După ce am terminat de explorat orașul în prima zi, mai precis după ce s-a oprit și mica furtună am decis să ieșim din oraș și să mai bifăm una din dorințe. Încă din parcare le arătasem fetelor OZN-ul de pe deal, și păruseră foarte interesate să vizităm Buzdludzha, sau ozn-ul comunist al lui Todor Jivkov. Așa că am ieșit din Kazanlâk și am pornit înspre direcția Șipca. Pe undeva pe la jumătatea drumul către satul Shipka s-a făcut intersecția noastră unde am virat dreapta către Buzdludzha.
Nu se prea poate rata intersecția acolo aflându-se o frumoasă statuie comunistă, așa că nici nu trebuie să urmăriți indicatoarele, doar să vedeți statuia din mijlocul câmpului și o să găsiți calea către monument. De acolo de jos mai erau vreo 17 km până sus la monument.
Tocmai viram dreapta pe drumul care ne ducea sus în munte. Buzdludzha (sau Hadji Dimităr) printre altele este și vârful muntos unde se află ozn-ul, un vârf cu o înâlțime maximă de 1441 de metri. Locul, la fel ca și pasul Shipka are o importanță istorică pentru bulgari, pe aici începând mișcarea de eliberare națională de sub jugul otoman. Pentru bulgarii munții Balcani (sau Balcanul cum îl numesc ei în literatură) a avut mereu rolul de protector, de tărâm sacru, așa că mai mereu vom găsi lucruri bune și istorii despre vitejie și libertate despre această zonă.
Drumul către ozn începea lin, ca apoi pe parcurs să descoperim că serpuia de mama focului multe dealuri pe acolo. Și pe alocuri chiar mai avea niște locuri unde șoseaua se surpase puțin, așa că recomand să nu mergeți cu mare viteză că sigur vă apare vreun obstacol în șosea pe parcurs.
Când ne apropiam de monument, am oprit și am dat un zoom. Încă nu știam dacă să mergem până acolo să și inspectăm cum se cuvine zona. Apoi ne-am gândit că e păcat dacă tot am ajuns până aici să ne împotmolim la mal.
Așa că ne-am lungit gâturile încercând să găsim drumul care ar fi urcat spre monument. Inițial recunosc că ne era lene să mergem pe jos, dar uite că un semn divin ne-a dat un instinct greșit și acolo unde trebuia să facem dreapta noi am mers în stânga. Ce-i drept.. acel drum în dreapta părea prost și ne dăduse impresia că mai degrabă coboară undeva și nu că ar urca spre monument.
Așa că noi am mers mândre în partea stângă până am ajuns într-o mică parcare lângă aceste făclii deloc comuniste. Panorama în timp ce mergeam către făclii e asta.
Ajunse la făclii considerăm că sigur e un drum care urcă sus că nu erau ei chiar atât de vrednici să urce pe jos așa multicel. Așa că încercăm să vedem unde duce drumul.. și surpriză! el începea să coboare, moment în care am realizat că nu e cel bun.
Cam așa arăta drumul, destul de plin de crenguțe și fruze în urma furtunii ce trecuse pe acolo cu o seară înainte. Apoi am aflat că drumul asta ducea spre Șipca și spre Gabrovo. Oricum noi am întors după nici 200 de metri în primul loc unde am găsit o deschidere mai mare pentru manevre.
Câmpul de eoliene.
Ne-am întors apoi în parcare și am lăsat mașinuța acolo pe iarbă să se mai odihnească și ea. Și cu inima îndoită că nu există drum.. am început să urcăm și să gâfâim la fiecare 5 pași.
Pe drum am întâlnit din fericire și niște floricele superbe, motiv numai bun să mai facem câte o pauză și să pozăm. Mai ales că lumina ne era favorabilă!
Urcasem o mică pantă și drumul părea interminabil. Părea doar.. că defapt nu era cine știe ce, doar că fiind o urcare mai abruptă necesita mai mult efort odată.
Privind din nou în urmă. Acolo jos în vale era Kazanlâk-ul.
Deja intrasem pe un drum mai drept și pietrificat. Și încă ne întrebam cum naiba reușeau comuniștii să-și mute popourile până acolo sus așa printre tufe și prin iarbă?
Priveliștea devenea din ce în ce mai faină..
am văzut și niște superbe floricele de munte.
Privind către alte piscuri ale Balcanilor, pe unde tronează morile de vânt, care deja se extind prin mai toată Bulgaria din ce văd.
Cu toată lălăiala.. cam în maxim 30 de minute eram sus. Și admiram panorama asta. De ce a durat așa mult? că nici nu prea ne grăbeam, pozam și ședeam după fiecare 10 pași ca să mai admirăm panorama și din alt unghi.
și nu-i așa că se vedea superb?
Cerul la un moment dat arăta ca și cum se pregătea de o nouă furtună... și din ce se vedea undeva departe ploua puțin. Iar noi vedeam totul de la înălțime. Din fericire ne-am plimbat în voie pe acolo fără să fim amenințați de vreo furtună.
Deja soarele se pregătea de apus.
Mastodontul văzut de jos, de pe drumul de urcare.
Kazanlâk în depărtare.
Cel mai sus
Capăt de drum. Partea cea mai haioasă este că odată ajunse sus pe platou am descoperit că totuși exista un drum de mașină și că un Matiz viteaz reușise să ajungă până acolo. Am râs, am bombănit noi în barbă și până la urmă am zis că a fost mai bine așa că măcar ne-am agitat.
