Tuesday, July 31, 2012

Cel mai lung weekend - escapada Bulgaria

Tocmai am venit acasă din cel mai lung weekend de vara asta. Am făcut câteva sute de kilometri în doar 72 de ore, poate chiar mai puțin. Dar să începem cu începutul. Am pornit la drum încă de vineri seară din Sofia (unde am niște delegații de la muncă vara asta) pe o ploaie torențială. Sincer la un moment dat în drumul către aeroport, imediat ce ieșisem de pe Tsarigradsko Șose (autostrada spre Plovdiv/Burgas), aveam impresia că am coborât într-un pârâu.

Din fericire a fost destul de ok încât să putem trece pentru a ajunge la destinație la timp. Eram puțin stresați că vom întârzia, mai ales că acum controlul este sporit pe aeroporturile din Bulgaria. Mai jos e doar o frântură de când s-a dezlănțuit furtuna. Și da, taxiul din poză este o Toyota Prius, cu tabletă de net! Ah.. cum să nu iubești Green Taxi din Sofia? Vă recomand dacă aveți vreodată nevoie.

Am ajuns cu bine apoi în Aeroportul din Sofia (în ultima perioadă nu mai este permisul accesul taxiurilor până în fața terminalului de plecări, așa că am stat puțin cu frică că ne vor pune să ne plimbăm prin ploaie), după ce am stat puțin stresată că nu o să plece avionul. Apoi am avut parte de nori negri și turbulențe din plin care se simt mult prea bine în micul ATR al Taromului. Zguduituri, mișcări cam bruște pentru gustul meu și o aterizare de parcă am fi fost doar un sac de catofi pe Otopeni. Dar m-am bucurat că am ieșit cu bine din nori.

Apoi sâmbătă dimineața am mers la micuța autogară de lângă Gara de Nord. De acolo ne-am urcat în primul autocar care mergea către Mangalia, undeva în jurul orei 6 dimineața. Atunci am aflat că defapt nici autobuzele care își fac reclamă că au wifi nu prea au defapt. Dar ne-am putut bucura de aer condiționat și de noua autostradă, mai ales că pentru mine era prima dată când parcurgeam drumul Buc - Agigea pe autostradă. În 4 ore și ceva am reușit să ajungem la destinație. Apoi am lăsat marele autocar pentru un mic Ticolino care ne-a dus la Krapets.

Ne-am bucurat de mare și de soare până seara. Abia dupa 6 am început să strângem. Vreo 5 ore ne-am bucurat de apa albastră și caldă, ne-am mai înțepat noi în scoici, am alergat puțin de niște mici carcaleți ce erau prin apă aduși probabil de alge. Soarele nu a fost prea milos cu noi, imediat ce a văzut că suntem ca brânza s-a năpustit asupra noastră și nu ne-a lăsat să plecăm fără să ne rumenim puțin, măcar cât să ne țină până data viitoare!

Seara a urmat un chef bulgăresc cu niște vecini din zonă. Un chef care ne-a demonstrat încă odata că bariera de limbă este un obstacol pe care noi îl facem ca o barieră. Mi-a plăcut să văd cum românii și bulgarii au reușit să se înțeleagă doar printr-un minim de cuvinte și să se simtă bine. Voia bună și țuica românească au pregătit terenul pentru o seară lungă sub bolta de stele.

A doua zi după o lungă bălăceală am început drumul de întoarcere către București. Și luni dimineața.. din nou către Sofia, unde era să pierdem avionul, pentru că cei de la Tarom nu au destule ghișee deschise pentru a face față valului mare de turiști. Din fericire o doamnă de la Clasa Business ne-a înțeles disperarea și ne-a ajutat să ne dăm bagajele mai repede. Dar măcar am petrecut un weekend lung alături de cei dragi. Mulți kilometri de fericire de data asta. Și probabil zicala weekendului a fost *bine faci și bine găsești*. 
 Toyota Prius - Green Taxi
Plaja din Krapets. 
O zi când marea era învolburată pe plaja de la Krapets. 
Dar cei mici se bucurau de apă și de soare!
Libertate! Și relaxare
Auch! Apa asta nu e cam rece? 
Înainte de furtună când algele și scoicile nu invadaseră încă liniștita plajă de la Krapets, cam la vreo 20 de km de Vama Veche. Îți era mai mare dragul să stai acolo. 

