Dia's Blog - Dianora.ro

Prima dată am cunoscut orașul noaptea. Am văzut eu ceva și din mașină pe drumul gară - Ano Polis unde locuiau niște prieteni de ai mei, dar nu am apucat să văd ceva chiar atât de spectaculos. Așa că primele imagini au fost cele cu orașul de sus, de undeva de lângă zidul orașului ce încă era în picioare. Pozele astea sunt făcute de pe terasa Mănăstirii Vlatadon (ce datează încă din anul 1360). Nu prea este ea deschisă oficial turiștilor, dar poarta era deschisă și nimeni nu s-a uitat chiorâș la noi. Așa că am intrat, am pozat și am admirat panorama. Din păcate nu am văzut și interiorul pentru că era o slujbă. Pot spune că atunci în prima seară, am ajuns în mai toate punctele faine încât să admir orașul în toată splendoarea lui. Amicii mei îmi știau boala cu pozele așa că, ne-am plimbărit cu mașina până au fost ei liniștiți că am pozat tot. Și sincer.. unele locuri, ca cel de mai sus, erau tare greu de părăsit. Apoi am mers în alt loc, de unde puteam să admirăm o altă parte a orașulu

Pelerinajul meu la bisericile din Thessaloniki a început aici. Era deja puțin trecut de prânz când am ajuns la Biserica Sfântului Dumitru, așa că am avut parte (în interior) de câteva grupuri organizate de turiști spre oroarea mea. Toți mergeau în turmă și nu putea să te miște de ei. Biserica Sfântului Dumitru (Demetrios) este sanctuarul principal dedicat Sfântului Dumitru, care este protectorul orașului Thessaloniki, încă de pe vremea când era cel de al doilea oraș ca mărime din Imperiul Bizantin. Se presupune că prima biserică a fost ridicată aici în secolul 4 înainte de Hr, înlocuind o fostă baie publică romană. De atunci biserica a tot suferit modificări, a fost distrusă în anumite lupte, și se presupune că forma de azi datează încă de la reconstrucția din anii 629–634. Interiorul era superb, foarte bine păstrat totul, bine pus în evidență. Era și o raclă cu niște moaște pe acolo dacă nu mă înșel, dar oamenii se puneau la rând cuminței și așteptau. Și foarte impresionantă este lumi

Anul trecut am fost pentru a doua oară în Thessaloniki, dar am rămas plăcut impresionată de cât de bine e pus în valoare orașul și ce frumos profită de fiecare lucru pe care îl au. Singurul lucru dezamăgitor sunt prețurile care mie mi s-au părut destul de mari. Dintr-un capăt până în altul al falezei găseai ba mici scări care duceau către un fel de punte unde puteai sa parchezi barca puțin. Și în rest era plin pe acolo de imigranți (au și ei parte de ai lor) care vindeau fel de fel de chinezării și mai ales bețisoare parfumate și adidași. Asta era trendul atunci cel puțin. Și pe la ei pista de bicicliști era cam ignorată acolo pe faleză. Deși, recunosc nici nu am văzut bicicliști pe acolo. Toți erau ieșiți la plimbare pe jos și turiștii la pozat. Fiecare încerca să scoată un ban făcând ce știa mai bine. Mi-a plăcut mult culoarea galbenă, oferea un contrast fain cu vremea și cerul. Și din ce am văzut, primea ceva mărunțiș nenea, mai ales de la turiștii ce doreau să-l pozeze. Peisajul er

Piața Aristotel a fost printre primele locuri vizitate de mine în frumosul oraș Thessaloniki. Plus că era singura mea amintire în legătură cu orașul pe care îl mai vizitasem prin 2003/4. Și chiar și la final de noiembrie, orașul arăta splendid și uimitor de verde. Clădirile din zonă erau toate foarte frumos îngrijite. Se vedea că ești în centru. Și era plăcută vremea, deși eram aproape în decembrie, mergeam în tricou și o bluză subțire pe stradă. În prima zi când am ajuns am avut ceva surprize neplăcute dat fiind că în gară m-a întâmpinat o ploicică veselă, dar apoi peste noapte norii au fugit și toată ziua de sâmbătă am putut să vizitez în voie orașul. Piața se află chiar în centrul orașului și a fost proiectată de către arhitectul francez Ernest Hebrard în anul 1918, dar o mare parte din clădirile de atunci au fost construite și terminate în 1950, și restaurate mai apoi în anul 2000. Și se vedea și acum cât de bine erau îngrijite. Mai ales că strada în sine este un obiectiv turistic