Monday, November 28, 2011

Hotel Gorubliansko Hanche Sofia

Atunci când am avut distracția cu stricatul mașinii prin Bulgaria de astă vară, vă spuneam și că am poposit 2 nopți la un hotel. Cel care ne-a tractat ne-a adus aici, pentru că s-a gândit că tot avem de pierdut o duminică întreagă așa că măcar să ne putem bucura de vremea frumoasă de la jumătatea lui iulie. Așa că ne-a dus la Hotelul Gorublyasnko Hanche. De pe afară nu arată a cine ştie ce. Poate chiar pare mai ciudăţel. Dar odată intraţi în curte ne-am bucurat enorm că are parcare mare.

Am parcat fericiţi, și am intrat în recepție. Acolo nu ne-a impresionat deloc recepția, era puțin cam mult kitch pentru gustul nostru, dar prețul era cât de cât ok. O cameră dublă costa în jur de 30 de euro, pe când o cameră triplă costa în jur de 50 de euro. Prețurile includ micul dejun și accesul la piscină.
Încă din aceea seară am plonjat în piscina hotelului. Apa era încă caldă și bună! Mai ales după o zi lungă cu opriri aiurea și stres.
Există și o secțiune pentru copii.
Hotelul + piscina. Hotelul mi se pare că arată ca un hotel de tip formula 1, deși camerele erau foarte spațioase odată ajuns în interior. Plus că aerul condiționat mergea foarte bine (prea bine uneori, la un moment dat fiindu-ne chiar foarte frig).
Duminică seara am fost goniți de la piscină de o mică ploicică. De precizat, micul dejun se ținea în restaurantul de lângă hotel (altă clădire) și era de tip bufet suedez. Nu erau decât 2 mese cu mâncare, dar în mod normal nimeni nu ar fi avut probleme să plece satisfăcut. Pentru vegetarieni nu era la fel de variat, dar totuși se mai găsea ceva.
Camera. De menționat hotelul avea peste tot internet wi-fi (gratuit!)
Paturile erau mari și moi, numai bune pentru niște călători obosiți.
Acesta este hotelul perfect pentru cei în tranzit, aflându-se chiar pe centură. Astfel se economisește enorm de mult timp. Dar nu îl recomand pentru cei care merg acolo dorind să vadă și Sofia. E departe de centru și chiar dacă se poate ajunge cu autobuzul e complicat. Taxiul până în centru cred că este maxim 7 leva (15 lei).
Pentru mai multe detalii, vă las linkul lor. Noi am fost fericiți de serviciile oferite, mai ales că am avut parte de parcare + piscină + cameră foarte spațioasă. Era frumos și că era o zonă liniștită, deci ne-am putut odihni, mai ales că eram abia la jumătatea drumului către Ohrid.

