Thursday, July 28, 2011

Magazin de cafea Kyustendil Bulgaria

Am petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică weekendul trecut în micuțul orășel de graniță Kyustendil. Și după ce ne-am plimbat pe strada principală, mai spre final, am văzut un magazin ce era încă deschis (cred că era deja 9 seara și mai era și sâmbătă). Când ne-am apropiat și am descoperit că este magazin de cafea, nu știam cum să intrăm mai repede.
Mi-a plăcut la nebunie că avea o multitudine de cafele deja ambalate (cele clasice din supermarketuri dar și branduri mai necunoscute) dar și vreo 20 de saci de cafea vrac. Bineînțeles că doar sacii ne-au fascinat atunci. Mai ales că prețurile erau super ok. Cam 1 lev pe 100 de grame de cafea. Cea mai scumpă cafea era 1,3 leva pe 100 de grame.
Și chiar aveau un gust de vis! Noi de ani de zile nu mai încercasem cafeaua vrac pentru că avusesem niște experiențe mai proaste în trecut, dar acum impresia noastră s-a schimbat cam la 180 de grade. Mai ales că de o săptămână bem în fiecare zi alt gen de cafea, cu alte arome și parcă dimineața noastră începe mult mai frumos.
Șocul cel mai mare a fost să găsim un așa magazin de nișă, într-un orășel nu foarte popular și cu o populație în scădere, dat fiind că tineretul migrează 100 de km mai încolo spre Sofia. Kyustendilul chiar a fost o surpriză plăcută!

Aveți idee dacă pot găsi un asemenea magazin de cafea și prin București? Chiar mi-ar place să mai încerc și pe la noi.

Monday, July 25, 2011

Peripeții prin Macedonia Partea a 2-a

După aventurile de sâmbătă din Bulgaria se pare că nu ne-am învățat. Luni dimineața am mers în zona ulița Kozlodui și Tsar Simeon, unde este plin (prin plin înseamnă că e un mini cartier) doar de magazine de piese auto pentru orice fel de mașină, piese noi sau la mâna a doua. Noi am mers la un magazin ce vindea doar piese Daewoo, de unde am achiziționat Delco-ul mult dorit și visat.

Apoi ne-am întors la hotel, unde tata a meșterit până a reușit să monteze el corect noul delco și ce mai era pe acolo. Motorul începuse să sune mai bine, așa că ai mei au zis, gata! Hai că merge, și că nu mai e nevoie să mai trecem și pe la service să pierdem timpul. Din Sofia până în Ohrid mai aveam o bună bucată de drum și tata nu dorea să-l prindă întunericul de niciun fel, mai ales prin zona Straja din Macedonia.

Totul bine și frumos până am ajuns în zona de graniță, la Giușevo (Bg) când tata a observat că mașina iar începe să tragă destul de greu, mai ales că deja aveam piese noi, deci nu ar mai fi trebuit să avem nicio durere de cap. Din fericire, până prin Skopje nu am avut niciun fel de probleme. Mașina a mers ok, drumul era destul de drept, iar din Skopie autostrada este foarte buna.

Și de menționat că la macedoneni aceste autostrăzi se plătesc, fiecare tronson costă între 30 și 50 de denari (62 denari = 1 euro). Eh, și chiar înainte de Tetovo, un orășel predominant de albanezi, chiar la Patarina (așa de cheamă punctul asta unde plătești taxa de drum) ne-a decedat iarăși motorul! Și era din nou ziua în amiaza mare, în jur de ora 3. Afară erau peste 35 de grade. Am avut și un ghinion crunt să prindem niște temperaturi record și pentru Macedonia anul asta. Ei bine, am mai apucat doar să o parcăm la umbră chiar în fața clădirii lor, fără a bloca sensul de trecere.

A încercat tata să resusciteze mașina, nici vorbă! Făcea doar puf! Puf și gata! Atunci am zis ok, asta e, și l-am sunat pe amicul nostru din Ohrid să-l întrebăm ce facem, dacă ne dă el vreun număr de telefon. El zice, ok stai că vedem, să-l sun pe amicul meu Igor și vă anunț. Așteptăm.. și așteptăm.. și după vreo 20 de minute (sau mai mult poate) sună Igor! Care Igor știa și engleză, motiv mare de bucurie pentru mine. Asta însemna că făceam și eu o pauză. Am dat telefonul tatălui meu și a putut el sa-i explice care e baiul. Dar Igor asta, nu era din zonă. Așa că Igor ne-a dat numărul lui Gotse, un nene ce avea un service auto pe lângă Tetovo.

