Saturday, October 22, 2011

Ploaie in alb si negru in Istanbul

Zisesem în articolul precedent că acelea sunt ultimele poze din Istanbul, dar apoi am dat și peste un mic folder numit *ultimele ore ploioase în Istanbul* și m-am gândit că vi se vor părea interesante, mai ales că poate nu toți avem mereu parte de vreme bună. Și Istanbulul are farmecul lui chiar și atunci când șiroaiele de apă inundă străzile. Partea bună este că nu prea ai parte de noroi, așa că te poți plimba în voie peste tot.
A fost prima dată după mult timp când am decis să fac câteva poze direct alb-negru din aparat. Culorile reale erau destul de fade, așa că am ales să fac ploaia să pară mai frumoasă.
Era frumos să vezi că fresh-ul de portocale și rodii era la mare căutare. De la mic la mare toți îl savurau, mai ales că nu era atât de scump. Era în jur de 5-6 lei un pahar destul de mare. Asta da metodă faină de a începe dimineața dacă tot nu aveam parte de cafea.
On cold winter mornings, when the sun suddenly falls on the Bosphorus and that faint vapour begins to rise from the surface, the huzun is so dense that you can almost touch it, almost see it spread like a film over its people and its landscapes.
"Huzun - the word is meant to convey a feeling of deep spiritual loss. We experience the thing called huzun when we have invested too much in worldly pleasures and material gain. ... If huzun has been central to Istanbul culture, poetry and everyday life over the past two centuries, if it dominates our music, it must be at least partly because we see it as a honor" Orhan Pamuk - Istanbul
But what I am trying to describe now is not the melancholy of Istanbul, but the huzun in which we see ourself reflected, the huzun we absorb with pride and share as a community. To feel this huzun is to see the scenes, evoke the memories, in which the city itself becomes the very illustration, the very essence, of huzun. I am speaking of the evenings when the sun sets early, of the fathers under the street lamps in the back streets returning home carrying plastic bags....
...Of the old Bosphorus ferries moored to deserted stations in the middle of winter, where sleepy sailors scrub the decks, a pail in their hand and one eye on the black-and-white television in the distance; of the old booksellers who lurch from one financial crisis to the next and then wait shiveringall day for a customer to appear; of the barbers who complain that men don't shave as much after an economic crisis; of the children who play ball between the cars on cobblestone streets. (Orhan Pamuk - Istambul)

Monday, October 17, 2011

Cascadele Krushunski Bulgaria


În această vară când am fost la Veliko Târnovo la cursurile de vară de limbă și cultură bulgară, am făcut într-un weekend și o excursie tare faină către Cascadele Krușunski. Aceaste sunt mult mai celebre decât cele două din apropierea orașului Veliko Târnovo (și anume Momin Skok și Hotnitsa). Din fericire aici totul este frumos organizat și întreținut. Se plătește și o sumă modică pentru a vizita cascadele, dar avantajul este că podețele sunt bine întreținute și nu prea există riscul de accidente în zonă. Iar traseul este superb de vizitat, o plimbare perfectă de weekend. Momentan vă las să admirați peisajul și revin cu un nou articol despre cum se ajunge acolo și cu traseul în poze.

P.s. În bulgară locația se numește *Krushunski Vodopadi*.

