Dia's Blog - Dianora.ro

În această vară, într-o zi toridă de final de iulie am decis că e păcat să pierd weekendul prin Sofia așa că mai bine să explorez zona. De mult îmi doream să admir frumusețile din Defileul Iskăr. Din păcate neavând o mașină la dispoziție am ales trenul. Zic din păcate pentru că deși peisajul e mai fain din tren, nu există posibilitatea de a vedea multe obiective turistice dintr-un foc. Trenul merge doar pe albia râului și de multe ori din gară către punctul de interes aveți nevoie de ceva pentru a vă transporta (fiind vorba de câțiva km buni uneori). Așa că am zis că măcar fac o plimbare până la Vratsa și înapoi.

Se spune că râul Iskăr este cel mai vechi din Peninsula Balcanică. Râul se află în Bulgaria de vest și are o lungime de 368 de kilometri. Izvorăște din munții Rila de la o altitudine de 2500 metri și se varsă în Dunăre în apropriere de satul Gigen. Râul este format din 3 râuri mai mici Cherni Iskăr (Iskărul Negru), Beli Iskăr (Iskărul alb) și levi iskăr (Iskărul de stânga).

Plimbarea este de 106 kilometri, din Sofia și până în Vrața. Se circulă încetișor și cu opriri dese pe Defileul Iskar așa că traseul se parcurge în aproximativ 2 ore și costă 6,5 leva pe sens. (adică vreo 15 lei). Există și microbuze, dar alea au un program mai ciudățel și sunt mai scumpe puțin. Plus că nu ai parte de peisaje atât de faine.

Excursia mea nu a fost chiar directă Sofia - Vrața. Inițial am cumpărat un bilet Sofia - Lakatnik. Apoi după o scurtă plimbare prin Lakatnik Gară, am decis să plec cu următorul tren (care venea în jumătate de oră) spre Mezdra, pentru că acolo se oprea. Așa că în Mezdra, m-am plimbat puțin și am mers la autogara de unde am luat un maxi-taxi către Vratsa. M-am plimbat mai mult, dar aveam mult timp la dispoziție și chiar îmi doream să explorez.

Câteva date logistice. Biletul Sofia - Lakatnik a costat 4.90 leva. Biletul Lakatnik - Mezdra a costat 2.70 leva. Apoi încă 2 leva pentru maxi-taxi către Vratsa. Și la final, traseul de întoarcere Vratsa - Sofia a costat 6.50 leva. Deci în total în jur de 16 leva, adică în jur de 35 de lei toată plimbarea de o zi. 

Mai sus aveți pozele din Lakatnik. Am mai publicat pe Facebook poze panoramice de acolo. Dar mai bine le mai pun odată, așa măcar vedeți ce frumos este acolo. Mai ales că eu nu am apucat să urc sus pe stânci. Panorama de sus. Dat fiind că în aceea zi nu am avut de cine să mă lipesc pentru o excursie către vârful stâncilor am preferat să merg mai departe cu trenul.

Zona Lakatnik a fost numită astfel datorită formei pe care o face aici râul Iskar și anume de cot, lakat în limba bulgară însemnând cot. Stâncile au în jur de 250 de metri altutudine față de râu. Locul este foarte căutat de speologi și de pasionații de cățărături pe stânci. Este unul dintre cele mai faine locuri de escaladat stânci din apropierea Sofiei.

După ce am stat vreo oră în zona Lakatnik am luat trenul de Mezdra. Următoarea gară de importanță pe traseu se numește Levishte. Aceasta e importantă pentru că de aici se urcă spre statuia lui *Diado Yotso* adică a Bunicului Yoțo, un personaj important dintr-o povestire de-a scriitorului Ivan Vazov, despre un om orb, care vede *lucrul bulgăresc*. De ce este important? Pentru că este un simbol al patriotismului orb de care uneori dau dovadă și bulgarii.

În zona centralei Hidroelectrice din Lakatnik.

Peisajele faine de pe traseu. Mi-a plăcut că fiind trenuri vechi aveau geamuri care se puteau deschide. Așa că mai toată plimbarea am atârnat pe geam cu aparatul de gât ca sa nu ratez nimic. În compartiment cu mine se mai aflau doar niște bătrânei drăguți.

Pe traseu se mai pot vizita și 2 mănăstiri faine. Una se numește Cherepișki Manastir (se află lângă satul/gara Cherepiș) și cealaltă este Mănăstir Sedem Prestola (Mănăstirea șapte scaune) care se află pe lângă gara Eliseina. Din păcate nu există curse regulate care să te ducă din gară către mănăstire, așa că ori alegi mersul pe jos sperând la un autostop, ori poți alege să mergi în zonă cu mașina sau cu un microbuz din Sofia. am aflat abia la întoarcere că există microbuze care fac scurte pelerinaje de weekend în zonă. 

