I'VE GOT A CRUSH ON THE WORLD AND I WANT TO BLOG ABOUT IT. THE BEST STORIES ARE USUALLY FOUND BETWEEN THE PAGES OF A PASSPORT.
Palatul Schönbrunn [Schloss Schönbrunn] care în română s-ar traduce prin"Fântâna frumoasă", se află la vest de centrul oraşului Viena, în cartierul Hietzing. Staţia de U-bahn (Metrou) purtând desigur acelaşi nume.
Schönbrunn este fosta reşedinţă de vară a familiei imperiale şi se numără printre cele mai frumoase palate baroce din Europa. Aici a locuit familia habsburgilor. De asemenea aici s-a născut în anul 1830 Împăratul Franz Joseph cel care mai târziu se va căsători cu prinţesa Elisabeta de Wittelsbach, cunoscută mai ales sub numele Sissi.
Este un loc impresionant, cel puţin din punctul meu de vedere. Este locul meu favorit din întreaga Viena. Este locul unde chiar poţi simţi câte o bucăţică din istorie. Încă de la intrarea în curte te vei simţi copleşit de detalii.
Prima dată am fost aici în 2003, chiar de Crăciun. Deşi era frig, copacii erau desfrunziţi şi verdeaţă aproape deloc, tot mi s-a părut un loc superb. De aceea, anul acesta când am fost din nou în Viena, am petrecut o dimineaţă întreagă plimbându-mă prin grădini şi admirând superbele flori ce te conduceau către Fântâna Neptun.
Totul pare atât de calm şi de perfect! Recomand tuturor să meargă acolo cât mai de dimineaţă posibil. În felul acesta nu se vor lupta cu turma de turişti gălăgioşi ce tulbură liniştea parcului după ora 11. E altă atmosferă atunci când poţi fotografia totul în linişte şi fără a te lupta să nu-l prinzi pe altul în cadru.
Palatul are [doar!] 1441 de încăperi, dintre care, numai 45 pot fi vizitate de turişti. Mobilierul şi decoraţiunile interioare în stil Rococo sunt completate de candelabre de cristal de Boemia şi de sobe de porţelan. De menţionat că în celebra Sală a oglinzilor a concertat Mozart la vîrsta de doar 6 ani!
Istoria palatului Schönbrunn începe însă, încă din Evul Mediu când moşia, denumită pe atunci Katterburg, aparţinea unei mănăstiri. Astazi poţi vizita gratis grădina, taxa fiind doar pentru a intra în palat, la Zoo sau Gloriette. Deşi pachetele de vizitat au preţuri destul de bune şi chiar puteţi găsi acolo pliante despre palat în română!
Vedere asupra curţii pline de flori şi sus.. Gloriette.
Arhitectul iniţial a făcut prima schiţă într-un stil utopian, amestecând diverse idei antice şi contemporane în încercarea de a detrona palatul rival, "Versailles". Dar puţine părţi din acel palat au supravieţuit secolului, deoarece Maria Theresa a Austriei a decis să îl transforme în reşedinţa de vară după încoronare. Aşa că a ordonat arhitectului să refacă anumite părţi în stil Rococo.
Pentru a vedea oferta de preţuri puteţi intra aici, iar programul îl puteţi găsi aici. Şi dacă doriţi o vedere mai realistă asupra locului, pe site-ul SurfViena puteţi vedea panorame de 360 de grade.
Fântâna Neptun
Palatul şi o bucăţică de Viena în spate. Poza este făcută în timp ce urcam către Gloriette.
Palatul văzut prin fântână. Pot spune că este un loc bun de unde să admiri panorama vara, mai ales dacă ai baftă de o zi toridă. Niciodată nu strică câţiva stropi reci de apă.
Pentru a vedea toate articolele despre Viena, click AICI.
Cum se ajunge aici în acest mic, actualmente cartier al Vienei? Cu tramvaiul 38 de la Schottentor - Universitaet până la capăt (Grinzing). Tramvaiul vine destul de des şi îşi respectă întocmai programul afişat în staţie.
