unde se produsese un boom în construcții acum câțiva ani.
Pe alocuri câmpul îmi aducea aminte de vechiul clip al celor de la Morandi - Falling asleep. Știu că eu eram încă prin liceu pe vremea aia.
Încă puțin și ajungem în oraș.. deja visam la o ciocolată caldă.
People, stop fighting
Angels are crying
We can be better
Love is the answer

Monday, February 21, 2011

Orasul Bansko Blagoevgrad Bulgaria

Fiindcă tot e sezonul mai geros, zăpadă pe afară, m-am gândit că e timpul să vă prezint și orășelul Bansko pe unde m-am plimbat anul trecut pe vremea asta în timpul vacanței de după sesiune.
Și pe acolo erau vesnicii indieni, doar că ei erau doar ai bulgarilor. Și era uimitor că puteau să mai cânte și să danseze pe acolo pe un frig năpraznic.
Și aici erau mai răsfirați, nu erau 3-4 într-o grupă ca la noi, ci câte unul pe ici pe colo făcând pe lupul singuratic. Din păcate datorită vremii nu știu cât succes aveau.
Ciorapi croșetați se găseau la toate colțurile. Și chiar arătau superb, deși uneori erau și la prețuri mai mari. Dar oricum, era fain că erau obiecte tradiționale peste tot și la prețuri mai accesibile pentru turiști.
Casa de cultură din Bansko
Una din străduțele principale din orășel, pe unde poți găsi cam tot ce îți dorești fără a avea nevoie de mall. Aici referindu-mă la magazinele de haine de marcă, care au invadat micuța străduță.
Iar tavernele sunt peste tot și umitor de pline în sezon. Și din ce am înțeles mâncarea este foarte ok și mai ales că porțiile sunt bulgărești, ceea ce e fain.
Mai ales că multe dintre taverne oferă chiar și un fel de lătari, dar mai puțin gălăgioși. Așa că și românii se pot simți ca acasă fără probleme.
Mai ales că au început să scrie multe afișe în română, chiar și meniuri în limba română. Deși pe aici nu sunt așa de mulți chelneri care să și vorbească/înțejeagă româna. Dar engleza este la putere, mai ales că e plin pe acolo de greci.
Și deși sunt o tonă de hoteluri, pentru orice buzunar, de la 5 stele până la pensiuni. Dar totuși iarna trebuie să vă faceți rezervare din timp, ca să nu aveți surprize să fie totul full.
Și Bansko e frumos chiar și în alte anotimpuri, și vara și iarna, mai ales că sunt destule locuri faine de explorat. Cel puțin așa mi s-a povestit, pentru că din păcate nu am apucat să urc pe munte vara.
Mehana = Tavernă
Și nu uitați că în Bulgaria o pizza mică e totuși destul de mare și că de obicei trebuie să cereți și sos pe lângă. Mie mi s-a întâmplat o chestie haioasă odată, am întrebat ca în România *Aveți sos picant?* chelnerul mi-a răspuns că au și a continuat să-și vadă de treabă. La început am crezut că e el nesimțit, apoi mi-am dat seama că eu fusesem de vină și că el nu era obișnuit cu formula asta de a cere subtil ceva.
Banci la fel, sunt din plin, mai ales bancomate.
După cum vă spuneam, magazinele de firmă au invadat micul orășel. Și uneori parcă mai mult afectează frumusețea străduțelor.
La restaurantul ăsta am fost în Sofia, se numește PRI Yafata și chiar mi-a plăcut. Mâncarea a fost bună, muzica tipic bulgărească și la un volum ok pentru a purta o conversație civilizată. Și mi-a plăcut că aveau multe chestii bulgărești în meniu și din alte regiuni.
Plus că pe aici fiind zonă de șopi, puteți să găsiți și alte feluri de mâncare specifice lor, plus că am văzut și meniuri macedonene. Mâncare balcanică, doar preparată altfel.
Un vechi monument comunist. Nu se putea fără.
Ciorapi! Și e frumos că nu țipă nimeni 3 la 10 lei! Aici vânzătorul stă frumos lângă tarabă sau măsuță și așteaptă potențialii clienți.
Bisericuța din Bansko. Ne-am nimerit pe acolo chiar într-o duminică, așa că am urmat și noi puțin poporul să vedem cum este înăuntru, mai ales că clopotul bătea de zor.
Clopotnița
Un mic mormânt de pe acolo, și regretam că nu am făcut prea mult slava veche încât suntem în stare doar să descifrăm fără să pricepem prea multe.
Interiorul bisericii, unde preoții păzeau să nu faci poze. Nu prea o să înțeleg tâmpenia asta cu fără poze în unele biserici, dar poate pe viitor se întâmplă o minune.
Localul unde am intrat noi să ne bucurăm de ceva de băut cald, ca să ne putem continua apoi liniștiți plimbarea pe străduțe.
Nice place for a coffee.
Un câine adorabil ce adormise la intrarea într-un mic local. Venea căldură pe sub ușă așa că își găsise un loc foarte bun temporar. Avea avantajul că era văzut de cei ce intrau și mai primea câte ceva la ieșire.
Un fel de sinagogă.
Ador casele de tipul acesta făcute din piatră. Arată bine și rezistă destul de mulți ani fără a avea multe probleme. E o fundație destul de stabilă.
Telegondola văzută mai de aproape.
Telegondola la urcare.
Kempinski Hotel, chiar lângă telegondolă.