Din păcate din ce am văzut, satele de pe traseu seamănă mult cu cele întâlnite pe Valea Jiului. Multe sunt sărăcuțe și cu deficit de tineret. Probabil tinerii zăriți de mine erau acolo vacanță fiind.

Privind în spate către Sofiiski Balkan, cum denumesc bulgarii zona din jurul Sofiei. Aici deja intrasem în Vraceanski Balkan, adică zona munților Balcani de pe lângă Vratsa.

De la atâta căldură până și râul secase. Din păcate pe traseu nu prea aveți de unde să luați apă așa că e bine să vă aprovizionați din Sofia. Sau coborâți și voi într-o gară și luați apoi următorul tren, mai ales că sunt vreo 5-6 care trec zilnic.

După cum se vede nu prea e genul de traseu pe unde să te poți bucura de o carte. Deși am avut un roman la mine l-am plimbat degeaba pentru că și la dus și la întors am stat doar pe geam ca să nu ratez nimic.

Gările de pe traseu, Eliseina, Leviște și Prolet. Unele mai părăsite, unele vizibil îngrijite.

Cherepiș - Zverino - și niște superbe formațiuni stâncoase. Chiar înainte de a ajunge în Mezdra. Un orășel mic, care nu oferă ceva spectaculos ca oraș, dar care m-a uimit prin curățenia din jurul gării și prin faptul că terasele/cafenelele din zonă aveau mai toate wi-fi. A fost o plăcere să aștept marșrutka de Vratsa aici în timp ce mai conversam cu cei de acasă.

Noi am ajuns devreme în Varșovia, orașul lui Chopin, după cum vă spuneam. Am mers repede la hotel (care era foarte aproape de gara centrală) și am lăsat rucsăceii. Fiind matinal ne-au zis să revenim după ora 14 pentru check in. Așa că am plecat la plimbare prin oraș. Am fost puțin dezamăgiți că am prins o vreme tipic poloneză în prima zi, adică un cer gri și fără norișori pufoși. 

Bine, noi am privit partea bună a lucrurilor și ne-am bucurat că nu ne plouă, că atunci sigur nu ne mai simțeam bine în plimbare. Așa cum o să vedeți și în pozele de mai jos, noi ne-am început plimbarea chiar de la Palatul Culturii și Științei. De ce am ales acest început? pentru că în majoritatea pozelor cu Varșovia am văzut această imensitate de clădire și așa cum turiștii vin și pe la noi să își clătească privirile cu Casa Poporului (care pe noi nu ne încântă). Părea un loc la fel de bun ca oricare altul și fiind foarte aproape de hotel, ne-a fost ușor să ne decidem.

Important de știut că aici aveți legături cu mai toate mijloacele de transport importante. Metroul are o stație aici, Gara Centrală este peste drum de clădire și desigur tramvaiele care te leagă de mai toate punctele cardinale ale orașului. Așa că fie că veniți de la aeroport cu trenul sau autobuzul, tot pe aici treceți.

Prima data am cunoscut Varșovia prin intermediul muzicii, sau mai bine zis prin filmul Pianistul văzut împreună cu colegii mei de liceu la sugestia profesoarei de istorie. Mi-a plăcut mult filmul, mai ales că apoi m-a ajutat să înțeleg mai bine ce s-a întâmplat în al doilea Război Mondial. Pentru cei care nu au văzut încă filmul este povestea reală a pianistului Wladyslaw Szpilman. Atunci am început să mai arunc un ochi și către Polonia, mai ales că în urma filmului am căutat mai multe informații despre Ghetoul Evreiesc de acolo. Dar să nu o dăm în lucruri prea triste.

E important de reținut că este un oraș relativ tânăr, mai ales că în 44 naziștii au distrus cât au putut de mult, în special clădirile din centrul vechi. Așa că ne-am început explorarea pe locul unde se afla vechiul gethou evreiesc.

Zgârie norul comunist are doar 237 de metri înălțime dacă punem la socoteală și antenuța și a fost construit după perioada sângeroasă și nazistă, mai precis între 1952 și 1955.

Bubu a vrut și el o poză aici.