Ok, pun iar mâna pe telefon și îl sun pe nenea Gotse. Îi explic ce s-a întâmplat și el zice că trimite o mașină de tractare după noi. Îi explic eu pe unde suntem, dar se pare că lângă Tetovo erau 2 puncte de plătit taxa de drum (patarine) și inițial nenea cu tractarea a mers la prima patarina. Atunci m-a sunat el să mă întrebe unde suntem. Am întrebat iar un nene din zonă cum se numește locația, și așa înțeles și Sasho, șoferul nostru.

A ajuns repede, ne-a urcat pe mașinuța lui și apoi a gonit nebunește către Goștivar, unde avea Gotse service-ul. Atunci am aflat și noi defapt unde mergeam. Au trecut vreo 30 și ceva de km și ajungem și la service. Ne parcăm în curtea lui și acolo mă chinui iar să explic muncitorilor de acolo (care spre disperarea mea erau albanezi ce vorbeau destul de prost macedoneana. Oricum nu pricep eu perfect ce spun macedonenii care vorbesc corect, dar unul care vorbește prost este cu adevărat un coșmar). Eh, mai cu chiu cu vai, dar puștanii de acolo au priceput. Doar că atunci mașina mergea destul de bine (motorul se răcise între timp).

Așa că am plecat cu unul din puștani și cu tata ca să ne plimbăm cu mașina să vadă și ei ce se întâmplă. A gonit-o tata o vreme și chiar înainte de service a început iar se se înfunde ceva și făcea ca în videoclipurile cu hip-hoperi când mașina țopăia puțin. Văzând asta, puștiulică are o idee. Vede că la motor totul e ok, zice *Clar, pompa de benzină trebuie să fie de vină! Hai să vedem*. Noi zicem ok, ce naiba mai puteam să pierdem la ora aia?

Urcă mașina pe rampă, începe să desfacă totul pe acolo. Scoate pompa de benzină veche, o verifică, apoi o pune pe cea nouă, montăm totul. Acum iar plecăm la test drive, de data asta puștiulică trece le volan. El știa perfect și zona și și-a permis să gonească nebunește în anumite locuri și curbe pe unde tata sigur nu ar fi mers cu 100 și ceva! Și a fost tare mulțumit de mașină acum. Se pare că nu mai făcea niciun fel de întrerupere.

Așa că ne întoarcem înapoi la service, ne face nota de plată, apoi aflăm că nu au bancomat în zonă. Nota de plată era mai mare decât aveam noi cash. Așa că iar plec eu cu puștiulică, și cu mama în oraș în expediția *găsește un bancomat*. A durat ceva până să găsim, și apoi ne-am întors, am plătit și am pornit cu speranță în suflet spre Ohrid. Și se pare că puștiulicii albanezi au găsit problema, și asta pentru că mașina a mers super până în Ohrid.

Asta da fericire când am întrat în curtea prietenilor noștrii! Îmi venea să pup viluța de fericire că am ajuns. Așa că am luat o bere rece, un Krali Marko și am încheiat seara într-un mod frumos. Ne-am strâns aici ditamai grupul, tot familionul. Prietenii nostrii, și rudele lor. Toți au venit să ne întâmpine!
Oprirea de la Patarină de care povesteam. Din nou în soare și cu fundul pe asfalt în așteptarea unei minuni (să pornească motorul).
Asta era peisajul din spatele patarinei. Noroc cu panta aia, că așa a mers mașina fix până unde am vrut noi și am putut să o parcăm ok, fără să oprim circulația.
La service-ul plin de albanezi, facem prima inspecție.
Lagadin, a doua dimineață când am ajuns. Frumos a fost să ne trezim cu panorama asta după toate aventurile din Bg și Mk.
Plaja din Lagadin.

Friday, July 22, 2011

Peripetii prin Bulgaria - Partea 1

Uneori inevitabilul se intamplă, mai ales la noi se pare că nu există o excursie de vară (mai ales) fără niște aventuri. Plecăm de acasă pe la 8 dimineața, veseli și înarmați să ajungem până în Kyustendil, un orășel de la granița Bulgariei cu Macedonia, destinația noastră fiind desigur lacul Ohrid din Macedonia. Deci destul de departe de ajuns acolo într-un singur drum.

