Dia's Blog - Dianora.ro

Castelul din Dublin nu este chiar ceea ce te-ai aștepta să găsești atunci când spui cuvântul castel. Eu cel puțin mă așteptam la ceva mai medieval, dar dat fiind că a fost reconstruit, l-am iertat și m-am bucurat de ce mi-a fost oferit. De ținut minte că acest castel ca multe alte obiective turistice din Dublin se deschide la ora 10 dimineața și funcționează până la ora 17 chiar și vara (atenție, ultimul tur probabil începe pe la 16.30). Prețul unui bilet este de 4,5 euro pentru adult și 3,5 euro pentru student. Foarte important este că în Dublin ei recunosc orice legitimație pe care scrie student. Turul durează în jur de o oră.

Castelul este situate chiar în centrul orașului, ba chiar orașul și-a primit numele datorită acestei zone care se nume Dubh Linn (dubh = negru în irlandeză) însemnând o baltă neagră, care se afla fix pe locul unde este acum grădina castelului. Castelul este situat la cea mai mare altitudine din zonă. Castelul a fost ridicat la ordinele Regelui John al Angliei care a dorit să protejeze zona și bogățiile mai ales după invazia din 1169. Castelul a fost terminat integral în anul 1230, și actualul castel respectă planurile inițiale, construindu-se peste ruine. Interesant este că locul unde a fost contruit castelul este o veche așezare a vikingilor.

Din ce am aflat, doar cei bogați erau în interiorul zidurilor castelului. Posibilitatea de a dormi liniștit noaptea fără frica prădătorilor era un lucru scump. Problema a fost când s-au adunat prea mulți și curtea a devenit prea mică pentru toți. Casele fiind mult prea apropiate una de alta. O parte dintre săteni din păcate au fost secerați de ciumă prin 1348.

Dar nu o să stau să vă povestesc întreaga istorie, pentru doritori ea se gasește aici (și este foarte alambicată) iar pentru cei care ajung la Castel, ei bine o să vă facă plăcere să o auziți povestită într-un mod foarte captivant de ghid. Pot să spun că am fost foarte impresionată de ghizii irlandezi. Toți erau foarte bine dispuși și excepționali în a doza informația și în a strecura și puțin umor acolo unde era cazul. 

Pe scurt, ne-am simțit tare bine prin castel și am simțit că au fost bani bine cheltuiți. Iar pentru cei care nu doresc să facă turul, tot ce este pe exterior se poate vizita gratuit, doar pentru interior este taxa, deși turul are și o parte de exterior.

Intrarea în castel.

Schița complexului castelului în zilele noastre. 

Poarta principală de intrare în castel. 

Justiția nu este oarbă, dar este cu spatele la popor. Ea privește doar spre regalitățile ce au domnit din acest palat.

Când am ajuns în curte am avut norocul ca cerul să înceapă să se lumineze și am văzut pentru prima dată în aceea dimineață un cer albastru.

Am admirat curtea un timp până ne-a picat fisa că totuși ar fi bine să ne luam și bilete, mai ales că erau anumite ore doar când începeau.

Cealaltă portă de intrare

Biserica castelului.

Castelul văzut dinspre grădină, văzut din spate.

Spre surprinderea unei bune prietene, la ei toate ceasurile, fie că erau în turnuri sau pe pereți functionau și arătau ora exactă.

Bubu în vizită la castel. A asitat și el la turul castelului cumințel alături de noi.

rămășițe de istorie

Unul din turnurile care a mai rămas în viață și catedrala.

intrarea în catedrală

Am ajuns și în grădină în timp ce așteptam să înceapă turul. Și mare ne-a fost uimirea când am văzut ce verde superb au irlandezii chiar și la început de noiembrie.

Librăria.

Peisaj de toamnă la castel

Floricele în noiembrie. Tare frumos!

O parte din zidurile castelului.

Chester Beatty Library

Mergând înapoi spre Castel. Peisajul era de vis de pe această pasarelă.

Nu-i așa că arată superb toamna Irlandeză?

Roșu, galben și albastru.. doar că puțin în altă ordine se pare.

Deși ne-a fost frică de vreme atunci când am luat biletele pentru noiembrie, s-a dovedit că am făcut o alegere foarte bună și că poți avea parte de vreme bună și non irlandeză chiar și toamna când în Romnia era urât și ploua de zor!

Am promis în articolul precedent că o să detaliez despre hotelul unde am stat în Dublin. După cum spuneam se numește Lynams Hotel și este localizat chiar lângă The Spire, un fel de țeapă foarte luminată, care pe timp de noapte ne ajuta mereu să ajungem la hotel. Deci avea și o practicalitate.

