Friday, September 30, 2011

Ceai si panorama in Istanbul

Într-o seară prin Istanbul, eu și prietena mea din Polonia, Ewelina am fost invitate de un prieten de al ei la o mica plimbare prin Istanbul. Un localnic vede mereu altfel totul. Așa că știind cam ce ne dorim, ne-a dus în prima fază să bem un ceai, dar unde să ne putem bucura și de superba panoramă oferită de Istanbul. Ne-am întâlnit cu toții în Taksim și de acolo am urmat șinele de tranvai până pe la jumătate. Deja strada se aglomerase de nu o mai recunoșteam. Acum vedeam cu adevărat cum este să mergi pe strada comercială din Istanbul.
Din păcate nu mai știu cum anume se numește locația. Singurul ajutor este clădirea mare de peste drum. Dacă o reperați pe strada comercială, găsiți imediat și scările care duc către localul de sus. Ca să ajungi sus trebuia să urci mult, câteva etaje (vreo 5) până ajungeai la primul etaj al locului. Totul era dispus pe vreo 3 sau 4 etaje, fiecare etaj era diferit, oferea produse diferite, jocuri, narghilea, prăjiturele și baclava. Noi ne-am oprit la ultimul etaj, am tot urcat până ni s-au terminat scările. Am mai înjurat eu în gând dar asta doar până am văzut panorama, apoi nu știam cum să-i mulțumesc lui Sezar că ne-a adus acolo. Ultimul etaj unde eram noi era într-un stil sport făcut, cu prelată de plastic, cu încălzitoare ca în Grecia (eram totuși în Decembrie) și toți în jur savurau un ceai.
Ewelina și cei doi ghizi din Turcia. Ne așteptam foarte nerăbdători ceaiurile. Mai ales că ele veneau de la un etaj inferior. Sezar (tipul în negru) fusese și el în urmă cu un an Erasmus în Sofia ca și mine, așa că am povestit puțin despre experiența fiecăruia. Despre ce îi plăcea acolo și ce nu îi place în Istanbul. Și mi-a zis că acolo se simțea mai liber, în ciuda faptului că bulgarii au și ei problemele lor cu minoritatea turcă.
Superba panoramă din ceainărie, nu-i așa că merită să urci în jur de 7 etaje? Mai ales dacă îți place ceaiul e locul perfect să te relaxezi îm Istanbul, mai ales că alcoolul este atât de scump, cafeaua la fel. Dau ceaiul negru și tare, împreună cu o baclava erau la ei acasă și ne-au fericit în aceea seară.
Ceaiul turcesc, așa cum trebuie el servit.
Panorama de mai devreme, doar că deja venea seara peste noi. Și vedea cum se aprindeau luminițile una câte una peste tot, și cum orașul renăștea chiar și sub lumina lunii.
City of blinding lights, nu?
Aglomerația urbană de seară.