Totul este ok până la Yablanița. Am mers pe drumul de Grecia, mai precis Ruse – Byala – Pleven – Lukovit. După Lukovit, chiar în apropiere de Yablanița incepea avtomagistralna (autostrada) către Sofia. Ei bine.. la prima pantă chiar înainte de autostradă ne-a lăsat de tot motorul. Noroc că tata s-a prins ce se întâmplă și a găsit imediat un loc unde să ieșim puțin de pe șosea.

Deschide capota.. și totul fierbea pe acolo. Lăsăm așa, sperăm că în jumate de oră se răcește și putem să pornim. Problema era că în acel moment nici nu știam clar care este problema. Ai mei părinți avuseseră aventuri de genul acesta și în vara anului trecut prin Macedonia și Albania (și mai urât atunci). Am așteptat, am încercat să pornim mașina.. nimic.

Ok, tata își aduce aminte că în urmă cu vreo 3-4 km se afla o mașină mică de tractat. Așa că ne gândim să facem autostopul. Traversăm drumul și mergem într-o porțiune ce permite oprirea. Și începem să facem semne timp de vreo 10 minute către diverse mașini. Nimeni nu se uita la noi (la mine și la mama). Chiar când ne pregăteam să renunțăm și să o luăm încetișor pe jos, vedem că o mașină neagră adevărată oprește lângă noi. Omul deschide și zice hai! Era un puștiulică cu câțiva ani mai mare decat mine. Îi explicăm care e treaba și că vrem să mergem doar vreo 3-4 km până la acel popas unde am văzut service-ul. Omul fericit că ne poate ajuta ne-a dus acolo, ne întrebat dacă mai poate face ceva, și dacă totul e ok. Apoi își continuă drumul. Atunci abia îmi spusese mama că tocmai făcusem autostopul cu un Lexus. Nicio altă mașină mai normală sau mai prăpădită nu se uitase la noi.

Apoi îl găsim pe nenea cu mașina de tractat. Îi spunem că suntem la vreo 3-4 km pe drum în sus, ne urcăm cu el în cabină și pornim spre tata. Ajunși acolo vede că nu poate urca mașina noastră pe trailerul de tractare așa că alege să ne tracteze cu un cablu. Ne întoarcem așa tractați până la service-ul de la popas. Acolo parcăm frumos mașina și nenea acela începe să inspecteze. Șocant pentru noi a fost că aproape instant a realizat care ar putea fi problema cu motorul nostru. S-a dus direct la capacul de la delco. Și ghici ce, era cam pe ducă și cam ars. Tata a cam protestat el când a văzut în ce se înfige nenea, *nu, că ăla e nou, că nu e nicio problemă*. Atunci mecanicul a zis, ba da, uite aici, și l-a băgat pe tata cu nasul în capac care mirosea de parcă făcusem grătar pe el. Era perfect de pus pe jar.

L-a luat l-a curățat cât de mult a putut și asta pentru că din păcate nicăieri în zonă nu găseam piesă de schimb. Așa că nenea acela s-a chinuit să facă ceva ca să ajungem până în Sofia. Din păcate totul a fost ok doar vreo 50 de km, apoi iar rămânem cu mașina în pană. Am stat și acolo pe marginea drumului- pentru ca in ruptul capului masina n-a mai vrut sa mearga mai departe- vreo jumate de oră cel puțin sperând să ni se răcească motorul. Între timp au oprit și niște români cu mașină de Bulgaria care ne întrebau dacă ne pot ajuta cu ceva. Frumos din partea lor!
După ce motorul a ajuns la o temperatură ok, am încercat iar să pornim. Tot ce ne doream deja era doar să ajungem în Sofia. Dar nu am ajuns decât încă vreo 10 km, când mașina noastră și-a dat obștescul sfârșit într-un tunel, unul destul de lung. Am avut baftă că drăcia s-a întâmplat destul de aproape de gura de tunel. Așa că neavând altceva de făcut, am ieșit afară și am sunat la o firmă de tractare. Ne-au trimis pe cineva din Botevgrad care spre fericirea noastră a ajuns destul de repede acolo. Mai repede decât dacă așteptam mașină din Sofia.