După cum spuneam, am rezervat hotelul dar eram puțin cu inima îndoită datorită numărului măricel de review-uri proaste de pe Tripadvisor. Dar cum nu mai găsisem nicio altă oferta la un preț așa bun am zis că merită să încercăm totuși. Și până la urmă nu am regretat deloc alegerea.

Când am ajuns acolo am constatat că hotelul arăta chiar bine! Doar la recepție nu ne-a prea plăcut că mirosea a mâncare, dat fiind că era deschisă ușa dinspre restaurantul lor. Din păcate cazarea nu începe mai devreme de ora 2, așa că am lăsat bagajele sus în camera comună și am plecat la plimbare. Fiind un hotel micuț, se pare că nu au niciun fel de debara unde să poți lăsa bagajele sub cheie.

Menționez că am avut parte de camere foarte curate, totul părea proaspăt spălat (lenjerie, prosoape). Am fost chiar impresionați de cameră. Era ok ca spațiu. Păcat doar că pereții erau cam subțirei și seara se auzeau zgomote și din alte camere, mai ales că noi aveam niște vecini care uneori se alergau pe hol și aveau accese de râs tot pe hol. 

Uimitor a fost cât de drăguț a fost recepționerul cu noi. Ne-a răspuns la întrebări, a sunat apoi la distilerie la Jameson să verifice programul și dacă avem nevoie de rezervare. Impresionant de util! A și până nu uit, expresul de aeroport pleacă chiar din fața hotelului spre aeroport. Deci sunteți perfect poziționați acolo. 

Într-o parte este Mc Donalds (pentru doritori), apoi în cealaltă parte este supermaketul Spar și Subway. Peste drum se află un Burger King și diverse restaurante de fast food spaniol. Așa că este foarte ușor să găsiți ceva de mâncare în zonă.

Așa arăta hotelul văzut pe dinafară!

Și acum în cameră.. măsuța și vechiul televizor. Știu că mergea dar nu am avut timp să-l folosim. Ne-am bucurat doar că aveau și canale de muzică. PS - nu uitați de prize! să luați de acasă adaptoare. Pe acolo adaptorul este scump, între 8 și 10 euro.

Poză din baie - take one! din păcate o să remarcați că au 2 robinete, unul de apă gheață și unul cu apă fiartă. Așa că spălatul pe mâini devine un lucru dificil. Eu am ales mereu apa rece.

Am fost uimiți să găsim o cadă la un hotel de 2 stele, mai ales că am avut parte de băi mai micuțe chiar la hoteluri de 4 stele. Deși jos la cadă găsim din nou acele 2 robinete magice, am fost încântați să descoperim că există un duș care ne va ajuta să avem parte de o baie cu apă la o temperatură normală.

O cameră dublă cu paturile lipite. Noi aveam vederea spre interior, nu era cine știe ce. Prietenii noștri care au nimerit cu vederea spre stradă au avut mai mult noroc.

Noi nu am găsit niciun fel de bedbugs de care am văzut că se plângeau englezii pe tripadvisor. Poate nu au dorit sânge românesc.

Era loc din plin și pentru aruncat bagajele prin cameră.

Camera comună. Aici serveam micul dejun când luam ceva de la Subway. A și până nu uit.. în mod uimitor hotelul oferea Wifi gratuit, trebuie doar să cereți parola de la recepție.

Partea proastă în Dublin este că după ora 10 în orice magazin standul de alcool se încuie! așa că dacă vrei să mai bei ceva doar la un bar se mai poate. Deci dacă doriți să savurați ceva, doar înainte de ora 10, altfel la oră fixă pun lăcățelul. Și din ce am văzut legea asta nu se încalcă. Și din ce am înțeles în weekend nu poți să cumperi băuturi înainte de o anumită oră de la supermarket. Refuză să vândă.

Dublinul a fost o destinație aleasă întâmplător. Prin vară tocmai se deschisese sezonul la biletele de toamnă pentru Blue Air și eu cu câțiva oameni dragi doream să plecăm pe undeva. Am făcut niște simulări și am ales vreo 4-5 destinații. În cele din urmă Dublin a ieșit pe locul 1. 

Am cumpărat biletele de la începutul lui iunie pentru 10 Noiembrie. Deci cu destule luni inainte, dar așa am ajuns să plătim în jur de 50 de euro de persoana dus-întors. Pentru doi am plătit 134 Euro din care 100 euro avion + 34 bagaj de cală ambele sensuri. Pentru 2 persoane a fost un preț foarte ok. 

Cu cazarea din fericire am rezolvat-o tot din iunie. La câteva zile după ce am luat biletele de avion am început să scanăm hostelurile. Văzând că multe sunt mai scumpicele ( cea mai ieftină opțiune găsită atunci era de 12 E de om pe noapte în cameră de 10/12 persoane - deci mult) fiindcă majoritatea prețurilor erau între 16 și 20 de euro om/noapte am început să ne gândim la un hotel sau apartament. Noi am fost și un grupuleț de 5 oameni. 

