Dia's Blog - Dianora.ro

Aceasta este prima casă pozată, imediat ce am plecat către oraş. Normal că imediat ce ajunsesem am fugit la pensiune să lăsăm bagajele şi alte lucruri ce nu ne erau necesare şi am pornit apoi pe drum în jos către oraş.

Eram destul de departe de oraş încât să avem parte de linişte dar destul de aproape încât să nu ne văităm de picioare (ca nişte pensionari) până am fi ajuns în centru. Drumul dura 15-20 minute ( incluzând lălăiala de poze).

Asta m-a distrat destul de mult, să văd căruţa asta stând aşa "on hold" şi atât de aproape de centru. Din păcatul este genul de imagine pe care mulţi o atribuie din start României. Partea bună este că măcar nu a staţionat atât de mult acolo.

Centruuuu! Ne-am oprit să ne răcorim cu o bere şi să înfulecăm ceva rapid şi apoi am înaintat încetişor către scările ce urcau la cetate. Pe drum ne-am oprit şi la un magazin de chinezării şi dinastea.. doar eram copilaşi.

Şi am cumpărat nişte prostiuţe, printre care şi maimuţoiul din imagine pe care l-am plimbat prin cetatea medievală şi care a atras privirile unor străini. Dar din păcate bietul de el nu a apucat a doua zi.

Şi aşa am ajuns pe prima strădiţa medievală.. şi am încercat să intrăm puţin în spiritul vremii. După cum se vede, în mare parte am avut baftă să fim destul de singurei şi să pozăm în linişte.

Şi.. urcăm! Deşi în această poză totul arată mai dezolant decât era.. se pare că sunt destule clădiri care se renovează. Rămâne de văzut şi ce bani şi ajutoare mai primesc în acest an de la ministerul turismului.

Desigur, ca orice loc turistic este plin de fel de fel de prostiuţe pe post de suveniruri. Unele faine, iar altele ieftine. Uimitor este că am găsit şi lucruri mai ieftine decât în a noastră capitală.

Scările ce ne duceau sus către cetate şi către Turnul cu ceas.

Oraşul răsărea de după tufe încet, încet şi se vedea din ce în ce mai frumos. Chiar dacă nu îţi place să urci scări, tot vei urca fiind prins de mirajul panoramei.

Scările văzute de sus. Apropo, chiar acolo la baza scărilor, o să găsiţi cele mai frumoase brătărici. Acolo am întâlnit o tanti unguroaică, destul de bătrânică, dar absolut adorabilă. Am cumpărat mai multe prostiuţe de la ea şi din puţinul ei, drept mulţumire ne-a oferit câte un breloc cadou. A fost unul din cele mai şocante şi mai frumoase lucruri din acest an. Să vezi fericirea şi mulţumirea sclipind în ochii acelei bătrânici a fost un moment memorabil.

Încă din primele minute petrecute pe acolo, ne-am dat seama că făcusem o alegere bună şi că sigur vom mai avea parte de alte momente faine care ne vor surprinde. Mai ales că era prima noastră întâlnire.

După aproape şase ore de călătorie, am ajuns în cele din urmă în Sighişoara. Ne-am cam lălăit pe drum, deşi până la Braşov s-a circulat perfect.. am început să ne luam la întrecere cu melcul curând după plecarea din Braşov. Se pare că lucrările de pe Valea Prahovei încă afectează circulaţia. Mai toate trenurile au o întârziere de o oră.

Din păcate.. peronul gării arăta încă destul de dezolant. Dar clădirea măcar fusese renovată recent, arătând impecabil în interior. Deşi.. şi peronul ar merita niste saci de ciment pe ici pe colo pentru a mai acoperi din găuri şi cratere.

Şi.. desigur că deşi în restul tării era soare, frumos şi cald ca naiba.. în Sighişoara venise un mic potop. Dar ne-am bucurat de o ploaie superbă. Măcar a fost foarte drăguţă cu noi şi ne-a lăsat să şi vizităm oraşul câteva ore până să înceapă din nou. Până şi ploile sunt mai înţelegătoarea pe acolo.

Dar a fost plăcut. Era doar o ploaie caldă de primăvară. Care a fost tare faina ziua. Mai rău a fost seara, când obosiţi cum eram a trebuit să mergem ceva prin ploaie ajungând în cele din urmă destul de uzi la pensiune. Dar cu toate astea.. tot pot să spun că iubesc ploaia din Sighişoara.

Am avut bafta să prindem o zi frumoasă pe tren. Poate chiar puţin prea caldă pe alocuri. Poză făcută în gara din Buşteni. Am văzut că deja au început să trântească câte o locomotivă ori în gară ori în faţa gării. Cred că sunt un fel de "statui" pentru pasionaţii de trenuri. Dar îmi place că arată foarte bine şi sunt îngrijite.