Monday, July 30, 2012

Biserica Ruseasca Shipka Kazanlak Bulgaria

Ultimul obiectiv care ne rămăsese de vizitat din Valea Trandafirilor era frumoasa biserică rusească din sătucul Shipka. Trecusem pe lângă ea de nenumărate ori dar niciodată nu apucasem să oprim, mai ales că mai trecusem pe aici și cu ai mei părinți, apoi cu alți amici în drum spre Stara Zagora. Așa că se pare că a 3-a oară a fost cu noroc. Deși ne-am învârtit ceva și de această dată până să găsim exact drumul către biserică. Mai ales că prin micul sat nu prea există indicatoare care să te îndrume. Dar dacă ai instincte bune atunci poți ajunge acolo fără probleme, dacă nu sigur vei găsi destule băbuțe la poartă care să te îndrume către *țărkva* cum se numește biserica în limba bulgară.

Biserica rusească din Shipka portă numele de *Nașterea lui Hristos* doar că în timp s-a înrădăcinat denumirea de *Biserica rusească Shipka*. Mănăstirea este construită în stilul rusesc - ortodox al secolului 17. Biserica a fost ridicată în memoria ostașilor căzuți la datorie în urma razboiului Ruso-Turc din 1877-1878. Lucrările la biserică au început în anul 1885 și au fost terminate abia în 1902. Lucrarea a fost finalizată repede datorită darurilor bănoase primite din Rusia dar și din Bulgaria. Inițiativa de a construi această imensitate de biserică îi aparține Contelui (Graf) Ignatiev un general rus ce se afla în Bulgaria pe post de diplomat.
Ca să ajungem sus la bisericuță aveam de mers printr-un fel de parc și ca de obicei în Bulgaria aveam un set de scări în față ce trebuia escaladat. Mi-a plăcut că parcul era plin de băncuțe, mai ales dacă te apuca lenea pe undeva pe traseu.
Așa arata biserica văzută de pe scări. Mult mai grandioasă și impresionantă față de ceea ce admirasem atâta timp de la distanță. Mai ales că urcând pe scări ne mai ascundeam sub umbra copacilor. 
Un lucru ce te impresionează în ceea ce privește această construcție imensă sunt clopotele, unele ajungând să cântărească chiar 12 tone (bucata!). Trebuie menționat că biserica a fost inaugurată chiar la aniversarea de 25 de ani a Bătăliei de la Shipka. Inițial mănăstirea a fost proprietate rusească, dar în anul 1934 a fost donată Guvernului Socialist Bulgăresc. În 1970 catedrala a fost declarată monument istoric. 
Întregul complex este format din biserică, corpul mănăstiresc unde locuiesc preoții, un fel de adăpost pentru pelerini și un mic seminar teologic. Biserica are un dom central și alte patru domuri mai mici, în vârful cărora tronează cruci de diverse forme. De asemenea se poate observa încă de la depărtare clopotnița înaltă de 53 de metri, cu cele 17 clopote ale ei. 
Se pare că rușii nu s-au sfiit să aurească turlele. 
loc de odihnă și în spate suvenirurile bisericești. Se pare că erau la mare căutare că mai toate grupurile se opreau întâi acolo și abia apoi mergeau și către biserică.
Biserica a fost pictată în interior de două ori, prima dată în anul 1902, iar a doua oară în anii 1957-1959. Ce este frumos de observat este că printre scenele tradiționale bulgărești și balcanice – portrete istorice, se află diverse instantanee ce duc cu gândul la istoria Bulgariei și istoria Rusiei și care evidențiază restaurarea unității dintre cele două lumi slave. Dintre portretele celebre ce se pot admira în biserică nu lipsesc și creatorii alfabetului, adică frații Chiril și Metodie și ucenicii lor Naum Ohridski, Kliment Ohridski, Sava, Gorazd și Anghelarie.
Privire din laterală.
Pe alocuri se vede din păcate că biserica mai are nevoie de un mic ajutor pentru reparațiile exterioare până acum concentrându-se foarte mult pe frescele din interior. Oricum, privită de jos.. clădirea asta imensă te face să te simți mic și să te simți mai departe de Bulgaria.
Aici este locul unde se află un fel de pomenire a celor care și-au dat viața în lupta de la Shipka, mai precis aici se află 34 de plăcuțe de marmură cu numele celor 8,491 de generali, soldați și mai ales voluntari. 
Multe detalii. O lucrare ce a necesitat multă migală acum vreo 100 de ani. 
Micul părculeț din spatele bisericii. 
Cu multe alei faine pe unde să te poți plimba într-o după amiază călduroasă.
Pe laterala din stânga.
Pe dreapta, locul cu numele celor căzuți la datorie. 

