Sunday, August 28, 2011

Manastirea Sfantul Ilie Plakovo Veliko Tarnovo Bulgaria

După cum vă spuneam în articolele precedente, după ce am vizitat Mănăstirea Kilifarevski și Kapinovski, urma să o bifăm și pe Plakovski, sau Sfântul Ilie. Vă povesteam în articolul trecut că ajunsesem la un moment dat la o bifurcație unde trebuia să mergem spre una din cele două mănăstiri. Inițial crezusem că drumul către Mănăstirea Plakovski este prost, pentru că nu știam cât de lung este. Norocul nostru cu doamna foarte drăguță de la Mănăstirea Kapinovski. Ea ne-a spus că urcăm cu încredere panta că sunt doar 500 de metri de drum și că e mult mai ok decât pare.

Zis și făcut, ne-am întors și am mers spre mănăstire. Imediat ce am trecut panta, am văzut și mănăstirea, am parcat și am început să explorăm puțin. Din păcate fiind așa de ascunsă și având porțiunea aia de 300 de metri de drum dezarmant, nu am văzut așa mulți turiști aici. Mănăstirea Plakovo se află la 18 km sud de Veliko Târnovo, mai precis în zona Elena din Munții Stara Planina. Mănăstirea a fost făcută în timpul celui de al doilea țarat bulgar, mai precis în anul 1280, dar a fost distrusă în mare parte după ce Bulgaria a căzut sub dominația otomană. În jurul anului 1450 este refăcută dar după vreo 100 de ani este din nou atacată și incendiată.
În anul 1835 aici a fost organizată Răscoala lui Velchov. Totul a început după revoltele din Grecia din anul 1821. După acest imbold, trebuie să ne aducem aminte că încă exista posibilitatea cu Rusia să declare război Turciei (ceea ce s-a și întâmplat) așa că s-a născut această mică ceată de revoluționari din Elena, cu sediul la Plakovo.
După ce răscoala a fost înăbușită, biserica a fost din nou distrusă. Dar restaurarea ei a început în anul 1845, când a fost construită și biserica Sfântul Ilie – un adevărat fenomen în arhitectura bulgară a acelor vremuri, cu elemente caracteristice celui de al doilea Țarat Bulgar, dar și alte elemente balcanice în componență. Mai ales coloanele de la intrare, ce te duc cu gândul la Muntele Acropole din Grecia și la coloanele de acolo.
În anul 1845 Zahari Zograf a fost cel care a pictat o icoană, Hristos alături de cei 12 apostoli. Apoi în anul 1865 Kolyo Ficheto a venit și pe aici (nu doar pe la Preobrajenski Manastir) și a construit un turn magnific de 26 de metri.
Interiorul Bisericii Sfantul Ilie.
Din păcate mănăstirea este mai greu de găsit, așa că recomand să aveți la voi o hartă mai detaliată. Nu știu cât de bun este un GPS pe altfel de drumuri, poate doar vă rătăciți mai tare. Harta e cea mai clară. Și din acest motiv că e greu de găsit, sunt și puțini turiști. După ce am vizitat biserica de acolo, am ieșit afară, am mai pozat și vorbeam între noi și atunci s-a apropiat de noi o tanti care mergea șontâc-șontâc. Ne-am prezentat toți. Era preoteasa. Și ea era tare fericită să vadă tineri prin acele locuri, mai ales că în general au puțini oameni în zonă.
Ea ne-a povestit cum a ajuns aici la mănăstire, cum i s-a părut groaznic de pustiu la început și cum nu ar mai dori să plece acum preferând liniștea. De asemenea ne-a povestit și despre situația preoților din Bulgaria, cum că sunt mai multe locuri libere în biserici decât există preoți și glumea că ar trebui să le trimitem noi din România că tot avem așa mulți.
Această doamnă a fost tare drăguță, și ne-a mai povestit puțin și despre biserică și despre orice altceva am fi întrebat. Se bucura să mai schimbă o vorbă, mai ales cu 4 români. A fost impresionată când a auzit ce cursuri de vară se țin în Târnovo. Din păcate ea știe doar limba bulgară. Așa că o să fie mai dificil să vă înțelegeți cu ea din punctul acesta de vedere. Dar bisericuța și mai ales superba grădină cu flori, merită drumul. Mai ales că este la doar 2 km de Kapinovski Manastir.
Biserica Sfântul Ilie, vedere de afară. Aici se văd mai bine coloanele de care vă povesteam. Chiar o fac mai deosebită, și aduce puțin cu modelul Bisericii celor 40 de martiri din Veliko Târnovo.

