Dia's Blog - Dianora.ro

Făcând de câteva ori pe an drumul București - Valea Jiului, am strâns și eu câteva poze cu peisaje frumoase din România. În special pe a doua jumătate a tronsonului de drum, mai precis de la Râmnicu Vâlcea până la Petroșani și înapoi. Undeva între Târgul Jiu și Horezu. Mai precis, undeva între satele Scoarța și Câmpul Mare. Tot pe acolo. De reținut este că pozele sunt făcute în decurs de vreo 2 ani și neavând un gps sau ceva, nu mai țin minte cu exactitate fiecare locație, deci pot apărea greșeli în povestea mea. Ador drumul ăsta și primăvara și toamna. Ba e totul de un verde crud, ba am parte de un covor pastelat de culori. Toamna e tare fain, mai ales în jurul lui 1 noiembrie. După orașul Târgu Jiu, undeva după ieșirea din suburbiile orașului (cel puțin așa par, că am văzut că nu mai sunt chiar toate sate separate), pe câmpul ce duce către Defileul Jiului. Pe Defileul Jiului (un loc unde mereu mi se făcea rău în mașină copil fiind), undeva foarte aproape de Petroșani. Mai precis într

Locuind pe vremuri în Valea Jiului, era ușor să facem un *weekend break* până la Herculane destul de des, mai ales primăvara-vara. Deși drumul din Târgu Jiu până acum era oribil pe alocuri. Asta încă îmi mai aduc aminte cum se zdruncina mașina cu noi. Și normal că pe lângă veșnicele izvoare, ai mei părinți doreau să mai facă și puțină mișcare. Și uite așa am ajuns eu pentru prima dată pe munte în zona Herculane. Știu că eram încă prea mică să văd partea frumoasă a cocoțatului pe coclauri așa că printre dinți îi cam bombăneam pe ai mei. Zona asta e destul de specială și pentru că aici am văzut la cinema filmul *7 ani în Tibet*, un film ce mi-a plăcut mult. Și a doua zi știu că ne-am aventurat și noi până la un punct undeva, unde se afla o cruce. Eu și încă 2 puștiulici am mers de drag atunci, ne imaginam în film și înfruntam cu bucurie urcușul abrut pe alocuri. Și sunt totuși destul de uimită ce bine au ieșit pozele făcute pe film în acele vremuri. Probabil scanate nu se văd la fel de b

Bușteniul este de mulți ani numărul 1 în topul destinațiilor mele favorite (ca stațiune) de pe Valea Prahovei. Mi se pare cea mai studențească stațiune și parcă cea mai frumoasă. Mai ales că aici mi se pare că simți muntele cel mai bine. Încă de când ieși din gară, vezi imensitatea Bucegilor și crucea de pe Caraiman. Și îți dorești să ajungi mai sus. E un fel de locație ce te încarcă cu gânduri pozitive. Poate îmi place pentru că și primul meu traseu montan, a fost pe aici. Eram în clasa a 9-a, acum multă vreme și niște oameni faini din liceu, în frunte cu Ciprian Muntele (da, chiar așa scrie în buletin) am pornit cătinel spre Curmătura. Era iarnă, era frig, erau nămeții de zăpadă cât noi (și noi eram mai miculuți) și din păcate la Diham, o parte au rămas acolo. Da, pe atunci eu eram în grupul care a fost nevoit să renunțe. Asta e, dar mi-am luat revanșa după 2 ani, când am cucerit Bucegii (în mintea mea). Am făcut cel mai lung traseu din viața mea (până acum) pe doar 2 picioare. am u

Una din priveliștile mele favorite. Este o poză făcută de pe blocul D1, un bloc masiv, chiar la intrarea în oraș. Un bloc de pe care am admirat multe răsărituri în timp, apusuri niciodată pentru că atunci când merg acasă nu vreau să fiu matinală. Tot de acolo, un cadru puțin mai wide de data asta. În față se vede și blocul F1, blocul în jurul căruia am copilărit, am jucat *ascunsea* și multe alte tâmpenii. Ca să nu mai vorbesc de superbele dealuri din partea dreaptă de unde eram nelipsiți iarnă de iarnă. Mergeam acolo cu săniile până sus în vârful dealului. Urcam o oră, coboram în 10 minute. Dar a fost frumos! Câteva floricele din grădina bunicii mele. Mereu găsesc ceva frumos de pozat pe acolo mai ales pe timp de vară. Sau primăvara când înfloresc pomii.. O zonă minieră, dar cu mare potențial turistic. Pozele sunt făcute puțin mai sus de zona unde acum se află punctul de plecare al celebrei telegondole. Puțin mai sus, dacă urci ai ocazia să vezi peisajul din poza de mai sus. Și dacă n