Sunday, July 22, 2012

Morminte ale tracilor din zona Kazanlak Bulgaria

În zona Shipka - Kazanlâk, chiar pe câmpul dintre cele două locații se află o mulțime de morminte trace. Am înțeles că deja au descoperit vreo 10-11 și că încă mai sunt câteva movile ce trebuiesc investigate, dar care nu se pot face acum din lipsă de fonduri din păcate.

Așa că după ce am asistat la culesul trandafirilor și după ce am fost și pe la mormântul trac din Kazanlâk am fugit pe câmpurile verzi în căutare de movile ce ascund o bucățică de istorie. Noi observasem unele movile încă de când ajunsesem în Valea Trandafirilor așa că era momentul oportun să le investigăm.

Ce mi-a plăcut la nebunie a fost faptul că au investit mult în movilele dezgropate, în sensul că pe lângă săpăturile arheologice au făcut și drum până la ele în mijlocul drumului. Și drumul era tare bine făcut. Să mai spun că aveau și parcare ca să aibă turiștii unde lăsa mașina în mod civilizat? Precizez.. eram în plin câmp.

Ghidul de la primul mormânt îi zisese prietenei mele Alina *Voi care ați avut traci din plin pe teritoriul României câte morminte ați descoperit până acum?*. Asta după ce ne informase câte morminte sunt doar în Valea Trandafirilor, dar pentre care încă nu sunt fonduri. Nu știu ce a răspuns prietena mea, dar atunci mi-am dat seama că la noi nu s-au agitat autoritățile prea mult în găsirea și cercetarea movilelor.

Un aspect foarte important este ca movilele, respectiv mormintele se pot vizita doar între orele 9 și 17. În rest sunt închise. Intrarea costă 1 leva pentru studenți (acceptă cardurile internaționale de student) și 3 leva pentru adulți. Și din păcate nu ai voie să faci poze. 
Pe drum spre prima movilă care se afla cam la 10 km de Kazanlâk.
Înaintând prin câmpul verde către destinație, mai precis către Mormântul Trac Ostrusha. 
Panorama era incredibilă în regiune. Clar luna iunie este cel mai bun moment pentru cineva să viziteze Valea Trandafirilor. Verdele acesta ne-a binespus pe toată durata drumului. Mai că îți venea să te așezi in iarbă și să privești cum umbrele norilor dansau pe vârful munților Balcani. 
Un strop de culoare în lanul de verdeață
Parcarea de care vă povesteam. Destul loc cât să încapă mai mulți turiști sau eventualele autocare ale unor grupuri organizate. E frumos că totul a fost gândit în scop turistic. 
După ce am ajuns la Ostrusha, grupul nostru s-a spart în 2. Două dintre noi s-au dus să înconjoare movila încercând gă găsească intrarea, iar eu și încă o amică am decis să cel mai fain ar fi să escaladăm movila întâi și abia apoi să mergem spre intrare. Mai ales că poteca spre vârf era deja bătătorită. 
Peisajul de sus era tare fain. Și chiar lângă movila noastră mai era una micuța și nebăgată în seamă. Și cum plouase cu o zi în urmă, nu prea ne-am dorit să mergem până acolo prin noroi. Așa că ne-am mulțumit doar să admirăm de la distanță. 
Mormântul datează din secolul IV înainte de Hristos. În total sunt, sau mai bine zis erau 6 camere în această movilă-mausoleu. În cea mai sudică încăpere s-au găsit rămășițe de cal. Pe acele vremuri tracii era îngropați alături de posesiunile lor de valoare, alături de animale și din păcate uneori și soțiile erau îngropate de vii alături de ei. 
Panorama de sus de pe movilă.
Ne-a fost greu să decidem să ne dăm jos.
Privind înspre Shipka. Se văd și turlele bisericii în depărtare. Un loc de vis! Mai jos o să vedeți cât s-au chinuit bulgarii să facă un fel de căsuță pentru a proteja sarcofagul trac descoperit. Afară erau 30 și ceva de grade iar în interior era numai bine încât să tot stai și să asculți povești și istorii. 
Complexul acesta, Ostrusha a fost descoperit la data de 13 martie 1993 și este o descoperire de  care arheologii din zonă sunt mândri. Tot complexul are în total 6 camere în care s-au găsit și rămășite de amfore și diverse detalii arhitecturale. Undeva în partea sudică se intră în holul central, de unde sunt 3 intrări către camerele aflate în complex. Încăperea din dreapta e făcută în plan circular cu o cupolă ce ține loc de acoperiș. Restul sunt făcute din blocuri de granit și cu un acoperiș în două straturi. Camera din sud-vestul complexului este construită cu o formă pătrățoasă și din fericire nu a fost prădată de hoți. Aici avusese loc sacrificarea calului, lucru atestat prin găsire rămășițelor și instrumentelor specifice jertfei. În cameră s-au găsit și diverse obiecte ce țin de muniția ce se afla în acele vremuri pe cal – precum un ornament stilizat în formă de bardă, capul unui grifon și arginți, toate obiectele frumos împodobite cu ornamente animale și florale. 
Pe o fundație mai înaltă, fix în mijloc se află sarcofagul unde este mormântul propriu-zis, al cărui pereți sunt foarte bine lucrați și pe interior și pe exterior. Camera însăși este sculptată dintr-un mare bloc de granit, care cântărește în condiții normale în jur de 40 de tone și acest bloc de granit a fost adus de la o carieră din părțile nordice ale munților Sredna Gora. Lipit de peretele nordic este modelat un pat, pe verticală având niște formațiuni ce seamănă cu niște picioare. Astăzi acest pat este acoperit cu niște stinghii de lemn pentru a putea admira frumusețea tavanului. Tavanul este probabil piesa care s-a păstrat cel mai bine din complex. 

