Dia's Blog - Dianora.ro

Grand Hotel Varna Sfintii Constantin si Elena Bulgaria

2012-02-06T01:00:00.000+02:00

Dacă sunteți *clienți* vechi ai blogului atunci știți că eu am mai ajuns prin Constantin și Elena și în vara lui 2010, chiar la final de august, când deși era plin sezon.. am prins câteva zile de liniște și relaxare. Pozele și povestea de atunci le găsiți aici. Atunci fusesem în vizită la 2 buni prieteni polonezi și am locuit într-o mică pensiune foarte aproape de centrul stațiunii.

Dar în septembrie 2011 am avut ocazia să revin în Constantin și Elena, care a rămas una din stațiunile mele preferat. De data asta am revenit aici într-un info trip pentru a vizita unele dintre cele mai faine și căutate hoteluri de către români. Astfel că am ajuns și la Grand Hotel Varna. Aici fusese și mama într-un teambuilding prin 2007-8 cu firma. Și mi-a spus încă de atunci că a rămas cu o impresie plăcută despre hotel. Dar eu uitasem acest amânunt până să ajung acolo personal.

Chiar dacă exteriorul arată incredibil de comunist și pe alocuri puțin neîngrijit, odată ce intri în hotel începi să-ți schimbi părerea și să regreți că ai avut prejudecăți. Cel puțin asta am pățit eu. Mi-am schimbat total părerea odată ce am văzut lobby-ul și apoi vizitând camerele. Plus că hotelurile din lanțul acesta (Rubin, Lebed, Dolphin și Dolphin Marina) au parte de multă verdeață în jur, parculețul fiind foarte frumos întreținut. Astfel că nu simțiți niciun fel de înghesuială între betoane precum este la Nisipurile de Aur.

Hotelul văzut dinspre piscină. De menționat.. este că se poate intra în această piscină și din interiorul hotelului. Hotelul are un mini tunel care face legătura între piscina interioară și cea exterioară. Astfel că nu trebuie decât să înoți de la un bazin la altul.

O cameră dublă

Ei bine apartamentul m-a dat pe spate! Chiar mi s-a părut superb și mai ales foarte spațios! Aș zice chiar că avea prea mult spațiu, ca și cum era destinat unui grup măricel de prieteni.

Și vestea cea mai bună este faptul că are unul dintre cele mai ok all inclusive-uri. Spun asta pentru că majoritatea românilor asta îți doresc când merg la bulgari. Ei bine, aici chiar și în vârf de sezon hotelul are un preț foarte ok, mai ales pentru serviciile oferite. Iar mâncarea din fericire este destul de variată încât să nu aveți probleme decât în a alege!

Beach Barul unde vă puteți răcori.

Ei bine, uite aici aș sta să mai ajung la zi cu lectura (mă chinui cu o carte de ceva vreme)! Și cum nu am fost niciodată mare amatoare de stat la soare, mi-ar place să inspir briza dintr-un fotoliu moale unde să-mi pot bea cafeaua de dimineață!

Pe timp de noapte, eleganța cade peste micul resort.

Plaja South Beach a hotelurilor. Plaja este destinată clienților celor 5 hoteluri.

Să tot stai să bei un cocktail într-o asemenea ambianță, nu?

Și cea mai faină chestie a hotelului.. sunt paturile cu baldachin care se află în jurul piscinei exterioare. Ele sunt pe post de sezlonguri și da, chiar sunt atât de confortabile pe cât se vede în poze! Deși nu cred eu că te apără de soare prea mult, dar măcar te odihnești bine în timp ce te prăjești!

Ele se află pe 3 laturi ale piscinei.

Micul tunel care face legătura între piscina interioară și cea din exterior.

Chiar dacă nu am stat peste noapte vizita prelungită în hotel și în stațiune m-au ajutat să-mi dau seama dacă este un hotel ok, pe care să-l pot recomanda și altora. Mai ales că am vizitat toate tipurile de cameră, restaurantul (și mâncarea arăta delicios!) și tot ce ține de împrejurimi. Așa că dacă doriți liniște și muuulte verdeață în jur, vă recomand Grand Hotel Varna, unde puteți să vă bucurați de un all inclusive de 4 * la un preț acceptabil.

Frozen Rain Berceni Bucuresti

2012-02-05T14:11:00.013+02:00

Așa cum bine știți la tv se zicea de vreo 2 zile că o să vină și momentul când o să avem *freezing rain* sau pe românește o ploaie care îngheață. Având în vedere dorința de exagerare și goana după senzațional, e normal că am inclinat să zic că iar fabulează, dar în această dimineață am avut ceva de furcă pe gheață (în jur de 9 și ceva dimineață că apoi după prânz s-a mai topit) pe un drum care în mod normal e foarte scurt.

Ei bine, eu simțeam că merg pe munte și mă țineam ba de câte un gard, ba de câte un pom și la nevoie sprijineam și o mașină. Și mașinile înghețaseră în parcări, pe portiere putându-se vedea siroiurile de apă înghețate. Și pe jos.. aveam parte de un mic patinoar, dar fără patinele care mă jenau, gratuit și care nu se mai termina.

Mai jos aveți parte de câteva poze făcute în zona mea de Berceni, tot înainte de prânz când pe jos încă se aluneca și când zăpada nu ne invada.

mici țurturi

un om curajos (sau nu).

Sfantul Trifon Zarezan Bulgaria Obiceiuri

2012-01-31T22:29:00.001+02:00

Sărbătorirea lui Trifon Zarezan are loc în fiecare an la data de 1 februarie conform calendarului Iulian. Cei pe stil vechi îl sărbătoresc pe Trifon pe data de 14 Februarie (calendarul Gregorian). Dar ce se întâmplă mai precis mâine în Bulgaria? Mâine este sărbătoarea viței de vie, a vinului, a grădinarilor și a patronilor de taverne. Trifon este cel care prevestește finalul iernii și apropierea primăverii, aceasta fiind o perioadă de tranziția între pământul înghețat și pământul roditor din care în curând vor răsări câțiva ghiocei (sper). Se pare că această sărbătoare este atât de populară încât este serbată şi pe data de 14 de către mulţi.

Ritualurile din perioada asta sunt făcute pentru a încuraja primavară să vină mai repede. Femeile împletesc niște colaci speciali (rotunzi) pe care îi împarte prin vecini. (un simbol al bunăstării pământului). În acest timp bărbații umbla prin vie sau pe lângă pomii fructiferi amenințând că îi vor tăia dacă nu rodesc și în acest an. Un participant își va lua rolul de apărător al naturii și va promite că și anul acesta natura le va oferi rod din plin, astfel că vița de vie și copacii scapă doar cu câteva crenguțe tăiate pentru a finaliza ritualul. În anumite zone ale Bulgariei, bărbații care fac acest lucru, ies din casă cu o sticlă de vin pe care o varsă peste rămurelele din care s-a tăiat sau la rădăcină, pentru a îmbuna pământul și pentru a astâmpăra setea naturii.

În anumite zone acest obicei era jucat de soț și soție. Amândoi mergeau în vie și femeia la un moment dat striga *Trifon, unde ești? Nu te vad din strugurii albi și negri* și atunci soțul răspundea *sunt aici și tai via*.

În alte zone, se merge în familie la vița de vie, care este tratată ca un membru al familiei. Se cântă, se încinge o mică horă în onoarea naturii. Și bucățele din vița de vie care sunt simbolic tăiate sunt adunate de cei din sat și din ele urmând să se facă o coroană, care-i va reveni celui mai bun cultivator(din anul precedent), care urma să fie încoronat drept *Rege* pentru anul în curs. Dar și această alegere avea propriul ritual. De obicei se dădea o petrecere în sat unde se adunau toți. Acolo în capul mesei era Vechiul Rege care-i aștepta în straie de sărbătoare, cu icoana Sfântului Trifon în mână lângă care avea un mic buchet de flori uscate.

Acest lucru se întâmpla de obicei după slujba de la biserică. În timpul mesei vechiul rege se ridică în picioare, mulțumește lui Dumnezeu și Sfinților pentru această onoare și spune că e timpul să se retragă și să fie ales altcineva. Sala păstrează tăcerea ca de mormânt. Acest discurs este repetat de 3 ori, la un interval de 15 minute. Abia a 3-a oară îi este acceptată cererea și noul împărat este numit. Noul ales este stropit cu vin și primește o coroană din corzi de viță.

Acesta urma apoi să fie cărat de bărbați pe ulițele satului, sau măcar aruncat în sus de câte 3 ori pentru a finaliza ritualul. El mergea apoi din casă în casă oferindu-și binucuvântarea și urându-le tuturor un sezon bun. În fiecare casă acesta era cinstit cu câte un păhărel de vin. Credințele populare spun că cu cât mai mult vin consumat de ziua Sfantului Trifon, cu atât recolta va fi mai bogată în acel an, aceasta fiind o altă explicație pentru turnarea vinului la rădăcinile viței de vie.

De unde vine numele de Trifon *zarezan*? Se spune că și el fusese cândva un țăran ce deținea o bucată de pământ pe care cultiva vița de vie. Într-o zi se pare că pe lângă petecul lui de pământ trece Fecioara Maria. În acele momente Trifon a început să râdă (mitul nu spune dacă de ea sau de altceva) și astfel Maria s-a înfuriat și l-a condamnat să-și taie singur vârful nasului cu cleștele de tăiat via. . În limba bulgară cuvântul *zarezan* provine din verbul *zaryazvam * care înseamna și a tăia via.

Festivalul Surva Kukeri Pernik Bulgaria

2012-01-30T11:04:00.000+02:00

Despre Festivalul Kukerilor sau Surva (cum este denumirea oficială) v-am mai povestit și anul trecut după ce am fost acolo. El se desfășoară de obicei în ultimul weekend al lunii ianuarie. Și nu știu cum, dar mereu se întâmplă să fie cel mai friguros weekend! Anul trecut am degerat acolo deși eram foarte bine înfofolită, și cum vin fiert nu se găsea în zonă, doar rakia, am zis pas și m-am ales cu o răceală. Ceea ce trebuie să știți despre festival este faptul că este internațional și strânge costume din mai toți balcanii + Moldova și Ucraina și alte țări surpriză. Din păcate România nu a participat acolo în ultimii ani deși sunt convinsă că am fi avut niște costume și scenete frumoase de arătat și altora!

Acest obicei se practica de obicei între Anul nou și Bobotează, când feciorii (uneori mai participă și bărbați căsătoriți) satului ieșeau pe uliță în zorii zilei îmbrăcați în fel de fel de costume urâte și înfricoșetoare pentru a alunga spiritele rele și pentru a avea parte de încă un an bun, cu o recoltă bogată și fără dăunători.

Luna ianuarie era o lună plină de încărcătură spirituală și mitologică, atât la noi cât și la vecinii de peste Dunăre, toți trebuind să îndeplinim anumite ritualuri pentru fiecare sărbătoare, fie că uneori bărbații erau cei care se luptau cu spiritele fie că erau femeile (de Babinden), în luna ianuarie tradițiile erau foarte importante, iar semnele erau cele care le arătau țăranilor dacă vor avea o recoltă bună (în funcție de grosimea zăpezii din preajma zilei Sfâtului Atanas).

Colindătorii erau și ei nelipsiți. În a doua zi de festival (într-o sâmbătă) când am venit noi, ei au fost cei care au deschis *parada* de obiceiuri și costume. Ei ne-au sorcovit și ne-au urat un an bun încă de cu dimineață de pe la ora 9.

Apoi încetișor au început să apară kukerii din diverse zone și sate ale Bulgariei, fiecare dorind să-și etaleze costumele bine îngrijite și obiceiurile specifice pentru a alunga spiritele rele.

Și suntele făcute de ei nu erau doar verbale, de cele mai multe ori lovind cu lemnul în ceva sau purtând diverși clopoței atârnați de ei. Și așa reușeau să facă mult zgomot doar mișcându-se.

Alt grup de kukeri a venit și cu un popă la ei, ca ritualul să fie și sfințit în timp ce noi îl privim. Partea bună a costumelor ăstora este că măcar țin de cald (sper) pentru că alfel îmi e milă de bieții oameni care an de an îndură gerul pentru noi.

Nu prea mi-am dat seama dacă era o capră sau un cal.

Kukerii din micul orășel Kalofer de la poalele munților Balcani mi s-au părut haioși pentru că având costumele astea arătau mai degrabă cu cei din Ku Klux Klan-ul american. Dar probabil pentru un negru din America ar fi fost o imagine mai dură.

Un mic close-up.

Un kuker mai colorat dar plin de talăngi!

Altul care fuma și țopăia de zor pe acolo în timp ce aștepta să intre *în scenă*. Din păcate coada era lungă și mulți stăteau o bună bucată de vreme în frig.

Încă un kuker bulgăresc, cu o mască nu tocmai originală de data asta. Pe parcursul zilei am observat și diverse grupe de bufoni, care chiar dacă erau amuzanți se îndepărtau de tema tradițională a festivalului.

Și multe clopoțele în dotare!

Let's dance! Sau dance me till the end of winter.

Dar cum festivalul este unul internațional, am putut admira mai multe țări pe acolo printre care și Ucraina, care chiar dacă nu au venit cu costume care să ne sperie, tot au fost drăguți și chiar mă duceau cu gândul la Crăciun!

Dacă era și mai multă zăpadă în jur aș fi putut crede că este din nou Decembrie și că iar vine moșul pe la noi. dar micuții omuleți de zăpadă erau scumpi foc.

Nu prea am înțeles eu ce legătură aveau cei din Palestina (asta scrie și pe tabela din poză) cu acest festival, dar prezența lor a fost apreciată de cei prezenți în Pernik, mai ales că 99% probabil nu văzuseră pe nimeni din Palestina.

Tot Palestina.

Aici ne-am întors din nou în Balcani, doar pe la noi în special în România și Bulgaria din ce am văzut se găsesc astfel de monștri care săa lunge spiritele malefice. Sau cel puțin restul țărilor balcanice nu au venit pe acolo cu astfel de costume. Deși românii nu au fost prezenți știu de existența costumelor de acest gen de la părinții mei care mi-au povestit că ei încă au prins astfel de obiceiuri în copilărie.

Am trăit să văd și vrăjitoare cântând la acordeon!

Șiiii Muntenegru! Care păreau că merg la carnaval.

Macedonia, doar un mic grup. Din ce am înțeles au mai fost și altele care au defilat, mai ales că festivalul ține 2 zile și jumătate.

Sardinia - sau micile fantome

Tot Sardinia

Cel mai mare clopot pe care l-am văzut vreodată pe un om! Nu credeam că există asemenea clopote portabile. Credeam că dacă e mare, clar este destinat unei biserici. Mai are rost să vă spun ce zgomote infernale scotea clopotul?

Măști tipice bulgărești susșinute pe un cadru de lemn.

Cei mici beneficiau de măști mai ușoare.

Din nou măști mari și grele. Și când te gândești că în pozele mele sunt pozate doar costumele ce au defilat între 9 dimineața și ora 15! Defilarea a durat până spre seară!

Ianuarie pe Vitosha Sofia Bulgaria

2012-01-29T00:36:00.001+02:00

Anul trecut pe vremea asta eram în Sofia așteptând să scap de sesiunea de examene de acolo. Și ca orice student care stă mult timp cu capul în cărți și dicționare, am avut nevoie și de o escapadă, astfel că într-un frumos și friguros ultim weekend din ianuarie 2011 am plecat pe Vitoșa (muntele de lângă Sofia)! Se ajunge acolo foarte repede, acesta fiind unul din motivele pentru care îi invidiez pe sofioți, că au muntele în grădina din spate.

Cu ocazia asta am observat că tariful la telecabină se dublase. Am impresia că inițial dus - întors costase doar 12 leva și acum era în jur de 24. Telecabina pleacă din mica suburbie Simeonovo și urcă până la cota 1800, la cabana Aleko. Durează cam 20 de minute cu telecabina. Partea faină este că deși în Sofia era destul de cald și uscat, ascensiunea ne-a oferit posibilitatea să vedem tranziția de la uscat la zăpadă cât curpinde.

Așadar ne-am echipat bine și am pornit destul de matinal din cămin. Partea bună este că stația de autobuz care ducea către Simeonovo era chiar lângă căminul numărul 8 din Studentski Grad, unde am fost eu cazată. Așa că nu m-am agitat foarte tare.

Noi sperasem să urcăm cât mai sus, ca și data trecută (octombrie 2010) când ajunsesem pe cel mai înalt vârf, Cherni Vrăh (Vârful Negru). Mică filmare de atunci, vedeți aici. Dar după cum bine zic românii, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg și astfel odată ajunși sus am văzut mormanele de zăpadă în care te afundai până la brâu și ne-am reorientat.

Tranziția către iarnă și zăpadă

Aici deja iarna își intrase bine în drepturi.

Aproape de cota 1800.

Pârtiile erau deja ocupate, deși și noi fusesem matinali. Din ce am înțeles și pârtiile de pe Vitoșa sunt foarte ok. Nu se compară cu cele din Bansko dau Borovets, dar având în vedere că poți veni aici și seara după muncă pentru o mică tură de schiat sau snowboard.. parcă sună altfel nu?

Și chiar cred că sunt destui care schiau până târziu în noapte, mai ales de vineri până duminică când se vedea încă de pe geamul căminului meu lumina de la nocturna de pe Vitoșa.

După cum spuneam, văzând că nu putem urca către vârf, am zis ok hai să urmărim turma și să vedem ce se află în partea stângă. Tot era o zonă care rămăsese nevăzută în expediția trecută.

Am găsit o cabănuță pe acolo, chiar și un telescaun la un moment dat. Dar din păcate acesta nu mergeam probabil din cauza condițiilor meteo. A.. uitasem să precizez, am avut parte de un peisaj foarte schimbător datorită ceții!

Totul arăta tare fain în albul zăpezii. Chiar dacă ne îngheța fundul pe băncuțe, tot ne venea să mai stăm admirând peisajul.

Că tocmai vă spuneam de ceață, uitați aici un mic exemplu, de zonă acaparată de ceață, dar care peste doar 10 minute ne va oferi o superbă panoramă către Sofia.