Munţii Bucegi văzuţi din zona Buşteni.

Îţi era mai mare dragul să priveşti peisajul. Păcat doar că erau aşa mulţi nori şi nu se vedea crucea. Nu am văzut-o nici la întoarcere, pentru că atunci era deja şi mai plin de nori vârful.

Înspre Azuga, mergând victorios fără să avem întârziere. Ceva destul de rar pe al nostru drag Cfr. E rău că încă se lucrează pe acolo la şine şi pe alocuri se circulă greu şi apari întârzieri masive.

Şi.. Braşov! Oraşul prin care am tot trecut în ultimul an şi pe care încă nu am avut ocazia să-l văd. O să vină în curând şi ziua când voi coborî din tren acolo şi o să explorez.

Undeva prin Transilvania, holbându-mă pe geam la dealuri şi la superbele peisaje. Îţi este mai mare dragul să mergi cu trenul ziua pe ruta Sighişoara - Braşov. Ai destule peisaje frumoase ce se întind dincolo de geam, sate vechi cu biserici interesante.. şi verdeaţă din plin în unele anotimpuri.

Am văzut multe sate cu potenţial turistic, mai ales dacă s-ar investi puţin în ele. Dar încă visez frumos. Deşi cred că suntem mai mulţi care sperăm ca într-o zi mai multe zone să devină "Tourist friendly".

Mai că îţi vine să sari din tren şi să apuci drumul la pas nu?

Verdeaţă din plin, undeva în apropiere de Sighişoara. Din fericire pentru mine, în zona asta trenul avea limitare de viteză şi a mers destul de încep pe alocuri încât am putu profita să fac nişte poze fără ca ele să iasă mişcate sau prost focalizate.

Mulţi copaci arătau de parcă erau scoşi din poveştile copilăriei noastre. Atât de frumoşi şi impunători deşi erau în mijlocul pustiului.

Şi a venit şi cel mai frumos loc de pe traseu. Stâna. Aici eram deja destul de aproape de destinaţie şi pe aici am făcut ultimele poze. Dacă ar ştii bietul cioban ce şedinţă foto a avut din tren, probabil că ar fi venit mai aproape şi pentru vreun close-up. Peisajul era absolut incredibil. Totul părea ireal. Şi un loc perfect unde să te relaxezi câteva ore. Haios este că eu chiar citeam atunci o carte în care se mai vorbea din când în când şi de stâna unde locuia unul din personaje. Aşa că mi-am imaginat că acest deal ar fi o versiune românească a muntelui lui Manolios (Hristos răstignit a doua oară - scrisă de Nikos Kazantzakis)

Am sărbătorit începutul lunii mai în inima Transilvaniei. Am plecat cu un weekend mai târziu fată de restul petrecăreţilor care au evadat de 1 mai. Noi, ca nişte veritabili pensionari am dorit linişte şi plimbări prin natură. După multe luni petrecute pe caldarâmul capitalei, doream o schimbare. Aşa că am ales altceva, nu am mai dorit Valea Prahovei. Şi.. aşa a început goana după "Pensiunea perfectă" lucru ce m-a obsedat câteva zile. Sunt destul de pretenţioasă, mai ales că doream ceva să arate frumos, să nu ne usuce de bani şi să avem şi o bucătărie unde să ne exersăm talentele culinare nedescoperite. Şi încet, încet.. am găsit pe site-uri câteva oferte. Dar cea care a reuşit să-mi fure din start privirea a fost Pensiunea Ana - Cristina din Sighişoara.

Este mai departe de centru, ceea ce pentru noi a constituit un plus, că oricum doream să ne şi plimbăm şi să avem şi linişte. Totul era de o curăţenie impecabilă (ca în reclame). Şi am avut parte şi de nişte gazde extraordinare. Chiar ne-am simţit foarte bine acolo. Şi ţin să pun accentul pe proprietari, care sunt nişte oameni foarte săritori şi drăguţi. Camera, costă 80 lei pe noapte şi sunt destule camere încât să aveţi de unde alege. Ca să nu mai vorbesc de bucătărie, care era complet utilată cu orice ti-ar fi trecut prin cap. Nu ne-a lipsit nimic. Totul era acolo, până la cele mai mici detalii.

Aşa că pentru o vizită în Sighişoara, recomand cu încredere acestă pensiune. În mod sigur vă va face vacanţa mai frumoasă!

