Dia's Blog - Dianora.ro

Lanțul Sol este deținătorul unui bun renume! Și în toamnă (final de septembrie - 2011) m-am convins și eu de ce este atât de renumit, căutat și apreciat. Deși când am parcat în fața hotelului Sol Nessebăr Palace nu am rămas impresionată, interiorul, bândețea și amabilitatea celor din hotel m-au făcut să-mi schimb total părerea despre hotel. Aici sunt defapt 3 hoteluri într-un singur resort. Mi s-a părut un fel de hibrid după resorturile turcești. Și mi-a plăcut că respectau calitatea impusă de turci, sau cel puțin cea de care am avut eu parte prin 2004.

Cel mai impunător este Sol Nessebăr Palace de 5 stele, aflat chiar în mijloc, iar pe laterale se află hotelurile de 4 stele Sol Nessebăr Bay și Mare. Toate trei decorate cu un foarte mult bun gust, mai ales că mie nu îmi plac deloc brizbrizurile inutile de prin camerele de hotel. Cu cât camera este mai aerisită, fără pereți în culori (sau cu tapet) cu atât mă simt mai liniștită.

Hotelurile se află la doar 50 de metri de plajă, adică sunt depărțite doar de zona unde se află piscinele și chioșculețul, imediat apoi urmează un spațiu verde și plaja destinată celor din hotel. Partea faină este că are și un mini Aqua Park în incintă, așa că cei mici se pot distra sub privirile părinților. Aici poți avea parte cam de orice, de la tratamente SPA până la mese All Inclusive foarte bune. Chiar dacă nu am încercat mâncarea, am trecut și prin bucătărie în inspecție și aspectul și mirosul ne-au convins că e de bine!

Chiar dacă hotelurile sunt cu all inclusive, asta nu înseamnă că trebuie să pierzi toată ziua prin hotel. Mai ales că zona este destul de plină de locații numai bune de explorat. Înspre Nord recomand o vizită către Capul Emona, unde muntele se întâlnește cu marea, în Sud este Pomorie, cu al său mormânt trac celebru.. iar zona este plină de lacuri și orășele ce așteaptă să fie găsite.

Pozele de mai jos au fost făcute de mine cu ocazia acestui infotrip. Chiar mi-am dorit să imortalizez hotelurile faine și să le laud pentru că (încă) fac o treabă bună!

Intrarea în Sol Nessebăr Palace

lobby-ul hotelului Palace

Piscina cea mare și multele umbreluțe!

Un loc superb unde putea să te bucuri de mese, dacă nu doreai să stai în sala de mese. Era frumos că puteai să ieși ori pe terasă, ori lângă piscină după cum se vede și în poză. Cred că era tare fain să prinzi un apus sau răsărit acolo savurând o cafea sau un vin.

Nu știu alții cum sunt, dar leandrul chiar îmi aduce aminte de Turcia și îmi place la nebunie! Mi-ar place că el să fie mai răspândit și prin grădinile/terasele altor hoteluri din zonă. Parcă schimbă total aspectul unei terase. Face totul mai exotic și mai relaxant (se spune că verdele te relaxează).

Barul de la piscină

Terasa hotelului - aici am stat puțin la palavre cu managerul hotelului, înaninte să urcăm la un etaj superior să vedem exact cum arată și camerele.

Piscina și undeva în zare se vede printre copăcei și marea. Totul văzut de la etajul 5 dacă nu mă înșel. Panorama chiar este fantastică dacă prinzi camera cât mai sus. Din păcate agențiile de turism nu pot garanta acest lucru, camerele fiind date în funcție de cum fac oamenii de dinainte check-out, cum apucă angajații să pregătească camera pentru oaspeți și desigur.. ce camere sunt libere în momentul în care ajungi la check-in. Dacă ajungi devreme.. de obicei ai șansă uneori să și alegi camera. Dacă ajungi după 12, cam primești ce e disponibil.

Tot de sus, privind înspre orășelul-stațiune Ravda.

Uitați de ce mi-au plăcut mie așa mult camerele în cadrul hotelurilor! Toate erau făcute cu mult bun gust, culorile se potriveau.. paturile erau imense și moi, mocheta era curată, balconul era destul de mare venea dotat cu o măsuță și 2 scăunele.