Așa că tot căutând am ajuns la Lynams Hotel. Și aici rezervând din timp am ajuns la un preț de 130 E camera dublă pentru 3 nopți. Deci un preț perfect pentru 2 persoane, mult mai bine decât la hostel. Ps noi am făcut rezervarea la foștii mei colegi de la Paradise Travel Agency pentru că mi-au dat un preț mai bun decât cei de la booking sau alte site-uri. Nu știu dacă este mereu așa, dar puteți încerca și printr-o agenție să vedeți dacă ei pot să găsească un preț mai bun.

Ok am rezolvat cu avionul și cazarea! Acum să vă spun alte informații utile. În primul rând nu uitați că Marea Britanie a avut o mare influență asupra Irlandezilor, așadar prizele sunt la fel ca în Uk cu 3 găuri. Nu plecați de acasă fără adaptor că s-ar putea să vă coste. Pe acolo un adaptor era cam 8 Euro la Carolls și 10 Euro la Tesco Market. În România sigur îl puteți găsi la jumate de preț. 

Next - mâncarea. Dimineața puteți începe cu un mare sandviș de la Subway. Pentru 2 oameni 2 sandwichuri footlong ce conțin de toate + 2 cafele se ajunge la un preț de 15 euro. Iar foarte sățios este un mega burger de la Burger King (pentru amatorii de fast food) - se numește Bacon Double Cheeseburger și conține o tonă de carne. Costă 5 euro. Un Irish Breakfast (adică la fel ca în UK) costă în jur de 10 E. La noi la hotel a costat 14 Euro parcă și a fost destul de mare pentru 2. 

O cafea peste tot costă cam 2 euro. Puteți să găsiți localuri de cafea mai în orice supermarket, în special acolo unde vedeți sigla SPAR. Si desigur pentru ciocolată caldă/capuccino cei mai buni sunt ciocolatierii de la Butlers care pe lângă bătură îți oferă și o ciocolățică. Trebuie să le încercați ciocolată dacă ajungeți prin zonă! 

Transport! Foarte important de reținut este că ei vând un abonament pe 3 zile cu doar 14 Euro! Partea bună este că cele 3 zile ți le alegi tu. Adică dacă stai o săptămână poți să mergi cu autobuzul o zi da și una nu. Cardul se validează la fiecare urcare în autobuz. Acolo vezi câte zile mai poți să călătorești. Partea bună este că aceste autobuze merg destul de departe și în suburbii, așa că pe lângă aeroport-centru puteți să ajungeți și prin diverse alte sătuce/orășele de pe litoral cu acest card. Noi așa am vizitat castelul Malahide și Peninsula Howth! Abonamentul poate să fie doar pe o zi sau pe 5 zile maxim. Detalii pe site-ul DublinBus. 

Din păcate atracțiile în Dublin se cam închid la ora 5 PM. Și se deschid la 10 dimineața. Așa că aveți ceva de alergat între ele pentru a vedea cât mai multe în aceeași zi. În unele locuri precum la Distileria Jameson și Fabrica Guinness e bine să ajungeți cu cel puțin o oră înainte de închiderea programului altfel riscați ca ei să vândă toate biletele și să fie nevoie să veniți în altă zi. Noi am avut mare baftă să intrăm la Jameson. 

Marea dezamăgire a fost faptul că nu am găsit acele puburi tradiționale irlandeze pe care le-am tot admirat în filme. Ele sunt în zona Temple Bar dar sunt strict ca show pentru turiști. Puburile care sunt mai departe de centru și pe unde merg localnicii nu mai sunt așa, sunt baruri normale. Așadar experiența Irish autentică este un mit. Încă sper că poate găsim așa ceva în mici orășele sau sătuce îndepărtate.   

Îmi place mult să călătoresc cu trenul. Mai ales că era o mare mândrie pentru mine să merg cu trenul la București sau la cealaltă bunică a mea. Mai ales că mersul cu mașina mi se părea lung și destul de plictisitor.Așa că trenul era varianta amuzantă pentru mine. Cred că îmi plăcea mai mult peisajul și faptul că nu mi se mai făcea rău pe Defileul Jiului de la drumurile șerpuite.

Din păcate după terminarea liceului am folosit trenul din ce în ce mai rar, pentru că nu am mai mers la munte prea des. Cea mai lungă călătorie a mea a fost București - Viena, în septembrie 2009 când mi-am blestemat zilele până am ajuns la destinație. De ce? Pentru că am avut norocul ca al meu compartiment să fie invadați de nomazi pe la Brașov. Și acești nomazi normal că nu aveau bilet. Am crezut că scap de ei imediat ce a venit controlorul, dar acesta a luat șpaga în fața mea și apoi și-a văzut de drum.