Friday, August 26, 2011

Manastirea Kapinovo Veliko Tarnovo Bulgaria

Puține indicații rutiere din nou. Plecând de la Mănăstirea Kilifarevo, am mers spre satul Plakovo, unde în mod normal trebuia să găsim Mănăstirea Plakovski. Am ajuns repede din satul Kilifarevo aici, e linie dreaptă și sunt doar vreo 5 km. Am ajuns în centrul satului și în bunul lor stil clasic, nu existau indicatoare.

Vedem o băbuță puțin mai încolo. Ne apropriem, deschidem geamul și întrebăm *Izvinete, kăm Plakovskia Mănăstir? Tanti ne zâmbește și face cu mâna în partea dreaptă și zice *na dyasno* și apoi noi încă bezmetici, nu știam dreapta cui, a ei sau a noastră, așa că întrebăm, *na gore?* (adică în sus) și ea dă din cap și spune Da. Mulțumim și plecăm mai departe. Ieșim din sat și la scurt timp după se face indicatorul de Velchevo pe care l-am urmat sfințește așa fiind indicațiile.

Ne-am mirat noi puțin văzând că mănăstirea e cam departe de sat (de obicei ele sunt la 2-3 km de sat) dar am zis că nu aveau de ce să ne îndrume toți greșit. Am ajuns în Velchevo, am întrebat din nou dacă suntem pe drumul cel bun și ni s-a spus că da. Așa că am mers până am ajuns la un indicator către mănăstiri. Inițial cea mai aproape era Plakovski, dar drumul părea tare rău către ea, așa că am zis să ne încercăm întâi norocul cu Kapinovski.
Mănăstirea Sfântul Nicolae, cunoscută de cele mai multe ori sub numele de Kapinovo a fost construită pe ruinele unui vechi templu, ce fusese ridicat în timpul țarului Assen. Pe fațada estică a Mănăstirii Kapinovo, se afla inscripția: "La început, un templu a fost clădit în anul 1272, numit Sfânta Treime. Acesta a fost renovat în anul 1835".
Din câte am înțeles de la doamna drăguță care vindea lumănări și alte cele, biserica a fost inițial construită pe malul apei (la vreo câteva sute de metri de locul unde se află în ziua de azi). Dar se pare că acel loc era în câmp deschis și era periculos datorită atacurilor turcești (și pe aici trecedeau des turcii cu torțele) și uneori mănăstirea dacă nu era atacată cu foc, atunci era inundată de pârâul din zonă. Așa că la un moment dat când aceea clădire a suferit pierderi majore s-a decis mutarea ei.
În poza de mai sus puțin ați putut vedea cât de înalt era zidul, câțiva metri buni pentru a ține musafirii nepoftiți la depărtare. Și aici aveți singura ușă de acces în mănăstire.
Potrivit însă unor legende obscure, mănăstirea a fost fondată în anul 1228, în timpul țarului Ivan al II-lea Assen, în apropierea orașului Elena. Se crede că timpul celui de al doilea țarat bulgar, mănăstirea era un important centru religios din nordul Bulgariei și desigur un adăpost pentru revoluționari.
Deși era mănăstire predominant masculină mi-a plăcut că era la fel de frumos îngrijită ca mănăstirea de unde tocmai plecasem, Kilifarevski. Pur și simplu îți conferea un sentiment de familiaritate și de liniște, mai ales când vedea cât de plină de fructe era curtea.
Nelipsiți din peisaj erau de asemenea și chiorchinii de struguri, iar undeva în spatele tufelor de iederă se aflau niște părinței. De data asta din păcate nu am mai avut parte de niciun fel de primire. Am fost cam ignorați. Aici probabil erau foarte obișnuiți cu turiștii.
După conflictul din 1630, au rămas doar ruinele mănăstirii, care au dispărut în incendiul din anul 1799. În ciuda acestor evenimente tragice, mănăstirea nu a fost abandonată. Episcopul Sofronie din Vratsa a adus călugărilor de la mănăstire, în timpul unei vizite, un manuscris important: Istoria Bulgarilor scrisă de Paisie Hilendarski. Acest document a fost copiat de către starețul Elefter și a fost apoi răspândit în întreaga regiune Veliko Târnovo.
Aveau desigur și un mic lac plin de nuferi!
Nuferi, care erau plini de bănuți, fie că erau stotinki bulgărești, sau bani românești (am văzut urme de români) sau alți bănuți din Europa. Se pare că oamenii au considerat-o imediat *Fântâna cu dorințe*.
Alte fructe din grădină. Aveți idee cum se numește fructul acesta?
În anul 1856 mănăstirea a fost renovată complet, în urma unor donații bănești ale fraților Horozovski. Renovarea mănăstirii a durat opt ani, până în anul 1864. Finalizarea mănăstirii a fost consemnată printr-o inscripție montată pe Biserica Fecioara Maria. "În anul 1864 preoții și donatorii acestei mănăstiri au construit și pictat din banii lor acest Sfânt Templu de binecuvântare a sufletelor", arată inscripția mănăstirii.
O frumoasă floare ce stătea ascunsă printre frunzele din micul lac.
Catalogul mănăstirii, găsit aici în anul 1700, este păstrat în prezent la Muzeul Arheologic din Sofia. Acesta autentifică existența a numeroase activități culturale în incinta mănăstirii, încă din cele mai vechi timpuri. În acest manuscris este înfățișată imaginea Sfântului Nicolae, împreună cu un cleric, cel mai probabil starețul mănăstirii. Aici se poate observa un important tezaur iconografic.
Loc de relaxare în curtea bisericii.
Intrarea în biserică - peretele din exterior
Și după cum se vede, aici motivul ortodox se amestecă cu cel catolic, acestă mică zonă de intrare în biserică fiind dotată cu băncuțe. Nu am văzut prea des astfel de băncuțe în bisericile ortodoxe.
Picturile arătau destul de bine, și nu cred că au fost restaurate destul de recent. Am uitat să întreb asta, și e bine că nu au fost afectat de ploaie în atâția ani.
Modelul tipic creștin cu Iadul, unde se duc toți cei răi fie ei bogați sau săraci. Cel puțin așa este conform acestei picturi.
pe afară erau desenați destul de mulți drăcușori.
Mai aruncăm o ultimă privire și ne pregătim de plecare. Mai ales că mai aveam încă o mănăstire pe listă și din păcate niște nori grei și destul de gri ne amenințau.
O parte din informațiile despre Mănăstire au fost preluate de pe site-ul CreștinOrtodox.ro, prelucrate și corectate de către mine.