În Budapesta spectacolul era la el acasă pe oriunde mergeai. Aşa că nu mare ne-a fost mirarea când într-o seară am dat peste acest domn, chiar la începutul străzii Vaci, lângă târgul de Crăciun. Îmi plac oamenii care cântă frumos. Îmi place să văd un show de stradă reuşit. Mai ales când se vede că acel om trăieşte pentru şi prin muzică. Nu era atent la contribuţiile noastre, el îţi vedea liniştit de cântat. Deşi afară era destul de răcoare, pentru el nu conta.Tot prin pasajele Budapestei am întâlnit în alte seri, chitarişti sau adevărate trupe. Îţi era mai mare dragul să stai să-i asculţi.

Music doesn't lie. If there is something to be changed in this world, then it can only happen through music.

O filmare cu Budapesta. Au fost locuri şi momente când am considerat că o simplă fotografia nu va reuşi să surprindă frumuseţea şi culoarea acelui moment. Aşa că am mai mutat şi pe opţiunea de filmat, pentru a reuşi să arat cât mai multe şi să conving că Budapesta este o capitală europeană adevărată şi o destinaţie de concediu pentru orice anotimp. Este un oraş ce vă va primi cu braţele deschise şi iarna şi vara. În ciuda frigului, tot o să vă îndrăgostiţi de el, de cum se vede seara oraşul de sus de la castel, de mersul prin zăpadă pe malul Dunării admirând Podul cu Lanţuri sau Parlamentul. Majoritatea filmărilor sunt de pe delul Gellert. Aşa că vă las să vă bucuraţi de imagini pe melodia de final din August Rush.

Încă din prima seară am descoperit târgul de Crăciun, total accidental. Pur şi simplu ne plimbam pe străduţe admirând luminiţele. Deşi eram obosiţi, ne părea rău să ne retragem aşa de repede la "Hotel Plăpumioara" în loc să ne mai plimbăm. Aşa că după ce am vizitat Podul cu Lanţuri.. ne-am mai plimbat prin zonă, până am fost atraşi aici de muzica şi mirosul de vin fiert.

Mai precis în "Vörösmarty ter". De aici începe strada lor comercială Vaci utca. Aici era situat cel mai mare târg de Crăciun. Fiind şi foarte aproape de centru, era foarte uşor să atragă turişti. Se pare că era cea mai bună locaţie, mai ales că fiind chiar lângă strada comercială era un loc pe unde sigur trec turişti.

Pe acolo desigur că era plin de străini, engleza era la putere. Ca să nu mai vorbim despre superbul vin fiert ce te ajuta să nu crapi de frig. Important de reţinut este că la ei târgul de Crăciun durează până pe 24 Decembrie la ora 12 când totul arată ca o zonă părăsită. Aşa că e de preferat să faceţi cumpărăturile până pe 23 seara.

După cum spuneam, era lume din plin. Mai ales că erau fel de fel de mici spectacole pentru fiecare seara a adventului. Şi noi am ajuns acolo la timp pentru a surprinde puţin din spectacol.

Ca orice târg veritabil, oferea şi mâncare din plin. Din păcate pe cât de arătoasă pe atât de piperată la preţ. Asta a fost puţin dezamăgitor. La fel şi vinul fiert, care în unele locaţii era destul de scump. aşa că studiaţi atent zona ca să nu plătiţi dublu pentru acelaţi lucru.

Pomul de Crăciun de la începutul străzii Vaci.

Suveniruri din plin, pentru orice gust.

Dar apoi, a doua zi am găsit un alt târg. Mai departe de centru, în piaţa Jokaj ter, puţin mai încolo de Operă. Mai mic, mai retras, mai ieftin şi cu produse mult mai faine şi atrăgătoare. Asta a fost un târg de unde îţi era frică că vei pleca cu portofelul gol.

Oamenii erau mult mai drăguţi pe aici, mai răbdători. Mi-a plăcut enorm că totul era diversificat şi aveai de unde alege suveniruri pentru cei dragi. Ca să nu mai vorbesc că aici am mâncat şi castane prăjite, după ani întregi de pauză am redescoperit gustul castanelor. Aşa că dacă vedeţi tonete de castane pe stradă, să nu vă fie frică să încercaţi! Sunt delicioase!

Ursuleţii aveau nume care mai de care mai haioase. Desigur, majoritatea erau ungureşti sau cu influenţe slovace.

Şocant a fost să vedem că pentru orice prostiuţa cumpărată şi se oferă bon. Da ştiu că şi la noi ar trebui, doar că nu se face. Eu cel puţin nu mai primisem vreodată bon într-un târg de Crăciun.

Paharul de vin fiert era în jur de 1 euro aici.

Iar Kürtőskalács-ul era divin! Am mâncat ca apucaţii, mai ales după ce am văzut cât de fraged şi bun este. Era ca la mama lui acasă. A fost cel mai bun prânz posibil, mai ales că prin Bucureşti, mai sunt uneori firme care vând aşa ceva, dar oferta e destul de slabă ca şi raport calitate - preţ.