Albul din jur ne-a făcut să ne simțim ca niște prunci fericiți!

300 de metri mai în stânga, peisajul fără urmă de ceață! Ca și cum ne-am fi teleportat într-o altă zonă și altă zi. Se vede și în poză că puțin mai jos pe la 1500m probabil nu era decât o ormă vagă de zăpadă. Dar pârtia de ski era frumos întreținută și în jos unde nu prea ajunsese zăpadă normală problema era rezolvată de tunurile de zăpadă artificială.

Bucurându-ne de panoramă până ceața ce cobora de pe munte să nu acapareze din nou totul. De la depărtare văzând telescaunul am fost chiar încântați crezând că poate așa vom ajunge mai sus, dar s-a dovedit că e o alarmă falsă, deoarece telescaunul aducea schiorii doar puțin mai sus de punctul unde ne aflam noi.

Locul de unde am admirat vreo 20 de minute Sofia.

Singurul teleschi din zonă care funcționa în aceea sâmbătă!

Natura albită de ger

Drumul de întoarcere.. către Aleko arăta total schimbat fără ceață.

Traseu numai bun de urmărit!

Asta a fost momentul în care mi-am învățat prietenii (o poloneză și un turc) cum facem noi în România când vrem totuși să profităm de un derdeluș bun, dar nu avem bob/schiuri .. așa că am scos din rucsac niște plase și i-am inițiat în tainele datului cu punga! Da și eu am fost tare uimită să văd că nu se practică treaba asta la scară largă. P.s. nu, nu am făcut treaba asta pe pârtia unde se schia! Ci am mers într-un loc unde erau doar prichindei cu săniuțe.

După ce am reușit să ne udăm dându-ne cu punga am mai pornit să vedem ce descoperim în zonă. Am ajuns într-un fel de curte pe unde nu prea mai călcase nimeni, așa că ne-am luptat puțin cu nămeții să vedem omuleții mai de aproape.

Apoi am descoperit un drumuleț.. ce urca! Așa că am zis hai!

Podurile de Aur - cum numesc bulgarii aceste râuri de bolovani.

Pe aici Ewelina, prietena noastră poloneză a luat o trântă serioasă care a reușit să ne sperie. Nu știm exact cum a alunecat, dar nici nu am avut timp să ne dezmeticim că ea era de-a dura pe deal în jos. Din fericire ne-am ales cu o sperietură zdravană și atât!

Apropo, uitasem să vă spun că au niște ciorbițe tare bune sus pe la cabănuțele din jurul cabanei mari. Bine.. au multe în meniu, dar noi ne-am bucurat de o ciorbiță și un ceai ca să ne mai încălzim.

Pe aici era frumos de explorat cu punga, dar deja timpul ni se termina și trebuia să ne întoarcem către telecabină pentru a coborî înspre Sofia. Din păcate și aici telecabina mergea până în jur de ora 4 parcă. Așa că ne-a stricat fericire ceasul când am văzut că e 3 și că trebuie să ne oprim expediția.

Bulgarii din Sofia sustin Protestele din Piata Universitatii

2012-01-26T22:26:00.008+02:00

În urmă cu puțin timp am aflat de Protestul BULGARILOR de azi de la Ambasada României din Sofia. Povestea protestelor bulgărești a început cam tot acum 2 săptămâni. Aproape în același timp cu micile noastre proteste, doar că în Sofia acestea au loc împotriva gazelor extrase din șisturi ce ar afecta serios ecosistemul în zona Dobrogei bulgărești (și foarte probabil și în Dobrogea noastră). Compania care dorește să facă acest lucru se numește Chevron și ei fiind americani, nu sunt interesați de pânza freatică dintre Europa și România.

Ca să vedeți ce vor ei să facă, vă arăt un citat din Adevărul - În prezent, există o modalitate mult simplificată de a "convinge" gazul să iasă din alveole: injectarea - pe adâncime şi apoi pe orizontală şi sub înaltă presiune, a unui cocteil, format din apă, nisip şi anumiţi compuşi chimici. Procedeul, denumit "fracking" fisurează roca şi eliberează astfel gazele.

Astfel că după multe zile în care și ei au ieșit în stradă, au scandat și au încercat să-ți arate nemulțumirea în fața conducerii lor, au decis că poate au mai mult noroc dacă ne implică și pe noi. Și astfel, în jur de 100 de activiști (conform agenției de presă Fokus) au mers astăzi și au îndurat frigul din Sofia (unde a fost la fel de rău ca și în București) și au protestat aproape 2 ore.

Ei au încercat să atragă atenția autorităților române spunându-ne că și a noastră Dobrogea poate avea de suferit în urma acestor procese de extracție. Cel mai frumos mi s-a părut faptul că s-au chinuit să facă bannere în limba română, o română chiar foarte corectă! Și cel mai mult m-a uimit mesajul *În solidaritate cu protestarii români, împotriva sistemului*. E uimitor să vezi că sofioții și-au pus speranța în noi și au ieșit în stradă cu pancarte bilingve!

După cum spuneam, prima poză a protestului pe care am văzut-o pe Facebook, astfel ajungând să găsesc unul din oamenii care a fost astăzi acolo și care mi-a permit să-i folosesc pozele pentru a populariza protestul lor și în România.

Stop Fracking now! Go Frack yourself! - au fost sloganurile zilei astăzi la ambasada noastră din Sofia. Verbul to Frack referindu-se la modalitatea de extragere a gazelor.

Solidaritate există! E frumos să vezi că totuși mai există o șansă pentru Balcanici.

Împreună cu Protestatarii noștrii din Piața Universității!

Chevron, don't frack with Dracula! ;)

FOTOGRAF - Dessislava Alexova

Statiunea Elenite Litoral Bulgaria

2012-01-25T00:39:00.000+02:00

Despre Elenite am tot vrut să scriu încă din vară. Atunci nu fusesem acolo, dar mă intriga locația mai ales că devenise noul Duni al românilor, mai ales pentru faptul că este o stațiune cu circuit închis făcută pe modelul *resorturilor turcești* (ca și Duni de altfel). Primele poze cu zona le-am văzut pe blogul fotografului meu favorit din Bg (Evgeni Dinev). Așa că atunci când am avut ocazia să vizităm stațiunea Elenite în micul info-trip de pe litoralul bulgăresc nu am zis pas!

Încă de la început m-a uimit faptul că este atât de bine păzită. Noi trebuia să ajungem la Hotelul Royal Castle și până acolo am stat de vorbă cu vreo 3 paznici ca să le spun ce căutăm noi acolo. Ok, nu zic că este rău, dar parcă prea multă paranoia strică. Partea bună este că atunci când eşti turist scapi uşor doar arătând voucherul, dar atunci când mergi ca noi în vizită e mai dificil să conversezi cu paznici, chiar dacă ştii limba bulgară.

Din start trebuie să știți că aici sunteți limitați oarecum, în sensul că nu aveți parte de prea multe magazine/cluburi. Pentru cei care doresc mai mult decât să stea la soare, e o locație bună doar pt un weekend. În rest, cred că un sejur peste 2 nopți poate plictisi un om activ.

Intrarea în stațiune. Viluțele ce se pot închiria sau cumpăra.Mi-au plăcut, cel puțin așa de la distanță cum le-am admirat eu, faptul că arhitectul nu a introdus brizbrizuri inutile și le-a desenat într-un mod cât mai simplist. Chiar mult mai elegante decât un mare hotel din zonă.

Hotelul Royal Castle și prima noastră oprire. Din păcate asta e hotelul care nu a reușit să mă impresioneze deloc cu stelele lui. Și acum nu vorbesc la capitolul servicii, pentru ca am înțeles că aici chiar nu sunt probleme. Dar stilul în care totul era gândit pe interior te cam îngrozea pe alocuri.

Panoramă către întreaga stațiune. Mi-a plăcut tare mult că era atât de verde și că se încerca totuși păstrarea naturii. E frumos când deschizi geamul și vezi o mini-pădure de palmieri.

Ei bine când am ajuns aici în hol, au început să-mi răsune în cap versurile din poezia *Plumb* a lui Bacovia. Nu prea m-am simțit în largul meu într-un astfel de lobby, parcă totul era dus la extrem, prea sclipitor, te și apuca amețeala dacă te uitai prea mult. Desigur asta este doar părerea mea, probabil sunt mulți care adoră extravaganțele de genul acesta, altfel nu-mi explic cum hotelul o duce destul de bine cu clienții, chiar și cu cei din România.

În spatele lobby-ului se afla și un mic lounge.

Mi-a plăcut mult verdeața, dar din nou.. restul parcă te îngrozea. Cred că s-ar fi putut merge pe modeluri mai simple și fără tone de sclipărici și briz-brizuri. nu?

Opere de artă din lounge

Tot în lobby, un fel de lounge mai western. Sau cel puțin asta era impresia pe care dorea să ți-o lase. Măcar aici erau puține elemente și îmbinate destul de ok.

O cameră dublă standard. După cum se vede, nici aici nu și-au reținut extravaganța și au dat mână liberă designerilor. Nu prea am înțeles eu cei 2 cerbi (sau ce vor ei să reprezinte) de deasupra patului.

Baia bărbaților, cea din lobby. Mi s-a părut cea mai inventivă chestie! Deși intrarea în această toaletă arăta ca un fel de intrare într-o discotecă, tot ce vedeți mai sus mi s-a părut momentul culminant!

Un apartament din cadrul hotelului. Un lucru de admirat este faptul că au camere foarte spațioase și dotate cu tot ce trebuie. Așa că din punctul ăsta de vedere nu pot să cârcotesc.

Priveliște de pe geamul apartamentului către piscinuțele hotelului. În spate se vede și intrarea în stațiune și viluțele. E fain că au în stațiune și un mini aqua parc pentru cei mici.

Vă spuneam că totul e destul de verde în jur, și asta din fericire se poate admira și dn balcon dacă aveți parte de vedere spre stațiune și mare. E drăgut că totuși zona s-a dezvoltat cu un oarecare plan, sau cel puțin așa pare, construcțiile nefiind aruncate pe unde dă Dumnezeu.

O alee numai bună de o plimbare printre palmieri.

După ce am terminat de vizitat hotelul acolo, am venit la Royal Park & Bay. În imagine se vede corpul de parc pe care noi l-am vizitat. Și purtând denumirea de parc, chiar au făcut un frumușel parc în zonă. Și foarte frumos îngrijit totul până la cel mai îndepărtat fir al ierbii.

Privire către complexul Atrium & Andalusia

O cameră dublă din hotel. Și veșnica cârmă de vapor. Am observat că aceasta a devenit un fel de laitmotiv al multor hoteluri, în special în cele din zona Sunny Beach.

Marele avantaj al hotelului este situarea fix pe plajă care face totul de vis. Deși nici vederea din zona de parc nu e de lepădat, dar camerele cu vedere spre mare, chiar sunt de vis la apus sau răsărit din ce bănuiesc eu. Și după cum se vede acolo în depărtare există și un mic ponton numai bun de plimbări.

La cât de frumos arătarea mare îți venea să te duci alergând către ea. Păcat că la noi ziua încă nu se terminase. Dar aici puteți vedea din nou de ce mi-a plăcut stațiunea. Este mult loc, verdeață, plaja este foarte curată și privată. Așa că deși nu aș avea stare mai mult de 2 zile, pentru 2 zile tot recomand locația până și călătorilor care vor să se relaxeze. Și clar o recomand în extrasezon, altfel probabil e prea mare nebunia.

Partea bună aici este că fiind stațiune închisă, mașina este păzită și totul este filmat. Nu știu dacă toate hotelurile au parcară, dar există oricum și parcări gratuite și parcări cu plată încât grija mașinii să nu mai fie o problemă pentru noi.

Smile! You are in Tryavna

2012-01-24T01:00:00.001+02:00

Unul dintre cele mai drăguțe mesaje găsite de mine vara trecută. Locația este clar Tryavna, un mic orășel cu o arhitectură superbă ascuns între pădurile munților Balcani. Mesajul l-am găsit ascuns printre obiectele de artizanat ale unui magazinaș. Mai ales că tăblița din imagine era mică. Dar chiar așa mică cum era, ne-a făcut pe toți să zâmbim și să râdem!

Ciucnitorii si sanatatea

2012-01-23T23:44:00.002+02:00

După ce ne-am adunat cu Chinezu și Busu la un beerstorm am decis că berea e bună pentru sănătate. Și chiar e bună, băută cu moderație! nu-i așa? Chiar dacă e bună și pentru momentele cu prietenii, dacă ne ajută să ne distrăm, sau ne ține de foamne.. parcă tot mai bine sună sănătatea.

După acest lucru, cei doi mentori ai Ciucnitorilor s-au pus pe șotii și au filmat un clip fain. Un mic fragment din ce putem face. Clipul a fost apoi încărcat de Ciuc pe Facebook-ul lor. Și lumea a început să voteze. Voi ați spus care e părerea voastră în articolul precedent, dar dacă între timp considerați că motivul echipei Ciucnitorilor e mai bun, nu ne supărăm de un vot!

Și cel mai important este faptul că joi, pe la ora 15.30 o să aibă loc o mică confruntare între echipele astea. Am înțeles că ea o să fie live pe Facebook, așa că și noi cei care suntem în alte orașe sau la muncă să fim acolo și să mai aruncăm o părere. Ciucnim, nu-i așa?

Zi cu ninsoare in Ruse Bulgaria

2012-01-23T01:13:00.015+02:00

Prima mea vizită pe 2012 la vecinii noștri bulgari a debutat tare fain, pentru că încă din București am fost însoțiți de fulgișori de nea. Ne-au cam udat ei puțin mai tare decât trebuia, dar pentru că au îmbrăcat capitala frumos pentru câteva ore le-am spus că îi iert. Și apoi au stat și la poze! Au fost modele cuminți.

Pe drumul către Ruse am crezut la un moment dat că am lăsat zăpada la București pentru că după ce am ieșit din 1 Decembrie deja nu mai ningea. Partea bună este că drumul a fost curat, chiar am văzut câteva mașinuțe cu plug care făceau ture. Și când am ajuns în Ruse nu ningea deloc. Era răcorică dar cam atât.

Între timp noi parcăm și plecăm să bifăm lucrurile de pe listă. La un moment dat ne oprim să savurăm o cafea. Și când ieșim din local avem parte de o surpriză, afară ningea din nou cu fulgi mari și zăpada se depunea cu o rapiditate înfiorătoare pentru șoferi.

La ieșirea din Grandski Hali (pe cealată parte a strazii Aleksandrovska) când am ieșit într-un oraș deja albit după nici 30 de minute! Și în continuare ningea atât de frumos..

Am trecut strada, care devenise deja un semi patinoar și am continuat să ne plimbăm pe Aleksandrovska înspre Palatul Justiției. Magazinuțele erau mai toate deschise.

Dat fiind vremea nu erau atât de mulți oameni pe drum, mai ales că era și răcorică. Și zăpada asta te uda destul de repede (cred că mă paște o răceală!).

După cum vă spuneam ninsoarea nu dădea semne că se va potoli așa că încercam și noi să revizităm zona mai repede. Și dacă nu mă înșel cred că a fost prima mea zăpadă în Ruse, chiar dacă am mai fost iarna nu am prins ninsoare. Am găsit mereu doar ploaie sau ceață.

E păcat că nu am avut parte de asta în Decembrie!

Odată cu ninsoarea.. parcă și strada începe să se animeze!

Copiluții erau prezenți la joacă! Nu-i așa că e frumos să aluneci pe gheață când ești mic? Apoi odată cu vârsta începe să te enerveze când găsești gheața pe drum în loc să te dai pe ea.

Cel mic își vedea fericit de treaba lui în timp ce-și aștepta părinții!

Fericire!

Prima zăpadă din 2012 am întâmpinat-o și la noi și în Bulgaria.

Mesele tăcerii din Piața centrală din Ruse. Zăpadă ca în basme!

Palatul Justiției atacat de zăpadă!

Înapoi pe Aleksandrovska către mașină! Mai aveam de cumpărat câteva lucruri și zăpada urca în centimetri, așa că nu am prea avut timp să ne bucurăm mai mult de ea. Păcat că nu am fost puțin și la Dunăre.

Restaurant Pivnice pod Petrinem Praga Cehia

2012-01-21T08:07:00.000+02:00

Imediat ce am ieșit din zona Petrin, am ajuns pe câteva străduțe superbe, cu case foarte cochete. Tot mergând ajungem în strada principală care ne ducea spre castel. Dar atunci vedem noi puțin mai încolo pe o străduța că un hotel are o fațadă interesantă și ne-am dus mai aproape să o pozăm.

Între timp remarcăm că pe acolo era și un micuț restaurant - bar ascuns la demisol. Localul se numește Pivnice pod Petrinem (adică - Berăria de sub dealul Petrin) Avea afară afisate niște prețuri foarte bune pentru bere, așa că ne-am gândit să bem ceva pe fugă pentru că apoi la Castel nu mai aveam timp de așa ceva. Ei, dar nu ne așteptam ca localul să fie atât de frumos! Totul era foarte elegant.

Păcat doar că era un singur om care lua comenzile și care apoi ți le aducea de la bucătărie. Dar mi-a plăcut că aveau un meniu de prânz tare ok. Inițial comandasem berea și l-am întrebat pe nenea dacă nu cumva are și un meniu în engleză. Mă chinuisem eu în mare să pricem ce era acolo, dar nu ar fi stricat să văd dacă am dreptate. Tipul ne-a spus *Just 1 minute*. A terminat ce mai avea de dus la mese și apoi a venit la noi, s-a așezat lângă și a început să ne traducă meniul până am găsit ceva ce să ne sune bine.

Vedere dinspre masa noastră

Vedere către restul localului + intrare

Mâncarea! Am mâncat cu gulaș cu găluște de orez. A fost un prânz excelent! Și s-a stins bine cu un Kozel / Pilsner! Meniul de prânz era cam 90-100 czk. Iar berea.. 25-30 czk.

Nazdravy!

