Weekenduri la Dunare Dorobantu Calarasi
În urmă cu câțiva ani mergeam des la Dunăre . În special în 2006 și în 2007 am mers des pe acolo. Inițial ne avântasem doar până într-o pădurice (wikimapia îmi spune că se numește Pădurea Ciornuleasa ) și apoi am descoperit că undeva între satele Mănăstirea și Dorobanțu se afla un canal, pe unde putea merge și mașina. Dar primele câteva weekenduri am rămas fericiți la păduricea asta, până când am văzut că am fost descoperiți de alți bucureșteni și liniștea noastră s-a cam dus. Așa că atunci am decis că trebuie să investigăm unde duce canalul Dorobanțu și cum e zona de la Dunăre pe acolo. Chiar dacă drumul parea destul de rău pentru o mașină ca a noastră (care nu e deloc 4x4). Acum probabil lucrurile s-au mai schimbat și drumul o fi mai bătătorit. Am mers prima dată pe partea dreaptă a canalului, acolo unde am descoperit poienița de care ne-am îndrăgostit și care în aceea primă vara a fost doar a noastră. Apoi în 2007 am văzut că deja împărțeam chiria și cu alții. Am explorat apoi și...