Monday, September 12, 2011

Cu vaporul in Asia - Kadıköy Istanbul Turcia

După ce am tot povestit despre nebunia mea cu vaporașul, era timpul să vă arăt poze și să vă povestesc mai în detaliu, nu-i așa? Pentru început, noi am luat vaporul care pleca din Eminönü, chiar de lângă Moscheea Nouă. De ce? Pentru că ne-am nimerit acolo fix când îmbarcau oameni și eu nu am mai rezistat. Așa că parteneriii mei de bântuiala, Paul (Franța) și Ewelina (Polonia) au decis că cel mai ușor este să meargă cu mine și apoi să-i las în pace.
Turnul Galata văzut de pe vapor. Cel mai important aspect al călătoriei, este biletul! Care în decembrie costa 1,75 lire turcești. Adică cât o călătorie normală cu transportul în comun din Istanbul (cu tramvaiul sau autobuzul, maxi taxiurile care mai circulă prin oraș nu știu ce preț au). Și direcția noastră era cartierul Kadıköy din Asia.
Kadıköy este un district mare, populat si cosmopolitan din Istanbul, aflat pe partea asiatică a Mării Marmara. Kadıköy este de asemenea numele celui mai mare cartier din district, o zonă rezidenţială şi comercială ce este centrul cultural al regiunii Anatolia, dat fiind faptul că are numeroase baruri, cinematografe şi librării. Kadıköy a devenit district în 1928.
Așa arată un om foarte fericit!
Kadıköy este un aşezământ mai vechi decât cele amplasate pe partea asiatică a oraşului Istanbul. Relicvele datează din secolele VI - IV î. Hr. şi au fost găsite în Movila Fikirtepe, iar articolele din piatră, oase, ceramică, bijuterii şi bronz arată că aici a existat un aşezământ încă din timpuri preistorice. Un port ce datează din timpurile fenicienilor a fost de asemenea descoperit. Prima aşezare întemeiată de grecii de la Megara pe Bosfor a fost Calcedon, care a devenit cunoscut drept "oraşul orbului".
Istoricii sunt de părere că oraşul Bizantium a fost întemeiat pe baza unei profeţii care spunea că o mare capitală va fi construită pe partea cealaltă a oraşului orbului, cu alte cuvinte că locuitorii din Calcedon trebuie să fi fost orbi ca să nu observe valoarea evidentă a peninsulei, ca port natural defensiv.
Kadıköy este un district comercial aglomerat, cu o varietate largă de stiluri arhitecturale. Străzile sunt variate, unele alei fiind înguste, în timp ce altele precum Bahariye Caddesi sunt zone pedestre. Aici se află cea mai mare piaţă de mâncare din Turcia, începând de la moscheea Osman Aga, şi are o cifră de afaceri imensă pentru mâncare proaspătă şi alte produse turceşti, incluzând o varietate largă de peşte proaspăt şi fructe de mare, săpun cu ulei de măsline, etc.
Turnul Virginei (cum s-ar traduce într-o versiune mai brutală Kız Kulesi) a fost cunoscut în trecut ca Turnul lui Leansdros și este acel turn situat pe o insuliță fix în mijlocul strâmtorii Bosfor. După ce a fost folosit ani de zile pe post de far, acum în interiorul turnului este o cafenea și un restaurant.
Circulă multe legende despre construcția farului fix acolo, atât de departe. Cea mai cunoscută versiune este următoarea – Un sultan avea o fată mult iubită. Și un așa zis oracol îi prezise într-o zi că fata sa urma să fie răpusă de un șarpe otrăvitor chiar când ea ar fi împlinit 18 ani. Așa că sultanul a construit acest loc, să o țină departe de civilizație și de cei care ar putea să împlinească profeția.
Doar că de ziua ei, tatăl printre altele a adus și un coș plin cu fel de fel de fructe exotice. Doar că printre ele se ascundea și un mic șarpe. Așa că în momentul în care fata a atins coșul, acesta a muscat-o împlinind astfel profeția, dat fiind că ea a murit în brațele tatălui său.
