Dia's Blog - Dianora.ro

Acestea sunt restul de poze din Sighişoara, care nu au încăput într-o postare anume, dar care mi-au plăcut destul de mult şi am considerat că totuşi merită văzute. De data asta pozele conţin mai multe persoane şi nu doar peisaje. Sunt şi poze de pe dealuri, poze cu pisicuţele pensiunii, poze cu noi făcând balonaşe prin tot centrul cetăţii ca nişte copilaşi de grădiniţă! Şi cu asta se termină şi seria cu Sighişoara. Aşa că dacă doriţi să vedeţi toate pozele, atunci puteţi să folosiţi tagurile de mai jos. Enjoy!

Cea mai frumoasă perioadă a zilei de urcat sus, lângă biserică este către apus. Atunci şi lumina este mult mai bună pentru a poza şi te poţi bucura de panoramă fără ca soarele să te topească ca pe îngheţată.

O clădire frumoasă aflată pe Strada Şcolii

O stradă plină de case vechi şi frumoase, dintre care unele au fost transformate deja în hoteluri sau pensiuni.

Scările celebre din Sighişoara. Acum datorită clipului "Voila" au devenit destul de cunoscute şi în afara graniţelor ţării.

Păcat doar că se vede că pe acolo au trecut mulţi tâmpiţei. Sunt curioasă doar de unde au avut aşa mulţi cretă. Scările erau pline de nume, denumiri, oraşe şi numere de telefon. Tipic ţărănesc, dar mă aşteptam ca cineva să cureţe tâmpeniile alea, nu să rămână în văzul tuturor.

Un cimitir ce părea bun de speriat copilaşii când nu sunt cuminţi. Deşi am fost pe acolo pe înserat, deja începuse să devină creepy.

Biserica din deal - locul unde în fiecare zi de vineri poţi audia un superb concert de orgă. Bisericile catolice oferă des astfel de concerte superbe.

Panorama văzută de sus de lângă biserică.

"Faleza" de unde să admiri priveliştea. Dacă stăteai călare pe acel gărduleţ la un moment dat te trezeai cu un nene foarte deranjat care te avertiza să te dai jos. Mai haios a fost când încerca să explice asta unor puştani rusnaci care nu îi înţelegeau mima.

În căsuţa mică de acolo locuia şi un mic căţeluş, foarte disperat în momentul în care stăpâna lui a părăsit puţin casa. Scâncea puţin şi se uita cu jind către biserică.

Liceul din deal. Nu ştiu câtă bucurie este pe copiluţii care învaţă acolo, pentru că au ceva de urcat, dar măcar au la ce se holba pe geam când orele devin puţin plictisitoare.

"Fundul" bisericii

Drumul pe care poţi ajunge jos dacă nu "eşti in the mood" să cobori pe scări. Primăvara şi vara este un drumuleţ superb datorită multitudinii de copaci şi tufe înverzite.

Căluţul l-am descoperit la scurt timp după ce am ajuns la pensiune. Afară picura şi noi, ca nişte minţi luminate am zis că în loc să mergem spre oraş mai bine mergem pe dealuri înspre mănăstire, pe un drum fără copaci sau alte locuri unde te poţi ascunde. Aşa că imediat după ce am pozat căluţul am făcut un mic autostop, pentru că nişte vecini de pensiune au fost destul de drăguţi să ne ducă până în faţa pensiunii.

Ajunşi acolo, am redeschis singura umbrelă din dotare şi încetişor am pornit către oraş. Spre fericirea noastră picăturile se răreau cu fiecare pas, încât până am ajuns în centru deja era soare şi frumos.

Pe drum am găsit şi nişte superbe floricele. Iar alţii cu un aparat ce permite o apropiere uimitoare au făcut câteva poze incredibile cu gângănii precum asta.