Grinzing a fost o mică municipalitate independentă până în anul 1892 când a fost incorporată în Döbling, al 19-lea district al Vienei. Zonă ce se găseşte în nord-vestul Vienei.
Poţi călca pe urmele unor mari personalităţi precum Franz Schubert sau Ludwig van Beethoven care erau clienţi fideli ai zonei. Veneau aici mai ales pentru a beneficia de o plimbare superbă prin natura care sa le ofere inspiratie. Tot aici este înmormântat compozitorul Gustav Mahler.
Terasele au un specific aparte. Muzica este live. Deşi nu sunt fană al acestui gen de muzică, pot afirma că suna bine. Mirosul de cârnaţi şi şnitel vienez pur şi simplu îţi inunda simţurile. Este o zonă ce pur şi simplu îţi oferă o stare de linişte şi comfort.
Explicaţia numelui de Grinzing sufixul "- ging" ce insemna"oamenii lui" si numele de Grinzo este dat de catre un proprietar local din acea perioada. Acest nume poate fi găsit până în secolul 11. Acestă familie a construit pe post de rezidenţă "Trummelhof" care are şi acum ceva rămăşiţe pe strada Cobenzlgasse la numărul 30. Ultimul Grunzinger a murit în secolul 14, fără a lăsa un moştenitor dar a lăsat în urmă un superb şi înfloritor orăşel.
Acolo am găsit câteva "taverne", dacă le pot numi aşa, ce arătau superb. Majoritatea erau construite într-un cadru mai intim, de obicei în curtile oamenilor. Fiindcă terasa ce o văzusem din autobuzul ce mă ducea la Leopoldsberg era plină ochi, am mai cercetat puţin alte străduţe adiacente, până când veselia ce răsuna pe stradă m-a impins intr-o curte. Acolo am fost lovită de o atmosferă familială.
O tanti drăgută, cam de vârsta a 3-a şi cu un adorabil accent nemţesc ne servea în timp ce probabil ceilalţi membrii ai familiei lucrau la bucătărie. Mi-a plăcut la nebunie faptul că drept perete între mese se aflau tufe de leandri. Un roze superb, producţie proprie a costat 4 euro de pahar. Deşi preţul e destul de ridicat, vinul a fost pe măsura lui. Avea o savoare superbă ce împreună cu atmosfera din zonă, te împingea la visare!
Era un adevărat rai pentru degustători acolo. Bufetul în fiecare restaurant, chiar şi în micile taverne din curte, era plin de bunătăţi ce se asortau cu sortimentul de vin pe care doreai să îl bei. Era mai enervant uneori că micile taverne nu beneficiau decât de un astfel de bufet, ce se dovedea inutil în cazul în care foamea bătea la uşă.
Am intrat la un moment dat în localul din pozele de mai jos, repectiv sus.. pentru a descoperi la intrare o adevărată expoziţie de tirbuşoane! Şi prin asta, mă refer că erau cel puţin încă doi pereţi identici cu cel din imagine.
Şi deşi la o primă vedere ai fi zis că este un cartier părăsit din cauza lipsei de oameni pe stradă, te convingeai de contrariu în momentul în care păşeai într-un local. O zonă superbă pentru o plimbare liniştită, departe de nebunia din centru şi de milioanele de turişti ce se îmbrâncesc în jurul catedralei.
Astfel erau dotate terasele pentru a păstra mai mult timp lumina de pe străzi şi magia nopţii vieneze petrecute în Grinzing.
Singura mare berărie a Vienei este Ottakringer, situată în al 16-lea district al Vienei. O bere foarte bună pe care tot aşa am descoperit-o pur accidental. Spre finalul plimbării prin Grinzing fiind răpusă de foame, am poposit la pizeria situată undeva între cele 2 sensuri ale străzii principale. Acolo am descoperit şi această bere şi am mâncar şi o superbă şi imensă pizza. Aşa că acel local îl recomand cu căldură, atât pentru mâncarea foarte bună cât şi pentru servirea impecabilă de care am beneficiat!
Pentru a vedea toate articolele despre Viena, click AICI.