Clădirea văzută din față. Apropo, pentru panoramă se poate urca până la etajul 30 unde se află terasa panoramică. Intrarea este 15 zloți pentru adulți și 10 zloți pentru copiluți și studenți. Noi nu am urcat pentru că în jur erau mai mult clădiri vechi și nu am crezut că vom avea ceva memorabil de văzut. Am ales să urcăm în turnul din centrul vechi.

La intrarea în Muzeul Tehnologiei. El se află în aripa stângă a palatului.

Gara centrală - unde trenurile circulă rapid și prin subteran

Apoi am înconjurat palatul ca să ne continuăm traseul.

Se pare că această clădire se află în primele 200 cele mai înalte clădiri din lume având 42 de etaje, după care încă vreo 50 de metri în sus înălțându-se antena.

Bubu a fost încântat de clădire. Că a tot cerut poze.

Săli de congres, club de muzică.. nu lipsește nimic. E fain că totuși acest spațiu nu este privat, fiind folosit de diverse firme, instituții - am înțeles că la etajele 11 și 12 chiar fiind un fel de universitate privată. Parcă mi s-a părut mai ok să știu că polonezii nu au ales această clădire drept sediul guvernului sau al parlamentului.

Și lângă clădire, tot la kilometrul 0 am găsit din nou Hotelul Intercontinental ca și în București. Ce mi-a atras atenția către el nu a fost numele ci forma tare stranie a clădirii. Nu sștiu dacă se observă atât de bine din acest unghi, dar o jumătate din clădire lipsește. Nu știu dacă mi-ar place să fiu cazată într-un astfel de hotel. Cred că aș avea mereu senzația că o să cadă.

Parcul din spatele palatului culturii se numește Parcul Świętokrzyski. E foarte micuț dar frumos întreținut. Pare doar un mic spațiu de relaxare între atâtea clădiri de birouri. Parcă partea asta a centrului te cam face să uiți unde ești când vezi atâta sticlă peste tot.

Noi nimerisem fix când era toamna mai frumoasă.

Ne-am mai odihnit puțin.

Nou și vechi.

Părăsind parcul, înaintam spre o bisecuță ce se vedea în zare.

Nici băncuțele lor nu au scăpat de vandalizare.

Bubu avea chef de joacă.

Am ajuns la biserică și apoi am zărit mica piață din fața ei. Se numește Piața Grzybowski și din nou parcă ești rupt din Varșovia corporatistă și aruncat într-o capitală mai primitoare.

Ca să înțelegeți și de ce era așa puștiu în poze, pozele sunt făcute într-o joi dimineața înainte de prânz, așa că lumea fie era la muncă fie era la școală. Și noi am putut admira orașul în liniște și pace.

Tare drăguță ideea lor de a face o mini cascadă mai orășenească.

Ne-a plăcut tare mult aici, mai ales că zona avea și acoperire gratuită Wifi. Parcă era gândit special pentru turiști locația. În spate, se poate vedea teatrul evreiesc (clădirea scundă).

Biserica tuturor sfinților.

Apoi din mica piațetă doar ce am întors capul spre dreapta și am văzut clădirea asta, ca să nu uităm că totuși mergem pe urmele istoriei. Din păcate nu am găsit pe internet detalii despre clădire, ce s-a întâmplat, dacă chiar a rămas în picioare din vremea lui Hiltler. Dar arată foarte interesant și e ca un îndemn pentru cei din Varșovia să nu uite ce s-a întâmplat acolo.

Zona era plină de magazine mici înainte de războaie, magazinuțe care vindeau obiecte din fier în special. Ne-am continuat apoi excursia mergând pe lângă clădirea asta. La parter încă mai erau niște magazinuțe drăguțe, o cafenea care te ducea înapoi în timp. Dar noi ne-am continuat drumul prin oraș mergând înspre Ogród Saski - grădinile Saxone.

Parcul acesta era mare. Cred că era un fel de Cișmigiu al nostru.

La un capăt al parcului, cel dinspre Piața Piłsudski se află mormântul soldatului necunoscut. Seamănă puțin cu ceea ce avem noi în parcul Carol.

Grădina Saxonă a fost printre primele grădini publice din lume și a fost deschisă în 1727. Din ce am înțeles inspirația pentru acest parc este chiar Grădina Versailles.

Mormântul. Polonezii aveau 2 flăcări arzând, nu doar una.

Din fericire am avut bafta să prindem schimbarea gărzii acolo. E un spectacol tare drăguț. În timp ce căscam gura am văzut că undeva din depărtare apar niște soldați. Așa că am stat să vedem tot spectacolul. A fost drăguț și simplu.

De aici, am fugit puțin spre centrul vechi.