Sunday, February 20, 2011

Muntele Vodno Skopje Macedonia

În a doua zi pe care am petrecut-o în Skopje am decis să facem ceva mai multă mișcare și să urcăm puțin până pe muntele lor, numit Vodno. Mai ales că era o zi superbă pe care era păcat să o irosim.
Până într-un anumit punct am urcat cu mașina. Din păcate nu știu cum se chema acel loc. Știu doar că am pornit urcarea către zona cu parcările din cartierul Kisela Voda unde se afla hostelul.
Până sus în parcare se poate lua și un taxi. Noi fiind prea mulți pentru o singură mașină ne-am dus și cu un taxi care să ne arate drumul. Și a costat destul de puțin având în vedere că drumul a fost lunguț. Cred că vreo 200 și ceva de dinari.
Am consultat puțin harta și am pornit foarte voioși la drum, crezând că neah.. crucea nu este atât de departe precum pare. Și ce ne-am mai înșelat. Pentru că noi fiind niște amețiti am ales drumul drept și ușor (era drum de mașină, dar era folosit doar de mașini autorizate, probabil ca să îl protejeze) și care nu se mai termina.
Văzusem noi la început o plăcuță pe care scria doar vreo 4-5 kilometri, așa că am pornit viteji.. în direcția greșită. Drumul de mașină pe care am urcat noi, cred că avea mai mult de 10 kilometri. Era din ce în ce mai cald.. și noi muream de sete.
Era frumos că și pe acolo se construia de zor un telescaun. Dar din păcate el nu pornea din oraș ci din parcarea de care v-am povestit eu. Ceea ce poate fi un mic inconvenient dacă nu ai mașină.
Revenind la urcușul nostru, am plecat ca deștepții fără niciun strop de apă pentru că ne așteptam că sigur vom găsi vreun pârâiaș sau izvor undeva pe traseu, mai ales că muntele se numea Vodno (adică apos, sau un loc cu apă).
Dar nu a fost așa, cred că numele era pus mai mult la mișto, pentru că nu am văzut firicel de apă până sus la cabană unde am ajuns dezhidratați. Toți ne așteptasem că e ca pe Vitoșa (muntele din Sofia) unde nu ai nevoie de multă apă la tine, că mereu găsești apă rece pe traseu.
Crucea devenea mai aproape și deja nu mai aveam stare. Toți visam cu ochii deschiși la un ceai cald și apoi o apă rece. Iar alții visau mâncare.
Aproape ajunși în vârf și deja panorama devenea superbă. Vedeam că până la urmă a meritat efortul de a face atâția kilometri fără apă.
Jos acolo în vale este Skopje.
Și.. crucea și cabana! Locul sfânt ce avea apăăăă!
Panorama văzută de lângă releu, la câțiva metri de cruce. Long way down.. nu? Și e uimitor cât de verde și fain era pe acolo deși era deja noiembrie. Și seara se lăsa frigul.
Releul de care vă povesteam.
Din nou aruncăm un ochi către Skopje. Deja se vedea mai bine orașul.
Pe aici cred că era fain să te dai cu bobul iarna pe zăpadă.
Ne apropiam de final, de vârful Krstovar ce are 1066 metri. De sus părea mai înalt. Oricum chiar și așa e un loc perfect pentru o plimbare relaxantă.
Din ce am înțeles crucea ce se află pe Vodno, este una dintre cele mai mari cruci creștine din lume. Ce-i drept e destul de înaltă, dar chiar să fie cea mai mare?
Și păcat că nu am avut mai mult timp liber, ca să explorăm și alte mici trasee ce porneau de acolo din jurul cabanei.
Apoi am găsit și un loc perfect de relaxare, unde să ne putem bea ceaiul șezând și admirând apusul ce din păcate venea cam repede.
Ceea ce însemna că trebuia să ne mișcăm mai repede către oraș, ca să nu ne prindă noaptea pe drum. Dezavantajul iernii din păcate. Ne părea rău să plecăm dar nu aveam de ales.
Așa că am profitat cât am putut, ne-am pozat, ne-am pregătit sufletește și am început încetișor să coborâm către parcarea unde lăsasem mașina.
Crucea Mileniului, localizată pe vârful munţilor Vodno, constituie una dintre cele mai mari atracţii turistice. Crucea a fost construită pe cel mai înalt punct ai munţilor Vodno, pe un loc cunoscut încă din vremea Imperiului Otoman drept “Krstovar” (n.tr. Locul pentru cruce), întrucât acolo se afla şi o cruce mai mică.
Bye bye Vodno! Ne-a făcut plăcere să te vizităm.
Și de data asta am reușit să găsim traseul cel scurt. Dorind să scurtăm doar puțin să nu mai facem iar kilometri în plus, am ajuns destul de departe pe scurtătură.. până în punctul de unde nu ne-am mai putut întoarce.
Problema a fost ca adidașii din picioarele noastre nu erau făcuți pentru a avea aderență pe diverși bolovani și noroi, așa că trebuia să mergem ținându-ne de tufe sau îmbrățisând copaci.
Așa că unii dintre noi am ajuns jos la final.. cu puțin noroi pe fund. Căzăturile au fost inevitabile. Dar au fost și funny că am picat unii dupa alții ca într-un domino.