O superbă panoramă a Vienei ce poate fi admirată de la staţia "Leopoldsberg - Cobenzl". Acolo se ajunge foarte uşor, doar luând autobuzul numărul 38A chiar de lângă staţia tramvaiului 38 din Grinzig.
Viena şi vinul, 2 ingrediente pentru o seară superbă!
Şi Viena parcă are un aer deosebit văzută aşa.. undeva pe fundalul viţei de vie. Jos.. un verde viu şi în spate un oraş grăbit şi agitat, ce cuprinde o varietate superbă de stiluri arhitecturale.
Unul din primele gânduri pe care le-am avut, odată ajunsă acolo sus, a fost superbul film "Before Sunrise" pe care l-am văzut chiar înainte de a vizita prima dată Viena. Mi-a venit în minte ce spunea la un moment dat Celine:
"Dacă este un strop de magie în lumea asta, atunci el este în încercarea de a înţelege pe cineva, de a împărţi ceva. Ştiu că este aproape imposibil să reuşeşti dar cui îi pasă? Răspunsul trebuie să se afle în încercare!
Din păcate personajele din film nu au fost aici şi nu au apucat să prezinte lumii această mică bucăţică de Viena. Nici eu nu aveam idee ce loc frumos se poate găsi la periferie. Dacă nu eram "târâtă" poate nu m-aş fi aventurat până aici singură. Având legături excelente, nu faci deloc mult din centru până aici. Şi dacă pozele vi se par cât de cât spectaculoase, vă asigur că realitatea este "breathtaking".
Totul este liniştit, undeva în spate.. se aude muzică tipic Vieneză, la fel cu aceea pe care o auzi de obicei prin filme. Asta este muzică cunoscută de turişti.. asta este oferită. Dar.. se încadrează în acest superb cadru. Şi menţionez, că în ciuda preţului poate puţin cam mare pentru buzunarele noastre, merită fiecare euro cent! Dacă doriţi un adevărat vin austriac, atunci nu există loc mai bun decât zona Grinzing!
Odată reintraţi în oraş.. revenind în civilizaţie, trebuie să păstraţi liniştea! ... Pentru a vedea toate articolele despre Viena, click AICI.
Castelul este deschis publicului din aprilie până în noiembrie, exceptând zilele de luni (toate muzeele din Bratislava sunt închise în această zi), de la ora 10.00 până la ora 17.00, iar sâmbăta de la 10 la 19 (iar în aprilie, octombrie şi noiembrie de la 10 la 17).
La castel poÅ£i ajunge cu maÅŸina personală (mergând pe direcÅ£ia Karlova Ves ÅŸi Devin), cu transportul public (autobuzul nr. 29 ce are staÅ£ia lângă Podul Nou – Novy most), cu bicicleta, barca sau pe picior. Barca pleacă de două ori pe zi dintr-un port special de lângă centrul oraÅŸului (Fajnorovo nabrezie 2 - Fajnorovo Embankment). Din 25 aprilie până pe 21 mai ÅŸi din 29 august până pe 17 septembrie, barca pleacă din port la ora 11.00 ÅŸi la ora 16.00. Din 23 mai până pe 27 august, barca pleacă din port la ora 10.00 ÅŸi la ora 14.30.
Pentru excursioniÅŸti, castelul este accesibil cu un tur de două ore printr-un district alăturat lui Devin, prin rezerva naturală Devinska Kobyla. Cei trei km ÅŸi jumătate se termină în Sandberg (relicve din marea cainozoică) în Bratislava – Dubravka ÅŸi oferă o priveliÅŸte minunată asupra Bratislavei, Devinului, fluviului Dunărea ÅŸi Austriei.
Dacă ai o bicicletă, du-te direct la confluenţa Moraviei, unde vei trece printr-o rezervaţie de berze.
Datorită poziţiei sale strategice, stânca (la o altitudine de 212 m) aflată la confluenţa Dunării cu Morava era un loc ideal pentru un fort.
Stăpânul lui putea controla rute importante ale comercianţilor pe Dunăre şi pe o parte a rutei Amber, ce lega Europa de Asia şi nordul Europei de Marea Mediterană.