Tarmul stancos dintre Shabla si Tyulenovo Bulgaria

Despre Shabla și Tyulenovo deja am mai scris. Dar e timpul să vă arăt că merită să faceți opriri multe și dese între cele două locații. Asta desigur dacă vă pasionează peisajele de genul. Eu abia anul acesta în septembrie am ajuns să explorez zona centimetru cu centimetru. Deși era o căldură sufocantă (îți venea să te arunci în apă de pe stânci) am rezistat până la finalul expediției.
Un alt monument sovietic care a supraviețuit prin Bg.
Și deși drumul ar putea să vă sperie, atunci vă anunț că nu e chiar așa! Noi am mers pe hârtoapele alea cu un Ticolino, deci se poate fără probleme. Clar trebuie mers pe arătură și nu pe drumul asfaltat care merge la 1 km de țărm, pentru că astfel în mod sigur nu o să vedeți nimic. În schimb pe drumurile de pământ, se poate vedea tot țărmul. Partea proastă este că sigur se vor face multe opriri pe traseu. Fiecare curbă te duce la un nou golfuleț, noi fortmațiuni stâncoase, noi locuri de sărit.. etc.
Am găsit pe acolo și niște români veniți la scufundări. Mașinile erau din București și din ce am reușit să ne dăm seama, erau un fel de club. Nu am reținut numele din păcate. Dar sună interesant. Mi-ar place să văd ce se află sub mare în zona asta. Mai ales să explorez vreo peșteră.
Că tot vorbeam de peșteri, undeva pe la jumătatea traseului am găsit un loc superb de făcut baie. Se putea sări, se putea intra în apă fără riscuri.. și zona arăta ca în povești.
Apa a reușit să scobească o bună bucată din bolovanii aștia în timp. Acum s-au creat mici intrânduri peste tot. Partea bună este că de obicei apa este mult mai caldă aici.
Când am văzut peisajul asta în fața ochilor, nu puteam să cred că sunt încă în Bulgaria. Îmi semăna puțin cu stâncile din Irlanda sau Scoția. Și apa era de un verde atât de superb, și perfect curată de cu greu îmi venea să cred ca este vorba de Marea Neagră. Aici era verde ca smaraldul, deși poate în poză nu se vede la fel de superb precum era în realitate. Și da apa era destul de adâncă încât să poți executa o mică săritură.
Marea Neagră învolburată. Lovindu-se de stânci.
Bolovanii deși erau uscați (în mare parte) e bine totuși să fiți foarte atenți în zonă. Eu am nimerit și zone mai alunecoase. Așa că e de preferat să mai fie cineva în zonă pentru a vă putea ajuta.
Înconjurați de pietre.
Țărmul stâncos și o umbră veselă.
Tot atunci mergând așa din 50 de m în 50 de metri am văzut mai multe izvoare cu apă termală precum cel din Karya. Doar că aici din păcate apa nu mai ajungea așa de caldă. Nu știu de unde izvorăște, dar la vărsarea în mare apa era călâie spre caldă.
Privind inainte înspre ce urma să mai cercetăm. Aici încă nu ajunsesem în Tyulenovo și tot ne certam că trebuie să găsim arcada de acolo. Fiecare venea cu o nouă teorie.
Am găsit pe drum mulți oameni curajoși și puțin nebuni care săreau de zor de la orice înălțime. Din fericire niciunul nu a încasat vreo burtă cât am fost noi în zonă. Și din ce am văzut, asta e o zonă perfectă pentru scufundări, chiar aici fiind realizat un mic filmuleț bulgăresc cu lumea de sub apă cu un GoPro.
Cu cât mergeam mai mult înspre Tyulenovo, respectiv Kavarna cu atât țărmul urca din ce în ce mai mult, lăsând o distanță considerabilă între noi și mare.
Excursia noastră pe țărm cred că a durat mai bine de o oră jumătate, asta în condițiile în care aveam de parcurs doar câțiva kilometri. Așa că e bine să aveți apă la voi (potabilă). Și chiar dacă aveți impresia că sunteți pe câmp, nu vă lăsați păcăliți de iluzie pentru că poliția patrulează și pe aici dacă este necesar.
Bucata asta e pământ este superbă și sper să rămână la fel de pustie o perioadă îndelungată. În acest moment e încă zonă protejată am impresia. Sper doar să nu se exindă cu vreun nou sătuc de vacanță pe aici. Aici se pot face excursii de o zi din stațiunile celebre de pe litoral, asta în cazul în care nu doriți doar all inclusive. Zona este plină de lucruri de descoperit.

Thursday, November 24, 2011

Statiunea Sunny Beach Litoral Bulgaria

Sunny beach este cea mai mare stațiune bulgărească de pe litoral, având peste 200 de hoteluri pe teritoriul ei. Ea se află în regiunea Nessebăr. Proiectul pentru această stațiune a fost demarat în anul 1957. Interesant este că inițial proiectul a fost făcut pentru o stațiune de familie, în stilul Albenei. Abia mai târziu, odată cu boomul masiv al Bulgariei în ceea ce privesște turismul, sunny Beach a devenit un loc perfect pentru cei tineri care vor mereu un loc nou unde să petreacă.
Plaja era destul de goală fiindcă eram deja la final de septembrie. Plus că nu era weekend, așa că probabil nu erau mulți în vacanță în timpul săptămânii.
Un lucru șocant pentru mine au fost prețurile la mâncare din Sunny Beach. Eu fiind obișnuită cu fel de fel de orășele din Bg, sau stațiuni micuțe și fără mega hoteluri în zonă, am rămas puțin uimită să văd că doar o pizza este în jur de 13-14 leva. Bine, localul era pe plajă, dar diferențele cu alte localuri nu erau mari.
Acum înțeleg de ce se mai plângeau anumiți români de prețurile din Bg. Sunny Beach e genul de stațiune faină, dar unde e mai bine să îți plătești masa la hotel, altfel riști să ieși mai scump, plus că nici nu am prea observat multe restaurante tradiționale bulgărești faine prin zonă.
Dar în schimb plaja era de vis.
Şi chiar dacă era final de septembrie, tot mai mergea o baie. :)
Plaja, priveliste inspre Sveti Vlas.
Mi-au plăcut mult umbreluțele că erau făcute să fie mai rustice. Printre atâtea hoteluri era nevoie și de ceva mai simplist.
Un fel de shaorma in stil bulgăresc. Arăta bine, păcat doar că sosul picant nu este ca la noi. La bulgarii mereu are un gust mai ciudat. Bine, asta pentru cei ca mine care doresc mâncare puțin mai picantă.
Eu din fericire îmi comandasem o Diavola, pe care este destul de greu să o greșești și să o faci mai puțin picantă. Dar după cum vă spuneam față de Veliko Târnovo, Sofia sau Plovdiv.. mi s-a părut cam scumpă. Probabil în Sunny Beach am cheltuit cel mai mult pentru o masă de prânz.
Terasa la care ne-am odihnit. Nu mai rețin numele, dar servirea a fost cam slabă deși eram singurii clienți la ei la orele prânzului. Dar măcar arăta bine.
Floricele!!
Prețurile pentru umbreluțe și șezlonguri.
Locul perfect pentru a te relaxa cu o carte în mână!