Deja ne apropiam de Asia. Încă câteva minute!
Deși mai fusesem în Turcia de foarte multe ori, mai ales în partea asiatică, de la Kusadasi și până în Konya, în momentul în care am trecut Bosforul, am simțit altceva. Parcă nu era vorba de același continent unde mai fusesem. De data asta era Asia din Istanbul, era o bucățică mai reală a orașului de care mă cam îndrăgostisem.
Terminalul major Haydarpaşa al Căilor Ferate turceşti este localizat în apropiere de centrul Kadıköy, servind drept legătură pentru spaţiul internaţional estic şi sudic. Acest terminal a fost deschis în 1908, ca punct terminus pentru rutele Istanbul - Bagdad şi Istanbul - Damasc - Medina. Doar că fix în acele zile se întâmplase ceva în zonă și se pare că avusese loc un mic incendiu la gară. Așa că am fost inspirați când am ales să călătorim cu autocarul.
Aici eram deja în Asia. Casele arătau diferit, fațadele erau mult mai neîngrijite. Multe case arătau chiar părăsite pe alocuri. Deja se vedea că aici locuiau oameni mai săraci, sau că în momentul asta partea Asiatică nu era atât de importantă pentru a investi bani în renovări.
Un lucru tare autentic pe care am avut ocazia să-l văd aici în Asia a fost următorul - O tanti lăsa în jos coșuletul către parter. Strigă după cineva în turcă, și văd că din magazin iese un vânzător. Acesta ridică coșul, apucă în mână o hârtiuță și niște bani și dispare în magazin. Se întoarce după 5 minute, pune obiectele de pe listă în coș, alături de bonul fiscal și coșul este tras în apartamentul de la etajul 3. Văzusem asta doar prin documentare, așa că a fost frumos să văd că chiar se mai întâmplă.
puțină iederă!
Umbrele trecutului încă se mai simt prin Asia.
She was married to the Bosphorus
She threw her ring in then she blew a kiss
To the Ottomans and Byzantines
Lying beneath the sea
(Brazzaville - Bosphorus)
Străduțele mici și înguste cer mașini pe măsură, nu?
Foarte multe case superbe ce aveau semnul cu de vânzare sau de închiriat pe ele. După cum vă spuneam, nu prea mai erau îngrijite de ceva vreme din păcate.
Arhitectură tipică zonei Bosforului, cel puțin asta e genul de case pe care în descrie cu mare mândrie Pamuk în a sa carte despre Istanbul. Deși nu toate casele din zona asta sunt 100% tipice, dar șablonul e respectat. Materialul de obicei era lemn, dar probabil au schimbat acest lucru la un moment dat pentru a prevenii eventualele incendii.
Știu că era doar un suport pentru a curăța pantofii, dar pe bune că arata destul de înfricoșetor, parcă era un fel de unealtă din Saw. Mai ales că nu era nici cineva în zonă care să se ocupe efectiv de curățarea pantofilor. Cel puțin nu acolo. Am observat că ei sunt strânși în special în zonele aglomerate unde sunt și mulți turiști.
Casă tipică pentru zona Bosforului.
Haydarpaşa Protokol Cami‎
Slujba de vineri.
Și un lucru foarte important, dacă din greseală găsiți un magazin de baclava atunci când vă perindați pe micile străduțe din Asia găsiți un magazin de baclava, nu ezitați și intrați! Mie una mi s-a părut că acolo e mai gustoasă, mai ales că nu este special făcută pentru turiști. Noi ne aflam într-un cartier normal, și am savurat o baclava alături de copii turci de acolo.
Aici deja ne pregăteam de plecare. Pierdusem destul de mult timp prin Asia. Era timpul să revenim în zona turistică din Europa și să bifăm și alte obiective turistice.
Viața nu poate să fie atât de rea, mai ales că știu că orice s-ar întâmpla, pot mereu să mă plimb de-a lungul Bosforului. (Orhan Pamuk - Istanbul).
Libertate!

