Monumentul Shipka Bulgaria
Anul acesta am ajuns din nou la Shipka, de data asta cu fetele. Și uite așa ele m-au convins să-mi înving din nou lenea și să urc sutele de trepte până în vârf. Prima urcare a fost în 2008 prin mai. A doua urcare către monument a avut loc tot pe căldură! Era început de iunie, dar arșița se făcea simțită. Și cum umbra nu era peste tot, ne-am chinuit ceva până sus, mai ales că nici apa noastră rece, nu mai era la fel de congelată ca atunci când plecase de la hotel în urmă cu vreo oră și ceva.
Pe vremuri drumul acesta prin trecătoarea Shipka era destul de circulat, fiind drumul de tiruri. Acum tirurile merg pe alt drum mai lin, acesta fiind închis pe timp de iarnă datorită curbelor strânse și periculoase. Dar acum vara este o plăcere, mai ales că de când tirurile merg pe un alt drum paralel, pe aici e o adevărată plăcere să conduci.
La un moment dat sincer chiar aveam impresia că nu se mai termină scările acelea și nu știu cum că niciodată nu ajung pe aici decât într-o zi cu mult soare. Trebuie musai să fac o expediție și de toamnă - iarnă măcar să mă pot bucura în voie de urcare. Ps. pentru cei cu adevărați leneși, se poate ajunge până sus la monument cu mașina. Noi am zis că nu era cazul să forțăm mașinuța, mai ales că noi eram încă vesele și în putere.
Așa că râzând și glumind timpul a trecut și am ajuns sus, unde am început să ne despărțim, fiecare fugind după un anumit peisaj, numai bun de luat acasă.
Am început prin a ne poza cu figurile unor soldați ce au luptat acolo pentru eliberarea Bulgariei.
Apoi cu leul, care este simbolul Bulgariei, plus că lev (moneda națională) tot de la cuvântul leu vine. Deci și noi și ei avem tot lei, doar că le spunem diferit. Trebuia să existe și o diferență!
Odată ajunse pe platou, nu însemna că eram la final de drum. Ca de obicei acolo ne aștepta un nou set de scări numai bun de urcat. Vă spun eu că asta e ceva obsesie bulgărească! Și pe aici după cum se vede, nici nu prea aveam pomi la umbra cărora să ne ascundem. Așa că am făcut o față serioasă și am început să mărșăluim către leul de pe monument.
și încă puțin...
tadam! am ajuns! Acum soarele putea să ne prăjească și mai bine. 2 fete au ales să meargă sus în turn, eu când am auzit din nou că mă așteaptă un set de scări interminabile am zis no thank you și m-am dus mândră să escaladez niște stânci din zare. Păreau mult mai dornice de musafiri.
Amintiri din luptă.
Drumul pe care se poate ajunge cu mașina. În zare se vede masivul Stara Planina și valea spre care ne îndreptam noi, unde se află orașul Gabrovo, muzeul Etara și superbul sat etnografic Bojentsi.
Scări împodobite cu floricele.
Dealul spre care am fugit eu de scări. Mai ales că și stâncile astea promiteau o panoramă superbă a văii trandafirilor. Păcat că vizibilitatea era oarecum redusă, cel puțin în cazul pozelor.
Roxana a pornit și ea mândră alături de mine în expediție.
Celelalte două fete erau deja sus în turn și ne făceau cu mânuța.
Dar noi am continuat să mergem spre mica cruce din vârful bolovanilor.
Aici am avut ocazia să stăm la povești cu un Australian. El se căsătorise cu o ucrainiancă și în fiecare vară, dacă tot băteau atâta drum până în Europa făceau și o excursie mai lungă pe undeva. Se pare că anul acesta Bulgaria fusese țara de pe loz. Nenea urma să treacă și prin București, din păcate nu staționa. Am povestit cu el despre ce făcuse și văzuse până atunci, apoi l-am rugat să ne facă o poză și am început să mergem spre monument, mai ales că se făcea târziu și mai aveam lucruri pe listă. Nu doream să ne întoarcem prea repede acasă!
Munții Balcani - la început de iunie
căutând gâze numai bune de pozat
un început timid de creastă montană
Le chemăm pe fete jos și ne pregătim de coborâre
O ultimă privire în zare
și către dreapta, unde se afla și Buzdludzhea.
Acum deja la coborâre era o adevărată plăcere. Chiar dacă apa era caldă, dar măcar nu mai răsuflam din greu. Și umbra ne ajuta și ea cum putea. Plus că băncuțele erau și ele bune din când în când.
La coborâre ba chiar am prins și o oarecare adiere de vânt. În total, urcare + vizitare + întoarecere la mașină a durat vreo oră și ceva în condițiile în care ne-am permis să ne lălăim. Așadar nu ezitați să opriți pe aici dacă aveți măcar o oră disponibilă!
4 Comments