Sunday, October 16, 2011

Ultimele imagini din Istanbul Turcia

Luna asta am tot încercat să vă arăt Istanbulul descoperit de mine în urmă cu aproape un an. Sper că a fost o plimbare plăcută și dacă o să aveți posibilitatea de un City Break pe acolo, niciodată să nu spuneți pas, mai ales că uneori chiar există oferte faine. Și mâncarea turcească nu e de lepădat deloc! Poza de mai sus e doar așa, un mic trailer față de ceea ce găsiți acolo. Și baclavaua alături de un ceai fierbinte și tare, pe malul Bosforului face minuni. Sau eventual o Efes rece băută pe malul apei undeva în cartierul Galata. Istanbulul are multe de oferit!
Și e locul perfect pentru a lua suveniruri pentru toți. E chiar orașul ideal și pentru cei ca mine, care nu adoră să facă shopping ore în șir. Totul se găsește ușor, de cele mai multe ori cam la un loc (nu doar în bazar). Și prețurile sunt foarte bune la unele produse.
Ador Istanbulul pentru că este un oraș plin de culoare, un oraș unde ai mereu ceva de vizitat, unde în fiecare jumătate de oră ai un alt vaporaș care pleacă către o altă destinație. Îmi place că poți să te aflii la limita dintre două continente (din păcate pietonii nu au voie pe podul dintre Europa și Asia) și dacă ești prin Taksim ai impresia că este orașul care nu prea doarme (doar pe la 6 dimineața ce e mai liniștit).

Apropo, dacă doriți să consumați ceva alcool mai tare, recomand să aduceți de acasă. Din pacare Istanbulul este o locație foarte scumpă. Berea Efes costă în jur de 6-7 lei la supermarket, și de la 14 lei în sus la orice terasă. Asta ca să nu mai vorbesc de băuturile tari. Se pare că la ei se încearcă o reducere a consumului de alcool drastică. Din ce am înțeles de la amicii turci, o sticlă de ceva la ei, este cam cât e la noi într-un club de fițe.

În rest trebuie doar să vă înarmați cu încâlțăminte foarte bună, pentru că vă așteaptă kilometri întregi de explorat printre străduțele întortocheate ale orașului. Și dacă reușiți și vă pierdeți cu atât mai bine! În mod sigur veți descoperi lucruri interesante pe traseu. Deși aveam o hartă cu mine, o foloseam mai mult ca să știu să mă întorc. În rest mă ghidam după peisaj.