Camera pentru copil, dacă nu dorește o simplă canapea extensibilă.

Camera este foarte spațioasă, numai bună parcă pentru turiștii care pleacă uneori cu casa după ei, spun asta pentru că uneori și eu parcă aduc prea multe prostiuțe după mine.

Suveniruri se pot achiziționa și din cadrul hotelului. Și din ce am văzut, vederile aveau aproape același preț ca și în stațiune. Doar că până în centrul Nessebar-ului făceai ceva, hotelul fiind puțin în afară.

Și spre final am ajuns și la centrul SPA! Noi am rămas cuceriți.. atmosfera ZEN chiar plutea în aer. Și ce ne-am mai fi așezat și noi acolo să lenevim la un masaj! Chiar am fost puțin geloși pe cei cazați în hotel.

Mai ales că prin tot centrul SPA mirosea ba a levânțică, ba a lăcrămioare.. că sigur găseai o cameră pe placul tău. Bețisoarele parfumate erau la ele acasă. Ia profesioniștii din cadrul centrului spa abia așteptau să te ajute și să povestească cu tine.

Baie turcească - hammam.

Una din piscinele interioare, asta în caz de vreme rea. Sau dacă dorești să fugi de aglomerația de la piscina principală. Important este că ai această opțiune!

Mulți asociază Albena cu vacanța, cu marea, cu soarele și cu vara. Eu am avut ocazia unică de a mă bucura de Albena tot anul și de a ‘gusta’ din plin din minunățiile ei.

PRIMĂVARA

Prima dată când am călcat în Albena a fost într-o lună de mai. Totul se trezea la viață. Desigur, primul impuls a fost să dau o fuga să văd marea și plaja ! Nisipul era o întindere fără sfârșit, cât cuprindeai cu ochii. Marea era neliniștită, valurile prindeau formă sub suflul vântului. Soarele timid strălucea în apa mării. Pădurea din rezervația naturală ‘Baltata’ vorbea prin foșnetul frunzelor. Micuțe floricele galbene împânzeau pădurea. De sub tufișuri răsăreau clopoței albi uriași (protejați prin lege).

În zilele următoare, am explorat fiecare colțisor al stațiunii, am urmărit fiecare străduță, fiecare potecuță, fiecare colțișor verde. Vroiam să știu totul despre Albena. Oamenii ieseau în pâlcuri să curățe străzile, pe plajă alții împleteau ‘pălării’ de umbrele din nuiele. Vânzătorii aduceau marfa proaspătă, suveniruri pentru turiștii curioși.

VARA

Vara m-a luat cu adevărat prin surprindere – o explozie de muzică, culoare, lumină, bucurie, lume. Copii, tineri și bătrâni – fiecare în căutarea unei distracții. Bicicletele de familie făceau deliciul celor mici. Eu m-am bucurat de serile răcoroase pentru a ieși cu prietenii și colegii la o bere, la o pizza, la discotecă, la un concert pe plajă. Fiecare seară era un prilej de sărbătoare ! Nu sunt genul care să stea la soare, dar îmi amintesc marea în toată splendoarea ei : ziua sau noaptea, liniștită sau ‘înfuriată’, neagră sau turcoaz. În Albena am văzut cel mai frumos răsărit de soare și tot acolo și cel mai frumos răsărit de lună plină, direct din mare.

TOAMNA

Încet-încet, turiștii pleacă, hotelurile se închid, frunzele cad, vânzatorii își strâng marfa… Dar nu este nimic trist în asta! Stațiunea îmi revine mie, în intregime :) Îmi amintesc cum am primit câteva borcane de zacuscă de acasă (în bulgară, ‘zacuscă’ = mic dejun, așadar eu mă refer la cuvântul românesc) și le-am împărțit cu colegii. Iar ultimul borcan, l-am luat pe plajă într-o seară spre amurg când o prietenă venise cu o pâinică si fiindca ploua mărunt, ne-am adăpostit în ‘cușca’ salvamarului. A fost cel mai bun loc de picnic, cu o priveliște deosebită, chiar în primul rând ca să admirăm și să ascultăm marea ce ne anunța că vremea se răcește, dar care chiar și așa ne aștepta cuminte să facem o baie.