A doua zi am hotărât ca drumul spre centru să nu mai fie cel obişnuit şi că era timpul să cucerim dealul ca nişte adevăraţi copilaşi de 5 ani. Aşa că ne-am înarmat cu aparatele foto, apă rece dintr-o fântână şi am pornit cucerirea dealului ca într-o misiune "Capture the flag".

Am trecut pe lângă nişte copilaşi foarte jucăuşi de a căror minge a trebuit să ne ferim şi apoi am fost întâmpinaţi de această panoramă. Un mic cimitir.. şi un superb deal în spate!

Apoi am continuat să urcăm pe un drum destul de plin de noroi (în acea noapte plouase destul). Cu cât urcam mai mult, cu atât ne umpleam de noroi dar odată ajunşi lângă căsuţa din vârf, totul a meritat!

Asta e panorama ce ne-a încântat de acolo de sus. Şi undeva pe acolo era şi pensiunea noastră. Asta da loc de vis. Păcat că nu exista o pensiune sau ceva acolo în deal! În mod sigur eram în stare să dormim acolo sub stele.

Mulţi copăcei drăguţi de pozat şi pe aici. Menţionez că noi ne cam aflam ilegal în grădina unui om, care din fericire pentru noi nu era acasă, altfel nu ştiu cât de bine ar fi reacţionat în legătura cu iarba lui destul de mare pe care noi o cam călcamîn goana noastră după poze.

Imaginea asta mă făcea să mă gândesc la reclama veche cu plantaţia de ceai a celor de la Lipton parcă. Şi cum afară era destul de cald, nu chiar ca acum, dar începusem să visez la un ice tea rece de piersici.

Asta se vedea în cealaltă parte, către centru de sus, de la căsuţa din deal.

O ultimă privire către frumuseţea naturii şi plecăm să vânăm floricele şi insecte dornice să facă o scurtă şedinţă foto cu noi, de preferat pe gratis!

vedere de la baza ierbii

Şcoala din deal şi biserica din deal

Turnul şi centrul văzute de pe deal

Ce frumos arătau de sus! E superb să poţi vedea un oraş şi astfel. Întâi să-i cunoşti străzile cu piatră cubică şi apoi să-l admiri pe furiş de undeva de sus, fară ca nimeni să ştie că eşti acolo.

Coborând spre centru pe lângă un alt cimitir

Încă un deal

Aici Răzvan se gândea dacă este prudent să intrăm în altă grădină dat fiind că poate asta are şi ceva cătei mai răi care să ne ciupească puţin. Am votat toţi că periplul a fost destul de frumos până atunci şi că mai bine începem să coborâm.

La scurt timp după am dat şi de acest princhindel care era perfect pe post de alarmă sau sonerie. Deşi nu ne aflam deloc în vecinătatea zonei lui, a venit la noi foarte nervos cerându-ne să plecăm cât mai repede.

Aşa că am pozat câteva păpădii ce se aflau în curtea vecină şi am continuat să explorăm aleile din aceea parte mai neumblată a oraşului.

Astfel am descoperi nişte scări care ne-au dus destul de aproape de locul magic pentru noi după asemenea efort şi anume, un local cu bere rece şi bună!

Alex bucuros de verdeaţă

Love is in the air

Nu ştiam prea multe lucruri despre oraş înainte de a ajunge acolo, dar de Casa cu Cerb auzisem. Se pare că este un obiectiv ce a impresionat mai mulţi bloggeri. Din păcate preţurile sunt destul de mari. E ok să intri şi să admiri în timp ce bei o bere, dar altfel.. dacă nu ţii morţiş să te dai mare în faţa cuiva, nu are rost.

Clădirea este superbă. Frumos renovată, bine amplasată, ca să nu mai vorbesc despre terasa cu vedere către Turnul cu ceas. Locaţia este excelentă. De aceea şi preţurile mai piperate. Până la urmă totul se reduce la ce este important pentru tine.