Tuesday, November 22, 2011

Hotelul Victoria Palace Sunny Beach

Hotelul Victoria Palace sau de ce sunt uneori românii priviți ciudat când merg în Bulgaria. Doresc să vă povestesc o fază la care am asistat fără să doresc, în septembrie 2011. Eu și încă 2 colegi, eram acolo în hotel doar în vizită (un mini info trip), să vedem cum arată hotelul, cum sunt camerele și ce facilități are.

Dar mare ne-a fost mirarea când ajunși în față hotelului am găsit o mașină parcată drept în fața întrării în hotel. Era roșie și avea număr de Ilfov, da erau compatrioți de ai noștrii. Ni s-a părut ciudat că au lăsat-o acolo, mai ales că nu era voie să parchezi pentru mai mult de 5 minute cât dura urcatul bagajelor în hotel.

Mai bodogănim noi că nu e frumos și că putea măcar să o parcheze undeva și nu să se facă de râs. Apoi intrăm în hotel și ne vedem de treaba noastră. Însă în timp ce așteptam liftul, împreună cu unul dintre bell boys, apar două cucoane care fug în primul lift cu o tonă de sarsanale. Eu și o colegă rămânem jos cu bell boy-ul pentru că nu era loc pentru toți.

Și asta a fost momentul când a avut loc distracția. Imediat ce cucoanele au început să urce.. în zona noastră au apărut 2 masculi (ne-feroce) care căutau prin buzunare cheile de la cameră probabil. Le găsește dosite printr-un buzunar și începe să *parlească pi englezește*

- Hello, Take this.. aaa cum se zice mă la asta (zice primul mascul în timp ce-l înghiontea pe al doilea tip)

... a take ză CHEIE to madam... da, acolo sus (zice gesticulând cu ambele mâini către etajele superioare)

Da (dând din cap pe românește că da) madam.. take cheie and say.. say Viorica! Madam is Viorica! Bagaj sus .. madam!

După acestă converstație întorcându-se mândru la celalat mascul, își admiră brătările all inclusive și mai auzim doar un mândru *hai să bem mă! că doar cucoanele despachetează ele și aranjează, hai că mi-e sete de mor!* și pleacă apoi șold la șold către primul bar.

Cred că bietul bell boy nu a înțeles prea multe, și mă mir cum bietul de el s-a abținut să nu izbucnească într-un râs isteric. Am rezistat toți până cei 2 au dispărut din raza vizuală și apoi ne-am pus pe un râs sănătos vreo 5 minute.
Situat în Sunny Beach, la doar 30 de metri de ţărm, intre hotel si plaja aflandu-se doar faleza pietonala, Hotelul Victoria Palace de 5 (este un fel de 4* plus) stele oferă un centru spa cu piscină, saună şi baie turcească si e decorat intr-un stil foarte oriental, ce te duce cu gandul prin Levant sau Egipt.
Mașina parcată în fața recepției.
O bucățică de Egipt
Piscina exterioară
Tot piscina exterioară
Camera cu animal print all over the place! Asta e stric pentru pasionații genului care pot să doarmă liniștiți și să se trezească apoi relaxați într-o astfel de încăpere. Clar nu este un hotel pe gustul meu. Dar toți avem gusturi și pasiuni diferite.
Plaja din fața hotelului Victoria
Panorama ce o puteți admira din camerele cu sea view. Asta mi-a plăcut tare mult, că se vedea așa frumos, și deși era final de septembrie, parcă nu îți venea să crezi că vara este pe final.

Sunday, November 20, 2011

Tyulenovo Shabla Bulgaria

Vechiul nume al localității Tyulenovo este Kalaç-Köy și provine din limba turcă, însemnând satul secerii. Locuitorii satului aparțin grupului etnic *găgăuzi*(bătrânii satului și nu cei care s-au mutat în ultimii ani în zona litoralului. Acest mic sătuc de vreo 60 și ceva de locuitori se află între Shabla și Kamen Bryag, cum mergi înspre Varna.