Podul Galata Istanbul Turcia

Yeni Cami (Mocheea Nouă) văzută din cartierul Karakoy. Trecând peste Podul Galata se ajunge în doar câteva minute în cartierul Eminönü și respectiv în Cornul de Aur. Noi am ales să traversăm podul pe jos pentru a ne putea bucura mai mult timp de priveliște.
Împreună cu Marea Marmara, Cornul de Aur formează o peninsulă cu un liman natural. Acest loc a fost ocupat la început de coloniștii greci, la fel ca și Bizanțul. Imperiul Bizantin își avea sediul naval aici, și zidurile erau construite pe linia malului pentru a proteja orașul (pe atunci redenumit Constantinopol) de atacurile navale. la intrarea în Corn, exista un lanț mare tras din Constantinopol spre fortăreața Galata, în parte de nord, pentru a preveni intrarea vaselor nedorite. (wikipedia).
Podul era plin de pescari. Anumite porțiuni erau chiar atât de înțesate că abia aveai loc să te strecori să faci o poză panoramei și vapoarelor. Și uimitor era faptul că deși erau mulți pescari și multe vapoare ce perturbau apele, toți o duceau destul de bine cu *recolta*. Cel puțin în jurul prânzului toți aveau deja câte o găleată de hamsii (cred!) plină.
Bărcile ce ajută cele 20 de milioane de oameni să circule mai ușor prin oraș. Poza din Cornul de Aur. Apele prietenoase care poartă acest nume atrăgător (în turcă Haliç) sunt un reper geografic esențial pentru marea metropolă euro-asiatică. Cornul de Aur este un golf lung și îngust, asemănător unui șarpe acvatic, un corn prelung cu vârful puțin curbat. Razele soarelui de după amiază se reflectă în apele sale, făcându-le să strălucească ca aurul topit.
Capitală Culturală Europeană 2010!
Podul! Ce mi-a plăcut enorm a fost faptul că am văzut foarte mulți oameni circulând pe acolo cu tramvaiul sau cu autobuzul și nu atât de mult cu mașina. Poate a fost un caz special, nu știu. Dar cel puțin pe pod traficul era format din transportul în comun!
Construind poduri între culturi - un slogan superb! Mai ales că la ei chiar se vede întrepătrunderea asta între creștinism și islamism, între asiatic și european. Mai ales că turcii au niște trăsături ale lor parcă care îi dau de gol. Deși Istanbulul este doar pe jumătate în Europa, ei se simt destul de europeni (cel puțin cei din generația mea).
Moscheea nouă văzută mai de aproape. Am prins chiar un moment de rugăciune când eram în zonă. Din păcate ne cam grăbeam și nu am avut prea mult timp să și intrăm să vedem cum este.
Podul. Pe sus trafic pietonal și pescuit, iar jos era plin de magazine, de terase, de magazine ce vindeau pește (normal) și cam orice ți-ai putea imagina. Acolo chiar e un loc superb să savurezi un ceai.
Podul Galata (sau Galata Köprüsü în limba turcă) este cel mai vechi pod peste Cornul de Aur (estuar si port natural unde navele bizantine si otomane erau ancorate) și a fost construit în anul 1453 pentru prima dată. Doar că atunci nu a fost un pod în adevăratul sens al cuvântului. Turcii au folosit o tactică folosită în vechime și de ai noștri daci și romani, mai precis au făcut un pod de vase, pentru a trece ușor dintr-o parte în alta, mai ales dacă era o urgență și timpul nu era de partea lor.
Prietena mea Ewelina admirând podul.
Dar primul pod adevărat a fost construit abia în anul 1845 de către cadâna șefă (Baş Kadın cum se numește în turcă) și a servit capitala pentru 18 ani. La început pentru câteva zile accesul pe pod a fost gratuit, dar apoi văzând efectul pe care acesta îl are, turcii au zis că mai bine să profite puțin așa că au introdus o taxă de traversare, care a ținut până în 1930.
Podul actual, care a fost finalizat în 1994 și care este cam al 5-lea pod Galata, are 490 metri lungime, 42 de metri lățime, în jur de 22 de pontoane și face legătura între centrul istoric al orașului și cartierul Eminonu (în acest cartier după cum bine știți se află principalele instituții religioase ale Imperiului Otoman precum si Palatul Topkapi).
Pescarii erau peste tot și prin Eminönü
Și erau subiecți buni de pozat.
Un cântec perfect care să vă ajute să fugiți acolo pe pod pentru câteva minute este acesta. E primit de la amicul turc despre care vă povesteam că și-a petrecut copilăria călătorind cu vaporul între cele două continente.