Friday, June 27, 2008

Bacul franceza oral

A trecut încă de ieri şi a doua probă de oral... cu multe emoţii, cu vreo 4 ore de aşteptat în curtea liceului pentru a intra, cu emotii care creşteau cu fiecare secundă.. mai ales când vedeam cum tot ies unul câte unul, colegii mei de la comisia 1 cu note mari. Îmi făceam oarece griji.. erau şi texte urâte.. şi imi era teamă să nu am un blocaj de cuvinte.. Cred că ăsta e cel mai urât lucru la o probă orală.. să te pierzi. Şi ca de obicei.. cel mai rău este să aştepţi.. din nou fiind la o comisie dubioasă.. de unde cu chiu cu vai mai ieşea câte unul odată la 20 de minute. La un moment dat.. a venit profa de logică.. şi ne-a zis mie şi unei colege să urcăm pe etaj. Am urcat, am mai aşteptat acolo un timp.. şi.. dupa vreo 20 şi ceva de minute.. intru în clasă. Zâmbesc.. arăt buletinul.. mă însemnează pe listă şi îmi arată teancul de bilete de unde trebuie să extrag. Ca de obicei.. bag mâna undeva la fund.. şi nu ma uit.. apoi deschid ochii.. şi văd biletul 21. Îi arăt.. şi trec în penultima bancă.. unde.. sincer în primele secunde mă pocnise panica... citesc tot subiectul de 2 ori.. şi deja încep să zâmbesc. Textul era despre festivalul de film francez. Nimerisem un domeniu în care eram bună.. yupy! Traduc repede textul.. întrebarea 2.. era ce părere am de filmele franceze şi dacă am un film preferat.. aberez cât mă tine bagajul redus de cuvinte franceze.. şi iese un textuleţ cât de cât ok de vreo 7 rânduri.. la Subiectul 2.. la fel, bat câmpii despre inportanţa limbilor strâine.. scriu vreo 5 rânduri. Termin tot.. aştept 10 min.. mă duc şi prezint.. şi la final.. mi se dă foaia pe care scria franceză 9.50 ! O adevărată realizare pentru cineva care niciodată nu a fost fascinat de limba asta.. şi care a reuşit să înveţe pronunţia corectă din filme. Idee este că se poate.. poţi învăţa franceza în doar 2-3 luni fără probleme.. ca apoi să ieşi cu 9,50 de la o comisie foarte aiurea! Plus că trebuie şi puţin noroc în a extrage biletul.

Tuesday, June 24, 2008

Bacul este stres [romana oral]

Scris la 8 dimineata

Stres pe care însă ţi-l faci singur, sau te ajută puţin colegii. Nu pot să cred că va fi atât de rău. Toţi spun ca vai doamne comisia 4 taie şi spânzură.. dar aseara colegii mei care au ieşit din comisia 3 şi 4.. care sunt cunoscute ca fiind cele mai ale naibii, au ieşit cu note de la 8 în sus.. E uimitor.. adică, de la o comisie rea te aştepţi la orice.. dar când notele sunt chiar bune.. parcă nu mai poţi fi la fel ca turma. Ne stresăm ca proştii unii pe alţii si nu reuşim nimic. În sală oricum vom fi singuri, dacă ştim bine.. dacă nu tot îngânăm noi acolo ceva. Bacul.. e un joc de noroc, unde cel mai bun câştiga... unde cel care zâmbeşte şi este cel mai sigur pe el.. are totul la degetul mic. Asta e tot secretul.. să nu iţi pese.. să fi detasat.. asta am văzut la cei care au început.. şi asta sper să descopăr şi eu azi. Ştiu câte puţin din toate.. orice cade.. tot voi zice ceva.