Normal că și Boo-Boo a vrut la un moment dat să încerce berea neagră. Aici berea neagră a fost un Kozel delicios! Așa că nu a mai vrut să stea cumințel în rucsac și s-a urcat pe masă. Gulașul nu l-a prea interesat.

Mi-a plăcut că era fix pe gustul meu, puțin picant! Și deși sună/arată ciudat găluștele acelea chiar am fost surprinși plăcut de gustul lor. Și am văzut că prin Praga ele se dădeau garnitură mai pe la toate mâncărurile.

Aici era cald și bine și ne moleșisem puțin. Dar am zis, ok hai bem și bruna asta și apoi începem să ne mișcăm!

Măsuța unde am stat noi și nenea care ne-a servit.

Aruncăm o ultimă privire și fugim către stația de tramvai a lui 22. Străduța unde e localul se numește Plaska, iar stația de tramvai este Ujezd.

Intrarea în local. M-am gândit că așa o să fie mult mai ușor de găsit dacă ajungeți pe Petrin! Deși eu scosesem de acasă o listă cu recomandări de localuri, am ajuns doar la Pivovarski dum de care îmi zisese mama, restul au fost localurile care ne-au făcut cu ochiul în plimbările noastre.

Coborand dealul Petrin Praga Cehia

2012-01-20T00:02:00.000+02:00

Ultima postare despre Petrin, un deal cu multe lucruri faine și cu o panoramă incredibilă a orașului. După ce am fost în Turn și ne-am plimbat prin Labirintul Oglinzilor și apoi am prins un mic concert de orgă în biserica de lângă (Kostel sv. Vavřince). Chiar dacă pe dinafară nu te impresiona, în interior totul era tare frumos ornat și aranjat. Chiar se simțea spirirtul Crăciunului, mai ales că pentru mine nu a prea existat în copilărie o slujbă de Crăciun fără un superb mini-concert de orga.

Dar cum era deja târziu, fiind trecut de prânz, trebuia să ajungem mai repede către Castel, mai ales că fiind decembrie pe la 5 seara deja nu mai aveam parte de lumină. Așa că am mai aruncat o privire în jur să ne asigurăm că am bifat totul și am început să coborâm dealul. Mai ales că deja ni se făcusem puțin foame și sete că trecuseră câteva ore de la micul dejun.

Bisericuța Kostel sv. Vavřince

In înterior. Sus de tot orga. La intrare un copiluț ce vindea câteva vederi. După ce am intrat noi, au început să vină și alții care fuseseră în turn și auziseră orga.

După ce am mers câteva minute pe potecuțe de pământ am găsit și scările astea. Noi doi, bucuroși nevoie mare începem să zburdăm pe ele în jos, mai ales că alizeul bătea din plin și stând din cînd în când în loc ni se făcuse răcorică.

Dar când am ajuns aproape de jumătatea drumul ne-am dat seama că am cam luat țeapă pentru că în loc că coborâm drept, trebuia să ocolim destul de mult pentru a ajunge să ieșim din parcul Petrin. Dar era fain parcul, și după cum se vede încă mai exista verdeață pe jos. Plus că pe aici începeam să mai avem din nou soare.

Privire spre centru. În stânga, se afla un mare gard. Începeau încă de foarte departe grădinile ambasadelor. Erau pe acolo lângă castel vreo 4-5 sedii de ambasade importante.

Pe aici ce ar fi mers să te dai cu punga pe zăpadă!

Greu de crezut că am prins așa vreme în Decembrie!

Podul lui Carol

Teatrul Național

O mică pauză, anybody?

Indrazneste sa explorezi!

2012-01-19T23:29:00.001+02:00

În timp am avut ocazia să văd mulți oameni care se temeau să meargă *off the beaten track* sau mai pe românește să bântuie și să bălăurească pe unde le spune instinctul. Deși sunt o fire mai panichici uneori, tot am avut parte de destule aventuri când am spus da instinctului și am ales să văd și să descopăr ceva nou!

Poate unele nu au fost cele mai bune idei (să pierdem traseul prin munți aventurându-ne pe potecuțe) dar toate au avut un final fericit și ne-am ales cu o poveste pe măsură. În ziua de azi Bulgaria a devenit un adevărat bau-bau care nu face decât să pândească mașinile românești ce trec granița și apoi sar pe ele. E păcat de mentalitatea asta pentru că așa se dezvoltă turismul all inclusive și locuri superbe de pe traseu rămân flămânde după turiști!

Numai în zona Veliko Târnovo sunt atatea locuri superbe de descoperit și cu toate astea sunt atât de mulți care nu opresc nici în oraș sau care dacă opresc se limitează la o tavernă și la o vizită scurtă pe dealul Țareveț.

Eu explorând am descoperit minunățiile de sătuce numite Hotnița și Emen, unde am găsit cascade superbe, un mic canion, peisaje de vis și drumuri libere. Aste e avantajul când mergi pe cărări nebătute. Drumurile sunt goale, peisajele îți taie respirația uneori și mereu te vei întoarce cu poze și o poveste pe cinste!

O inscripție găsită prin Veliko Târnovo în timp ce mă plimbam pe străduțele de acolo. O explorare cu mai multe fotografii puteți să găsiți aici. Zona este superbă și merită vreo 2-3 alocate doar pentru o plimbare pe străduțe. Mai ales dacă vă plac și animăluțele!

Pe un drum pustiu, probabil chiar abandonat între satul Momin Sbor (se afla chiar lângă drumul de Sofia) și Hotnița. Pe cei câțiva kilometri nu am întâlnit nicio mașină. Ce-i drept, drumul era îngust și prost pe alocuri, dar peisajele erau faine, fiindcă nu era trafic nu aveam de ce să ne grăbim așa că opritul pentru poze era la ordinea zilei!

Cum să nu îți vină să tot stai și să mai furi un cadru? Și culmea e că au am ajuns pe aici din greșeală, pentru că drumulețul asta era marcat prost (adică ca fiind mai bun) pe o hartă a zonei. Probabil șoferul m-a mormăit că l-am băgat pe drumurile astea, dar totuși s-a bucurat și el de peisaj.

La un moment dat am întâlnit și câmpuri de floarea soarelui. Asta după ce ne întrebasem câțiva kilometri dacă sigur am luat-o bine și pe drumulețul pe care trebuie. Harta asta a mea ne mai încurcase odată. Dar oricum eram deciși să mergem înainte să vedem unde ajungem.

Lângă Hotnița, la cascada Kaya Bunar cum i se spune în ziua de azi. Deși am văzut că localnicii îi spun *Hotnișki Vodopad* după numele satului. Să acordați o mare atenție indicatoarelor din zonă care sunt minuscule! dacă vedeți un mic lemn în formă de săgeată, ai bine vă rog să vă apropiați ca să puteți citi ce scrie.

Și cu toate că drumul e tricky, indicatoarele sunt aproape lipsă, eu nu am văzut ca zona asta să ducă lipsă de turiști pe timpul verii. Și de multe ori.. jumătate din cei prezenți în zonă sunt străini.

Cât despre explorat, mi s-a întâmplat să ne pierdem și prin alte zone, pe lângă Varna în timp ce mergeam spre Albena, ajunsesem la cucuieții din deal pe naiba știe ce câmp. Drumul se îngustase și era invadat de bălării, dar asta chiar nu era problema. Noi ca niște deștepți uitasem să facem și plinul așa că motorina era cam pe terminate. Deși era noapte, beznă și motorina către 0, tot am avut parte de o experiență interesantă! Am fost opriți și de poliție apoi fix după ce am ieșit din acest câmp. Moment în care ne-am dat seama că actele erau la recepția hotelului.

Cascada și lacul Hotnița!

Un loc numai bun de picnic.

Tind să cred că atunci când îți permiți o evadare ai parte de ceva frumos. Și nu e bine să pleci cu ideea *aoleo ce o să mi se întâmple?* pentru că fix atunci vei păți ceva rău! Cel puțin la mine optimismul în excursii a mers de minune și am reușit să dau peste oameni de nota 10, care m-au ajutat. Totul stă în atitudinea ta, dacă pleci la drum vesel, așa te vei duce tot drumul. Și spun asta duupă multe aventuri cu a noastră mașină prin Bulgaria și Macedonia. Da, orice se rezolvă! Și ce este cel mai fain.. e că poveștile rămân!

Boo-Boo La Praga

2012-01-17T23:56:00.001+02:00

Cum încă nu am un animăluț de casă pe care să îl smotocesc acasă, am zis, ok îl car pe Boo-Boo (numit după bunul prieten al lui Yogy desigur! doar am crescut cu Cartoon Network în urechi) cu noi și-l plimbăm prin Praga.

Boo-Boo a fost cules de mine dintr-o benzinărie undeva între Germania și Austria în primăvara lui 2006 când mă întorceam din primul meu schimb de experiență în Belgia. Mai avea niște euro mărunți și cum în țară nu îi acceptau, am decis să-l adopt pe Boo-boo care oricum zăcea părăsit pe un raft.

Pozele de aici sunt din a doua zi. În prima zi, deși îl aveam cu noi, am uitat să-l pozăm. Ne-am dat seama când deja era întuneric. Așa că a doua zi l-am luat să colinde cu noi pe dealul Petrin, l-am dus în turn, l-am dus în muzeul oglinzilor, și l-am dus să zburde și pe dealurile din zonă la coborâre, când ne îndreptam spre Castel.

Pe dealul Petrin, ne oprisem pentru niște poze, moment în care auzim în spate diverse strigăte cunoscute. Întoarcem privirea și observăm că românii sunt în zonă. Deși dealul era golaș, ei totuși vorbeau cam tare.

Privind către Teatrul din Praga

Boo-boo a stat tare cuminte la poze, deși afară adia un alizeu care îi îngreuna șederea pe bara cea verde. Dar s-a ținut cum a putut el mai bine. Dorea să fie cunoscut.

S-a ascuns și într-o buturugă găsită de Alex pe acolo.

Un mic close-up, ca să se vadă unde se gândise el să exploreze.

În Turn, privind spre Castelul din Praga.

Și el a fost tare încântat de panorama de acolo de sus. Se pare că are o nouă pasiune să stea la înălțime, mai ales dacă vede atâta istorie în jur!

Uitându-ne spre castel și gândindu-ne la prânz..

Normal că Boo-Boo nu a fost ignorat când a venit vorba de bere. Nu s-a agitat el cu Gulașul, dar nu a refuzat o bere neagră, ales că era un Kozel. Hai Nazdravy! Cionim și cu Boo-boo, nu?

Labirintul Oglinzilor - dealul Petrin Praga Cehia

2012-01-16T07:42:00.001+02:00

Clădirea labirintului aflată pe dealul Petrin arată ca un castel în miniatură de la depărtare. Și se află chiar lângă Turnul Petrin, de unde puteți admira o superbă panoramă. Se pare că partea din lemn a clădirii (pe interior) imită destul de bine partea gotică a castelului Vysehrad. Ce vedeți aici este o rămășiță a unei expoziții din anul 1891.

Biletul dacă nu mă înșel costa 50 de czk pentru un adult ( 40 czk studenții). Nu este un tur mare, dar este interesant de văzut mai ales dacă nu ai mai fost într-o sală a oglinzilor până acum. Pe timp de iarnă micul muzeu/labirint funcționează până în jur de ora 17. Se pare că inspirația pentru ce s-a construit aici este Praterul din Viena.

Recomand vizitarea matinală pentru a vă putea bucura în voie de oglinzile dispuse în prima sală. În momentul când sunt deja 10 oameni, devine un spațiu mult prea închis și ești oarecum grăbit să mergi în sala 2.

Chiar la intrare, în prima sală, cea a labirintului de oglinzi. Și chiar mi s-a părut extraordinar de bine făcut. Cel mai fain a fost în primele minute până să se aglomereze.

Doar după podea ce te puteai dirija pe calea cea bună. Dacă ești mai derutat din fire, atunci e bine să ai pe cineva lângă tine. În doi e mai ușor de găsit ieșirea, deși când te aflii în mijloc asta pare un lucru imposibil.

Locul unde vezi triplu, sau de muuuulte ori fără nicio picătură de bere! Nici nu vreau să mă gândesc cum s-ar simți pe aici un om după câteva beri strong.

Auto-portrete în oglinzi.

Efectul de infinit.

Și că tot vorbeam de oameni aiuriți, trebuie să mărturisesc! Eu am fost unul dintre ei, cum așa? Foarte simplu, din neatenție și tot făcând poze am reușit cu brio să nimeresc o oglindă. Nu-mi prea explic cum, deși vedeam eu că *eu-ul meu ce se reflecta* venea cam furtunos către mine.

Dar am fost readusă de Alex pe cărerea potrivită.

Și ieșind de acolo am intrat în sala Oglinzilor!

Unde eram ba pitici..

ba puțin mai slabi, cred.

Aici eram puțin mai lungani. Nu ne-am fi supărat să furăm centimentrii aștia în plus și în afara micului muzeu.

Turnul de pe Petrin sau Petřínská rozhledna Praga Cehia

2012-01-13T00:28:00.001+02:00

A doua zi petrecută în Praga, a debutat cu o vizită pe dealul Petrin. De la noi de la I.P. Pavlova am luat tramvaiul 22 până la prima stație de după podul peste Vltava. Acolo am coborât, am făcut câteva poze în părculețul din zonă și ne-am îndreptat apoi către funicular.

Chiar acolo este un funicular ce te duce până în vârful dealului. Marea surpriză pentru noi a fost faptul că și călătoria asta era inclusă în biletul de transport public pentru 3 zile pe care îl achiziționasem din aeroport la sosire. Așa că am arătat biletele și am trecut. Doar că odată ajunși lângă funicular am constatat că era destul de plin și problema este că pleca la ore fixe din ce mi-am dat eu seama. Așa că trebuia să te cam înghesui dacă nu doreai să mai aștepți cel puțin 15-20 de minute.

Așa că ne-am făcut și noi loc într-un vagonaș. Problema este că după noi au mai venit și alții s-au chinuit să intre, astfel că la un moment dat devenisem o mică sardină de parcă eram în ratb. Din fericire la scurt timp după ce am ajuns așa a venit tanti conductor și am plecat către vârf. Nefiind chiar lângă geam mi-a părut rău că nu am putut să fur nicio poză cu panorama.

Ajunși sus ne-am plimbat pe lângă clădirea observatorului, prin grădinile de acolo și apoi am mers încet către Turnul Petrin care se spune că ar fi un fel de copie a Turnului Eiffel, deși diferă destul de mult, mai ales că etajul 1 nu este pătrățos ci are o formă de octogon. Nu mi s-a părut mie că seamănă, dar măcar oferea o panoramă de vis! Turnul a fost construit în anul 1891 și are o înălțime de 60 de metri. Și până sus se urcă pe scări, asta dacă nu vrei să pierzi o oră la lift unde este mereu coadă de moșuleți.

Intrarea costă 100 de czk (sau 50 czk pentru studenti). Un preț ok pentru panorama foarte frumoasă, mai ales că fiind în vârful dealului se vede absolut totul. Programul de funcționare este următorul - din Oct până în Martie: 10:00-20:00, apoi din Noiembrie până în Februarie: 10:00-18:00 și din Aprilie până în Septembrie: 10:00-22:00.

Așa arată Turnul Petrin. Când te aflii lângă el nu pare cine știe ce, dar în momentul când îți începi ascensiunea pe sutele de scări, deja apreciezi altfel construcția.

Recomand să mergeți aici dimineața! Noi am ajuns în jur de 11 pe aici și era încă ok. De asemenea trebuie să fiți atenți în ceea ce privește scările, pentru că unele sunt doar pentru urcat și altele sunt pentru sensul de coborâre, dar din păcate sunt destui amețiti care nu observă desenele și astfel pe alocuri circulația e îngreunată, pentru că nu prea e loc de 2 persoane.

Partea frumoasă este că din loc în loc sunt băncuțe de pauză. Probabil s-au gândit că ajung în zonă și diversi bătrânei sau oameni fără mult antrenament în ceea ce privește scările, și astfel se pot recupera puțin în timp ce nici nu încurcă circulația.

Panorama către castelul din Praga. Care deși pare aproape, nu este. Adică de la turn nu se poate coborî dealul direct către castel, fiindcă la baza dealului în aceea zonă sunt vreo 2-3 ambasade importante, astfel că este foarte bine împrejmuită zonă li păzită. Așa că se coboară aproape de zona de unde pornește funicularul.

Partea bună este că la ieșirea din parc găsiți imediat o stație de tramvai și puteți ajunge cu 22-ul în doar câteva minute direct în fața intrării în castel!

Castelul - Pražský hrad

Privire către Vysehrad și către Partea mai nouă a orașului vechi.

Centrul - Podul lui Carol (Karluv Most) și mai departe puțin Piața Centrală.

Praga arată de vis de sus din turn, mai ales dacă ai parte de o zi atât de senină! Mai ales că în decembrie, mai precis pe 18 noi ne aștptam la un alt tip de vreme. Dar ne-am bucurat și de soare.

Părculețul prin case venisem noi, micuța bisericuță Sfântul Laurențiu (așa cred că se traduce) unde am ascultat un concert de orgă și Muzeul Oglinzilor. Plus undeva mai spre finalul parcului se vede printre copaci și observatorul astronomic.

Ne uitam cu groază că era abia ora 12 și podul lui Carol se aglomerase destul de tare. Așa că am decis că nici în această a doua zi să nu mergem pe acolo.

Sus în turn am întâlnit toate națiile de turiști, germani drăguți și zâmbăreți care ne-au făcut o poză, englezi gălăgioși, ruși blonzi și mulți bătrânei din Germania, Austria și Elveția probabil din ce mi-am dat eu seama după accent.

Nu ne mai venea să coborâm!

Dar până la urmă, încetișor am început coborârea. Și desigur că am mai furat câteva cadre și on the way down. Deși era enervant că începuseră să vină turiștii și după cum vă povesteam, nu toți nimereau scările de urcare, astfel că se intersectau cu noi.

Strângând trepiedul, ne pregăteam să fugim la castel!