Aşa că dacă mergeţi anul acesta pe acolo, nu rataţi târgurile de Crăciun!

Celebra stradă Vaci utca din Budapesta. Strada lor comercială, înţesată cu fel de fel de magazine celebre şi scumpe la orice pas. Deşi pe ici pe colo mai răsărea şi câte vreun Mec, sau Burger King care era la mare putere prin ţara vecină. În unele poze străzile sunt destul de goale pentru că nu m-am înghesuit să pozez mulţimile, aşa că majoritatea pozelor sunt făcute chiar în seara de 24 Decembrie, când majoritatea oamenilor nu mai bântuiau alături de noi, turiştii pe străzi. Nu am intrat în magazine pentru că nu mă pasionează, aşa că nu prea pot oferi multe detalii. Dar sper ca pozele să fie cât de cât de ajutor.

Chiar în ultima zi petrecută în Budapesta am descoperit unul dintre cele mai bune restaurante. Mai ales în ceea ce priveşte preţurile. Iniţial ai zice, că cine ştie ce restaurant de fiţe este şi acesta pentru că de afară totul arată foarte fancy. Noroc cu un prieten care studia un semestru acolo cu Erasmus şi care ne-a îndrumat către acest loc.

Acolo cumperi folosind acest card. Pur şi simplu te duci la cei din spatele tejghelei cu mâncare, le dai cardul, le spui ce vrei, ei încarcă cardul cu nota de plată şi apoi te duci frumos la masă. Este foarte uşor şi astfel se evită cozile lungi şi se economiseşte timp.

Noi am comandat pizza, aşa că am fost rugaţi să mergem să ne găsim o masă, pentru că vom fi anunţaţi când pizza noastră este gata. De acest lucru se ocupa chestia din imagine, când la momentul potrivit a început să facă precum ozn-urile pe care le vedem în filme. Dar din nou, am apreciat economia de timp.

Iniţial când am văzut pizza m-am întristat puţin că nu aveam ketchup sau vreun sos ceva. Obişnuinţa de a nu o mânca simplă si-a spus cuvântul. Dar am zis.. hai să încerc totuşi! Şi.. uimitor, a fost excepţională. Poza nu poate evidenţia cât de savuroasă era. Iar preţul.. era mai mult decât ok.

Asta ca să nu mai vorbesc de cadrul în care se petrecea tot. Era oarecum intim, lumini difuze în anumite zone, multe plante şi multă verdeaţă deşi pe afară bătea crivăţul.

Standurile de unde comandai mâncarea. După cum se vede.. cozi nu existau, deşi localul era destul de plin, fiind ora prânzului. Dar tocmai de aceea erau atât de eficienţi. Pentru că în felul acesta reuşeau să atragă aici şi oameni grăbiţi care nu aveau mult timp de pierdut şi care totuşi nu doreau să mănânce un giros.

Îţi era mai mare dragul să stai să mănânci într-o asemenea ambianţă! Pare foarte primitor.. era făcut într-un alt stil, care mă face să mă gândesc la ţările nordice.. şi la un Ikea mai evoluat.

Alt salon, care deja se golise de oameni. După cum se vede era plin de plante, majoritatea fiind comestibile. Erau puse acolo pentru cei care doreau să-şi condimenteze singuri mâncarea. Asta da soluţie bio, nu?

Muuulte plante!

Mesele astea şi atmosfera îţi lăsau un sentiment plăcut, ca şi cum am fi fost undeva la o cabană în munte. Pur şi simplu te transpunea în altă parte pentru un timp, făcându-te să uiţi că eşti într-un oraş.

Un loc perfect pentru prieteni să "grab a bite" şi să discute şi să pună lumea la cale. Pentru noi a fost un loc perfect, mai ales că trecuse jumate de an de când ne cunoscusem. Eu îi cunoscusem prin Bulgaria, iar Alex le fusese apoi ghid în România. Şi a doua întâlnire, a fost cu toţi 4 în Budapesta.

Ambalajul face totul, nu? Grozavă strategie de marketing, deşi produsul era foarte bun. Dar aşa s-a făcut imediat remarcat printre toate cele puse la vânzare.

Aşa că dragilor, dacă sunteţi prin centrul Budapestei, undeva de pe cunoscuta stradă VACI ut. o să se facă o ramificaţie către o străduţă paralelă unde se afla acest "împinge tava" superb. Un loc pe care o sa-l recomand cu draga inimă mereu şi pe care în mod sigur îl voi revizita în acele momente când doresc o masă bună într-o ambianţă plăcută.

Vapiano Budapest districtul I. Bécsi utca 5.