Dupa proba de oral, ora 12

Wow.. şocant! Am fost la comisia 4.. comisia despre care ieri se auzea că taie, spânzura.. că nu te lasă să termini.. că te încurca. Şi.. culmea, mie mi-au zâmbit încă de când am intrat, mi-au vorbit frumos, m-au lăsat să vorbesc intrerupându-mă doar de vreo 2-3 ori.. dar nu cu ceva semnificativ. Nici nu am avut timp sa realizez că sunt în examen. Cât eram în bancă şi eram ascultată.. aveam impresia că sunt la ora.. şi pur şi simplu trebuie să prezint lecţia cât mai bine încât să-mi conving profesorul că ştiu. E greu până să intri în sală.. alea sunt cele mai grele momente.. când ajungi la liceu.. şi vezi ba oameni fericiţi.. ba oameni trişti.. Nu ştii ce să crezi.. deja te apucă puţin frica. Eu am avut bafta să intru dupa doar 10 minute după ce ajunsesem la liceu, încît nu reuşisem să mă impacientez. Secretul.. este să zâmbeşti ! Stai calm, fi detaşat.. zâmbeşte, vorbeşte mult şi la subiect.. nu-i lăsa să aibă portiţe să te întrebe. Cel mai mare secret.. e sa mergi până la clasa.. sigur pe tine.. zicând.. că vei lua nota mare.. nota care mi-am propus-o în gând la intrare.. am primit-o la ieşire. Totul ţine de mentalitate.. uneori.. se pare că ne putem face singuri norocul.. zâmbind. Nu contează ce scrie pe bilet.. vorbeşte ca şi cum tu ai ştii orice.. Cum zicea Tudor Chirila.. « bacu’ l-am luat usor » doar la română până acum. Mă consoder un copil norocos.. aşa că va fi bine şi în continuare.. cel puţin.. asta cred atunci când extrag subiectul pe care îl ştiam cel mai bine. Baftă tuturor la oralul ce urmează!

Thursday, June 19, 2008

Fascinatia unei gari

Încă de mici, mulţi copilaşi sunt fascinaţi de o gară.. pur şi simplu vor să meargă să privească trenurile... să audă fluieratul care indică plecarea.. sa audă cum trenul face ciu-ciu-ciu atunci când părăseşte gara. Tata îmi povestea în urmă cu ceva vreme că şi el când era mic.. fugea zilnic la gară să vadă trenurile şi să vorbească cu conductorul de locomotivă pe care îl invidia că vede atâtea într-o zi.. că poate călătorii. Şi.. deşi timpul a trecut, parcă puţin din aceea fascinaţie tot a rămas ascunsă undeva. Eu.. nu ştiu cum a început.. cert e că mi-a petrecut ceva timp prin trenuri încă de mică.. încât totul a venit de la sine.. incât mă simt în singuranţă în tren. Îmi place şi gara.. fiecare gară, chiar dacă e mai dărăpănată.. sau mai în beznă tot are un farmec, are un alt peron, are alte feţe care te aşteaptă la ieşire să te ducă "acasă". E interesant cum.. uneori 3 gări pot fi atât de importante.. şi.. pot fi "acasă". E încă ciudat cum.. niciodată nu mă plictisesc aşteptând trenul.. e atâta agitaţie până şi în cea mai mică gară.. încât sa nu poţi să cazi în plictiseală. Mai ales în gările din provincie.. mereu se va găsi cineva cu chef de vorbă.. cu care vei palavrăgi.. până când îţi vezi trenul trăgând la peron.. te scuzi şi pleci. Trenul încă are un ceva special.. îl prefer maşinii sau avionului.. poate pentru ca ne ştim de mici.. dar, el e mereu acolo gata să mă ducă unde vreau.. şi gata să ma aducă acasă când trebuie să ma regăsesc. Plus că.. atunci când ajungi acasă.. şi vezi că încă din gară nu eşti singur.. deja totul prinde alt contur.. şi gara pare mai primitoare ca niciodată.

