Ziua 2 in Skala Potamia Thassos Grecia

O mică panoramă a zonei.. cunoscută drept Skala Potamia. Una din cele mai faine staţiuni din insulă, datorită îmbinării inedite dintre munte şi mare. Este ceva unic.. să poţi face baie in mare iar atunci când scoţi capul din apa să te lovească o panoramă montană. In imagine.. ascuns intre ceaţă şi nori se află cel mai inalt varf numit Ipsarion (aproximativ 1.127 m inaltime), la care se poate ajunge usor datorita drumurilor forestiere.
Fiind a doua zi... marea tot nu s-a calmat, soarele încă se juca printre nori.. iar bolovanii folosiţi pe post de stabilopozi în port înfruntau natura dezlănţuită.. care îi izbea din ce în ce mai tare.
Skala Potamia este un orăşel pe coasta de est a insulei, fiind portul oraşului Potamia, care se află la doar vreo 2 kilometri mai sus. Se poate vedea acolo în departare la baza muntelui.
Skala Potamia în greceste înseamnă "coasta de aur" şi asta datorită nisipului fin şi a culorii de smarald cu care marea te încântă în acest golfuleţ.
O mică ambarcaţiune ascunsă în spatele clădirii din port. O barcă pensionată ce suspina după dansul valurilor.. fiind acum obligata să le admire de la distanţă.
Copii se ditrează.. leagănele fiind la mare căutare. E frumos să vezi că anumiţi copii încă îşi fac vreme pentru a se distra în natura.
Un copacel tare interesant chiar pe aleea ce duce in port. Pare numai bun de adăpost în timpul vreunei furtuni sau ceva. Scorbura părea primitoare.

Pentru a vedea toate articolele despre THASSOS click AICI.

Comments

Anonymous said…
Felicitări! Jurnalul tău conţine detalii informative de nepreţuit pentru pasionaţii de călătorii care vor alege insula Thassos ca viitoare destinaţie de vacanţă.
Mi-ar plăcea să aflu că şi Ghidul de vacanţă Paralia Katerini, pe care îl scriu în prezent, este la fel de valoros.
http://milikas.blogspot.com/
Unul din obiectivele mele de vacanţă pentru 2009 este Skala Potamia, aşa încât recomandările tale îmi vor fi de un real ajutor.
Multam fain! Ma bucur enorm! Asa cum si eu ma inspir de pe alte bloguri.. si sunt ajutata de altii am zis sa ajut si eu la randul meu prin cateva informatii si in special poze. Asta ca sa stii sigur ce gasesti atunci cand ajungi acolo. :D

Skala Potamia a un golfulet superb de vacanta! Sigur te vei simti superb acolo.