Din acest motiv, aşezarea a fost înfiinţată din era neoliticului şi fortificată în cea a bronzului şi fierului. Mai târziu, atât celţii, cât şi romanii au construit fortăreţe puternice în acea regiune.
Printre ruinele cetăţilor romane a fost identificată prima biserică creştină la nord de Dunăre.
O mică potecă ce te duce către locul de unde poţi admira Dunărea de sus-
Un castel slav, din secolul al VIII-lea, a jucat un rol crucial în războaiele frecvente dintre Marele Cnezat al Moraviei ÅŸi franci. Nu există, însă, dovezi care să ateste DevÃn sau Pressburg ca fiind centrul Imperiului lui Samo, primul stat slav.
Una din superbele penorame de care te poţi bucura la Devin.
O vedere către micul orăşel ce se află lângă castel.
Numele antic al castelului (Dowina – ce provine din cuvântul slav “deva”) a fost prima oară menÅ£ionat în izvoarele scrise în 864, când Louis Germanul (sau Ludovic Germanul) l-a încercuit pe prinÅ£ul Ratislav în “castelul Dowina”. ÃŽn timpul Marelui Cnezat al Moraviei, o biserică creÅŸtină a fost construită în acest complex.
Stilul ei distinct a fost, cel mai probabil, inspirat din bisericile similare din Macedonia bizantină, de unde Sfinţii Cyril şi Methodius au venit în Moravia.
Compoziţia chimică a frescelor arată că biserica a fost decorată de pictori italieni. Pe de altă parte, identificarea Dowinei sub numele de castelul Devin a fost o temă de dezbatere, din cauza argumentelor lingvistice, dar şi a lipsei de evidenţe arheologice convingătoare.
În secolul al XIII-lea, un castel din piatră a fost înălţat pentru a proteja frontiera de vest a Regatului Ungariei, al cărei existenţă a fost atestată în 1271, iar o referinţă la castelanus de Devin a apărut în 1326.
Între 1301 şi 1323, castelul (împreună cu ţinutul Pozsony) era în proprietatea Ducelui de Austria, care l-a dat lui Otto von Tellesbrunn. În 1323, ducele i-a dat înapoi ţinutul Pozsony regelui Charles I al Ungariei, iar castelul Devin a devenit proprietate a nobililor ţinutului.
În 1385, castelul a fost ocupat de margraful Jobst de Moravia, care l-a păstrat până în 1390, când regele Sigismund al Ungariei l-a răscumpărat.
Mai târziu, regele a ipotecat castelul Devin unui cavaler austriac, Lessel Hering, care a dat castelul lui Nicholas al II-lea Garay, un mare demnitar al regatului. În jurul anului 1444, regele Frederic al IV-lea al Germaniei a ocupat castelul, dar l-a dat mai departe lui Ladislau al II-lea Garay şase ani mai târziu.
Un palat a fost construit în secolul al XV-lea. Fortificaţiile au fost refăcute în timpul războaielor împotriva otomanilor. Castelul nu a fost cucerit niciodată, dar a încetat să fie o fortăreaţă de frontieră importantă, după ce Regatul Ungariei s-a alăturat monarhiei habsburgice.
Ultimii proprietari ai castelului Devin au fost conţii familiei Palffy. Doar în 1809, după Atacul asupra Pressburgului, castelul Devin a fost considerat un pericol şi a fost distrus de retragerea forţelor lui Napoleon I al Franţei
Din secolul al XIX-lea, Devin a devenit un important simbol naţional pentru slovaci, fapt pentru care a fost tipărit pe moneda de 50 de Halierov. (care acum nu mai există, între timp ei trecând la Euro)
Poetul maghiar Endre Ady a folosit castelul Devin ca un simbol al modernismului în poemul său“Sunt fiul lui Gog ÅŸi Magog”:
“Pe ruta istorică Verecke am venit, ÃŽn urechea mea încă se mai aud cântece maghiare, Sunt liber să intru în Devin, Cu melodii moderne pentru timpuri moderne?”