Tuesday, June 17, 2008

Anii de liceu se duc si ei

Incă nu-mi vine să cred că e gata.. că am avut ultima oră de dirigenţie.. că ne-a sunat ultimul clopoţel.. că noi am fost aceia care au defilat anul acesta in careu, pe „ani de liceu” în robe.. pare.. atât de departe.. si atât de ciudat. Ştiu că timpul zboară.. ştiu că anii ăştia aşa sunt făcuţi să treacă repede.. dar parcă prea nu am simţit trecerea. Ne-am trezit toţi dintr-o dată aruncaţi... în robe... şi definlând în faţa celor care ne-au fost a doua familie timp de 4 ani.. Pare ciudat să zici că vei simţi lipsa unui liceu şi a unor colegi.. deşi nu am fost noi cei mai uniţi.. am avut momentele noastre.. şi a fost fain până la urmă. Avem ce povesti cu drag.. celor ce ne vor călca pe urme.. sau copiilor. Asta e sigur.. că ne-am trăit viaţa de liceu cât mai frumos..

Cuvintele.. parcă refuză să vină.. după 4 ani.. plec de acolo cu prietenii buni.. plec cu experienţă în jurnalism.. plec cu Belgia în suflet, plec cu dor.. de banca mea şi.. de fiecare alt colţişor ce mi-a fost cândva drag.. La final.. când a trebuit să-mi ţin discursul.. cuvintele.. cele care de obicei se luptau sa fie auzite.. erau de negăsit.. am bâlbâit ceva.. despre liceu... şi am stat jos. Nu-mi venea sa plâng.. dar eram puţin tristă că ştiam.. că suntem deja absolvenţi.. ciucurele de pe tichie deja fusese mutat... Gaudeamus ne răsunase in urechi.. ora festivă era pe final.. ne primisem E-urile .. pe care ni le-am pus pe lănţişoare.. Măcar cu atât mă mândresc.. că de fiecare dată când voi uita, E-ul de la gât va fi pe post de memento.

Asta nu înseamnă despărţire.. e doar.. o pauză.. pentru că ne vom revedea.. vom ieşi în parc.. vom merge la film, teatru.. ne vom vizita.. şi ne vom suna.. în ciuda diferenţelor. Vom rămâne 12E!

Alte articole din seria "Ani de liceu" AICI

Nu inceta sa visezi

Forget for a minute what the real world looks like, forget what you know, sometimes you need to believe in what isn't exactly there. A daydream of better nights. A storybook fantasy where life is ordered and consistent and tales get awfully exciting before they wrap up nicely for all involved. Who are we to enforce reality? After all, you never know when the good angel of fortune might bring a page from your book to life and throw a kind of miracle your way. (serialul Everwood)

Orice vis.. poate fi real, dacă eşti destul de puternic(ă) să crezi în el.. Atunci când nu mai cauţi şi când nu mai aştepţi nimic.. ţi se oferă.. apar miracole.. apar telefoane.. apr oameni noi.. apare schimbare.. si uneori.. un zâmbet timid ce îţi aduce fericirea. Sună greu de crezut.. nu? Ei bine, e posibil.. durează mult uneori.. dar.. totul vine. Visele sunt reale.. si fericirea.. o simţim când nu o mai căutăm.

19 ani ... sfarsit

19.. o cifra despre care se scrie putin.. o cifra ignorata pana acum.. exista cantece pt 17, pt 18, pentru 20 de ani.. dar nimeni nu s-a gandit sa compuna un cantec si pentru cei care candva fac 19 ani.. E o cifra ciudata, undeva intre copilarie si maturitate.. deja tinde spre alte meleaguri.. 19 suna matur.. suna diferit.. suna a responsabilitate.. suna.. a schimbare de prefix in curand. 19 de data asta e un sfarsit.. sfarsit de liceu, imi parasesc scoala.. desi cuna ciudat, ma atasasem de cladirea aia si de oameni. Va fi ciudat ca la anul pe 15, sa nu mai fie locul meu acolo.. sa-mi gasesc banca ocupata.. si colega departe, undeva in Piatra Neamt. 19 ani, este o varsta ciudata, este varsta cand te lovesti din plin de viata.. cand iti hotarasti facultatea, cand.. iti alegi pe viata prietenii.. cand.. incepi sa traiesti.. plenar. E Doar una din acele varste cand multe se intampla fara logica.. si fara niciun fel de explicatie. Te simti in zona crepusculara.. esti fericita si trista.. esti atat de multe odata, incat nici nu stii bine cum sa reactionezi. Dar.. e o varsta faina.. pana la urma, o sa-i descopar farmecul alaturi de cei dragi.