Basilica Cisterna Istanbul Turcia

Cred că toți cei care ajung în Istanbul ajung și la Basilica Cisternă. Eu recunosc îmi doream mult să ajung aici datorită pozelor unui vechi prieten. Mi-a plăcut la nebunie cum arăta totul în pozele lui și de atunci am trecut și obiectivul acesta pe listă. Și ce am găsit jos, a fost peste așteptări. Mai toți cei din grup au fost impresionați.
Mai ales că vizitatea *cisternei* se făcea destul de sistematic. Intrai în interior pe o străduță, apoi te plimbai pe podețe mergând mereu înainte, astfel reușind să vezi tot și la final te trezeai că ești scos din basilică pe o altă parte și ajungi pe o altă străduță din Istanbul.
Cisterna Bazilică (Yerebatan Sarayı - Palatul scufundat sau Yerebatan Sarnıcı - Cisterna scufundată) este una dintre cele mai mari cisterne antice aflate sub orașul Istanbul (Constantinopol), Turcia. Cisterna, aflată la 150 de m sud-vest de Hagia Sofia pe peninsula istorică Sarayburnu, a fost construită în secolul al VI-lea, în timpul regimului lui împăratului bizantin Iustinian I.
Numele acestei structuri subterane provine de la o piață publică de pe primul deal al Constantinopolului, Bazilica Stoa, sub care aceasta a fost construită inițial. Înainte de a fi transformată în cisternă, aici se afla o mare bazilică, construită între secolele III și IV. Bazilica a fost reconstruită de Ilius după un incendiu în 476.
Textele antice indică faptul că bazilica avea grădini, înconjurate de colonadă (ansamblu de coloane ce formează o galerie), fiind față în față cu Biserica Hagia Sofia. Potrivit istoricilor antici, împăratul Constantin a construit o structură ce a fost reconstruită ulterior și mărită de împăratul Iustinian, după revoltele din 532.
Cisterna mărită era prevăzută cu un sistem de filtrare a apei pentru Marele Palat al Constantinopolului și pentru alte clădiri de pe Primul Deal și a continuat să asigure apă Palatului Topkapi, după victoria otomană în 1453.
Această cisternă de mărimea unei catedrale este o cameră subterană de aproximativ 138 m pe 64 m, însumând o suprafață de 9.800 mp, putând susține o capacitate de 80.000 de metri cubi de apă. Tavanul este susținut de 336 de coloane de marmură, fiecare având 9 m înălțime, aranjate pe 12 rânduri. Stilul coloanelor este în general ionic și corintic, cu excepția câtorva coloane dorice fără înscripții.
O coloană este înscripționată cu ochiul lui Hen și lacrimi și seamănă cu coloanele victoriei lui Theodosius I din secolul al IV, ridicate în piața Tauri. Documente antice sugerează că lacrimile sunt un tribut pentru sutele de sclavi care au murit în timpul construcției Cisternei Bazilica. Marea majoritate a coloanelor cisternei par a fi refolosite din ruinele a clădiri mai vechi (un proces numit spoliere), aduse în Constantinopol din numeroase părți ale Imperiului.
52 de trepte de piatră duc la intrarea în cisternă, care este înconjurată de un zid de cărămidă, lat de 4 m, îmbrăcat în mortar. Apa din Cisterna Bazilică provine din centrul de distribuție a apei Egrikapi din Pădurea Belgradului, aflată la 19 km la nord de oraș. Această apă călătorește prin 971 m prin apeducte construite de împăratul Iustinian.
Locația era de vis pentru cei pasionați de fotografie!
Aveai parte de imagini superbe, lumini multe, tot ce mai lipsea era timpul. Pentru cei care vor poze cât mai bune recomand totuși un trepied. Eu am regretat că nu l-am avut cu mine pentru că trebuia să caut mereu o stinghie de lemn unde să pot rezema aparatul.
Localizate în colțul nord-vestic al cisternei, bazele a două coloane refolosite întruchipează chipul Meduzei. Originea capul este necunoscută, deși se bănuiește că aceste baze au fost aduse la cisternă după ce au fost scoase dintr-o clădire din timpul perioadei târzii romane. Tradiția spune că acele blocuri sunt orientate în lateral și inversate pentru a nega puterea contemplării gorgonilor, cu toate acestea se crede că au fost plasate așa doar pentru a fi potrivite să susțină greutatea coloanelor.
Conform mitului, Meduza a fost una din cei trei gorgoni, o creatură femelă îngrozitoare din mitologia greacă. Legenda spune că Meduza, cu părul ei de șerpi, putea transforma în piatră pe oricine se uita la ea. O altă versiune a poveștii susține că Meduza a fost singurul gorgon mortal, o fată frumoasă cu păr lung și ochi negri, care a fost îndrăgostită de Perseus, fiul lui Zeus. Atena, de asemenea îndrăgostită de Perseus, a transformat părul Meduzei în șerpi, într-o criză de gelozie. De atunci, orice persoană se uită la Meduza este împietrită. După ce a aflat de blestemul Meduzei, Perseus a decapitat-o, luând capul său cu el în război și împietrind inamicii. Se spune că multe sabii bizantine și coloane au fost îngravate cu capul Meduzei întors.