Dar până să vină mica mașinuță de tractare, eu stăteam la intrarea în tunel și făceam semne disperate către toți care mergeau pe banda a 3-a să schimbe pe banda 2. Și asta pentru că deși pusesem avariile, aveam și triunghiul scos, din viteză era greu de văzut și apoi de frânat. Așa văzându-mă pe mine ca un pepsi, mulți treceau pe banda 2 sau măcar mai încetineau din viteza lor amețitoare pentru a vedea ce anume se întâmplă!

Apoi când a venit nenea, m-a luat în mașină de la intrearea în tunel. Am urcat repede mașina pe platforma și apoi ne-am urcat toți ba în mașina personală, ba lângă șofer. Am început să-i explic și lui cât de cât ce fel de problemă avem și ce anume ne trebuie. Cu ocazia asta mi-am dat seama că trebuie să mă pun la punct serios cu un mic lexic legat de mașină. Sigur îmi va fi util pe viitor. Și șoferului i-am spus că avem probleme cu delcoul și că trebuie să schimbăm. Între timp apucasem să îi spun și de unde am numărul de telefon, că anul trecut șeful lui din Sofia îi tractase puțin pe ai mei. Și pentru că am fist clienți fideli (fără să ne dorim) ne-a făcut și o reducere de preț.

Săracul în cei 40 și ceva de km până în Sofia a stat numai la telefon cu toată lumea. Nu a reușit să găsească pe nimeni care să aibă, și multe magazine de piese erau deja închise. Era aproape ora 6 sâmbăta dupa masa. Avusesem ghinion. Așa că am decis că cel mai ok este să ne ducă la un hotel. Și chiar am avut baftă că nenea știa un hotel foarte ok, destul de aproape de centură, ca să fim și aproape de service pentru că luni eram așteptați acolo.
Blocați în tunel.
Vedere înspre cealaltă parte a tunelului
Ajunși în Sofia, la hotel.

Wednesday, July 13, 2011

Statiunea Sveti Vlas Litoral Marea Neagra Bulgaria

Sveti Vlas, cunoscută şi sub numele de Sfântul Vlas, este un minunat oraşel de coastă, unde locuiesc aproximativ 3.000 de persoane, aflat la doar 5 km la nord de Sunny Beach şi 9 km de Nessebar. Această staţiune magnifică este de fapt o combinaţie de ţărm pe alocuri stâncos, frumos dispus la poalele munţilor Balcani. În ultimi ani, această staţiune a devenit o destinaţie modernă, având hoteluri şi infrastructură turistică noi nouţe. Această staţiune este perfectă pentru pasionaţii de vacanţe, care vor să se bucure de o privelişte impresionantă a munţilor, cât timp se distrează pe plajă.

Peisajul natural de acolo include munţi, pădure, mare şi sunt extrem potrivite unei relaxări complete. Așa că aveți parte de mai mult decât o zi plajă pe acolo. Zona este bună și pentru cicliști. Mai ales că se pot aventura și către capul Emine, sau doar satucul sau chiar către golful Irakli. Sau se pot aventura pe jos prin pădurile din zonă. Sunt destule trasee drăguțe.

Plajele din Sf. Vlas sunt trei şi împreună însumează o lungime totală de 1.5 km, plaja centrală fiind cea mai lungă, în sudul acesteia fiind amplasată cea mai mică plajă, iar ultima fiind situată lângă portul nou de yachturi. Oraşul este faimos şi pentru acesta din urmă, ce oferă tot ceea ce ar dori un pasionat de yachting pentru a putea să aibă o vacanţă de vară de neuitat. Puteţi închiria şi chiar cumpăra yachturi de aici, asta pentru cei cu fonduri suficiente.

Dezvoltarea explozivă se datorează turiştilor într-un număr din ce în ce mai mare ce optează să înopteze în staţiune. În pofida faptului că Sf. Vlas este o staţiune liniştită, potrivită pentru familii cu copii sau oameni ce doresc să scape de staţiunile aglomerate şi zgomotoase, vizitatorii pot profita şi de viaţa de noapte din Sunny Beach, staţiune aflată în apropiere. Se poate ajunge acolo foarte ușor datorită sistemului de autobuze de tip marșrutka.