Tavanul este cu adevărat interesant de analizat, în centru fiind un mare cerc – un fel de disc solar, care este determinat de cele două pătrate înscrise în el, și în jurul lor în toate direcțiile se află 38 de dreptunghiuri de tip casetă cu picturi. Din păcate doar câteva mai au încă pictura intactă în mare măsură. Și dintre ele doar un singur cadran are în acest moment imaginea cât de cât clară încât să se distingă chipul unei femei din acele vremuri, cu părul scurt și castaniu, cu cercei și colier de aur. Restul scenelor mitologice și portretelor sunt vizibile doar într-o mică măsură. Din păcate cândva în secolul 4, înainte de Christos, acest complex a fost jefuit de pre-creștini și se presupune că datorită faptului că ei erau păgâni, de aceea au distrus o parte din frescele aflate în mormânt. 
Ne-a plăcut tare mult la primul mormânt, mai ales că am avut 2 ghizi faini pe acolo. Ne-a făcut mare plăcere să stăm cu ei la palavre. Dar fiind spre final de program am decis să fugim 
O hartă a mormintelor descoperite în prezent și orele de funcționare. Aici eram deja la cel de al doilea momânt, numit Golyamata Kosmatka. Un loc chiar și mai frumos făcut decât mormântul precedent. O intrare interesantă. 
Movila Kosmatkata a fost descoperită cândva prin 2004. Atunci arheologii au văzut cu templul/mormântul din interior datează din secolul 5 înainte de Hristos. Inscripțiile și ornamentele colorate din interiorul camerei de marmură simbolizează cele patru puncte cardinale și trecerea timpului. În mormânt au fost descoperite următoarele – coroana din aur a conducătorului, un potir aurit din care se bea vinul, și diverse alte accesorii de luptă precum scuturi, un fel de cotiere și genunchiere. Mormântul constă din un mare coridor, și camera unde se află mormântul, o cameră cu formă circulară și cu tavan înalt și cu două uși foarte mari din marmură. Datorită unor descoperiri, precum o cască cu numele de Seuthes, se crede ca aici în zonă a fost îngropat Seuthes al III-lea, conducătorul trac al Regatului Odris. În mormânt nu s-au găsit din păcate rămășite care să dovedească acest lucru. 

Monday, July 16, 2012

Complexul etnografic Kulata Kazanlak Bulgaria

Complexul Etnografic Kulata (*Turnul*) se află în cea mai veche parte a orașului Kazanlâk, în cartierul numit Kulata, chiar pe lângă parcul unde puteți vizita și Mormântul Trac. Complexul se află pe frumoasa stradă Mirska. Monumentele de arhitectură care fac parte din acest complex Renascentist ( ne referim aici strict la Renașterea Bulgară și nu la cea Europeană) au fost restaurate și deschise publicului larg începând cu anul 1976. 

Frumoasele case din zonă ne transpun într-o altă dimensiune temporală, când cultura bulgară era bogată și înfloritoare (înainte de jugul turcesc) în zona Kazanlâk. Încă de dinainte de a călca pragul marii porți se auzeau diverse sunete precum cel de ciocan lovind nicovala, sunete normale pentru un oraș plin de meșteșugari de orice fel. Acest zgomot de fundal, tipic pentru fiecare meserie, doar completa atmosfera liniștită din zonă.

