O atmosferă pitorească domnește pe *Strada de Aur* (Zlatna Ulicka) din cadrul Castelului din Praga. Este o stradă micuță și plină de case pitorești care te duc cu gândul mai degrabă la casele ștrumfilor din deselene animate decât ale unor oameni. De ce? Fiind sunt tare miculuțe. La prima vedere ai crede chiar că sunt niște jucării frumos colorate, dar mai mari.

Se spune că ele datează de la finalul secolului 16, sau cel puțin atunci a început ca străduța să fie folosită drept loc pentru a încropi o locuință. Prin 1597 împăratul Rudolf al II-lea a decis să acorde spațiul lunetiștilor care păzeau castelul. Doar că ei erau 24 la număr și spațiul era mic. Așa că lunetiștii acelor vremuri au trebuit să se adapteze condițiilor și să facă casele micuțe încât să aibă toți loc pe străduță. Casele sunt făcute în stilul manierismului care bântuia zona la final de secol 16. Ele sunt construite din piatră, pământ și lemn, și ferestrele lor sunt orietantate doar către stradă. Nu au avut voie să dețină ferestre către mlaștină și nici să înstrăineze casa prin vânzare sau închiriere.

De-a lungul secolelor multe case au fost distruse, după anul 1657 rămânând în picioare doar 14 case. Lunetiștii nu mai erau la fel de utili și solicitați, astfel că mulți oameni cu alte ocupații au venit să locuiască în zonă. Apoi strada s-a numit *strada făuritorilor de aur*, de unde deducem că probabil cei mai mulți în aceea perioadă erau cei care prelucrau metalele prețioase și nu diversi soldați. Cel mai celebru personaj care a locuit aici pe Zlatna Ulicka este chiar scriitorul Franz Kafka, care locuise în căsuța nr 22.

O altă poveste spune că numele străzii provine defapt din perioada lui Rudolf al II-lea când în zonă se aflau alchimiștii, care nu numai că încercau să facă piatra filozofală sau elixirul tinereții ci și să transforme metale normale în aur. Acest mit are și un sâmbure de adevăr, o poveste adevărată datând de la finalul secolului 20. Una din case era locuită de un bătrânel, care era doctor în filosofie. Bătrânelul își cheltuiese o bună parte din avere pe cărți de magie și făcea experimente secrete în laboratorul lui din căsuță. Prin anul 1831 se pare că locuitorii străduței au auzit o puternică detonare și s-au grăbit să vadă ce s-a întâmplat. L-au găsit pe profesorul Uhle mort, dar cu o bucată de aur în mână. Nu se știe nici până azi dacă el a reușit să creeze aurul sau a fost adus de undeva.

Drumul către străduță este cel care începe în spatele bisericii Sfântul Gheorghe. În loc să mergeți drept înainte, faceți stânga în spatele străduței. Cel mai important lucru este că pe timp de iarna, până la ora 4 se poate vizita doar pe bani, dar la ora 4 fix.. paznicii din zonă dispar ca și cum nu ar fi existat. Noi ne-am nimerit din greșeală și ne-am bucurat că am putut totuși să vedem zona fără să cumpărăm un întreg tur.

După cum spuneam, case micuțe ca de pitici.

Dar cochete și atât de frumos colorate! Astăzi ele sunt mai toate folosite pe post de magazine, fie de obiecte de artizanat, de suveniruri sau chiar librării!

Te-ai gândi chiar că sunt din turtă dulce construite unele.

Străduța este frumos luminată pe timp de noapte.

Vechiul zid de fortificație și în dreapta.. cel nou.

Undeva la finalul străzii aveam parte de priveliștea asta către o mică curte interioară. În poză se vede Turnul Negru, iar la dreapta undeva se afla muzeul jucăriilor.

Înainte de a ajunge în curtea interioară, aveam posibilitatea să admirăm și Praga înspre Vltava. Tocmai se lăsa seara peste oraș. Noi eram fericiți că apucasem să vedem și mai tot castelul pe lumină.

Vechiul zid, văzut din curtea interioară. Clădirea alipită de el este Muzeul.

Muzeul Jucăriilor, unde din păcate am ajuns prea târziu. Dar Ioana povestește tare frumos despre Copilăria pusă la păstrare.

Tot am furat o poză de la intrarea în muzeu.

Deja ne apropiam de finalul plimbării noastre prin castel. Acum era ora de pozat Praga noaptea, dacă putem. De ce dacă putem? Pentru că deja era puhoi în zonă și era greu să prinzi un loc bun de panoramă dacă nu așteptai la *rând*.

Se înserase binișor deja. Că tot îmi dorisem eu și niște poze noaptea. Din păcate cărasem trepiedul degeaba după mine. Că din punctul acesta nu prea puteam să-l folosesc.

Privire înspre Centrul orașului din această parte a Pragăi. În spate e Petrinul.

Apoi privind peste Vltava către actualul km 0 al orașului.

Seara se lăsa frumos peste capitala Cehiei.

Începem să coborâm încetișor pe străduța pietonală. Noaptea deja își intrase în drepturi. Dar noi ne-am bucurat că debitul de oameni era mai mic.

Toți mergeam înapoi spre o zonă mai centrală. Mai ales că obiectivele se închiseseră. Iarna se închid la ora 4, dar castelul este deschis până pe la 10-11 noaptea pentru vizitatori.

Cei mici nu aveau stare să coboare scările pe rând.