Dacă ne referim la istorie, Sf. Vlas are o istorie bogată ce datează din secolul al doilea, î. Hr, când tribul trac Larisi a întemeiat oraşul ce le-a purtat numele (și anume Larisa). În timpul secolului al XIV d. Hr, oraşul a fost redenumit în Sf. Vlasi, după sfântul patron al crescătorilor de bovine şi a comercianţilor. Stăpânirea otomană a adus cu sine un nou nume pentru Sf. Vlas, şi anume: Manastiri, datorită celor cinci mânăstiri aflate în vecinitatea staţiunii. În 1886, anul reunificării statului bulgar, staţiunea a recăpătat numele de Sf. Vlas. Orașul este unul dintre cele mai vechi din zona Nessebăr.

Cum ajungeţi în Sf. Vlas? Nimic mai simplu. Există un autobuz, pe care îl puteţi lua din Nessebar, Sunny Beach şi Bourgas către Sf. Vlas, dar şi multe alte autobuze private şi taxiuri. La Sf. Vlas, puteţi ajunge şi pe mare, cu plecare din Nessebar şi Burgas.
Vedere din stațiune
Portul de yahturi (poză Evgeni Dinev)
Unul din bărulețele de pe plajă
Superba plajă din Sveti Vlas. Plajă ce deține distincția de Blue Flag.
La apus, o poză cu expunere mai lungă.
Malul stâncos de la finalul stațiunii.
Și ei au o mică epavă pe acolo se pare. Nu la fel de mare ca epava noastră din Costinești se pare. Dar poate și aceasta are istoria ei. Momentan nu am prea găsit informații.
Plaja din Sveti Vlas populată de oameni, probabil în plin sezon.