Friday, October 07, 2011

Moscheea Sultan Ahmed Istanbul Turcia

Aveți grijă la un singur lucru când mergeți aici, moscheea se vizitează gratuit și nu există niciun fel de ghid. Intri și stai cât vrei. Așa că ignorați orice om *binevoitor* care se oferă să vă povestească sau să vă ajute în perimetrul acesta. Mai ales că doar dacă sunt puțini băgați în seamă, e și mai greu să scapi de ei.
Moscheea Sultan Ahmed (Sultanahmet Camii) mai este cunoscută și sub denumirea de Moscheea Albastră (datorită faptului că pe interior predomină în anumite locuri culoarea albastră) si se află în Istanbul, fosta capitală a Imperiului Otoman.
Intrarea în curtea interioară a Moscheii Albastre.
Aspectul Moscheii Sultan Ahmed este punctul culminant al celor două secole de dezvoltare a moscheilor otomane şi a bisericilor bizantine. Aceasta incorporează câteve elemente bizantine ale Hagiei Sofia cu arhitectura tradiţională islamică şi, totodată, este considerată ultima cea mai mare moschee din perioada clasică. Arhitectul a reuşit să sintetizeze ideile marelui Sinan, ce ţintea spre dimenisiuni impresionabile, măreţie şi splendoare.
Faţada curţii spaţioase a fost construită în acelaşi mod ca şi faţada moscheii Suleymaiye, exceptând de plusul de turnuleţe de pe colţul cupolelor. Curtea este la fel de mare ca şi moscheea în sine şi este înconjurată de arcade boltite continue (revak).
Un lanţ de fier greu atârnă pe partea superioară a intrării în curte. Doar sultanul putea intra în curtea moscheii pe cal. Lanţul era pus acolo, astfel ca sultanul trebuia să îşi coboare capul de fiecare dată când intra în curte, pentru a nu fi lovit. Acesta era un gest simbolic, pentru a se asigura umilitatea conducătorului în faţa divinului.
Fântana centrală hexagonală este oarecum mică în contrast cu dimensiunile curţii. Poarta monumentală, dar îngustă, către curte este evidenţiată arhitectural de către arcadă. Semiacropola sa are o structură stalactită fină, încoronată de o acropola cu nervuri mici.

Sunt tare curioasă ce anume este scris chiar acolo la intrarea în moschee.
Destul de multă lume, deși nu era sezon.
Intrarea în moschee a celor care nu sunt musulmani. Sau cel puțin așa ne-au zis cei care păzeau locația. Se pare că sunt 2 intrări, una pentru musulmani, ca să se poată ruga în voie și una pentru restul de turiști care să poată poza în voie.
Dacă cumva aveai pantaloni scurți, atunci trebuia neapărat fustiță. Bine era un fel de pânză care se ajusta cu scai, dar mi s-a părut ciudat că și băieții au trebuit să facă asta. Măcar nouă nu ni s-a cerut să ne punem batic în cap, deci tot e un pas înainte.
Interiorul moscheii este alineat cu mai mult de 20.000 de dale ceramice manufacturate la Iznik (oraşul antic Niceea) în mai mult de 50 de modele. Dalele de mai jos sunt tradiţionale, în timp ce în galerie, aspectul lor devine flamboiant cu reprezentări de flori, fructe şi chiparoşi.
Mai mult de 20.000 de dale au fost făcute sub supravegherea maestrului de la Iznik, Kasap Haci, şi Baris Efendi din Avanos (Cappadocia). Preţul plătit pentru fiecare dală a fost fixat prin decretul sultanului, în timp ce preţul dalelor în general au crescut de-a lungul timpului.
Ca rezultat, calitatea dalelor folosite a scăzut gradual. Culoarea s-a estompat şi s-a schimbat (roşu a devenit maro şi verde în albastru). Dalele de pe spatele balconului sunt dale reciclate din haremul Palatului Topkapi, când acesta a fost distrus de foc în 1574.
Partea superioară a interiorului e dominată de vopsea albastră. Mai mult de 200 de vitralii cu modele complicate permit luminii să intre, luminând camera astăzi împreună cu candelabrele. Pe candelabre se găsesc ouă de struţ, pentru a evita crearea de panze de păianjeni.
Decoraţiile includ versuri din Qur'an, multe dintre ele sunt făcute de Seyyid Kasim Gubari, ce este recunoscut ca cel mai mare caligraf din timpul lui. Podelele sunt acoperite de carpete, care sunt donate de oameni şi care sunt înlocuite regulat. Ferestrele spaţioase conferă o impresie spaţioasă.
Erau destul de puțini musulmani la rugăciune când am trecut noi pe acolo. Dar în schimb zona de turiști era plină. Cu greu puteai face poze în voie. Așa că la un moment dat ne-am așezat pe covor undeva și am așteptat să se mai elibereze.
Fiecare semiacropolă are 14 ferestre, în timp ce acropola centrală are 28. Vitraliile au fost un cadou de la Doamna de Veneţia către sultan. Majoritatea acestor vitralii au fost înlocuite de versiuni moderne cu valoare artistică mică sau deloc.
Intrarea pentru turiști - interior
Cel mai important element al interiorului este mihrabul, care a fost realizat din marmură fin sculptată, cu o nişă stalactită şi un panou inscripţionat deasupra sa. Pereţii alăturaţi sunt înveliţi în dale de ceramică, dar cu atâtea ferestre în jur o fac să pară mai puţin spectaculoasă. Moscheea a fost gândită astfel încât oricât de aglomerată ar fi, toată lumea să îl poată vedea şi auzi pe Imam.