Se presupune că strămoșii găgăuzilor au provenit din triburile turcești medievale ale oguzilor, care au traversat prin regiunile nord-pontice. Izvoarele bizantine consemnează faptul că, în secolul al XI-lea, tribul nomad guzi a trecut Dunărea și s-a așezat în Bulgaria, Macedonia și Grecia. Odată așezați în aceste regiuni, guzii au adoptat stilul de viață sedentar și creștinismul ortodox. Amestecul etnic dintre guzi și alte triburi turcice, pecenegii și cumanii, ar fi dat naștere poporului găgăuz.
Satucul a suferit o schimbare de nume în urma Pactului de la Craiova din 1942, când s-a decis și schimbul forțat de populație. Atunci satul a devenit *Tyulenovo* datorită numărului mare de foci care puteau fi zărite în jurul țărmului stâncos în acele vremuri. De asemenea în limba bulgară tyulen înseamnă focă. Acum rareori se mai pot vedea foci în această zonă, coloniile lor fiind aproape dispărute din mai multe motive.
Micul port pescăresc din Tyulenovo
În schimb încă se pot vedea delfini în zonă, în special dimineața devreme când soarele abia răsare. Folclorul zonei spune chiar că focile și actualmente delfinii din zonă sunt defapt fostele fecioare bulgărești ce s-au aruncat în mare, pentru a nu se căsători cu vreun turc.
Un lucru destul de important în istoria acestui loc este faptul că aici a început extragerea de petrol pentru prima dată în Bulgaria. Prima sondă de petrol datează de la 31 mai 1951. Multe rezervoare pot fi văzute și azi pe câmpul dintre Shabla și Tyulenovo. Șocant este că ele încă functionează. S-a nimerit să fiu în zonă în timp ce un mega hârb rusesc (nu am idee ce fel de mașină era, dar era imensă și ruginită) tocmai fusese încărcat cu petrol și pleca către Shabla.
Aici se află și cea mai lungă peșteră de pe țărmul bulgăresc al Mării Negre. Peștera din Tyulenovo este jumătate în apă și are o lungime de 107 metri.
O altă poveste spune că la un moment dat prin anii 30 ai secolului trecut, a noastră regină, numită Maria a primit cadou un cuplu de foci. La început ei au fost ținuți în captivitate în jurul castelului ei din Balchik, dar apoi regina a decis să le redea libertatea și astfel acest cuplu de foci a venit în zona de azi a sătucului și a populat regiunea.
E un loc greu de uitat odată ce ai ajuns pe aici. Din ce am înțeles fiecare stâncă sau peșteră are o denumire a ei. Denumirile sunt *Așalâk* *Kipria*,* Dupkata*, *Martina*. Din păcate nu am avut baftă să găsesc niciun localnic cu care să pot sta la palavre. Prin zonă erau doar alți călători ca și mine.
Celebra Arcadă din Tyulenovo. Locul unde anual vin sute de oamenii (dacă nu mii) doar pentru a experimenta săriturile în Marea Neagră. Aici se fac scufundări, peisajul de sub mare fiind de vis.
Locul este destul de darnic, oferind sărituri de la doar 2 metri și până la 30 de metri înălțime pentru cei foarte curajoși și experimentați. Pare destul de dificil, mai ales că trebuie să ai o atenție sporită să nu te lovești de o altă stâncă.
Noi am și surprins un grup de tineri mai nebuni, care au tot sărit neîncetat timp de jumate de oră cel puțin. Dar din fericire știau cum să sară încât să nu fie în zona bolovanilor. Dar chiar și așa m-am mirat să văd că toți intrau în apa frumos fără să încaseze câte o *burtă* din când în când.
De asemenea se poate și campa în zonă. Am văzut corturi de-a lungul țărmului. Deși nu știu cât de indicat este, dar cum nu am văzut semne ce să interzică acest lucru, vă anunț că se poate. Restul testați singuri. În zonă sunt și mici izvoare cu apă termală, aici în zona arcadei. Păcat că apa e doar călduță, dar este perfectă pentru un duș matinal. Mai ales că apoi se impregnează în piele acel miros fain (pentru mine) al apei termale.
Sunt și câteva pensiuni în zonă, sau Hotelul Delfin chiar de lângă port. Noi acolo am savurat o cafea, am trimis un mail (are internet wi-fi) și am încercat ceva din bucătăria lor. Am plecat tare încântați de acolo. Mai ales că am fost la finalul lui septembrie, deci final de sezon.
Sunt curioasă cum ar arăta zona asta pe timp de ceață sau iarna cu niște zăpadă și cu gheață în jur. Deși mai rar se depune multă zăpadă în această zonă.

P.s. Am uitat să precizez, pentru cei care doresc plajă cu nisip, Tyulenovo nu este deloc pentru voi! Aici sunt doar stânci, și nisipul este doar cel de pe fundul mării. Iar plaja se face doar stând pe bolovani.