Tuesday, July 12, 2011

Foto Reportaj Orasul Brasov iulie 2010

Anul trecut în luna iulie, am petrecut un weekend superb prin stațiunile de pe Valea Prahovei. Am fost și prin Bușteni, prin Sinaia și în duminică în ultima zi, ne-am oprit pentru vreo 2-3 ore și prin Brașov în drum spre casă, sau mai precis în drum spre Buzău. Când am ajuns în Brașov am oprit undeva în apropierea parcului de mai sus. Și fiind duminică am avut bafta ca parcarea să fie gratis, așa că am început fericiți să explorăm orașul cât încă aveam parte de vreme bună (a fost un weeekend destul de capricios).
Asta cred că este una din cele mai frumoase oficii poștale pe care le-am văzut. Nu am intrat și înauntru, dar sunt convinsă că era mult mai interesant decât orice poștă normală. Era tare frumos restaurată sau întreținută.
Am fost foarte plăcut impresionată să văd clădiri oficiale atât de colorate și mai ales pline de floricele. Poate nu m-am plimbat destul prin București, dar la noi este mai gri. Aici până și clădirile mai *banale* aveau personalitate și culoare. Nu puteai trece pe lângă ele fără măcar să furi cu tine și o poză pentru posteritate.
Cum să nu te îndrăgostești pe loc de o asemenea panoramă? Asta a fost momentul când mi-am dat seama de ce am văzut așa mulți brașoveni zâmbitori. Nu am zis fericiți, pentru că asta ține de altceva, dar pe cuvântul meu că acolo nu am avut parte de îmbrânceli (deși am fost acolo duminica după prânz când tot poporul era pe ștrasse) și mulți necunoscuți mi-au zâmbit (și da, erau români!). Chiar dacă asta a sunat a clișeu, am plecat cu impresia că acolo locuiesc mulți oameni mai optimiști.
Verdeață și din nou clădirea este renovată și foarte estetică. Și așa continuăm spre centrul orașului, spre piață.
Nu știu de cât timp există umbreluțele astea, dar m-au făcut să râd și să zâmbesc. Chiar este o reclamă bună și pentru oraș cât și pentru berea Carlsberg. Chiar încep că cred că e printre the best cities din România.
Case frumoase, bifat! floricele peste tot, bufat! vreme bună, prezentă! Deci era perfect de o mică plimbare pe străduța principală. Era în jurul prânzului, deci abia atunci începea să reînvie orașul. Toți ieșeau la o masă de prânz sau la o limonadă.
Nici nu știai exact ce terasă să alegi.
Multe floricele frumoase exact ca în grădina bunicii.
A fost plăcut să descopăr Brașovul. Anul trecut am ajuns pentru prima dată în oraș cu adevărat, în sensul că am putut să-l și vizitez. Așa prima mea aventură cu Brașovul a fost prin aprilie 2006 dacă nu ma înșel. Tocmai veneam dintr-o drumeție de la munte, din Piatra Craiului, după un weekend superb, doar că traseul a durat mai mult decât speram.
Petrecusem noaptea la cabana Garofița Pietrei Craiului, apoi am mers puțin înspre creastă și în cele din urmă am ajuns în Plaiu Foii. De acolo ne-am chinuit ceva să ajungem în Zărnești, mai ales că eram un grup mare de vreo 12 oameni. Așa că ne-am împărțit pe grupe de vreo 2-3 oameni și am început să facem autostopul.
După vreo 45 de minute, am reușit toți să ne strângem în Zărnești, dar acolo ne-am lovit de lipsa unor microbuze organizate. Așa că am început disperați să mergem prin orășel să aflăm vreun număr de telefon. A durat vreo 2 ore, și am reușit să facem rost de un microbuz foarte mic, de vreo 10 locuri, unde ne-am înghesuit vreo 18 oameni cu tot cu rucsacii noștri de munte. Drumul până în Brașov a fost lung, dar am rămas cu amintiri frumoase.
Doar că atunci când am ajuns în Brașov, am constatat cu tristețe că ne ratasem trenul cu doar vreo 15 minute. Era în jur de 10 seara și următorul tren era pe la 3 dimineața din păcate. Așa că ne-am obișnuit cu ideea. Am anunțat acasă, ne-am scos izoprenele, ne-am izolat într-un colțisor și am început să ne relaxăm puțin și să stăm la povești.
Timpul a trecut când mai repede, când mai greu, dar a fost frumos. Din păcate eram mult prea obosiți ca să încercăm să vizităm orașul în acele ore. Ne-a părut rău, dar a doua zi era luni și pe toți ne aștepta o zi lungă de muncă/facultate/liceu.
Piața Sfatului. Chiar a fost o mare bucurie să ajung aici
Nici nu știam ce să pozez la început. Toate clădirile păreau foarte faine și interesante. Toate promiteau să ne spună o poveste interesantă. Trebuie doar să mergem să le ascultăm.
După cum spuneam, a fost o zi superbă!
Am intrat și la micul muzeu de acolo. Pentru o taxă modică (nu mai țin minte suma din păcate) am putut să vizităm o sumedenie de lucruri. Chiar nu aveam idee ce se ascunde în interior și mă bucur că vărul meu avea o pasiune în ceea ce privește muzeele. Neapărat să vizitați și muzeul cu următoarea vizită în Piața Sfatului!
Puțină răcoare
Intrarea și ieșirea din Muzeul Orașului Brașov. Păcat doar că cei de acolo nu cunosc nicio limbă străină așa că se înțeleg cam greu. Noi am facilitat traducerea între români și un grup mare de spanioli atunci. Și de asemenea e păcat că nu exista niciun ghid care să îți și povestească câte ceva, chiar dacă ai multe scrise și pe pereți. Ar putea să îți povestească niște fun facts!
Piața Sfatului văzută de la balconul muzeului
Tot vedere de la balcon.
Nu poți să mergi în Brașov și să ratezi copia scrisului ca la Hollywood, nu-i așa? E deja un simbol, care a fost furat și de Deva și alte orașe di Transilvania.
Biserica Neagră (din păcate atunci era încă închisă, așa că nu am apucat să mergem să vedem cum este și interiorul).
Privind puțin către Tâmpa.
O terasă superbă, unde poți să stai cu orele cu cei dragi. Deși îmi pare mai mult genul de loc girly, unde să stai la palavre cu cea mai bună prietenă.
Where are you?
Balconaș superb în apropiere de Tâmpa. Spre finalul mini excursiei, m-am plimbat fără țintă pe lângă străduțele superbe de lângă Tâmpa. M-am cam îndrăgostit de ferestre, de floricele de la gream, de pervazul în culori vii, de pereții uneori scorojiți da plini de istorie. Da, e un loc unde o să mă întorc cu drag. Iubesc străduțele din Brașov.