Thursday, October 06, 2011

Palatul Dolmabahce Istanbul Turcia

Turnul cu ceas Dolmabahce este situat în afara Palatului Dolmabahce și fusese comandat de sultanul Abdulhamid II (1842-1918). Turnul a fost construit de către arhitectul curții turcești între anii 1890 și 1895. Construit în stilul neobaroc otoman, turnul cu patru fețe și patru etaje are 27 de m înălțime. Ceasul propriu - zis a fost creat de către francezul Jean - Paul Garnier și instalat de către Johann Mayer. În 1979, ceasul mecanic original a fost transformat parțial într-unul electric.
Intrarea in curtea palatului Dolmabahce. Acesta a fost singurul obiectiv turistic unde am putut să obținem o reducere de preț, de la 20 de lire turcești cât era în mor normal, noi am plătit doar 5, dar asta și pentru că am avut un turc cu noi care să trateze la ghișeu.
Palatul Dolmabahçe se află în districtul Besiktas din Istanbul, Turcia, pe partea europeană a strâmtorii Bosfor. Acesta a servit drept centru principal administrativ al Imperiului Otoman începând cu anul 1856 şi până în 1922, exceptând un interval de 22 de ani (1887-1909) în care Palatul Yildiz a preluat acest rol.
Ca și în alte zone turistice gardienii cu pușca erau prezenți la datorie, de data asta erau chiar puși acolo pentru poze, făcând un mic spectacol atunci când se schimba garda.
Locația Dolmabahce era la început un golf pe Bosfor, care a devenit în timpul secolului al XVIII-lea grădină imperială, mult apreciată de sultanii otomani. De aici a preluat numele Dolmabahce (umplut cu verdeață), ce vine din cuvântul turcesc ”dolma” (umplut) și ”bahce” (grădină). Mai multe palate de varî au fost construite aici în timpul secolelor XVIII - XIX.
Grădina palatului pe 3 Decembrie. Incredibil!
Puțin spectacol pentru turiștii din palat. Istanbulul a învățat să facă spectacole din orice, chiar și din simpla schimbare a gărzii, totul se întâmplă ca în Vest.
Palatul conține trei părți: Mabeyn-i Hümâyûn (sau Selamlik, ce era rezervat bărbaților), Muayede Salonu (sala de ceremonii) și Harem-i Hümâyûn (haremul, apartamentele rezidențiale ale familiei sultanului). Palatul are 285 camere, 46 de săli, 6 băi și 68 de toalete.
Vizita la Palatul Dolmabahce începe la sala Medhal. Camerele ce pornesc de la Medhal sunt îndreptate către mare și către pământ. Camerele cu vedere la mare erau ocupate de oficiali de vârf din Imperiul Otoman și de miniștrii altor țări, în timp ce camerele cu vedere către pământ erau ocupate de administratorii palatului și ai statului.
Musafirii trebuiau să aștepte întâi în această sală și apoi erau conduși în camerele lor, la momentul potrivit de către ofițerul de protocol al palatului. La intrarea în Medhal, pot fi observate mesele Boulle pe ambele părți ale camerei, ce poartă monograma sultanului Abdulmecid. Monograma regală a sultanului este de asemenea pe șemineu. Candelabrul englez ancorat în mijlocul acestei camere are 60 de brațe.
Și aici ca în marile muzee, ești rugat să porți niște papucei în picioare. Erau un fel de învelitori din plastic, care se mulau bine pe forma piciorului, astfel că nu îngreuna mersul. Aceste accesorii roz erau incluse în prețul biletului. Și după ce te încâlțai la intrare, stăteai la coadă până la eliberarea unui ghid, ce putea să îți facă prezentarea în limba dorită. Noi am ales engleză, dar am avut și ghinionul ca turcul să aibă un puternic accent turcesc în engleza lui și era destul de dificil de urmărit uneori.
