Foto Reportaj Emenski Canion Emen Veliko Tarnovo Bulgaria

Înainte de orice trebuie să vă spun exact care e drumul testat de noi. Din Veliko Târnovo de la îmbârligătura aia mare de drumuri de la final, se ține direcția Sevlievo-Sofia. Se merge tot către Sofia până la ieșirea din oraș, unde se intră într-un fel de drum expres. Când treceți și de Metro (e pe partea dreaptă, în direcția de mers spre Sofia) atunci aproape că ați ieșit din oraș.

De acolo mergeți cam vreo 10-15 km. Dar nu băgați viteză, că în weekend sunt oamenii legii prin zonă cu radarul pistol. Mai ales la intersecția cu drumul de Pavlikeni era o patrulă de poliție. Deci pe partea dreaptă după ce părăsiți VT există doar 3 drumuri. Prima intersecție (cu drum în dreapta!) este spre localitatea Momin Sbor, nu vă interesează, treceți mai departe. Urmează intersecția mare spre Pavlikeni și apoi următoarea intersecție semnalizată este spre satul Balvan. Aici semnalizați și faceți dreapta.

Mergeți până în centrul orașului. Asta îmi place la ei, că niciodată nu e greu să găsești centrul orașului. Fie el oraș sau sat, mereu va avea o piață imensă în mijloc. Așa că mergeți acolo și chiar dacă indicatoarele sunt șterse de vreme, trebuie să mergeți pe drumul dintre biserica satului (e mare, nu o puteți rata) și birtul comunal. Dacă tot sunteți puțin în ceață întrebați acolo la birt, bătrâneii vă vor răspunde cu drag.

Și de acolo mai aveți de mers cam vreo 8-9 km până intrați în satul Emen. Aici odată ajunși, traversați satul și imediat ce ieșiți o să vedeți un mic cimitir pe partea stângă. La vreo 200 de metri mai sus, într-o curbă există un fel de parcare. Acolo trebuie să lăsați mașina. Mai urcați 100 de metri și se vede poteca spre cascadă, care este semnalizată abia e aici, și ca de obicei printr-un marcaj minuscul.

Marcajul pe care scrie Vodopad - Cascadă. Da, la finalul traseului există și o cascadă superbă! Merită sacrificiul. Deși nu e doar 1 km, sunt vreo 2 și ceva.

Asta e poteca pe care trebuie să o urmați. Apropo, recomand încălțăminte adecvată. Fără șlapi sau papuci cu talpa plată. O să regretați mai târziu.

Aici începea cu adevărat traseul. Ne-am oprit, am făcut poze, ne-am pregătit sufletește și am pornit la drum. Nu știam exact ce ne așteaptă în față, dar ne-am dat seama că nu era prea bine că am decis să venim aici la doar câteva ore după ce plouase torențial.

Aici încă eram veselă și cu hainele curate.

Privire în jos către canion. Canionul se numește ba Emen (precum satul) ba Negovanska (precum se numește pârâul ce curge prin vale).

Poteca noastră. Eu mai mereu eram în urmă că stăteam să mai fac poze.

Privire din alt unghi. Canionul văzut înspre satul Emen.

Și continuam traseul, care pe alocuri se cam strâmtează și pietrele cam alunecă. Dar noi dorim să-l parcurgem pe tot!

Mai aruncăm din când în când și o privire în jos.

Sau în spate să vedem cât am mers deja..

Și continuăm să ne facem loc printre bălăriile de acolo.

Și începe coborârea. Partea de drum care era încă ok.

Avem parte și de un peisaj gen Lord of the Rigs..

Ne întâlnim cu alții care se întorceau din drumeție. Erau localnici din VT care ne-au sfătuit ce poteci să alegem având în vedere că niciunul nu avea bocanci. Adidașii mei deși nu erau chiar plați nu erau mai diferiți de niște șlapi în ceea ce privește aderența.

Superb! Cred că locul era și mai frumos dacă nu era ud pe jos.

Din nou prin pădure..

Și ajungem la zona X. Zona unde dacă este ud, cobori puțin pe fund. Trebuie să fii foarte atent și atunci nu vei păți nimic. Eu din păcate nu am avut bafta asta. Doi din grupul nostru se speriaseră când au văzut drumul și au zis că nu mai vor să continue. Așa că m-am dus eu în față să le arăt că totul e ok și că se poate, mai ales că unul din grupul nostru deja trecuse ok. Doar că am fost neatentă la un moment dat, eram și cu aparatul la gât și am tras o trântă demnă de filmat!

Nu-mi mai aduc aminte cum m-am contorsionat pe acolo, dar nu am pățit nimic. În schimb hainele mele, erau pline de sus până jos pe partea stângă de noroi. Și m-am ales cu o zgârietură pe mână că am protejat aparatul de căzătură. Arătam caraghios rău. Am râs toți bine, eu și 2 dintre băieți am continuam traseul, în timp ce ceilalți 2, care s-au speriat și mai tare de trânta mea au decis să meargă la o cafea în sat. Mare păcat, mai ales că eram deja la finalul traseului. De aici am mai mers tare puțin până am ajuns la cascadă!