Toamna m-am putut bucura în liniște de ultimele cocktailuri, de poveștile barmanilor adunate peste vară (și nu erau puține!), de petrecerile de închidere a hotelurilor. Ce poate fi mai minunat decât o plimbare cu calul, la apus, pe plajă? Sau o plimbare cu bicicleta prin pădure sau pe lângă coastă până în Balcic (sunt doar câțiva km pe aceea faleză). Eh, și nu exista apus mai minunat decât cel surprins la etajul 17 al hotelului Dobrudzha (Dobrogea), cu un ceai fierbinte în față și o felie de tort. Priveliștea panoramică face mai mult decât 1000 de cuvinte! Cel mai bine este să vă bucurați pe viu de ea într-o seară liniștită. Și înainte ca vântul să bată prea rău, un tur cu parașuta trasă de barca cu motor e ‘un must’ ! O privire de ansamblu a Albenei de la înălțimea pescărușilor nu e deloc de lepădat!

IARNA

Anotimpul rece … vreme de multe ori rea și capricioasă. Turiștii sunt de mult timp acasă deja. Câțiva oameni de-ai casei, ‘pierduți’ parcă prin stațiune… Răman amintirile pline de soare. Tragem linie pentru sezonul ce tocmai s-a terminat și ne bucurăm când vedem că totul a ieșit bine ! Deja privim în viitor, ne facem planuri pentru următorul sezon. Ne îmbrățisăm cu drag căci vin sărbătorile de iarnă și fiecare pleacă spre a sa regiune, pentru că toți petrecem în familie. Mă despart de Albena iarna, cu tristețe dar și cu bucurie. Știu că voi reveni mereu …

Așa este când trăiești lângă cineva mai mult timp: ajungi sa-i cunoști toanele, secretele, plăcerile, “anotimpurile” sentimentale… Albena este mai mult decât o stațiune, este o parte din mine! Am cunoscut Albena din interior spre exterior și am o altă perspectivă. În 3 ani de zile s-au strâns multe amintiri foarte frumoase și s-au legat prietenii durabile. Albena pentru mine este o mare realizare, fiindcă viața acolo și-a pus amprenta asupra mea ca om. Consider ca Albena este a doua mea casă și oamenii de acolo sunt sufletul ei.

Plaja la început/final de sezon

Hotelul Dobrogea - cel mai înalt din Albena. De sus, de pe terasa restaurantului Blue Ciel puteți beneficia de un restaurant a la carte și de cea mai faină panoramă a zonei.

Plaja din Albena - la început de sezon, adică prin Mai

Liniștea tronează în zonă, uneori și în sezon

Pregătiri - în așteptarea turiștilor

bunătăți făcute de bucătarii Albenei

Un loc numai bun de o plimbare.. pe plajă!

..sau prin pădure! Asta e frumusețea zonei, că ai o mulțime de lucruri de făcut. E frumos când și la All inclusive ți se oferă opțiuni de mișcare, de explorare.

Locul perfect pentru copiluți, sau pentru cei ce încă se simt micuți.

Articolul este scris de ALINA BALACI, o româncă ce a lucrat timp de 3 ani în Albena, și care s-a îndrăgostit iremediabil de locul care îi devenise o a doua casă în Bg. Dacă aveți orice fel de întrebări despre Albena, ea este omul ce trebuie întrebat!

În urmă cu câțiva ani mergeam des la Dunăre. În special în 2006 și în 2007 am mers des pe acolo. Inițial ne avântasem doar până într-o pădurice (wikimapia îmi spune că se numește Pădurea Ciornuleasa) și apoi am descoperit că undeva între satele Mănăstirea și Dorobanțu se afla un canal, pe unde putea merge și mașina. Dar primele câteva weekenduri am rămas fericiți la păduricea asta, până când am văzut că am fost descoperiți de alți bucureșteni și liniștea noastră s-a cam dus.