Centrul Vechi noaptea Praga Cehia

2012-01-12T07:08:00.000+02:00

După plimbarea pe lângă Vltava am zis că totuși este păcat să nu trecem prin Piața Centrală a orașului, unde se afla atunci și Târgul de Crăciun. M-am gândit că s-ar putea să fie cât de cât aglomerat, dar nu mă așteptam să fie chiar așa. Încă de dinainte de a intra în piața drumul se blocase, oamenii erau peste tot și trebuia să facem slalom. Dar era sâmbătă seara, deci probabil mai erau în zonă și alți city break-eri.

Dar era așa frumos luminat.. încât am uitat repede de puhoi. Mai ales că în jur mirosea a turtă dulce, vin fiert și castane prăjite. Ei bine, eu am fost ca un mic copil văzând castanele. Am tot zis acest lucru dar îmi pare rău că la noi în București nu se găsesc pe toate drumurile. Revenind la Praga, în micuța piață de Crăciun se găseau de toate, de la fel de fel de cărnița la grătar și până la tone de brânzeturi de mai orice culoare. Plus că văzusem parcă și niște gulaș la un moment dat.

Oricum vă recomand să ajungeți aici ori mai devreme ori într-o zi de săptămână. Noi am revenit aici lunea, când ne-am putut bucura în voie de tarabe. Încă era popor, dar nu era înghesuială! Recomand să încercați castanele și cârnăciorii cu vin fiert. Chiar dacă prețul este cam mare, o singură dată acolo în târg trebuie încercați. O să pară mai gustoși!

Intrând în Piața Centrală din centrul vechi al Pragăi. Agitație mare peste tot, oamenii ce făceau poze, oameni ce testau diversele produse culinare, muzică live ce răsuna de undeva din centrul pieței și multă voioșie!

Grecii erau prezenți și pe aici cu Gyros și Vin fiert.

Catedrala Sfântului Nicolae (Kostel sv. Mikuláse) este o clădire ce datează aproximativ din anul 1273. Inițial o mică biserică parohială pentru husiți și reformați, clădirea a suferit o schimbare totală în secolul 17, când în urma unui incendiu a fost refăcută mai mare și respectând stilul baroc. Intrarea este gratis și dacă sunteți norocoși poate prindeți și un concert de orgă!

Piața centrală plină de oameni și luminițe! De asemenea privind înspre clădirea Primăriei (Staroměstská radnice) care găzduiește și celebrul orologiu (Staroměstský orloj) care adună mase de oameni la fiecare oră fixă! Are loc acolo un mic spectacol de păpuși.

Probabil una dintre cele mai celebre clădiri din Praga, Biserica Tynsky (Kostel Matky Boží před Týnem) ce deține niște turnuri ce măsoară în jur de 80 de metri. Definitivarea clădirii în forma în care este astăzi a avut loc cândva prin secolul 14. Inăutrul ei se află cea mai veche orgă din Praga. Și chiar dacă nu sunteți catolici o să vă invit să asistați la un astfel de mini concert! Mai ales în perioada Crăciunului e ceva de vis!

Spre rușinea mea, nu am reușit să găsesc intrarea în biserică. E singurul lucru de care îmi pare rău, mai ales din moment ce era așa de faină pe exterior. Dar dacă voi ați găsit intrarea, vă rog anunțați-mă că poate mai ajung și a doua oară trebuie să fie cu noroc!

Eu mă mir că în ciuda aglomerației mai erau și mașini în zonă.

Clădiri superbe în toate părțile, brăduți și atmosferă perfctă de Crăciun, păcat doar că zăpada mult dorită de mine lipsea cu desăvârșire. Poate next time! Tind să cred că zona ar fi arătat și mai fain cu puțină mantie albă.

Un mic turn al prințesei se pare.

Bucurându-ne de atmosfera de Crăciun din piață!

Prin zonă am descoperit și un mic muzeu de ceară ce avea expusă în vitrină personaje din Harry Potter, dar cum noi venisem pentru puțin timp și pentru oral am zis pas.

Arhitectura este de vis în piața centrală din Praga!

Turnul cu orologiu. Un loc superb unde pentru o sumă de 100 czk puteți admira întregul centru. Care este de vis și ziua și seara! Până ajungem și noi acolo o să vă las cu o panoramă de 360 de grade făcută de acolo din turn, ca măcar să știți ce pierdeți dacă nu urcați!

Powder Tower sau Prašná brána pe cehă este una din cele 13 vechi porți de intrare în oraș, actualmente una din intrările către centrul vechi venind dinspre Piața Wenceslas. Turnul are în jur de 65 de metri înălțime. Se afla pe cea mai importantă rută și anume *Drumul Regal* pe care regii îl parcurgeau la încoronare către catedrala Sfântul Vitus din interiorul castelului.

Și în prima seară chiar când deja picioarele nu ne mai ajutau, a început și o ploicică care nu a durat mult, dar ne-a udat pe noi puțin până la hotel. Da, noi ne-am încăpățânat să mergem pe jos ca să apucăm să mai vedem diverse lucruri pe traseu.

De ce bem bere?

2012-01-11T12:23:00.006+02:00

O întrebare lansată de cei de la Ciuc prin intermediul lui Cristi China. Astfel mi-am adus aminte cum în vara lui 2009 exista un mic PUB pe care eu îl frecventam des, un pub ce avea în meniu bere brună marca Ciuc. Așa că atunci a fost momentul când m-am îndrăgostit de acest fel de bere și m-am gândit să fac parte din Echipa Națională de Implementare a PUB-ului (Planul de Ubicuitate Beristica).

Dar până află noi mai multe, o să vă rog să-mi spuneți de ce vă place să beți bere? Desigur în afară de motivul cu gustul? Că e normal, din moment ce o savurăm așa des că ne place gustul. Dar nu-i așa că e mai fain să ieși cu prietenii la o bere? Discuția merge ușor și pe durata sezonului călduros te răcorește mai bine decât un suc (apa e altceva) iar iarna parcă frigul e mai ușor de suportat după ce mai gustăm dintr-o bere brună.

Și că tot e vorba de turism pe aici, păi ce ar fi turismul fără degustarea de beri, mai ales în țări cu renume? Fie că pleci din România către destinația X sau că vii la noi ca străin tot ajungi la o bere! Și acum îmi aduc aminte momentele faine petrecute în unele pub-uri din Balcani, din centrul vechi de la noi sau prin Cehia și Belgia.

Tocmai pentru că nu este o băutură fancy îmi place și mai mult! Eu o consider băutura studențească, pentru că multe nopți frumoase din studenție au fost petrecute la bere unde continuam lecțiile după ce se închidea facultatea.

Plimbare pe langa Vltava Praga Cehia

2012-01-09T07:38:00.001+02:00

După vizitarea fortăreței Vyshehrad, am luat primul tramvai care ducea către o zonă mai centrală. Nu aveam o țintă anume, fiind deja obosiți. Doream doar să mai vizităm ceva cât încă era lumină. Astfel am ajuns lângă Teatrul Național (Národní divadlo). O clădire spectaculoasă ce datează din a doua jumătate a anilor 1800.

Se pare că teatrul național din Cehia este un simbol foarte important al cehilor. Ce este important este faptul că această clădire a fost construită din banii publici, doar că nu în felul în care ne-am gândi noi azi ci prin donații din partea tuturor. Așa că de la mic la mare, de la bogat la sărac fiecare a donat câte un bănuț. Pietrele pentru fundație se spune că au fost aduse din diverse locuri cu o importanță istorică din zona Moraviei și a Boemiei. Clădirea a fost dată în folosință în 1881.

Stația de tramvai de lângă teatru.

O imensitate de clădire plină cu aur. E totuși o minune că nu s-a găsit niciun viteaz să încerce să râcâie aurul de acolo precum făceau cândva mercenarii otomani în Sfânta Sofia. Clădirea este chiar foarte bine păstrată. De asemenea înăuntru este găzduită și opera din ce am înțeles.

Cel mai util tramvai (pentru noi!) a fost numărul 22. Și asta pentru că pleca direct de lângă hotel (Stația de metrou I.P. Pavlova) și ajungeam cu el fie la Tesco-ul mare de la stația Národní třída (unde se spune că a început revoluția de catifea) sau direct la Castelul din Praga. Și în plus se mișcă foarte bine!

Clădirea văzută dinspre Cafeneaua Slavia, un fel de Capșa a cehilor. Și fiind chiar la apă și pe ștrasse era plin ochi în interior când ne plimbam noi prin zonă.

Chiar am observat că linia de tramvai (pentru că prin centru mai mult tramvaie erau) era sfântă pentru șoferi. El cel puțin nu am văzut niciun agitat care să claxoneze și să o taie pe linia de tramvai. Se mai agitau și cehii că doar sunt slavi, dar măcar stăteau cuminței în coloană. Cel puțin în centrul orașului. Astfel că tramvaiul avea cea mai bună viteză la suprafață și s-a dovedit un prieten de nădejde care ne-a ajutat să vedem mai mult într-un timp scurt.

Privind către castel pe care plănuiam să-l vizităm a doua zi. Dar pe moment nu bucuram de panoramă și de poduri. Karluv Most arată mult mai fain de aproape! Un mare minus mi s-a părut faptul că podurilor lor nu sunt așa de scoase în evidență prin iluminare precum cele din Budapesta.

Picture time!

Soarele se pregătea să apună și noi nu eram încă dornici să abandonăm vizitatul. Așa că văzând că soarele se ascunde încet pe după clădiri, am mărit și noi puțin pasul.

Străzi curate și puțini turiști.

Dar cum ne apropiam de Karluv Most cum turiștii erau peste tot și colac peste pupăză ne-am trezit și într-o zonă invadată de diverse păsări zburătoare.

Intrarea pe Karluv Most. Pe principiul am venit, am văzut și ne-am duuuus repede! Pe pod era așa de aglomerat că parcă era concurs, așa că am decis să vedem ce se mai găsește în zonă. Și mi-am propus să revin aici foarte matinal ca să pot admira podul și panorama în voie!

Am mai mers puțin și am găsit alt loc superb de admirat panorama, mai ales că se lăsa seara și aprindeau luminile sus la palat. Iar în jurul noștru se aflau diverși negri îmbrăcați în costume de *marinar* albe care ne invitau foarte politicos la un *boat trip*, doar că pe așa ger, nu prea aveau succes!

Și la ei se pare că grafity-ul este nelipsit. Din fericire nu au apucăt să facă asta și pe clădiri importante de patrimoniu (în ciuda lipsei gardienilor).

Dar ca noi mai erau și alți doritori de poze.

Privire către pod. Multe terase goale. Doar era ger!

Excursie cu CFR-ul de o zi in Oltenita

2012-01-07T12:42:00.008+02:00

După ce fetele de la TravelGirls.ro întrebau *De ce călătorim?*, mi-am mai adus aminte de un articol de pe Viajoa.ro în care fetele ne dădeau niște sfaturi de călătorii cu bani puțini. Și astfel mi-am adus aminte de o veche excursie cu niște prieteni din online. În timpul liceului scriam puțin pe blog, dar în schimb eram foarte activa în comunitatea românească de pe Deviantart.com (galeria mea poate fi văzută aici - doar că de mult timp nu am mai fost activă).

Asta se întâmpla în Martie 2007. La începutul lunii vorbeam cu câțiva oameni că ar fi fain să evadăm puțin din București, dar niciunul dintre noi nu avea prea mulți bani, așa că am intrat pe site-ul Cfr-ului și am încercat să găsesc o locație numai bună de o excursie de o zi. Nu mai țin minte din păcate detaliile despre cum am ales Oltenița, dar cert este că biletul cu personalul a costat 5,5 lei dus-întors! Așa că toți din grup am zis, da!

Sâmbătă dimineața ne-am întâlnit toți la o oră foarte matinală în gara Obor ( 6 și ceva). Trenul pleacă, noi eram fericiți că trenul era aproape gol. Și apoi vedem cum trenul începe să se plimbe pe lângă București (prin zona Pantelimon) ca după o oră să ajungem la București Sud Gr.C, o stație despre care eu nu știam unde e, că altfel ne-am și dus direct aici. Ei.. și partea haioasă este că după această stație trenul nostru a mai intrat puțin în bucurești, până la stația de cfr numită Titan Sud (chiar la gura de metrou numită Republica).

Când am văzut unde suntem am pufnit toți într-un râs isteric și ne-am resemnat că am pierdut o oră și ceva de somn aiurea. Peisajul fusese ok. Oricum în momentul ăla m-am uitat cam strâmb spre excursioniștii mei bucureșteni care nu spuseseră nimic când le arătasem traseul, dovadă că și ei știau la fel de bine capitala ca și mine (doar că eu eram de puțin timp în zonă).

Aici în schimb trenul s-a aglomerat. Dar noi eram fericiți, dati fiind că eram de o oră și ceva în tren apucasem cele mai bune locuri. Așa că am călătorit bine până în Oltenița. Și chiar ne-am bucurat de niște peisaje superbe pe traseu. Un lucru care ne-a surprins într-un mod plăcut și care ne-a făcut să ne batem pe geamuri. De aici și până la gara din Oltenița am făcut vreo 2 ore.

Peisajul asta mi s-a părut unul dintre cele mai faine! Chiar m-am bucurat că am fost pe fază încât să-l fur (chiar dacă pozele nu sunt bine încadrate). Pe mine m-a făcut la vremea aia să mă gândesc la un film ce-mi place tare mult și anume Gladiatorul.

Căsuțe de câmpie. În alte sătucuri am văzut și oameni harnici la câmp.

Personalul nostru dărâmat a reușit să ne transporte fără probleme. Din fericire chiar era curat în interior, doar exteriorul fusese mâncat de rugină. Dar noi am pozat, am glumit și am cântat spre disperarea celorlalți din vagon. Cred că le era lor mai frică de noi, decât nouă de ei (da aveam și oamenii de albastru închis cu noi).

mici inundații în anumite zone

Verdele se pregătea să fie iar *la modă*

Personalul nostru din 1900 toamna.

Odată ajunși în Oltenița am văzut că gara lor nu este chiar în oraș și că noi eram oarecum în câmp. Așa că mergem la birtul de lângă gară și rugăm să ne indice centrul. Găsim străduța magică și după 10 min eram în centru. Acolo ne-am aprovizionat cu apa/suc și altele și ne-am zis să urmăm indicatorul de port, să mergem să vedem Dunărea din moment ce prin centru nu găsisem nimic fain de pozat.

Așa că am urmat o altă uliță dreaptă, puțin cam fără trotoar și cu ceva rămășite de noroi, dar noi eram fericiți că mergem la Dunăre. Mai ales că la vreo 5 min deja se terminau casele și începeam să vedem dealurile Bulgariei de pe malul opus.

În drumul nostru am văzut și o fabrică (sau 2) dezafectată, dar foarte bine păzite. După cum spuneam noi plecasem într-un fel de expediție foto așa că ne-am dorit să intrăm pe acolo să explorăm. Dar numai ce băiatul cel mai înalt din grupul nostru a sărit gardul că imediat a apărut nea Vasile gardianul care ne-a tăiat elanul.

Explicațiile noastre s-au dovedit inutile, deși a văzut clar că eram cu aparate foto la noi, el tot credea că poate furăm ceva (de parcă rămăsese cine știe ce aur acolo). Așa că amicul nostru a revenit de cealaltă parte a gardului și am continuat drumul spre port.

Asta e drumul pe care am mers.

Odată ajunși în port ne-am cântărit opțiune. Bac/ferryboat până la bulgari nu-i (era doar unul dimineața și unul seara) așa că am găsit o bărcuță restaurant părăsită și care încă arăta ok și ne-am suit pe punte unde am luat prânzul (adică am mâncat micile gustări aduse de acasă). Dar am avut baftă că vântul nu adia prea tare și soarele ne încălzea încât am șezut acolo la palavre vreo jumătate de oră.

Ne-am dat jos de acolo într-un final pentru că tocmai când intrasem și noi în transă și ne credeam pe un vaporaș de croaziere trece pe lângă noi o barcă a poliției. De la depărtare naiba știa cine sau ce e, ala că noi îi făcusem cu mâna și strigasem. Și când s-a apropiat .. deja nu știam cum să dispărem, am fost mai ceva ca un stol de potârnichi.

Barca din imagine era încă folosită. Nu știm ce făcea dar avea oameni care se învârteau în jurul ei așa că nu ne-am permis să explorăm.

malul nostru, Dunărea și dealurile bulgărești!

La plecare ne-am făcut și câțiva prieteni, care doreau să vină cu noi până la gară după ce le donasem o parte din mâncarea ce ne rămăsese. După cum se vede și în poză, sărăcuții nu mai doreau în port.

Ne-am gândit că zona pare cam tristă și nu ar strica un smiley. Însă nu l-am mai găsit acolo după vreo 3 ani când am revenit în port. Bariere fusese luată/furată cu totul.

Asta bănuim că era a doua fabrică. Arăta cam spooky.

Aici unul din băieți ne învățase cum poți balansa o cutie de cola în mod natural. E chiar ușor, secretul e să nu bei mai mult de jumate că apoi nu mai stă.

În rest drumul spre gară a fost din nou o mică aventură. De ce? Pentru că noi fiind niște gură cască care opream să pozăm fiecare copac/floricică am pierdut noțiunea timpului și am realizat asta când mai aveam sub 30 de minute să ajungem până la gară.

Așa că toți în acel moment am început să alergăm de parcă concuram la maraton. La un moment dat mă temeam că nu vom ajunge, dar am reușit să fim acolo cu 5 minute înainte de plecare. Conductorul era încă în gară și ne-a zis să ne liniștim și să ne cumpărăm biletele fără stres că ne așteaptă. Zis și făcut! Toți am mulțumit ca în cor la grădiniță și am mers la casa de bilete. Apoi încă 2 ore de tranca tranca spre casă, dar a fost o ieșire frumoasă!