Şi toţi care treceam pe acolo ne opream să pozăm cerbul, sau să ne facem poze lângă casa cu coarne de cerb ieşind prin pereţi. Site-ul lor spune că "Casa cu Cerb este una dintre cele mai vechi clădiri din cetate şi cea mai interesantă din punct de vedere arhitectonic". Probabil este una dintre cele mai vechi, dar partea cu interesantă depinde mult de gusturi.

Din ce am văzut şi pe la Florin, casa este destul de frumoasă şi pe interior. Poate data viitoare prindem şi noi vreo expoziţie de desene.

Imediat ce am pus piciorul în cetate am rămas profund fascinaţi de frumuseţea micilor străduţe care ne aşteptau să le explorăm.

Nu cred că a existat vreo străduţă care să scape invaziei noastre sau vreo pietricică care să nu fie răscolită. Pozam tot ce mişca şi mergeam fără oprire. Deşi nu am fost niciodată în Praga.. mă făcea să mă simt ca şi cum aş mai aproape de Praga, sau că am ocazia să văd bucăţele din alt oraş medieval.

Alte străduţe îmi aduceau aminte de străduţele mici şi înguste din centrul Bratislavei. Ce-i drept.. acolo erau toate în condiţii foarte bune, dar chiar şi aşa.. rămâneai cu un sentiment plăcut, că ai ajuns într-un loc din România de care poţi să te bucuri în linişte şi de care poţi să fii mândru.

Spirtul nemţesc se întrezărea şi el pe ici pe colo. Şi se vede că este un oraş mixt. Chiar e mult mai benefic aşa. 3 naţii diferite au reuşit să-l menţină aşa frumos mult timp.

Iar în anuminte momente mă simţeam la fel de fericită ca cei din Before Sunset şi Before Sunrise. Deşi acţiunea se desfăşoară în cu totul alt tip de oraş, sentimentul este acelaşi. Euforie şi plăcerea de a descoperi locuri noi alături de oameni dragi.

Veşnica şi neobosita Dacie. Fără ea.. nu ar fi fost România nu?

Pe acolo am văzut şi unele dintre cele mai frumoase ferestre. Asta venind de la un om care nu este atât de fascinat de ferestre. Dar miile de flori ce atârnau peste tot prin oraş parcă urlau "A venit primăvara!".

Altă străduţă frumoasă şi plină de culoare. A.. şi încă ceva! Străduţele din cetate sunt pline de pisicuţe adorabile gata oricând să miaune şi să se gudure pe lângă tine în speranţa de a primi ceva în schimb.

Cum să nu adori o astfel de fereastră? Este doar una din acele descoperiri care te fac să zâmbeşti tâmp şi să te bucuri de parcă ai fi câştigat ceva la loterie.

Urcând cu voioşie către turnul din zare pe străduţele frumos pavate cu piatră cubică. Mi-a plăcut foarte mult că nu am văzut aşa multe maşini care să strice atmosfera de vechi şi frumos. Poate a fost un weekend mai încet, dar nu s-a supărat nimeni. Deşi eu încă sunt de părere că în centrul vechi al Bucureştiul cât şi sus în cetate nu ar trebui să fie permisă intrarea cu autoturisme.

Un pub destul de bine ascuns. Deşi ne plimbasem prin zonă destul de mult, l-am descoperit abia explorând această străduţă ce pornea de undeva de lângă părculeţul central. Din păcate nu îi mai reţin numele.

Puţină magie oferită de soare, care a făcut culorile Sighişoarei şi mai frumoase decât de obicei. Nu am prins decât 2 apusuri, dar sper ca data viitoare să fiu destul de harnică încât să mă pot bucura şi de un răsărit.

Strada asta pare interesantă pentru un mic săniuş la iarnă nu? Deşi cred că sigur nu este indicat să încerci să te dai cu sacul de gunoi. S-ar putea sa regreţi decizia!

O altă fereastră interesantă

Un local superb amplasat şi aranjat dar şi cu preţuri peste medie din păcate. Doar era la botul calului, chiar puţin mai încolo de scările şcolii.