Friday, May 20, 2011

Amintiri din Busteni Valea Prahovei

Bușteniul este de mulți ani numărul 1 în topul destinațiilor mele favorite (ca stațiune) de pe Valea Prahovei. Mi se pare cea mai studențească stațiune și parcă cea mai frumoasă.
Mai ales că aici mi se pare că simți muntele cel mai bine. Încă de când ieși din gară, vezi imensitatea Bucegilor și crucea de pe Caraiman. Și îți dorești să ajungi mai sus. E un fel de locație ce te încarcă cu gânduri pozitive.
Poate îmi place pentru că și primul meu traseu montan, a fost pe aici. Eram în clasa a 9-a, acum multă vreme și niște oameni faini din liceu, în frunte cu Ciprian Muntele (da, chiar așa scrie în buletin) am pornit cătinel spre Curmătura. Era iarnă, era frig, erau nămeții de zăpadă cât noi (și noi eram mai miculuți) și din păcate la Diham, o parte au rămas acolo.
Da, pe atunci eu eram în grupul care a fost nevoit să renunțe. Asta e, dar mi-am luat revanșa după 2 ani, când am cucerit Bucegii (în mintea mea). Am făcut cel mai lung traseu din viața mea (până acum) pe doar 2 picioare. am urcat Jepii, am ajuns la Caraiman, am purces până la Babele și am coborât în Padina. Un traseu care ar fi durat 5-6 ore. Noi fiind mai începători (+2 fete) am făcut traseul în 10 ore.
Dar chiar și așa, a fost o excursie deosebită. Una din puținele mele ieșiri de unde nu am nicio poză. Nu aveam un aparat ok pe atunci, din păcate. Dar nu am să uit prea ușor panorama superbă de la Caraiman. Noi eram sleiți de puteri, (avusesem ceva aventuri pe niște stânci de pe jepi, pe care le escaladasem fără corzi, fără nicio siguranță, așa că încă mai tremuram) ajungem sus la Cabană și ei ne spun că încă nu e deschisă pentru oaspeți. Așa că ședem puțin pe marginea prăpastiei. Admirăm Bușteniul de sus și apoi ne punem pe mers în direcția Babele.
După scurt timp am ajuns noi atunci și la Babele. Eram destul de plin. Era într-un weekend de vară treaba asta, pe 25 iunie dacă nu mă înșel. Nu ne-a plăcut nici grupul de acolo, așa că am preferat să mai rezistăm puțin și să coborâm în Padina. Și așa aveam corturile la noi, și tot le cărasem în spate atâta drum.
Și uite așa, după aproape 10 ore ajungem din Bușteni în Padina. Din fericire era plin în zonă de corturi. (zona e populată și de Moș Martin) Ne-am așezat corturile mai departe de apă, și de puzderia de oameni. Și ne-am pus pe făcut mâncare cică. Doar că așa zisa noastră butelie de voiaj s-a defectat la un punct și a ieșit tot gazul din ea. Și noi priveam neputincioși cum mâncarea fuge din gândurile noastre.
Cu oboseala în oase, am pus un zâmbet pe buze, am legat frontalele de cap și ne-am pus pe adunat lemne până încă mai aveam parte de ceva lumină. Din păcate nu am găsit prea multe. Dar am avut o nouă idee. Băieții au fugit cu niște sticle la cabană, acolo cabanierul era un moșulică de nota 10 și el săracul a stat și ne-a fiert niște apă pe care băieții au pus-o în sticle și au venit cu ea înapoi victorioși.
Și uite așa am mâncat cea mai fast food masă din viața noastră. Eram leșinați de oboseală și aveam o singură oală mare cu noi. Așa că a trebuit să facem cât mai repede supa (la plic), să o mâncăm, apoi repede piureul (tot la plic, praf) și apoi un ceai care să ne țină de cald. Dar pe bune că ne-am bucura de masa aia. Era atât de gustoasă, de parcă ne gătise Jamie Oliver. Și cerul era senin și plin de stele, noi eram înfofoliți în fața corturilor, cu ceaiul călduț în mână și visam.

8 comments:

Octavian-Andrei Brezean said...

e de departe cel mai frumos articol despre busteni :D

Dianora Ungureanu-Maier said...

Mersi mult! Am avut inspiratie aseara si mi-am adus aminte de intamplarile astea. Chiar au fost niste momente faine in liceu.

Alexandra said...

Busteniul e intr-adevar un loc special, nu doar pentru tine :) I feel you! :)

Frumos articol! M-a facut sa imi pare rau un pic ca nu am plecat dimineata spre Busteni, asa cum era planul :)

Dianora Ungureanu-Maier said...

Ma bucur sa aud ca si altii simt la fel ca mine, ca e mai mult decat o statiune oarecare. Mai ales ca de acolo au plecat pentru mine cele mai faine si pline de amintiri trasee. Asta nu se uita prea usor. Lasa ca mai ai timp sa pleci cat de curand, eu si amicii mei din pacate suntem legati de glie inca, ba cu examene ba cu scris licenta la foc continuu, asa ca doar scoatem poze de la naftalina, ne amintim si visam la ce va urma!

Alexandra said...

Ei lasa ca trec ele si examenele! :) Multa, multa bafta!

Rose said...

Si mi-i un dor de munte de nu te vad! :) Si-s prinsa in birou si ma delectez cu articolele tale despre munti si aer si libertate! Multumesc!

Narcisa said...

şi eu am primele amintiri legate de munte tot din Buşteni, de când mergeam în tabere acolo. şi totuşi, pentru a evita aglomeraţia, am preferat mereu să evit Valea Prahovei. încă mă simt datoare Bucegilor. :)

într-adevăr e cea mai frumoasă prezentare a staţiunii. :)

Dianora Ungureanu-Maier said...

@Alexandra - Din fericire au trecut cu bine si acum ma pot bucura de vara mea!

@Rose - Si pe mine ma ajutau pozele, mai ales ca atunci eram blocata in casa si eu. Dar acum suntem libere!

@Narcisa - Acum nu prea mai e la fel, ca acum vreo 6 ani cand am fost in primul meu traseu. Spun asta pentru ca atunci era mult mai curat prin paduri fata de cum este acum din pacate.