Odată ce pășim prin aceea poartă, ne regăsim purtați în secolele 18 -19 într-o grădină frumoasă și plină de culoare (în special verde și roșu). Printre aceste tufe de verdeață a fost construită casa țărănească care astăzi e pe post de muzeu. Casa are un singur etaj cu doar câteva încăperi și cu o arhitectură tipică zonei de sub Balcani. Funcționalitatea și practicalitatea erau constituite în două camere, bucătăria și camera cu soba unde se strângeau toți în zilele friguroase când Balcanul (cum numesc bulgarii Munții Balcani) își scutura mantia și peste micul orășel de la poalele sale.
În interiorul complexului în acele zile se putea observa și cum se face cognacul din trandafiri. Recunosc că noi ne așteptasem să vedem mai multe la distilerie. Eventual să auzim și o scurtă poveste. Din păcate nu a fost cazul, dar tot a fost drăgut să vedem butoiul. 
Așa arată procedeul de distilare al coniacului. Se pare că și cei mici erau fascinați de procedeu. Mi-am adus aminte de iernile când stăteam lângă bunicii mei în timp ce făceau țuică. Trebuie să recunosc că aici mirosea mult mai frumos! Îți era mai mare dragul să duci nasul pe lângă butoi. Spun asta pentru că nu sunt amatoare de țuică. 
Arăta bine, nu? Mai ales că se și putea degusta! 
Am înaintat apoi spre curte și am fost întâmpinate de o tanti tare drăguță care ne-a intrebat dacă vrem să vizităm ca să ne dea biletele. Noi, puțin zăpăcite am întrebat unde este distileria. Atunci tanti ne-a zis zâmbind că butoiul de la intrare este defapt spectacolul de distilare. 
Uitați ce frumoasă era căsuța! Tare bine îngrijită. 
După ce am aflat că procesul de distilare nu e mare lucru am zis da în ceea ce privea achiziționarea biletelor. Și uite așa ne-am trezit că avem și un bonus pe lângă vizitarea celor 2 case din complex. Am primit fiecare câte un păhărel de coniac de trandafiri și un mare bol de dulceață după cum se vede și în poză. Dacă cu băutura ne-am descurcat, ei bine cu dulceața nu prea, fiind așa de multă și dulce nu am putut să o dovedim. 
Superba casa în stilul renașterii bulgare. 
Draga Rosekate și două asiatice ce savurau coniacul sub umbreluță. 
Uitați ce am găsit în grădină!
Grădina privită din pridvorul casei. Frumos de verde, nu-i așa? Parcă aerul era mai respirabil pe acolo chiar și în ciuda căldurii de care am avut parte.
Un loc și pentru cei obosiți. Numai bun de admirat grădina!
Prima cameră vizitată fusese cândva dormitorul cuiva.Nu știu dacă fix așa arătase sau așa au decis etnografii din zonă că trebuie să aranjeze camera. Cert este că micul complex aparține de muzeul de istorie Iskra. 
Încercând să aflu cine a stat în această casă, am aflat doar că unele din obiectele de mobilier au fost aduse din diverse case răspândite prin oraș, tocmai pentru a strânge totul într-un singur loc, fiind mai ușor de vizitat astfel. 
Tot în dormitor. Fain era că aveau multe geamuri. Probabil că era superb dimineața. Mai ales alături de o cafea turcească la nisip!
Bucătăria - deși probabil cel mai mult se gătea în micuța bucătărie de vară de jos. Măsuța la care se mânca era la fel de joasă ca multe din Oltenia (vorbesc de Oltenia copilăriei mele de acum vreo 15 ani).
Salonul unde se adunau bărbații de obicei. Din peisaj nu lipsește nici narghileaua. Deși poate nu au dorit, bulgarii au împrumutat multe obiceiuri de la vecinii otomani. În special în ceea ce privește camera de tip salon care înaninte nu prea exista în casele bulgărești.
Din nou multe geamuri!
Trandafirii erau nelipsiți din grădină!
Bucătăria din cea de a doua casă
Bucătăria privită din alt unghi. Paturile astea joase prin bucătării iar mă duc cu gândul la copilăria petrecută ocazinal prin Oltenia. Se vede că turcii au lăsat multe semne ale trecerii lor. Obiceiuri care au fost preluate și apoi trecute drept *ale noastre*.
Privind din bucătărie spre dormitor. 
Dormitorul făcut în stil salon, probabil pentru a fi utilizat și pentru vizite când era cazul. 
Pe prispă.