Palatul Dolmabahçe a fost construit la ordinele celui de-al 31-lea sultan al Imperiului, Abdulmecid I, și a fost contruit între anii 1843 și 1856. Haci Said era responsabil de monitorizarea construcției, în timp ce proiectul a fost realizat de arhitecții Garabet Balyan, fiul său, Nigogayos Balyan, și Evanis Kalfa. Costurile totale ale construcției s-au ridicat la 5 milioane de bani de aur, echivalentul a 35 de tone de aur. 14 tone de aur în formă de frunză de aur au fost folosite pentru a auri tavanul celor 45.000 de mp ai palatului, ce ocupă o suprafață de 110.000 mp.
Designul conține elemente eclectice din Baroc, Rococo și Neoclasic, împletite cu arhitectura tradițională otomană pentru a crea o nouă sinteză. Aspectul palatului și decorul reflectă influența crescândă a stilurilor și a standardelor europene în cultura și arta otomană, în timpul perioadei Tanzimat.
Din punct de vedere funcțional, pe de altă parte, conține și elemente tradiționale din viața de zi cu zi din palatele otomane și caracteristici din casele tradiționale turcești. Dolmabahce este cel mai mare palat din Turcia, având în vedere că în sine construcția ocupă 45.000 mp. Înainte, sultanul și familia sa au trăit la Palatul Topkapi, însă acesta nu mai prezenta lux și stil pentru această familie, astfel că Abdulmecid a luat decizia de a construit Palatul Dolmabahce lângă locul fostului Palat Besiktas, care a fost demolat.
Topkapi are exemple deosebite de dale Iznik și sculpturi otomane, în timp ce Dolmabahce conține mult mai mult aur și cristal. Turiștii sunt liberi să se plimbe prin Topkapi după bunul plac, în timp ce turiștii ce vor să vadă interiorul Palatului Dolmabahce o pot face doar sub supervizarea unui ghid.
Palatul Dolmabahce a fost casa a șase sultani din anul 1856, când a fost prima oară locuit, până la abolirea lui Califat în 1924: ultima persoană regală care a locuit aici a fost Califatul Abdulmecid Efendi. O lege intrată în vigoare din 3 martie 1924 a transferat proprietatea palatului în moștenire națională a Republicii Turciei.
Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul și primul președinte al republicii anterior menționată, a folosit palatul ca rezidență prezidențială în timpul verilor. Ataturk și-a petrecut ultimile zile ale tratamentului său medical în acest palat, unde a murit pe data de 10 noiembrie 1938. Toate ceasurile din palat au fost oprite și setate la 9:05 după moartea sa. Ceasul din camera în care a murit Ataturk arată încă ora 9:05, în memoria sa.
Cel mai mare candelabru de cristal boem din lume se află în acest palat. Candelabrul, un cadou de la regina Victoria, are 750 de lămpi și cântărește 4.5 tone. Dolmabahce are cea mai mare colecție boemă și de candelabre de cristal Baccarat din lume, una dintre scările mari are balustrade de cristal Baccarat.
O panoramă de vis, nu?
Grupul de 30 de oameni (aproape toți în poză) care a plecat din Sofia către Istanbul pentru încă 3 zile de soare și căldură (în timp ce în Sofia deja ningea pe 2 Decembrie).
Un palat impresionant, care merită vizitat de oricine ajunge în Istanbul. Vizitarea întregului palat durează cam o oră și ceva. Din păcate nu este permis fotografiatul în interiorul palatului, așa că acesta este motivul pentru care nu am nicio poză. Ghidul a fost cu ochii pe noi ca pe butelie.