Thursday, August 25, 2011

Manastirea Kilifarevski Veliko Tarnovo Bulgaria

Mănăstirea Kilifarevo (sau Kilifarevski) se află la doar vreo 2 kilometri de satul cu același nume. Dar până a ajunge aici să vă ofer câteva indicații rutiere. La bulcla mare de drumuri din Veliko Târnovo începeți să urmăriți indicatoarele de Stara Zagora (Gabrovo). Mergeți liniștiți până treceți de satul Debeleț.

Apoi următoarea intersecție este cea căutată. Pe indicator scrie ori Kilifarevo ori Gurkovo (de cele mai multe ori). Așa că mergeți pe acolo. Chiar dacă uneori nu apar prea multe indicatoare, drumul este drept.Se traversează întregul sat Kilifarevo. La ieșirea din sat intrați într-un drum național pentru câteva sute de metri. Nu mergeți cu viteză pentru că la prima intersecție este nevoie să faceți stânga către satul Natsovtsi, dar dacă nu mă înșel era fix acolo în intersecție ți un indicator de mănăstire.

Imediat ce ajungeți în centrul satului, undeva în partea stângă se află un indicator învechit. În principiu se merge drept înainte până se iese din sat și apoi se merge pe lângă un pârâu câteva sute de metri, treceți și de un fel de terasă aflată după iesirea din sat și mergeți până se ajunge la parcarea mănăstirii, unde de altfel se termină și drumul.
Intrarea pe care o să o vedeți. Plin de fructe, plin de struguri. Mi-a plăcut mult că aveai senzația că este un loc foarte liniștitor. Și încă de la venire am fost tare frumos întâmpinați de o măicuță, care ne-a binecuvântat, s-a minunat că suntem așa tineri și s-a bucurat enorm de mult când a văzut că suntem și străini. Mai târziu am aflat că defapt măicuța cu care am stat noi la palavre și care ne-a făcut o primire atât de caldă, era fix maica stareță! Nu sunt eu un om religios, dar pe cuvântul meu că măicuța asta m-a impresionat.
Începutul Mănăstirii din Kilifarevo este strâns legată de numele lui Theodossius din Târnovo, un învățat din Bulgaria.Ucenic al Sf. Grigore din Sinai şi al isihasmului, Theodosius a găsit aici locul perfect pentru rugăciune. Theodossius s-a stabilit în aceste părți ale Bulgariei în anul 1348.
Acompaniat de discipolul său, Romil din Vidin, după ce a călatorit la Muntele Athos și prin Bulgaria de Est, Sfântul Theodossius s-a retras în pădurile de deasupra râului Belitsa, în apropiere de satul Kilifarevo.
Treptat, mai mulți călugări s-au alăturat Sfântului Theodossius și, curând, au construit și o mănăstire, cu sprijinul Țarului Ivan Alexandru. Mănăstirea a devenit rapid un centru cultural și religios al Bulgariei.
Când otomanii au pătruns în regiunea Veliko Târnovo, Mănăstirea Kilifarevo era bine fortificată cu pereți și turnuri – fortărețe. Chiar Țarul Ivan Alexandru a a făcut numeroase donații pentru construcția unui nou turn si a unei noi biserici.
În ciuda rezistenței locale, Mănăstirea a fost însă devastată de către otomani. În anul 1442, Mănăstirea apare însă din nou în documente, iar în anul 1596, a oferit adapost insurgenților care au supraviețuit unei revolte din Târnovo. Mănăstirea a fost însa incendiată si distrusă de către turci.