Sezonul toamna iarna pe varful Shipka din Bulgaria

2012-01-06T16:40:00.004+02:00

Pasul Șipka (Shipka) este un loc superb de vizitat din Bulgaria, chiar dacă este iarnă, sau poate mai bine zis, mai ales dacă e iarnă și a nins! Problema însă o pune drumul, dacă București - Ruse - Veliko Târnovo - Gabrovo este fără probleme, ei bine din Gabrovo începe urcușul către trecătoare. Curbele sunt foarte strânse și parcă cam înguste, așa că nu recomand să ajungeți în zonă fără cauciucuri de iarnă sau lanțuri. E mai sănătos cu ele.

Iar peisajul ce vă așteaptă sus (asta după ce urcați muuulte trepte) este unul deosebit dacă aveți parte de o zi senină. Eu am trecut pe aici de două ori, prima dată prin luna mai în drum spre Stara Zagora. Și după ce am văzut pozele prietenilor mei, mi-am pus o dorință să ajung aici și iarna!

Turnulețul de la Șipca văzut dinspre trecătoarea plină de zăpadă.

O parte din acele scări interminabile.

Poza asta e făcută cu vreo 2 săptămâni înainte de cele cu zăpadă! Cam așa arata zona pe timp de toamnă. Nu-i așa că e mult mai fain cu zăpadă în jur?

Un amic ceh, pe numele lui Vojta admirând panorama dinspre Stara Zagora. O mică gască de prieteni au ajuns până aici sus făcând autostopul, asta pentru amatori. Au găsit pe cineva care să-i aducă aici de la gara din Kazanlâk.

Dacă aveți drum în zonă, merită să vă abateți ca să ajungeți și la Șipca, un loc în care mulți soldați și-au dat viata pentru libertatea Bulgariei.

Poze mai vechi și diverse detalii istorice puteți admira/citi în articolul de aici.

Panorama de la Visehrad Praga Cehia

2012-01-04T15:01:00.001+02:00

Printre lucrurile faine de admirat pe la Vișehrad, pentru mine panorama a fost destul de aproape de locul 1. Nu știam că se vede tot orașul atât de frumos. Citisem doar pe fugă despre cetățuie, pentru că prefer să aflu și mai ales să văd cât mai multe la fața locului. Așa că m-am bucurat ca un copil în ziua de Crăciun când am ajuns la micul balconaș, de unde aveam o panoramă faină către Podul lui Carol și către Castel.

Panoramă către Castelul din Praga peste Valtava. Close-up. Din păcate trebuie să recunosc că mă așteptam la poduri mai fancy. După Budapesta.. aveam un alt standard. Podul lui Carol e frumos, dar e cam singurul care iese în evidență.

Un soi de hartă a podurilor și a clădirilor importante din zonă.

Privind înspre sud, înspre partea stric de oraș modern a Pragăi.

Grădina Vyșehradului pe 17 decembrie. Verde și puțină lume! De vis!

Peisajul era fainuț și înspre suburbii și acolo în depărtare se vedeau niște culori frumușele. Din păcate nu ne-am putut bucura în voie pentru că ne-a cam terminat vântul. Chiar dacă era verde prin parc, vântulețul ne spunea că totuși e decembrie și trebuie să dârdâim!

Privind către bucățica de zid numită *Baths of Libuše*

O clădire foarte fain realizată care ne-a captat atenția. Se afla undeva la poalele dealului pe care era situat Vyșehradul, așa că puteam să admirăm totul de sus. Remarcați intrarea centrală foarte futuristă!

Continuându-ne periplul pe ziduri, am început să simțim și niște picuri de ploaie care ne-au dat ceva fiori, astfel că am început să mărim puțin pasul și să căscăm gura mai puțin.

Scări către parc. A.. și uitasem să vă spun, în parcul de acolo era un mic târg de Crăciun, cu un cort de bere și diverse sortimente de carne, afară erau tarabe de vin fiert, brânzeturi și în jur aveam chiar și niște clovni pentru cei mici, iar mai apoi a urcat o formație pe mica scenă încercând să ne mai încălzească.

Rotonda Sfântului Martin

Ceea ce mulți nu știu, implicit și noi, este că aici sub tot ce se vede se află niște cazemate. În cehă ele se numesc tot așa doar că se scriu Kasematy, și se află chiar la intrarea principală Cihelna Brana. Din ce am înțeles biletul e în jur de 35 czk și se pot vizita până în ora 5 pe timp de iarnă. Noi le-am pus acum pe listă pentru next time. Și e interesant mai ales pentru că aici sunt adăpostite statuile originale de pe Podul lui Carol!

Aici ne apropiat din nou de Cihelna Brana (Brick Gate). E frumos că zidurile fortăreței îți oferă o panoramă completă de 360 de grade dacă te plimbi pe ele. Plus că poți vedea și suburbiile din zona Vyșehradului de sus. Chiar dacă nu e ceva spectaculos, dar am văzut multe clădiri faine în depărtare.

Privind din nou către castel ne facem planul ce să mai vizităm. Timpul era scurt și nu ne permiteam să-l pierdem. Privim înspre castel și decidem să mergem puțin mai spre centru.

Vyșehradul era totuși mai departe de tot. Așa că am zis să economisim timp și să luam un tramvai către centru (nu aveam idee unde dorim) dacă tot venisem până aici pe jos. Am găsit unul ce mergeam până la Teatrul Național.

Zburand catre Praga cu Czech Airlines

2012-01-02T00:56:00.002+02:00

Cea mai rapida metodă de a ajunge la Praga este cu avionul. Din păcate sau din fericire nu există low cost către Praga, așa că opțiunile sunt destul de limitate. Se poate ajunge acolo la prețuri ok ori cu CSA (Czech Airlines) legătura fiind directă, ori cu Austrian Airlines doar că de data asta cu escală la Viena.

Din fericire am văzut că în anumite perioade ale anului se pot găsi pachete de genul avion + hotel la un preț mai mult decât acceptabil. Și noi am avut de ales între pachete cu prețuri între 200 euro și aproape 300. Diferența era dată în acest caz de hotel. Partea bună este că alegând acest tip de pachet printr-o agenție de turism, am plătit mai puțin decât dacă aș fi cumpărat doar biletul de avion direct de la Czech Airlines.

Astfel că pentru un hotel foarte aproape de centru și un zbor rapid care ne aducea în Praga destul de matinal încât să ne bucurăm și de prima zi în întregime am plătit sub 250 euro de persoana pentru 4 zile (3 nopți de cazare). 4 zile pentru că avionul de plecare era seara pe la 9, deci ne-am putut bucura de o zi întreagă prin Praga. Și cea mai bună parte a fost că excursia noastră a fost între 17 și 20 Decembrie, o perioadă destul de scumpă în mod normal.

Călătoria a durat doar o oră și 35 de minute și s-a derulat fără probleme. La dus am fost într-un avion plin de cehi, erau destul de puțini români care plecau spre Praga pe 17, dar în schimb la întoarcere pe 20 decembrie, avionul era plin ochi de români, din păcate unii fiind rude cu vestitul Dorel și nu prea ne făceau cinste.

Praga este o destinație fantastică de city break, și de mult doream să merg, dar biletele de avion erau mereu scumpe. Așa că m-am bucurat când am văzut că totuși în non sezon există astfel de pachete la un preț mai mult decât ieftin pentru zburat la Praga.

Din păcate am plecat din București destul de matinal, fiind încă întuneric așa că nu am apucat să fac cine știe ce poze, dar în Praga am ajuns pe la 8 și ceva ora locală ( 9 și puțin ora României) așa că ne-am bucurat de o panoramă superbă în timp ce aterizam și deja eram nerăbdători să ne plimbăm prin oraș.

Aici eram deja foarte aproape de pista de aterizare pe Aeroportul Internațional Ruzyne. Pe traseu, mai precis deasupra Ungariei vremea părea tare faină așa că am fost puțin dezamăgiți când am văzut că în Praga tronează niște norișori negri. Dar ne-a trecut repede. Imediat după aterizare am mers la bagaje, și în mod surprinzător nu a durat mai mult de 15 minute până intrasem în posesia lor. Mi-a plăcut faptul că nu am pierdut vremea.

Ruzyne (Letiště Praha-Ruzyně) se află cam la 10 km de centrul orașului, dar există un autobuz foarte bun care te duce până la prima stație de metrou, autobuzul fiind mult mai rapid funcționând doar pe aceea porțiune. Biletele se cumpără chiar din interiorul terminalului de sosiri. Acolo am găsit un birou de biletele pentru transportul public ( biletul sau abonamentul fiin valabil pe tramvai + autobuz + metrou). Prețul biletelor îl puteți afla de pe site-ul lor. Noi ne-am luat bilet pe 3 zile + un bilet de o zi, care s-au dovedit foarte utile uneori când doream să ajungem mai repede de la un obiectiv la altul.

Noi am luat de la aeroport autobuzul numărul 119, care ne-a dus până la stația de metrou Dejvická, de unde am schimbat și am ajuns în centru unde aveam noi nevoie. Călătoria per total durează între 30 și 45 de minute, de la terminal și până în centru. Astfel că pe la ora 10 eram deja la hotel gata să ne lăsam bagajele.

Fortareata Visehrad Praga Cehia

2011-12-31T11:09:00.002+02:00

Vișe+hrad înseamnă în limba cehă *castelul înalt*, așadar nu este o denumire care să ne uimească, mai ales având în vedere înălțimea fortăreței care se vede din multe puncte ale orașului. Sunt multe modalități de a intra în fortăreață. În poza de mai jos este cea folosită de noi, numită *Cihelna brana* și din ce ne-am dat noi seama părea intrarea oficială. Noi am nimerit aici din greseală.

Fortăreața Vișehrad se află chiar lângă râul Vltava, la ieșirea sudică din Nove Mesto (Centrul Nou). Se poate ajunge până aici pe jos (recomandat!) sau cu tramvaiul (nr 3, 7, 17 sau 21) sau desigur cu metroul. Sunt cam 3 km de aici până în centrul orașului.

Locul are o legendă tare faină atașată și anume că asta e prima locație a slavilor care se stabiliseră în Praga încă din cele mai vechi timpuri, locul unde înțeleaptă căpetenie Krok a decis să facă un castel. Defapt locul a fost construit de Vratislav al II-lea, primul conducător bohemian care să poarte denumirea de rege, pentru a scăpa de fratele său care acaparase castelul principal.

Intrarea principală în castel.

Se pot vedea zidurile imense ce împrejmuiau zona.

Ca multe alte obiective importante și Vișehradul a suferit schimbări majore în timp. Zenitul lui a fost în a doua jumătate a secolului 11, când Vratislav și-a transferat aici tronul, astfel că vechiul fort a fost remodelat în așa fel încât să găzduiască o regalitate. Din păcate perioada de glorie a încetat prin 1140 când Sobeslav și-a mutat tronul înapoi în Castelul din Praga.

Apoi castelul a rămas oarecum neîngrijit. Charles al IV-lea fiind apoi ocupat cu decorarea și întărirea Castelului din Praga și uitând de Vișehrad. Și cum acest lucru nu a fost îndeajuns, au urmat apoi războaiele Husite (Boemiene) când discipolii lui Jan Hus au asediat Boemia, urmând ca în octombrie 1420 castelul Vyșehrad să fie asediat și cucerit de către ei. După ce au scăpat și de husiți din păcate castelul a fost abandonat și a început să devină o ruină.

Abia în secolul 17 a început să renască castelul și totul fiind doar datorită familie Habsburg care a venit aici în urma războiului de 30 de ani și în 1654 a refăcut castelul într-o fortăreață de tip baroc.

Intrarea în cimitir și către catedrală. M-am gândit că sigur o să vă folosească să știți programul, mai ales că noi ne gândisem să facem niște poze de noapte cu panorama, dar se pare că nu prea puteam. Avertizările de hoți erau peste tot. Nici nu știu dacă e de bine sau de rău.

În 1869 pe teritoriul Castelului Vyșehrad a fost înființat și cimitirul *Vyšehradský hřbitov* care a devenit locul unde toți oamenii importanți ai Cehiei erau aduși să se odihnească. Aici se găsesc artiști, sculptori, scriitori, compozitori (Antonín Dvořák) și oameni de știință.

Era plin de floricele pe acolo după cum se poate vedea. Pe alocuri erau aduse chiar buchețele proaspete de flori. Mi-a plăcut că nu aveai acel sentiment mai creepy de cimitir.

După cum se vede nu lipseau nici lumânărelele.
Mi s-a părut frumoasă ideea de a avea toți oamenii importanți la un loc.

Deși în ziua când am fost noi, erau mai mulți turiști în zonă decât cehi. Ce-i drept era și înainte de Crăciun și probabil prifitau de weekend.

Mormântul compozitorului Antonín Dvořák.
Catedrala Sfinții Petru și Pavel văzută din cimitir.
Mormintele erau foarte îngrijite. nicio buruiană în plus!
Catedrala neagră din nou.
ieșirea din cimitir. și o listă mare de oameni.
plimbare prin istorie.

La un moment dat chiar se întunecase pe afară destul de mult încât ne gândeam că ne va prinde ploaia în interiorul cetății. Din fericire norul mare a aruncat doar câțiva stropi și a plecat.

Catedrala gotică ce datează din secolul 19, dar apoi reconstruită în secolul 20 în urma unui incendiu ce distrusese o bună parte din clădire.

Deși părea foarte întunecată de la depărtare, odată aflându-te în zonă vedeai că e chiar destul de colorată, mai ales în ceea ce privește cele 3 uși de acces.

Ușa principală plină de blazoane.

Mergând în părculețul de lângă catedrală unde am găsit un târg de Crăciun și desigur că ne-am mai încălzit cu câte un vin fiert, mai ales că fiind pe deal vântul nu prea ne menaja.

Mergand spre Visehrad - prima zi in Praga

2011-12-28T10:00:00.000+02:00

După scurta vizită la Pivovarski Dum, am ieșit înapoi pe străduța principală numită Jecna și am mers drept înainte către Karlovo Namesti (piață). Asta după ce îmi consultasem bunul prieten *The rough guide to Prague* pe care îl achiziționasem cu 11,5 euro de pe BookDepository. Decisesem că e mai bine pentru noi să terminăm de văzut periperiile (orice nu ținea de centru, în cazul acesta) și apoi abia să ne aventurăm spre piața de Crăciun.

Mai ales că noi am aterizat în Praga sâmbătă pe 17 decembrie. Așa că erau încă destui turiști care mișunau prin centrul vechi. Visehrad părea departe de hoardele de turiști și se pare că am ales bine. Plus că a fost o plimbare plăcută. Mai ales dacă ești pasionat de poze, atunci e de rău, pentru că sigur ceva te va face să te oprești din 5 în 5 metri pentru a poza (de fiecare dată altceva).

Odată ajunși în Karlovo Namesti am început să admirăm bisericuțele din zonă. Apropo dacă locuiți în altă zonă a orașului se poate ajunge aici cu metroul (linia galbenă) sau cu un tramvai. Din ce am înțeles zona este un adevărat nod al tramvaielor, de aici putând ajunge oriunde în oraș. Asta explică și aglomerația constantă din zonă!

Apoi deschizând ghidul am aflat că nu e o bisericuță ci primăria (centrul administrativ) din Nove Mesto, adică a orașului nou. Clădirea datează din timpul lui Charles al 4-lea, după care este numită și piața (Karlovo Namesti) el fiind cel care a înfințat aici târgul de vite pe vremuri și fiind una dintre cele mai mari piețe din Europa și cea mai mare din Republica Cehă!

Și chiar lângă noi se afla Biserica Sfântului Ignațiu de Lovola.

În față se întindea parcul din piața lui Carol. Chiar și în preajma Crăciunului parcul tot arăta frumos! Și curat lacrimă în ciuda lipsei de coșuri de gunoi. Sau nu le-am observat eu.

Am mers în jos înspre intersecția cu strada Vysehradska, care promitea să ne ducă direct la țintă. Pe colț la Faustův dům am observat că era un mini târg de brazi care arătau tare bine.

Mai mergând puțin pe stradă în jos am ajuns la Mănăstirea Emauzy care se vede în dreapta pozei. O clădire impresionantă. Ne-a plăcut așa că ne-am rupt din timp și am intrat să explorăm curtea interioară.

Nu am găsit mare lucru, nefiind nimeni în zonă, dar am observat cu stupoare că fix în spatele mănăstirii se afla o terasă de vară părăsită. Bine.. văzusem eu de la intrare niște afișe cu bere, dar tot m-a mirat puțin combinația. Oricum din punct de vedere arhitectural, arată tare bine!

Vedere din spatele mănăstirii.

Apoi urmând șinele de tramvai am continuat să mergem. După 10 metri.. am descoperit încă o biserică. Fără exagerare în scurtul drum de la hotel până aici deja văzusem vreo 5. Ne-am amuzat puțin, am pozat și am continuat să mergem.

Sv. Jan Na Skalce (Sfântul Ioan pe o piatră)

Imediat lângă se afla această casă, superbă dar care părea părăsită. După câțiva pași însă remarc că avea un mare afiș pe poartă care anunța *come in! We are open!* deci se pare că nu am fost singurii turiști induși în eroare de look-ul exterior.

Poliția veghea o intersecție

Deși era sâmbătă, trecut de prânz străzile erau destul de pustii. Doar alți turiști rătăcind sau câte un jogger ocazional.

După cum spuneam, pe o distanță mică 2 biserici!

Și ajungem și în Grădina lor Botanică. Intrăm nestingeriți deși pe acolo era un panou cu o taxă nu se vedea nimeni în zonă care să o încaseze. Aceasta este doar una dintre cele 3 mari grădini Botanice din Praga.

Noi am bănuit că taxa este doar pentru sere văzând că totuși zona este deja mai populată și de populația autohtonă, nu doar de străini. Și în mare chiar părea un loc foarte frumos și liniștit.

Dar din păcate iarnă fiind nu prea aveai multe de admirat. Așa că mai mult ne-am plimbat ca într-un parc și apoi ne-am îndreptat spre ieșire.

Dar chiar înainte să coborâm panta finală am descoperit o mică curte interioară, foarte îngrijită, plină de verdeață și statui + băncuțe! Era locul ideal pentru un picnic sau pentru o ieșire romantică.

Aveai băncuțe și cu acoperiș în caz de ploaie.