Din păcate văzând că nu merge așa, m-am dus la el în gara din Sighișoara și l-am întrebat dacă face ceva în privința călătorilor fără bilet sau dacă sunt eu nevoită să sun la reclamații. Omul credea că glumesc. Dar s-a făcut alb la față când am sunat pe cineva rugând să-mi dea numărul de reclamații de la CFR. În acel moment mi-a găsit el un alt compartiment unde mai era o tanti care mergea la Viena. M-a dus acolo și apoi venea periodic să vadă dacă e totul ok și dacă sunt mulțumită.

Trist a fost că a trebuit să ajungem până la granița cu Ungaria ca să scăpăm de nomazi. Abia acolo au fost dați jos din tren. Așa că probabil prima regulă de bun simț este să nu mai acceptăm nomazi în tren. Așa cum noi putem să plătim 150-200 pe un bilet dus-întors, așa trebuie să plătească și ei.

Și cel mai frumos mi se pare când oamenii circulă civilizat, adică nu urlă, nu se ceartă la telefon atât de tare încât să audă tot vagonul (acolo unde e open space). Dar cel mai iritant lucru mi se pare faptul că sunt încă destul de mulți oameni care nu înțeleg să închidă ușa după ei. Am pățit asta recent în escapada de la Breaza, când am plecat toți voioși cu personalul. Dar am prins din păcate loc chiar la capătul vagonului înspre wc-uri. Nicio problemă până aici, doar că toate personajele care se perindau pe acele uși uitau că după ce intră/ies mai trebuie să și închidă aceea ușă la loc, nu atâta din cauza mirosului cât din cauza curentului.

Așa că la un moment dat începusem să facem cor, de la *vă rugăm închideți ușa* până la a zice doar *ușa* după ce trecusem de Pitești. Chiar și oameni cărora le atrăsesem frumos atenția prima dată își încercau norocul și a doua oară.

Înțeleg că nu avem noi cele mai rapide și mai luxoase trenuri, dar totul pornește în primul rând de la noi. Dacă noi știm să fim civilizați, să închidem ușile și să ne simțim bine fără a îi deranja pe cei din jur, atunci călătoria cu trenul va deveni cu atât mai plăcută.

Cea mai recentă experiență a mea cu trenurile datează de acum o lună când am fost în Polonia, mai precis în Varșovia. În a doua zi acolo am decis să mergem în Cracovia și cea mai ok variantă era cea cu trenul. Așa am aflat cum 300 de km se pot face în 3 ore și ceva. Bine, și biletele sunt mai măricele ca preț, dar viteza face diferența! Uite așa am reușit să facem 600 de km într-o zi, dus-întors și am avut și timp să petrecem vreo 6 ore prin Cracovia.

Oricum în Varșovia am rămas impresionată de faptul că gara este fix în centru lângă aceea imensitate de clădire comunistă (Palatul Culturii și Științei). Mă tot uitam la clădirea gării și credeam că poate este o glumă pentru că nu vedeam șinele se tren, peroane, nimic! Dar am intrat în dimineața plecării spre Cracovia și după cumpărarea biletelor.. am văzut că este defapt o gară subterană!

Da, trenurile circulă prin centru pe sub pământ, precum e la noi metroul. Așa că trebuie șă ai grijă pe ce peron cobori, ca să nu greșești trenul. Și din ce am înțeles, sistemul acesta de trenuri subterane este destul de bine pus la punct, el asigurând defapt legătura foarte rapidă între centru și anumite cartiere îndepărtate sau suburbii. Și cel mai fain este că gara din Varșovia este foarte tourist friendly  Spre deosebire de cea din Cracovia unde este destul de greu uneori să nimerești peronul.

În acel tren am văzut că se poate ca oamenii să circule doar cu bilet, am văzut că se poate fără înghesuială, fără țipete, fără nomazi. Ne-am bucurat și de cafea, ne-am bucurat și de un conductor vorbitor de puțină engleză cât să nu avem probleme. Și uite așa, am avut parte de o călătorie superbă. Dar după cum spuneam, totul ține mai ales de călători!

Coborârea spre peron, gara din Varșovia.

Peronul nostru, așteptând trenul de Cracovia.

Micul nostru urșulet Bubu, foarte încântat că mergea în vizită în alt oraș polonez.

O degustare pe tren! În trenul de dimineață, care era mai scump am primit la alegere ceai, cafea și alte chestiuțe drăguțe, totul fiind inclus în preț. Și să știți că în mod uimitor, cafeaua era foarte bună la gust!