În prezent, Mănăstirea Kilifarevo se află la poalele unui deal în apropiere de râul Belitsa. Se crede că mănăstirea a fost ridicată în acest loc în secolul XVI, imediat după distrugerea vechii mănăstiri. În curând, în apropierea mănăstirii s-au născut numeroase comunități monastice.
Renăscută din propriile ruine, Mănăstirea Kilifarevo se remarcă prin arhitectura impresionantă și prin picturile murale de secol XVII. Iconostasul mănăstirii Kilifarevo este format din trei seturi de icoane, din secole diferite.
Iconostasul este realizat de meșterii din Tryavna, care au sculptat monștrii și bestii mitice. În anul 1800, mănăstirea a fost renovată. În perioada 1830 - 1835, mănăstirea a cunoscut înflorirea, atrăgând numeroase fonduri, care au dus la construcția unei noi catedrale.
Delegația României vizitând bisericile și mănăstirile din zona VT
Cărţile liturgice au fost scrise în Mănăstirea Kilifarevo; tot aici au fost traduse şi scrieri despre patimile a diferiţi sfinţi bulgari, greci şi sârbi; au fost întocmite cronici şi culegeri de texte. Faima Şcolii Literare şi a Sf. Teodosie din Tarnovo a trecut de graniţele Bulgariei, ajungând până în Rusia, Serbia şi alte ţări din Europa.
Cealaltă intrare în mănăstire. Cu podul nou de data aceasta. Anul trecut podul arăta cam rău așa că mă bucur că acum l-au refăcut. Doar că era amuzant cât de shinny arăta pe lângă biserică și fortificațiile ei. Pe vremuri pârâul ce curge pe aici era mult mai mare, cu un debit fantastic primăvara. Așa că doar pe pod se putea ajunge la mănăstire.
După cum se vede, fortificațiile erau foarte bine făcute ca să se poată apăra de eventualele atacuri turcești.
După cum vă spuneam, pârâul acum e destul de micuț.
Vrea cineva niște struguri proaspeți?
Un loc tare primitor. Dacă nu eram în grabă să vedem și celalte 2 mănăstiri din zonă probabil că ne-am fi așezat pe băncuță să citim să am mai fi stat cu măicuța stareță de povești. Așa am zăbovit pe acolo doar vreo 20 de minute până am scăpat de ploaia de vară ce se abătuse deasupra zonei.
Asta era o mănăstire exclusiv de măicuțe.
Curtea din fața chiliilor.
Și peisajul de lângă mănăstire de asemenea nu este de lepădat. Doar timp să aveți să explorați puțin zona. Mai ales pentru cei care doresc și câteva poze mai speciale.
Din păcate aici era o cascadă superbă anul trecut în luna august. După cum se vede acum nu mai este. Apa a făcut o fisură în dig (sau poate omul) și e doar un pârâu normal. E păcat. Cascada asta mai atrăgea și alți turiști în zonă.
Dar în schimb acum se putea explora mai bine zona, pentru că nu mai era așa de multă apă și pietrele nu mai erau alunecoase. Dar în schimb, anul trecut câțiva prieteni au făcut o mică baie. Ce-i drept, atunci prinsesem și o zi caniculară. Anul acesta a fost o zi mai răcoroasă, dar perfectă pentru făcut expediții.