În urmă cu câțiva ani mergeam des la Dunăre. În special în 2006 și în 2007 am mers des pe acolo. Inițial ne avântasem doar până într-o pădurice (wikimapia îmi spune că se numește Pădurea Ciornuleasa) și apoi am descoperit că undeva între satele Mănăstirea și Dorobanțu se afla un canal, pe unde putea merge și mașina. Dar primele câteva weekenduri am rămas fericiți la păduricea asta, până când am văzut că am fost descoperiți de alți bucureșteni și liniștea noastră s-a cam dus.

Așa că atunci am decis că trebuie să investigăm unde duce canalul Dorobanțu și cum e zona de la Dunăre pe acolo. Chiar dacă drumul parea destul de rău pentru o mașină ca a noastră (care nu e deloc 4x4). Acum probabil lucrurile s-au mai schimbat și drumul o fi mai bătătorit. Am mers prima dată pe partea dreaptă a canalului, acolo unde am descoperit poienița de care ne-am îndrăgostit și care în aceea primă vara a fost doar a noastră. Apoi în 2007 am văzut că deja împărțeam chiria și cu alții. Am explorat apoi și brațul stâng. Și acolo am găsit locuri faine de campare, dar acolo am fost mereu doar în ture scurte de o zi.

Odată am prins zona sub ape. Chiar prima noastră încercare de a găsi alt loc, venind dinspre pădurice s-a oprit la intersecția unde trebuia să virăm stânga pentru a ajunge în satul Mănăstirea. Deși eram la vreo 8-9 km de Dunăre.. drumul de acolo era sub ape. A fost o imagine oarecum șocantă. Niciunul dintre noi nu mai văzuse cum apele înghițiseră o șosea și un sat.

Așa că dacă nu aveți idee ce să faceți într-un weekend, vă spun eu că e fain să mergeți către satele din aceea zonă. Sigur o să găsiți ceva care să vă încânte. Acolo este loc bun și de pescuit, și de bălăceală în Dunăre, de un grătar responsabil (adică luam gunoiul după noi!) alături de cei dragi. Drumul până acolo durează în jur de o oră jumate. Dacă drumul e mai bun acum, poate chiar mai puțin fiind vorba doar de vreo 90 de km.


View Larger Map

Drumul dintre satul Luică și pădurea Ciornuleasa

Mie mereu mi-a plăcut porțiunea de drum de după satucul Luică. De obicei mai erau pe acolo doar încă 2-3 mașini, așa că puteam să mergem relaxați, să oprim pentru poze..

Deși drumul nu era cel mai bun, dar se mergea ok. Și când prindeam o dimineață cu ceață eu eram cel mai fericit copil! Și am prins câteva superbe.. Odată chiar până la Dunăre ne-a cam însoțit ceața. A fost un sentiment mai ciudat, dar din fericire a dispărut după câteva ore.

Am impresia că poza de mai sus e făcută în satul Soldanu

Și alții ieșeau la plimbare în acel weekend.

Drumul prin Pădurea Ciornuleasa. Drumul în mod normal trebuia să fie mult mai lat, dar dat fiind că nimeni nu mai se îngrijise de buruienile din zonă, ele cam acaparaseră o bucată de carosabil. Astfel că pe acolo drumul avea cam o bandă jumate. Dar verdele ala.. te făcea să visezi că ești iar copil și că ai parte de propriul labirint cum mai vedeam prin filme.

La iesirea din pădure era și o fostă fântână. Din păcate secată.. dar prin zonă am găsit o căsuță, de unde ni s-a dat și nouă niște apă proaspătă. Asta era dezavantajul păduricii, că nu avea niciun pârâu în zonă. Așa că apa trebuia cărată de acasă.

Pe brațul stâng al canalului Dorobanțu, am prins imaginea de mai sus într-o zi mai mohorâtă, când norii ne amenințau că se revarsă. Oamenii ieșiseră să strângă niște vreascuri pentru foc.

Frumusețea stă și în lucruri mici și uscate uneori.

Pregătind un grătar în poieniță.

un alt chiriaș al zonei.

Unul dintre cele mai faine apusuri din acel an. O lumină extrem de caldă făcută parcă să accentueze și mai bine verdele zonei. Precizez că totul a durat 2 minute.. am avut timp să fur doar acest cadru. Apoi lumina a dispărut.

Drumul pe lângă Dunăre. V-am spus că zona era faină și în mod uimitor se păstra și o oarecare curățenie. Așa că îți era drag să mergi prin zonă. Mai ales că nu aveai nevoie decât de o mașină puțin mai ridicată ca să ajungi până aici ok. Noi am ajuns și cu Tico la un moment dat, deci drumul e ok.

Un loc bun de campare.

Înapoi prin pădurice.