Așa că atunci am decis că trebuie să investigăm unde duce canalul Dorobanțu și cum e zona de la Dunăre pe acolo. Chiar dacă drumul parea destul de rău pentru o mașină ca a noastră (care nu e deloc 4x4). Acum probabil lucrurile s-au mai schimbat și drumul o fi mai bătătorit. Am mers prima dată pe partea dreaptă a canalului, acolo unde am descoperit poienița de care ne-am îndrăgostit și care în aceea primă vara a fost doar a noastră. Apoi în 2007 am văzut că deja împărțeam chiria și cu alții. Am explorat apoi și brațul stâng. Și acolo am găsit locuri faine de campare, dar acolo am fost mereu doar în ture scurte de o zi.

Odată am prins zona sub ape. Chiar prima noastră încercare de a găsi alt loc, venind dinspre pădurice s-a oprit la intersecția unde trebuia să virăm stânga pentru a ajunge în satul Mănăstirea. Deși eram la vreo 8-9 km de Dunăre.. drumul de acolo era sub ape. A fost o imagine oarecum șocantă. Niciunul dintre noi nu mai văzuse cum apele înghițiseră o șosea și un sat.

Așa că dacă nu aveți idee ce să faceți într-un weekend, vă spun eu că e fain să mergeți către satele din aceea zonă. Sigur o să găsiți ceva care să vă încânte. Acolo este loc bun și de pescuit, și de bălăceală în Dunăre, de un grătar responsabil (adică luam gunoiul după noi!) alături de cei dragi. Drumul până acolo durează în jur de o oră jumate. Dacă drumul e mai bun acum, poate chiar mai puțin fiind vorba doar de vreo 90 de km.


View Larger Map

Drumul dintre satul Luică și pădurea Ciornuleasa

Mie mereu mi-a plăcut porțiunea de drum de după satucul Luică. De obicei mai erau pe acolo doar încă 2-3 mașini, așa că puteam să mergem relaxați, să oprim pentru poze..

Deși drumul nu era cel mai bun, dar se mergea ok. Și când prindeam o dimineață cu ceață eu eram cel mai fericit copil! Și am prins câteva superbe.. Odată chiar până la Dunăre ne-a cam însoțit ceața. A fost un sentiment mai ciudat, dar din fericire a dispărut după câteva ore.

Am impresia că poza de mai sus e făcută în satul Soldanu

Și alții ieșeau la plimbare în acel weekend.

Drumul prin Pădurea Ciornuleasa. Drumul în mod normal trebuia să fie mult mai lat, dar dat fiind că nimeni nu mai se îngrijise de buruienile din zonă, ele cam acaparaseră o bucată de carosabil. Astfel că pe acolo drumul avea cam o bandă jumate. Dar verdele ala.. te făcea să visezi că ești iar copil și că ai parte de propriul labirint cum mai vedeam prin filme.

La iesirea din pădure era și o fostă fântână. Din păcate secată.. dar prin zonă am găsit o căsuță, de unde ni s-a dat și nouă niște apă proaspătă. Asta era dezavantajul păduricii, că nu avea niciun pârâu în zonă. Așa că apa trebuia cărată de acasă.

Pe brațul stâng al canalului Dorobanțu, am prins imaginea de mai sus într-o zi mai mohorâtă, când norii ne amenințau că se revarsă. Oamenii ieșiseră să strângă niște vreascuri pentru foc.

Frumusețea stă și în lucruri mici și uscate uneori.

Pregătind un grătar în poieniță.

un alt chiriaș al zonei.

Unul dintre cele mai faine apusuri din acel an. O lumină extrem de caldă făcută parcă să accentueze și mai bine verdele zonei. Precizez că totul a durat 2 minute.. am avut timp să fur doar acest cadru. Apoi lumina a dispărut.

Drumul pe lângă Dunăre. V-am spus că zona era faină și în mod uimitor se păstra și o oarecare curățenie. Așa că îți era drag să mergi prin zonă. Mai ales că nu aveai nevoie decât de o mașină puțin mai ridicată ca să ajungi până aici ok. Noi am ajuns și cu Tico la un moment dat, deci drumul e ok.

Un loc bun de campare.

Înapoi prin pădurice.