Apoi ieșind din grădină am urmat liniile de tramvai până în stație, unde am observat ceva interesant. Nefiind așa mult spațiu pe stradă încât să aibă loc să construiască refugii, constructorii au ridicat șoseaua pe porțiunea aceea mică unde oprea tramvaiul, astfel încât să nu fie aproape nicio diferență de nivel între drum și tramvai. Și da, mașinile opreau fără nicio problemă și așteptau cuminți până când se închideau ușile tramvaiului fără să claxoneze.

Da, pe drum mai trecusem pe lângă o biserică. Dar nu pot nega. arată frumos așa văzute de la depărtare. Și noi deja ne amuzam copios de faptul că Praga e un adevărat oraș al bisericilor, deși cehii nu sunt chiar cei mai religioși conform opiniilor unor prieteni de vârsta mea.

and another one!

Bisericuța numită *Zvěstování Panny Marie*

După ce am admirat multe biserici a venit rândul pub-urilor. Și chiar am văzut vreo 5 aliniate unul lângă altul, fiecare având prețuri și oferte îmbietoare. Dar noi am mai continuat drumul, până am ajuns la o trecere pe sub calea ferată. Am trecut prin acel mic pasaj, am traversat strada și am ajuns pe mica alee în pantă numită Premyslova. Aici chiar de la început am avut ocazia să admirăm una din clădirile în stil cubist din Praga. Recunosc că mie nu prea mi-a atras atenția îndeajuns încât să o pozez.

Am rămas mult mai impresionată de clădirea de lângă și jucăușele raze ale soarelui. Plus că și mica tufă roșie de la geam a reușit să-mi fure privirea. Și ca să revin la subiect.. urmând mica străduță ajungeți chiar la intrarea în castelul Vyšehrad. Vizitarea este gratuită, nu se percepe nicio taxă!

Restaurant Berarie Pivovarski Dum Praga Cehia

2011-12-27T01:12:00.010+02:00

Din ciclul unde poți să mănânci și să bei bine în Praga, vă prezint azi.. Restaurantul - berărie Pivovarski Dum se află la intersecția dintre străduțele Ječná/Lípová, mai precis la stația de tramvai 4, 6, 10, 16, 22, 23 - Štěpánská. Mai precis se află între linia de Metrou galbenă B - Karlovo náměstí și linia de metrou roșie C - I.P.Pavlova. Așa că se ajunge destul de ușor, fiind aproape de centrul orașului.

Eu știam de locație de la părinții mei care vizitaseră Praga în urmă cu ceva ani, doar că ei fuseseră atunci la Pivovarski Klub, un local pentru cei care adoră berea. Fiind în partea cealaltă a orașului noi nu am ajuns și acolo, dar este încă pe listă. Dar și aici vă puteți bucura de mai multe tipuri de bere speciale, asta pentru că sunt făcute chiar acolo de ei, restaurantul fiind și o micro-fabrică-de-bere. Așa că puteți încerca berea blondă, brună, roșcată sau din sortimentele cu fructe (banane, cireșe amare), bere-cafea, bere-șampanie și altele.

Cel mai mare șoc a fost să văd meniuri în rusă. Eram pentru prima dată în Cehia și nu știam (nici nu bănuiam că au atâția rusnaci care le trec pragul). Și nu mult a durat surprinderea. Deși eram primii care intraseră în local (cred că abia deschiseserăp când am ajuns noi, chiar înainte de ora 12).. la scurt timp ni s-au alăturat vreo 6 ruși foarte gălăgioși. Și atunci am avut al doilea șoc când am văzut că chelnerița noastră vorbea mai mult și mai bine rusă decât engleză!

Fiind prima oprire după aterizarea în Praga și cazatul la hotel, am decis că e bine să începem cu o bere clasică așa că am testat berea lor, numită Štěpán în varianta blondă și brună. Astea erau doar așa cât să ne țină companie în timp ce răsfoiam meniul.

Aici este separeul clasic de restaurant, localul având oareacum 3 părți. Cea care se vede mai sus, apoi chiar lângă ea, în colțul opus aflându-se berăria unde puteai sta lângă cazane și încă o sală mixtă (combinație de restaurant cu bere - arăta foarte ok) undeva mai în spate, asta pentru cei care doreau un eveniment privat.

Masa de lângă noi.

Privire înspre bar

Restaurantul - cu puțin înainte de invazia rusească

Când ne-au adus meniul.. nici nu știam ce să alegem, apoi ne-au căzut ochii pe un titlu *Little Things That Go Well With Beer* și am zis clar, de aici alegem! Așa că am comandat o porție de *Fried Moravian Cheese* (imagine de aproape) și ...

probabil cei mai buni cârnați mâncați în ultimul an! Și anume Sausage in Dark Beer Sauce. Noi am devorat porția! Și din ce am văzut apoi, nici supa de gulaș nu era deloc rea, deși noi eram fani al gulașului tradițional.

partea de berărie - cazanele de care spuneam

barul și berile la draft cu diverse arome

Intrarea în local! Chiar dacă pe dinafară nu pare mare lucru, părerea se va schimba odată intrați! Mai ales dacă mergeți acolo mai matinal, cum am fost noi. Am înțeles că după ora 17 se aglomerează și nu mai e la fel de plăcut.

Satul Konjsko - deasupra Lagadinului Ohrid Macedonia

2011-12-26T00:30:00.008+02:00

În articolul precedent v-am arătat drumul până sus în sat. Și fiindcă tot am și câteva poze cu satul, am zis că merită să vi le arăt. Mai ales că descoperim aici arhitectură tipică pentru casele de munte și din Bulgaria, Serbia și chiar și România. Încă un alt punct comun al Peninsulei Balcanice. Mai ales că sus pe acolo vremea era mai nemiloasă și zăpezile mai mari.

Așadar să pornim la o mică plimbare prin micul sătuc uitat de macedoneni, numit Konjsko. Un loc ce se poate dezvolta doar cu ajutorul turismului. Aviz amatorilor, fiind în zonă mulți crescători de diverse animale puteți achiziționa direct de la țărani brânză, lapte și altele. Plus există destule locuri de campare pentru cei care doresc panoramă și un cer plin de stele. Iar vara, este foar plăcut în zonă, nefiind nici foarte cald noaptea, dar nefiind nici frig. Așa că e un loc fain pentru cei care călătoresc *on a budget* și nu doresc să doarmă pe plaja pietroasă din Lagadin.

La intrarea în sat, deja se văd primele case locuite.

De asemenea vedem și câteva case mâncate de vreme.

Unele ajungând adevărate ruine.

Dar mai zărim și câte o curte veselă cu diverse orătănii.

Totul este făcut aproape în întregime din piatră, asta și fiindcă piatra se găseste la discreție în Macedonia, și fiind cel mai ieftin material de construcție azi și probabil și în vechime. MK fiind o țară plină de munți și dealuri pietroase, a făcut în așa fel încât să profite de pe urma acestui neajuns.

Și acum călătorind dinspre Kyustendil (granița cu Bg) spre Ohrid o să vedeți o sumedenie de cariere de extracție a pietrei.

Panorama văzută din sat. Acolo jos se poate admira lacul Ohrid și în spate imenșii munți ai albanezilor ce le fură soarele macedonenilor.

Privind înspre Ohrid (orașul) acolo în golfuleț. Și lacul la jumătatea lui Ianuarie!

Mai aruncăm o privire înspre orășele, înspre golf și ...

ne pregătim sufletește pentru coborâre, uneori pe fund în jos, uneori reușind să ne menținem echilibrul în picioare!

Și uite așa am petrecut la jumătatea lui Ianuarie o zi superbă în Parcul Național Galicița din zona Ohrid. Și din ce am înțeles, zona este și mai faină de escaladat primăvara-vara, doar că este mai dificil din cauza temperaturilor uneori ridicate.

Satul Konjsko sau Panorama catre lacul Ohrid Macedonia

2011-12-25T00:31:00.000+02:00

Am tot povestit de micul sătuc de vacanță din Macedonia, numit Lagadin. Ei bine, acum m-am gândit să vă arăt de ce zona lacului Ohrid este un loc fain de mers în orice anotimp. Pozele și distracția de data asta sunt făcute tot în excursia cu Vodiți, adică în ianuarie 2011. (despre care puteți citi aici și aici).

Atunci am descoperit și noi frumusețea Parcului Național Galicița, pentru că nefiind sezon de mers către lac, ne-am îndreptat privirile către munte, respectiv coclaurile din spatele pensiunii. Astfel că s-a pornit din Lagadin în sus, către micul sat uitat de lume numit Konjsko.

Un sat cu vreo 22 de locuitori, multe case părăsite și cu o panoramă incredibilă. Fiind destul de sus și departe de Ohrid, sătucul a început de mulți ani să-ți piardă tineretul, acum mai gâsindu-se în zonă doar bătrânei la pensie sau diverși crescători de oi. Mulți dintre vechii locuitori care au migrat către lac se află azi în sătucul Dolno Konjsko.

Atunci gazdele noastre de la vila unde eram cazați în Lagadin ne-au propus o după amiază mai activă, și s-a decis să mergem până în micul sătuc să ne bucurăm de soare și de panoramă! Așa că noi am pornit printre copacii și buruienile din spatele casei lor, din ce am văzut neexistând niciun fel de marcaj, dar având în vedere că drumul era destul de drept, nici nu era necesar.

Panorama din Lagadin, privind înspre Sveti Naum.

O ultimă privire înspre plaja din Lagadin.

și se începe urcarea!

din când în când se face și câte un mic popas, mai ales că uneori încălțările nu au aderența adecvată pentru solul de acolo. A se citi că nu eram foarte pregătiți toți de urcuș și adidașii nu erau cei mai buni.

dar cu multă voință s-a continuat drumul, încetul cu încetul!

mai ales că deja panorama devenea de vis.

Și cel mai uimitor lucru era faptul că era totuși ianuarie, și pe dealuri era cald și bine. Soarele ne încălzea parcă zicându-ne *hai, încă puțin!*

După cum spuneam, panorama de acolo era de vis! Aici e panorama dinspre Sveti Naum unde este și granița cu Albania, către Pogradec. Aveai senzația că ești deasupra norilor la un moment dat. Mai ales că era ceva ceață încă în zonă.

Încă o scurtă pauză de poze!

După cum vă spuneam, eram puțin deasupra norilor. Lacul deja nu se mai vedea și Albania nici atât. Puteam să mai admirăm doar piscurilor munților lor.

Locul perfect pentru un mic picnic.

Yuhu! Am ajuns!

Ajungând în Konjsko! După un urcuș destul de dificil, fiind destul de în pantă traseul. Dar pentru cei leneși există și o posibilitate de a urca aici cu o mașină (mai ridicată) chiar din satul Dolno Konjsko, înainte de Lagadin. Deși noi recomandăm experiența pe jos! Mai ales că oricât de greu pare urcușul, și chiar dacă mai capeți câte o trântă, panorama te face să uiți de aceste detalii.

Staropramen Visitor Center Praga Smichov

2011-12-24T16:56:00.019+02:00

După cum vă povesteam în articolul precedent este foarte ușor de ajuns la Staropramen *Visitor Center*. Vă aratasem un clipuleț data trecută, acum vă arăt locația în poze. Dar cu precizarea că live experiența este mult mai faină!

După cum spuneam biletul costă 150 czk (fără degustare la final) si 200 czk(cu degustare de bere). Noi l-am luat pe cel cu bere, desigur! Nu puteam să ratăm berea proaspăt făcută la câțiva pași de noi. De menționat că din păcate nu se vizitează fabrica efectiv. Este doar o trecere în revistă a istoriei berii, cum a apărut ea, de ce tocmai în acel cartier numit Smichov, localizat în *Praha 5*, puțin cam departe de centru pentru acele vremuri. Nu uitați strada se numește Pivovarska (strada berii!). Dar cel mai fain lucru este că totul este făcut special pentru public, astfel că poți atinge ingriedientele, chiar ești invitat să le pipăi și să le miroși de holograma marelui maestru berar Josef Paspa.

Numele de staro pramen înseamnă defapt în traducere *vechiul izvor*, dar nu s-a numit așa chiar de la început, ci doar din anul 1911 este marcă înregistrată. Pe vremea aceea se numea ba Branik ba Ostravar, 2 beri care se mai găsesc și astăzi, doar că produse de Staropramen.

Cea mai faină surpriză a fost să descopăr că defapt sunt mai multe tipuri de bere Staropramen și nu doar clasica bere blondă (Svĕtlý) care se găsește la noi. Am văzut, aflat și degustat și berea neagră (Černý), berea lor nefiltrată (lansată în vara asta și care din păcate se găsește doar în Cehia acum) și surpriză.. o bere numită Granat, o combinație de bere blondă cu bere brună cu un gust excelent de caramel!

Intrarea în centru. O mică laudă de sine, dar nu pot comenta, berea lor este tare bună! Așa că am aprobat și am intrat.

O parte din barul de acolo. E fain că l-au conceput în așa fel încât să încapă aici grupuri destul de mari, mai ales că turul prin centru se termină în bar. Ca să te poți răcori/încălzi cu o bere proaspătă!

Diversele reclame avute de ei de-a lungul anilor.

Reclamele Staropramen de la începuturi și până în prezent! Lezak = Bere Premium.

Un mic close up către un alt perete de reclame.

Totul este tare frumos aranjat și conceput, încât să te poți bucura de puțină istorie și în cadrul barului. Și mi-a plăcut și atmosfera de Crăciun ce trona pe acolo, mai ales că era deja 20 decembrie.

Noi am început cu barul, pentru că fusesem însoțiti de un prieten din Cehia acolo și cum mai aveam 20 de minute până la ora 13 când începea turul nostru în engleză, am decis că cel mai bine mai profităm de timp și stăm la povești la o bere. Aici am început să punem întrebări despre bere, mai ales că nici nu auzisem de Granat. Pentru prima rundă, am luat o bere normală premium sau ležák pe limba lor, un pahar de Granat și eu personal un pahar de bere nefiltrată. Așa că fiind 3 am putut din start să degustăm mai multe beri și să facem comparații.

Gazdele noastre de nota 10! Toți am fost fermecați de profesionalismul și amabilitatea celor 2 barmani de acolo! Fuseseră aleși pe sprânceană, pentru că doar de drag stăteai cu ei de vorbă și mai luai o bere! Mai ales tipul a venit la noi la masă să ne întrebe de unde suntem, le-am zis că Romania, și atunci mândru a zis ca avem și noi Staropramen și s-a dus după o broșură în care ne-a arătat berile făcute de fabricile lor și prin alte țări, astfel am aflat și eu că la noi Bergenbier-ul este făcut tot de cei care fac Staropramen. De Kamenița din Bulgaria deja știam.

O nefiltrată! rece. Apoi am fost invitați să ne așezăm undeva, barmanul promițând să ne anunțe când trebuie să mergem la intrare pentru a începe turul.

Biletul de intrare.

Un separeu de partea de jos a barului.

Apoi a venit ora 13, prietenul nostru avea un autobuz de prins și noi am mers în prima încăpere de unde am început turul. Nu există un ghid în carne și oase, ci doar o voce care te ghidează, lumini care se sting și se aprind și holograme mai spre final.

Aici în prima sală am aflat totul despre istoria fabricii Staropramen și despre faptul că prima bere/rețetă de bere a fost Granat și nu banala bere premium blondă care se găsește azi peste tot. Am fost îndemnați încă de la început să cercetăm, să atingem plasmele pentru a vedea mai multe despre berile din portofoliu.

Cele 3 beri celebre. Cea nefiltrată nu era încă exportată și de aceea probabil nu figura pe listă. Dar sunt zvonuri că în 2012 va depăși granițele Cehiei.

Prin acele tuburi ce atârnau puteam să vedem diverse festivaluri de muzică sponsorizate în trecut de Staropramen.

Apoi după ce am aflat totul despre istoria Staropramen, am trecut în cea de a doua sală să vedem un laborator în care a fost concepută berea. Aici din păcate eram opriți de un mare geam de sticlă, astfel încât nu puteam examina totul mai de aproape.

Dar tot a fost frumos să ne facem o idee de tehnica care a dus la facerea acestui brand de bere. Mai ales tare frumos că totul din încăpere este original, din acei ani de început ai fabricii.

Apoi am urcat la etaj în biroul maestrului berar Josef Paspa, unde am fost întâmpinați de a sa hologramă care ne-a mai povestit câte ceva. În poza de mai sus se vede o carte veche de 100 de ani despre bere și cum se face berea.

Apoi am fost duși în penultima cameră, camera unde am văzut efectiv tipul de cazane unde este făcută berea și tot aici am primit și mai multe explicații despre întregul procedeu.

Aici am avut posibilitatea de a atinge și de a mirosi atât hameiul cât și malțul. Erau 2 saci plini chiar la intrarea în cameră. Și fiindcă vocea ne-a zis să ne jucăm cu ingredientele, noi nu am așteptat să ne roage! Tare interesant a fost, mai ales că în mod normal nu ai ocazia să ții malțul și hameiul în mână și să le miroși.

Aici baciul Josef ne mai spunea câteva povești despre bere și despre ingredientele proaspete și apa pură folosită. Și după vorbele lui, apa este principalul și cel mai important ingredient.

Printre cazane era plin de ecrane, să ne bucurăm din toate inghiurile de povești și de frumoasele imagini!

Și la final eram îndemnați să savurăm o bere înainte să plecăm!

Apoi în ultima sală am văzut cum ajunge berea în sticle, cum e îmbuteliată, cum e apoi împachetată și cum ajunge la noi.

muuulte sticle de bere

în ultima sală, admiram o mașinuță de epocă cu care transportau berea acum mulți ani. Tot aici am văzut cum berea ajunge și în țările noastre.

Odată ajunși din nou în bar, am mai luat o bere să ne pregătim de plecare, mai ales că era ultima noastră zi în frumosul oraș. Așa că am mai luat un Granat și o bere neagră și am lăsat niște mesaje în cartea de oaspeți. Am mai stat de vorbă cu barmanii care se oferiseră să ne mai spună ponturi de vizitat în oraș. Le-am spus că am văzut deja mai tot și că era ultima zi. Dar astfel am aflat că la câteva sute de metri mai încolo ei au propriul lor Restaurant unde putem să prânzim.

Localul era plin de urări de Crăciun și un mic top cu oaspeții care au băut cele mai mari cantități de bere în acest bar. Bag seama că nu au fost prea mulți români prin zonă.

Am făcut și o poză în spatele barului înainte să plecăm.

Îmi place tare mult și faptul că ei sunt prezenți pe Facebook și interacționează cu fanii în limba engleză. Din păcate pagina în limba română cam stagnează. Dar până își revine pagina lor în română, puteți da un like paginii blogului meu de facebook pentru a știi cât mai multe.

Visitor Center Staropramen in Praga Cehia

2011-12-23T09:46:00.012+02:00

Tocmai am revenit din primul meu City Break. Și destinația mea a fost Praga. Un loc în care visam de vreo 3 ani să ajung, asta și datorită frumuseții orașului dar și datorită tradiției de bere. Mai ales că eu sunt mare pasionată de bere, și dacă este și neagră cu atât mai bine!

Așa că e vremea să vorbim puțin despre Bere, mai precis despre Staropramen de data asta. Am aflat de Staropramen Visitor Center de pe Blogdebere.ro. Și mi-a plăcut ideea! Mai ales că totul se termina și cu o degustare a berii.

Partea bună este că se ajunge foarte ușor până aici. Noi am venit pe jos că era cel mai scurt drum, plus că doream să vedem și *The Dancing House* pe traseu. De acolo doar am traversat podul Jiraskuv și am ajuns în zona *Praha 5*. Am mai mers puțin pe jos, până am ajuns la fabricuță (e defapt imensă) și acolo am mers pe strada Berii (se numește Pivovarska în limba cehă). Dar se poate ajunge și cu metroul până la Andel (linia galbenă).

Turul durează în jur de 25 de minute. Există tururi în mai multe limbi. Programul este de marți până sâmbătă între orele 10 și 18. Turul în limbă engleză este zilnic de la ora 13. Dar sunt și la alte ore, doar că nu sunt trecute pe site-ul oficial din păcate. Turul cu bere la final (degustare) costă 200 de czk/om sau 150 czk/om pentru tur fără degustare.

Clipul de mai sus e doar o mică parte din ceea ce puteți vedea acolo. Am lasat sonorul original pentru a vă bucura puțin de experiența de a vă plimba prin Muzeu. Iar la final, în ultima sală aveai posibilitatea de a alege să vezi cum ajunge berea la tine în țară. Din păcate noi eram în secțiunea de *alte țări* dar tot era frumos clipul de prezentare al berii. Pe scurt, Staropramen știe să își bucure fanii, au un marketing excelent în opinia mea!

Mai jos aveți și un clip făcut chiar de cei de la Staropramen, care vă povestesc de ce merită să mergeți acolo să vedeți exact ce se întâmplă, să vedeți produsele și să vă răcoriți cu o bere. Revin în scurt timp cu poze de acolo și cu detalii despre barul de la finalul turului!

Vodici - Fanfara din Ohrid Macedonia

2011-12-15T12:04:00.007+02:00

Vă povesteam în articolul precedent despre Fanfara din Ohrid care mergea la un moment dat pe străzi încântând oamenii de la terase.Oriunde te așezai puteai să ai parte de un mic concert privat din partea lor. Clipul e măricel, dar chiar mi-am dorit să vă faceți o părere despre nebunia de acolo în zilele de 18-19-20 ianuarie! Veselia era în toi și nu conta decât să te simți bine!

Am aflat că tradiția asta cu aruncatul crucii în lacul Ohrid a cauzat ceva probleme la început, fiind nevoie de anumite aprobări speciale pentru a organiza această aruncare în lac. Apoi după ce s-au rezolvat problemele administrative și legislative (macedonenii chiar au legi mai severe și dubioase uneori) a ajuns și în fosta Yugoslavie comunismul lui Tito și astfel iar au avut parte de ceva probleme, sărbătoarea organizându-se în secret de cele mai multe ori.

Și ce e frumos (încă) că cei din zonă care dețin pensiuni nu saltă prețurile, unii dintre ei ba chiar mai lăsând puțin pentru a atrage cât mai mult popor. Mai ales că în luna ianuarie nu este deloc sezon pentru zona Ohridului așa că localnicii fac orice pentru a fideliza turiștii.

Orasul Ohrid in luna ianuarie - Macedonia

2011-12-15T07:52:00.006+02:00

Nu mi-a venit să cred ce frumos este Ohridul chiar și în luna ianuarie! Asta pentru că îmi părea un loc mai potrivit pentru sezonul primăvară - vară și nu un loc unde să-ți petreci liniștit iarna, deși sunt destule de explorat în zonă. Și eu oricum fusesem prima dată în Ohrid în Octombrie, când deja nu se mai prea putea face baie în lac. Dar am ajuns pe acolo din nou și vara și mi-am luat revanșa. Cel mai mult îmi place mirosul de proaspăt pe care îl capătă pielea după o baie în lac. Parcă ieși din mașina de spălat unde ai pus lenor/cocolino. E un miros greu de descris, însoțit de sentimentul de prospețime și libertate care trebuie încercat. Poate nu toți îl percepem la fel.

O mică plimbare pe puntea din zona Kaneo. O zonă unde vara cu chiu cu vai ai loc de poze fiind foarte mulți turiști în zonă. Acum deși era sărbătoare, mulți erau ocupați să chefuiască prin taverne când noi ne-am strecurat la o plimbare.

E greu de crezut că este iarnă, nu-i așa? Chiar mă întreb cum arată locul asta plin de zăpadă albă și pufoasă. Am văzut eu vreo 2 vederi și cu zăpadă, dar cred că în ultimii ani și locuitorii zonei s-au bucurat de iarna adevărată (adică de zăpadă!) doar în poze și la tv.

Superbii munți Galičica (Галичица) făcând parte din Parcul Național cu același nume. Cel mai înalt vârf de aici fiind Magaro (2254 m). Munții se văd cel mai bine fie din fortăreața lui Samuil, fie de la Sveti Naum, chiar lângă granița cu Albania.

Ohrid este unul dintre acele locuri unde te reîntorci cu drag și mereu mai descoperi câte ceva nou. Asta este și frumusețea zonei, că e greu să te plictisești, mai ales dacă ești un om activ. Eu abia aștept să mă reîntorc acolo pentru o tură mai lungă pe dealurile din zonă. Am înțeles că panorama e de vis!

Vodici Sfantul Jovan sau Boboteaza in Macedonia

2011-12-14T23:47:00.012+02:00

Boboteaza nu mi s-a părut niciodată o sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului. Era doar o altă sărbătoare religioasă și atât. Știam ce semnifică și ce anume se întâmplă la noi de Bobotează, dar ceea ce am descoperit în micul orășel macedonean numit Ohrid, mi-a schimbat radical opinia despre această zi.

Important de știut că Sveti Jovan la ei, este defapt Sfântul Ion la noi, doar că în Macedonia se sărbătorește la 2 săptămâni după noi, ei fiind la fel ca și sârbii și grecii pe rit vechi. De obicei nebunia începe în jur de 18-19 ianuarie.

Prima impresie când ieși pe stradă dimineața este că probabil fac și eu vreun meeting sau o revoltă, mica piața de lângă port arătând ca la un asalt, plină ochi de lume. În jur erau amplasate fel de fel de scene și preoții se aflau la loc de cinste pe o platformă mare, aflată pe un vas în mijlocul lacului, astfel că erau în centrul atenției.

Deși era trecut de jumătatea lui Ianuarie, vremea nu era răcoroasă. Deși apa lacului avea în jur de 5 grade, din păcate pentru *participanții* activi la Bobotează. Pe faleza din port încă de la orele dimineții s-au instalat fel de fel de comercianți ambulanți. Dar pe lângă acestia, erau anumite puncte, de unde se putea lua gratis rachie fiartă (țuică). Probabil datorită gerului pe care l-au avut de înfruntat în alți ani. Dar interesant era că tot orașul era omenit cu cel puțin un păhărel de tărie. Zic cel puțin pentru că și ambulanța veghea pacea în zonă, mai ales că se mai găsea câte un viteaz care își uita limita și apoi ședea pe jos la un pui de somn.

Micul orășel a devenit neîncăpător, plin de macedoneni, albanezi și străini. Cred că populația s-a dublat în acel weekend. Slujba de Bobotează a început pe la ora 11 și a fost susținută de vreo 20 de preoți în frunte cu episcopul de Ohrid. Aceasta era transmisă pe ecranele din zonă și datorită sonorizării foarte bune, se aude în tot centrul.

După terminarea slujbei, a sosit momentul mult așteptat. Aruncare crucii. De ce era așa import acest lucru pentru tineretul din Ohrid? În primul rând pentru că flăcăul în cauză primea un apartament de 2 camere în centrul orașului și devenea eroul zonei pentru această sărbătoare, astfel că oriunde ar fi mers în acele zile era omenit de patronii localului de parcă se știau de-o viață. Era o răsplată frumoasă, mai ales pentru a te lupta cu apa rece a lacului.

În tot acest timp pe scenele din zonă s-au urcat diverse formații locale și fanfara din Ohrid care au încins bine de tot atmosfera. Mai ales că oamenii nu trebuiau să se cunoască ca să danseze și să se simtă bine împreună. Totul în zonă părea mai ceva decât la un carnaval! Multă animație venind din toate părțile.

Mai ales că în aceste 2-3 zile de obicei toți cei din zona Ohrid sunt liberi, mai puțin tavernele și medicii care au cel mai mult de muncă în acest weekend. Rachiul curge în cantități industriale în piața de lângă port în prima zi, urmând ca în a doua zi să curgă vinul din mai toate regiunile viticole ale Macedoniei. Recomand *Tăga za jug* dacă găsiți pe undeva.

După ospățul cu rachiu fiert și adusul crucii la mal, mulțimea începe să se împrăștie. În primă instanță ai crede că fug de o bombă, când colo ei fugind să ocupe locuri în localul/taverna favorită. Asta pentru că după prinsul crucii timp de vreo oră și ceva localurile își omenesc vizitatorii cu bucate atent alese în funcție de specificul localului. Da, și acest lucru se întâmplă tot pe gratis pentru vreo oră sau două. De obicei se servesc langoși, gogoși, prăjiturele și fel de fel de aperitive. Noi am fost la pizzăria preferată, unde am primit o pizza pe care ne-am făcut-o așa cum am dorit! Și în timp ce ne bucuram de mâncare, a trecut prin zonă și fanfara care ne-a încântat preț de vreo 15 minute, la un moment dat cântând și celebra Ciocârlia (pe care apoi am aflat că uneori sârbii o cred a lor, dar asta e altă poveste).

Pe străzi veselia e în toi toată ziua, uneori chiar ai impresia că e anul nou, doar că fără artificiile de rigoare. Poate povestea nu pare la fel de faina precum este sărbătoarea asta acolo când o simți, când te alături macedonenilor și fredonezi cântece sârbești, când ne aducem aminte ce frumos cânta Toșe - Zajdi, zajdi. Și mai ales când vezi că până acolo au dus aromânii noștrii fel de fel de cântece, care azi se mai găsesc așa.. frânturi.

La 10 dimineața mergând înspre port. Deja se poate vedea fluxul de oameni care mergeam ca și noi înspre centru.

Da, deja la 10,30 era plin în zonă!

Apă sințită, rachiu, cruciulițe de lemn.. totul era de vânzare!

Puhoiul văzut din altă parte

Aici deja era *asediul teraselor* după ce se spărsese conducta.

Cea mai bună pizza din Ohrid se găsește la Cossa Nostra! Mai ales dacă aveți norocul să-l găsiți pe Zuchi la bucătărie.

Pizza vegetariană

Panorama lacului era de vis. Aici se vede totul dinspre Sv Jovan Kaneo.

După cum spuneam terasele s-au umplut repede, mulți alegând în cele din urmă să stea și în picioare dacă așa puteau sta alături de grupul lor.

Tineri înotând după cruce.

După cum se vede, competiția a fost mare. Și niciunul dintre ei nu s-a lăsat mai prejos. Doar că unul a fost cu câteva secunde mai sprinten.

Mulțimea și orașul în spate

Ca la revoluție!

Scenele de care vă povesteam

Da, așa de mulți am fost! Câteva mii bune de oameni. Și totul într-un mic orășel din Macedonia, un orășel aflat destul de aproape de granița cu Albania. Și se pare că Ohridul are parte de un PR fantastic în condițiile în care gradul de ocupare al zonei era de 100% și pe net abia găsești mai multe detalii despre a lor Bobotează, cunoscută mai bine sub numele de cod *Vodici*.

Calatoriile de alta data

2011-12-11T15:15:00.008+02:00

Articolul fetelor de la TravelGirls.ro mi-a adus aminte că și eu am dosite prin calculator niște poze vechi scanate, cu fel de fel de călătorii de familie și aventuri prin țară sau pe alte meleaguri. Noi niciodată nu am fost oamenii care să stea în concediu acasă. Mereu am plecat pe undeva să mai explorăm. Am început (eu personal) cu Turcia în 1998 și apoi imediat după Turcia (am stat 4 zile doar atunci) am fugit în Grecia, pe unde am stat vreo 3 săptămâni.

Mașinuțele noastre săracele au obosit uneori de atâția kilometri, dar nu ne-au lăsat la greu. Dacă de obicei în concedii plecam undeva departe, weekend de weekend exploram județul Hunedoara sau pe cele din zonă. Ori mergeam pe munte în Straja sau Parâng, ori mergeam cu cortul la Câmpușel (Parcul Național Retezat), sau cel mai des vara mergeam cu cortul pe Valea Arcanului. Nu am dus lipsă e locuri de vizitat, mai ales că pornind din Valea Jiului, doar traseele montane dacă le luam în calcul și avem deja prea multe opțiuni pentru câte zile libere avem.

Iarna de obicei fugeam pe munte. Chiar dacă nu am fost și nu suntem nici în momentul de față oameni pasionați de schiat, tot mergeam măcar o zi până sus pe Straja (Valea Jiului) pentru a ne bucura de iarnă. În poza de mai sus, tocmai mersesem prima dată cu schiurile și eram foarte mândră că învățasem cum trebuie să mă opresc atunci când deja am viteză prea mare.

Mulți ani am călătorit și am descoperit Turcia, pe vremea când Turcia nu era o destinație all inclusive sau o destinație prea căutată. Mulți o vedeau drept *Orient* și se uitau mândrii doar către Occident. Așa că noi ne-am plimbat foarte fericiți prin Turcia între 1998 și 2004. De obicei mergeam și primăvara(o săptămână de relaxare) și vara (într-un tur mai lung).

Și chiar dacă mergeam prin stațiuni de leneveală (Antalya și Alanya) nu rezistam doar stând pe plajă. Așa că plecam ba cu vaporașul în zonă, ba prin orașele de lângă să vizităm fel de fel de cetăți vechi.

Cu vaporașul am descoperit unele dintre cele mai superbe golfulețe din zona Alanya. Chiar dacă sunt mai scumpe, sunt excursii pe care trebuie să le faceți! Problema este doar că de obicei masa de prânz este cu pește, așa că cei ca noi care nu sunt fani, suferă la acest capitol, dar se poate rezolva cu un sandviș luat de dinainte.

Un alt golfuleț de pe coasta turcească!

Küçükkuyu este un orășel aflat în golful Edremit al Mării Egee, în zona Ayvacık, care face parte din districtul Provinciei Çanakkale. Zona înconjurătoare este plină de ruine antice, dar mitul care a făcut acest mic orășel celebru este legat de Zeus. Mai precis, se zice că Zeus a urmărit bătălia din Troia de aici, de la un altar undeva sus în munte. Altă legendă spune că aici ar fi descoperit Afrodita apa vindecătoare. Noi nu am găsit apa, dar urcând printre livezile de măslini ne-am bucurat de superba panoramă și am găsit altarul lui Zeus.

Aici vizitând superba Biserica "Sfântul Nicolae" din Densuș (Hunedoara) , aceasta fiind una dintre cele mai vechi biserici de rit bizantin din România, construită în secolul XIII. Se crede că Biserica din Densuș a fost ridicată pe ruinele unei construcții din antichitate (sec.IV).

Vizitând Ulpia Traiana Sarmizegetusa, tot din Hunedoara. Cât timp am locuit în Valea Jiului nu prea am lăsat niciun obiectiv important nevizitat. În locurile care ne plăceau mult, chiar reveneam în fiecare an.

Crucea de la Herculane.

Weekendurile petrecute în Herculane au fost un lucru normal în copilărie. Mai ales spre final de vară, început de toamnă. Vremea era numai bună pentru o baie fierbinte în izvoarele de la Herculane.

Castelul Huniazilor din Hunedoara.

Đavolja Varoš Serbia de sud

2011-12-06T08:11:00.013+02:00

Cum se ajunge aici? Coordonatele Gps: 42°59′33″N 21°24′26″E. Din Niş se merge către graniţa cu Kosovo, mai precis către oraşul Prokuplje, continuând prin Tulare şi Kurshumlija, apoi mergând către sătucul "Selo Kosanicka Raca" de unde se face indicator către Djavolja Varoş. Oraşul se află cam la 90 de km de Niş.

Đavolja Varoš sau Oraşul Diavolului (în traducere din limba sârbă) este o zonă cu formaţiuni de roci mai deosebte din Serbia de sud, în Munţii Radan. Are în jur de 202 de formaţiuni numite “piramide de pământ” sau “turnuleţe” cum le numesc localnicii. Aceste turnuri au între 2 şi 15 metri înălţime şi între 4 şi 6 metri lăţime şi au apărut ca urmare a unei activităţi vulcanice intense în zonă în urmă cu mii de ani. O mare parte din aceste roci, au un fel de platformă în vârf care le ajută să nu ajungă într-un stadiu avansat de erodare.

Situl arheologic al *Orașului Diavolului* se află lângă un alt oraș cu nume bizar și anume Djake (în turcă cuvântul djak însemnând sânge). Formațiunile se află la o altitudine de 600-700 de metri. Figurile de pământ se află între 2 defileuri de apă, ale căror surse au reușit în timp să formeze aceste formațiuni erozive. Aceste defileuri de apă au și ele denumiri stranii și anume *Defileul Diavolului* și *Defileul Iadului*. Din Defileul Diavolului chiar izvorând un izvor cu apă roșiatică extrem de acidă, având un ph de 1.5. Apa aceasta mă duce cu gândul la micul izvor roşu din Turcia, mai precis zona Pamukkale, numit Karahayit. (poza 1, 2, 3)

Acest fenomen geomorfic este destul de rar în lume, găsindu-se puține formațiuni asemănătoare în Alpi (Trecătoarea Brenner din Austria, în Italia în apropiere de Bolzano și în provincia Haute-Savoie din Franța). Mie chiar mi-au făcut impresia că seamănă cu formațiunile din Kapadokya turcească, doar că la o scară infinit mai mica.

Intrarea în Oraşul Diavolului ;)

Apa Roşie din zonă

Panoramă către turnuleţe.

Vedere din vale.

Podeţele care vă ajută să ajungeţi mai aproape de turnuri.

Panoramă a zonei Djavolja Varoş

Statiunea Nisipurile de Aur Litoral Bulgaria

2011-12-05T09:29:00.005+02:00

Tot in septembrie anul acesta am ajuns și prin stațiunea Nisipurile de Aur, de lângă Varna. Nu mai fusese pe aici niciodată și tot ce știam despre stațiune era fie de la Tv (de cele mai multe ori doar de rău) și de pe blogurile unor oameni mulțumiți.

Nisipurile de Aur este una dintre cele mai vechi stațiuni din Bulgaria. Se află la doar 15 km de orașul Varna. Sunt autobuze care fac legătura între stațiune și oraș la fiecare jumătate de oră (uneori în sezon chiar la 15 minute). Biletul era în jur de 1,50 leva (vara trecută).

Vechea denumire a stațiunii este Uzun Kum (Nisipurile Lungi) probabil pentru că stațiunea are în jur de 3,5 km de plajă în lungime, și în jur de 100 de metri în lățime. Și chiar lângă stațiune se află superbul parc natural *Nisipurile de Aur*, ce are o suprafață de 1320 de hectare. E perfect pentru o plimbare în natură, pe jos sau cu bicicleta, precum ne arată cei de la mtbtours.ro. Filmuleţul lor e o demonstraţie faină că există viaţă şi după all inclusive.

Am auzit pe acolo și o legendă destul de drăguță despre locație, cum că niște pirați ar fi îngropat pe acolo o comoară (cu mult aur), pe care ulterior când nu mai erau în pericol, nu au mai reușit să o găsească. Și se spune că aurul s-a transformat între timp în nisip de unde și nisipul auriu din stațiune.

Terasa-Restaurant a hotelului Grifid Vistamar. Un hotel care m-a impresionat în mod deosebit pentru că avea multe din camerele cu vedere către mare dotate cu balansoar.(din păcate nu toate). Oricum mi s-a părut un loc frumos (și romantic) pentru a admira un răsărit sau un apus.

Plaja era de vis - final de septembrie și vremea era bună de plajă, păcat doar că eu sunt mai frigurici de fel și nu prea îmi place să intru în apă sub 22 de grade. Eu o prefer mai spre 23-24 de grade dacă se poate. Am prins-o așa de exemplu anul trecut.

Tot pe plajă, în zona Grifid - Melia Grand Hermitage.

Mi-a plăcut la nebunie să pot vedea stațiune în extra sezon, pentru că m-am putut bucura de peisaje, de mai multă liniște, de o plajă goală, de puțini bișnițari și în pauza de prânz nu am așteptat un ceas până să ne potolim foamea. Nu am fost niciodată în Nisipuri în sezon, dar la final de septembrie e de vis. Și cel mai important lucru este ca începând cu 1 septembrie de obicei hotelurile oferă foarte multe oferte speciale (nopți gratuite) ca să te atragă.

Panoramă a zonei central-sudice a stațiunii. Poza este făcută din Sky Bar-ul hotelului Marina Grand Beach. Probabil și prețurile sunt pe măsură, dar este un loc care merită vizitat dacă sunteți la fel de pasionați să vedeți un oraș/zonă de sus.

Plaja sudică. Îmi plac umbreluțele astea rustice!

Privire către întreaga stațiune Nisipurile de Aur. De acolo de pe hotel chiar am putut să realizez ce frumoasă este într-adevăr zona. Doar plimbându-te printre hoteluri riști să cazi în extrema cu *ah.. e doar o stațiuni plină de beton*. Dar sus din sky bar, am realizat ce superbe sunt împrejurimile, și am început să mă gândesc și eu la un mountain biking pe acolo prin vara anului ce urmează. Mai ales că am de unde alege din multitudinea de trasee marcate prin parcul național.

Privire către sud, către zona cunoscută sub numele de Chayka.

Plaja de aur și apa albastră a Mării Negre.

Cel mai amuzant mi s-a părut Mc Donald's-urile de prin aceste stațiuni. Ele nu sunt clădiri în sine ci oarecum niște tonete. Eu oricum nu sunt fan, dar prin Bulgaria în ultimul an am văzut cele mai micuțe și mai ciudătele restaurate Mec.

Poze Muzeul de Arta Veche Apuseana Ing. Minovici

2011-12-03T12:07:00.002+02:00

Pentru a afla mai multe detalii despre Vilele Minovici din București (situate langa Gara Băneasa / Fantâna Miorița) atunci citiți primul articol AICI.

Una din cele două case ale familiei Minovici.

Spectaculosul interior al Muzeului de Arta Apuseană. Am rămas plăcut impresionată de această scară circulară și de îmbinarea ei perfectă în casă.

Vedere către bibliotecă, iar sus se afla dormitorul.

Mi-a plăcut mult felul în care era iluminată casa, atât prin lumină artificială cât și prin lumină naturală, având destule geamuri inteligent amplasate.

Sala de mese - bucătăria.

unul din multele vitralii din casă

Detaliile și culorile sunt uimitor de bine păstrate chiar și după mulți ani. Mai ales că deși vitraliul în sine este mic, aproximativ cât o coală A4, imediat ce ajungi foarte aproape de el poți observa o sumedenie de detalii.

O parte din biblioteca casei. Nu e un loc bun pentru un pasionat de cărți, Pericol de suferință, mai ales pentru cei care știu germană și franceză, pentru că din ce am văzut aceste 2 limbi dominau biblioteca.

Biblioteca văzută din hol

Tot în bibliotecă, geamul ce dă înspre curtea interioară.

Imediat ce am intrat în casă aveam impresia că m-am teleportat. Prietenul meu Mircea îmi promisese că voi rămâne uimită, dar mă simțeam undeva în Anglia sau Belgia, în urmă cu vreun secol. Un sentiment tare plăcut să simți că totuși poți călătorii în timp și prin Europa fără a pleca efectiv din a noastră capitală.

Tot vizitând casa, la un moment dat am avut o străfulgerare în ceea ce privește numele Inginerului Minovici și l-am întrebat pe domnul de acolo (din păcate nu știu cum se numește, așa că îi voi spune *ghid*) dacă inginerul avea origini slave, ici-ul de la final sunându-mi foarte sârbesc.

Și astfel am aflat că Inginerul Mina, se trăgea din zona Tetovo, a Macedoniei de astăzi, fiind dintr-o familie de aromâni. Dar în momentul în care au venit în România, trecând prin Serbia, au prins fix perioada când sârbii schimbau numele populațiilor străine din teritoriu, toate trebuind să sune *sârbesc*. Și din ce am înțeles de la domnul ghid, inginerul Minovici a avut ceva probleme mai apoi din cauza acestui nume, fiind obligat să demonstreze că nu este evreu.

Casa - exterior. Văzută din curtea vilei.

Detaliu din grădină.

În depărtare casa în stil neoromânesc, sau *Casa cu clopoței* care din păcate nu se mai poate vizita. Este în pericol de prăbușire și nu sunt bani și doritori probabil să o restaureze.

Detaliu de exterior - scara ce făcea legătura între etaje.

Multe mulțumiri ghidului pentru povești și mai ales că ne-a permis să facem poze. O casă așa frumoasă, merită mai mulși vizitatori bucureșteni, pentru că în mod uimitor, de străini nu duce lipsă!

Și pe aici se putea ajunge repede în stradă.

Toamna instalată în drepturi în curtea vilei Minovici.

Fațada casei. Impunătoare, nu-i așa?

Muzeul văzut din stradă

Povestirea din primul articol este scrisă de bunul meu prieten, Mircea Stanca, fost coleg de facultate, actualmente partenerul meu în redescoperirea Bucureștiului și promovarea caselor frumoase. Ps. Mircea este și arhitect de profesie, așa că am preferat ca el să vă povestească despre acest loc frumos descoperit de mine într-o zi răcoroasă de noiembrie.

Muzeul de Arta Veche Apuseana Ing. Minovici

2011-12-03T01:38:00.022+02:00

Multă dăruire şi un strop de inconştienţă.

Astfel ar putea fi descrisă ideea inginerului Dimitrie Minovici de a ridica o casă care să adăpostească numeroasele obiecte de artă pe care le-a colecţionat de-a lungul vieţii. A aşeza însă o piatră de temelie într-o vreme în care lumea îşi aştepta sfârşitul înseamnă mult mai mult decât o pasiune.

Micul dram de nebunie din anul 1942 se află la originea unei clădiri care fascinează prin însuşi faptul de a exista în Bucureşti, dincolo de conflagraţia mondială şi de anii demolărilor masive cărora i-a supravieţuit. Prima senzaţie pe care am avut-o cu ocazia primei vizite la Muzeul de Artă Veche Apuseană ing. Dimitrie Minovici a fost aceea a neverosimilului : aşa ceva pur şi simplu nu poate să existe, mi-am spus atunci.

Cu toate acestea, minunata casă în stil Tudor, ascunsă cam la jumătatea distanţei între Piaţa Presei Libere şi aeroportul Băneasa, există. Denumirea de muzeu nu trebuie să sperie pe nimeni, pentru că nu veţi avea parte aici de şiruri nesfârşite de săli aproape goale şi zugrăvite în alb spitalicesc. Dimpotrivă, în acest caz, ideea de muzeu trimite mai mult la un loc ce poate fi vizitat de publicul larg şi mult mai puţin la clişeul instituţiei impunătoare.

Aşadar, o casă-muzeu, o construcţie unică nu numai prin expresia arhitecturală, dar mai cu seamă prin faptul că a fost concepută pentru comorile artistice pe care le adăposteşte. Să nu uităm că, de regulă, exponatele unui muzeu sunt aşezate în funcţie de un spaţiu dat, uneori chiar improvizat sau amenajat într-o clădire care a avut iniţial o altă funcţiune. De exemplu, Muzeul Naţional de Artă al României ocupă sălile fostului Palat Regal, iar Muzeul Naţional de Istorie al României a fost instalat în ceea ce iniţial fusese Palatul Poştelor !

Nimic din toate acestea în casa Minovici, unde până şi elemente din construcţia propriu-zisă sunt obiecte de artă aduse din lungile călătorii în Europa occidentală. Printre acestea se numără scara interioară elicoidală sau şemineul masiv din camera de zi dezvoltată pe două niveluri, perfect integrate concepţiei de ansamblu. În ciuda diferenţelor accentuate privitoare la dimensiunile, stilul şi provenienţa artefactelor, nu există niciun contrast neplăcut şi totul pare a fi fost creat pentru acest interior – deşi, acum ştim bine, casa este cea care se raportează funcţional şi estetic la colecţia de artă a lui Dimitrie Minovici.

Spaţiile vizitabile se află la parter şi cuprind un vestibul, camera de zi înaltă (pentru a primi o tapiserie de mari dimensiuni, precum şi scara în spirală şi căminul deja menţionate), biblioteca şi sufrageria. Biblioteca a fost, la rândul ei, dimensionată în funcţie de mobilierul de artă adus de peste hotare, o dată cu o colecţie extrem de valoroasă de cărţi rare. De asemenea, configuraţia geometrică a ferestrelor a fost gândită pentru înglobarea unor porţiuni autentice de vitralii în tâmplăria interioară. Interesant este şi faptul că toate încăperile, cu excepţia vestibulului, nu sunt despărţite prin uşi, de unde impresia unui singur spaţiu fluid, care, în ciuda stilului istoricizant, se apropie foarte mult de concepţia arhitecturală a secolului XX. Toate acestea se datorează arhitectului Enzo Canella.

Ultimele cuvinte le-am păstrat pentru grădina şi împrejurimile casei, care merită o atenţie specială. Clădirea nu este izolată, ci face parte dintr-un ansamblu constituit în timp, care mai cuprinde Muzeul de Artă Populară Prof. Dr. Nicolae Minovici (celebra Vilă Minovici sau « Vila cu clopoţei », opera arhitectului Cristofi Cerchez din 1905, în prezent închisă pentru lucrări de restaurare), Fântâna Mioriţa (realizată de arh. Octav Doicescu în 1936, cu două mozaicuri care ilustrează balada, opera sculptoriţei Miliţa Petraşcu) şi Gara Băneasa (construită după desenele arh. Duiliu Marcu, tot în 1936).

În ciuda stilurilor extrem de diferite ale acestor clădiri (Vila Nicolae Minovici în stil neoromânesc, Casa Dimitrie Minovici în imitaţie de stil Tudor, iar fântâna şi gara în spirit modernist, uneori extrem de sever, aproape auster), totul este pe deplin integrat, datorită distanţelor judicioase între clădiri şi plantaţiilor abundente.

Vegetaţia bogată se regăseşte şi în livada vilei Minovici (cea în stil neoromânesc) şi mai puţin în grădina de mici dimensiuni a casei lui Dimitrie Minovici, aceasta din urmă fiind amenajată, la rândul ei, ca un al doilea muzeu de artă veche, în aer liber. Astfel, desenul geometric al plantaţiilor, bazinul ornamental şi împrejmuirea scundă din piatră alcătuiesc, de fapt, cadrul aproape scenografic al unui lapidarium în care sunt aşezate, extrem de discret, fragmente de sculpturi şi statuete, parte integrantă a colecţiei Minovici. Arborii se află, de aceea, în plan secund, în livada învecinată la care se poate ajunge, de altfel, prin intermediul unor portiţe din fier forjat.

Atenţia şi grija pentru detaliu se regăsesc pretutindeni : în felul în care au fost îmbinate grinzile din lemn ale plafoanelor, în incredibila măiestrie a reconstituirii obiectelor de mari dimensiuni, în precauţiile infinite luate pentru transportul şi montarea vitraliilor (care, graţie lucrului bine făcut, au supravieţuit chiar şi cutremurului devastator din 1977) sau în ţesătura fără cusur a cărămizilor care îmbracă toate faţadele.

Prin urmare, de fiecare dată când revin în această casă, nu pot să nu mă gândesc dacă tot ceea ce văd şi revăd – pentru că mereu mai este ceva ce nu remarcasem până atunci – e real sau aievea. Şi totuşi casa Minovici rămâne dovada paradoxală că sfidarea timpului se poate naşte, uneori, şi din inconştienţa unei clipe.

Articol scris de MIRCEA STANCA.

Pentru galeria foto cu Vila Minovici, citiți acest Articol!

Hotel Gorubliansko Hanche Sofia

2011-11-28T07:39:00.013+02:00

Atunci când am avut distracția cu stricatul mașinii prin Bulgaria de astă vară, vă spuneam și că am poposit 2 nopți la un hotel. Cel care ne-a tractat ne-a adus aici, pentru că s-a gândit că tot avem de pierdut o duminică întreagă așa că măcar să ne putem bucura de vremea frumoasă de la jumătatea lui iulie. Așa că ne-a dus la Hotelul Gorublyasnko Hanche. De pe afară nu arată a cine ştie ce. Poate chiar pare mai ciudăţel. Dar odată intraţi în curte ne-am bucurat enorm că are parcare mare.

Am parcat fericiţi, și am intrat în recepție. Acolo nu ne-a impresionat deloc recepția, era puțin cam mult kitch pentru gustul nostru, dar prețul era cât de cât ok. O cameră dublă costa în jur de 30 de euro, pe când o cameră triplă costa în jur de 50 de euro. Prețurile includ micul dejun și accesul la piscină.

Încă din aceea seară am plonjat în piscina hotelului. Apa era încă caldă și bună! Mai ales după o zi lungă cu opriri aiurea și stres.

Există și o secțiune pentru copii.

Hotelul + piscina. Hotelul mi se pare că arată ca un hotel de tip formula 1, deși camerele erau foarte spațioase odată ajuns în interior. Plus că aerul condiționat mergea foarte bine (prea bine uneori, la un moment dat fiindu-ne chiar foarte frig).

Duminică seara am fost goniți de la piscină de o mică ploicică. De precizat, micul dejun se ținea în restaurantul de lângă hotel (altă clădire) și era de tip bufet suedez. Nu erau decât 2 mese cu mâncare, dar în mod normal nimeni nu ar fi avut probleme să plece satisfăcut. Pentru vegetarieni nu era la fel de variat, dar totuși se mai găsea ceva.

Camera. De menționat hotelul avea peste tot internet wi-fi (gratuit!)

Paturile erau mari și moi, numai bune pentru niște călători obosiți.

Acesta este hotelul perfect pentru cei în tranzit, aflându-se chiar pe centură. Astfel se economisește enorm de mult timp. Dar nu îl recomand pentru cei care merg acolo dorind să vadă și Sofia. E departe de centru și chiar dacă se poate ajunge cu autobuzul e complicat. Taxiul până în centru cred că este maxim 7 leva (15 lei).

Pentru mai multe detalii, vă las linkul lor. Noi am fost fericiți de serviciile oferite, mai ales că am avut parte de parcare + piscină + cameră foarte spațioasă. Era frumos și că era o zonă liniștită, deci ne-am putut odihni, mai ales că eram abia la jumătatea drumului către Ohrid.