Saturday, June 07, 2008

Vama lanseaza Vama, 6 iunie 2008, Arenele Romane

Arenele Romane, ora 7:30, după ceva aşteptare în stil şi mers de pinguin, reuşim şi noi să intrăm. Arenele erau deja cât de cât ocupate.. cel puţin gardul din faţa scenei era ticsit.. pe mai mult rânduri, dar am avut baftă să găsim totuşi o bucăţică de gard fix în partea stângă a scenei. Nu era cea mai bună privelişte, dar măcar aveam toţi loc de stat şi dansat. După ce am ajuns.. ca orice om normal am mers să luam ceva de băut.. şi mare mi-a fost supriza când am constatat că.. alegerea mi-o cam făcuseră ei. Aveam de ales între Redd’s şi Red Bull parcă! Înţeleg că Reds era marele sponsor.. dar chiar aşa monopol pacă e urât. Măcar apa plată pt non-băutorii de bere. Dar trecând peste, măcar am fost printre cei fericiţi care au prins ultimele beri reci de REDDS. Dacă sunteţi curioşi ce gust are.. hmm e ca un suc de socată cu puţin alcool. Cel puţin asta e părerea mea.. care consider că bere este cea cu care m-am obişnuit, „amăreala aia” cum o consideră unii.. Aşa.. trecând peste singura neplăcere a întregului concert.. ne întoarcem de la frigider cu braţele pline.. ciocnim pt noi.. primul concert la care eram vreo 7 colegi.. ceea ce până acum nu se mai întamplase.. şi, în scurt timp, se urcă cei de la Zero pe scenă.. pe care foarte mulţi îi cunosc ca foştii componenţi „Praf în ochi”. Încep cu binecunoscuta melodie de la Eurovision „Come this way” care sună tare bine live.. apoi parcă au cântat o melodie numită „Ea”, apoi noul lor single care văd că beneficiază de videoclip „Amo Amo”, ca apoi să încheie cu o melodie mai veche.. a celor de la Praf în ochi, „Doar o lacrimă”... au mai trecut câteva minute bune de suspans.. dar uimitor.. nu ca la orice alt concet, dar a fost amuzant.. să vezi cum dacă ne apucam noi să ţipăm ca apucaţii vreo 2 minute „Vama!” se propaga sunetul ca un val pe Arene. Chiar te simţi mândru că dai tu tonul deşi poate părea o mare cretinitate.. În vreo 25 de minute.. scena era liberă şi pregătită pentru „The Vama Show”. Au apărut toţi pe scenă.. unul câte unul.. iar când Tudor s-a arătat.. mulţimea pur şi simplu a izbucnit! Ecranul imens din spate a început proiecţiile.. şi Tudor.. a început să ne ÎNCÂNTE, prima melodie fiind „Dumnezeu nu apare la ştiri”, o melodie cu un mesaj puternic, pentru cei care se chinuie să înţeleagă.. ceea ce vor versurile să spună.. ca apoi.. să urmeze „Pe sârmă”.. o melodie care spre final.. a avut pe scenă doi îndrăgostiţi foarte preocupaţi să nu cadă în prăpastia lor.. şi se sărutam ca şi cum ar fi fost ultima clipă din viaţa lor.. Apoi au continuat cu binecunoscuta „La radio” care doar a pregătit publicul de sărit.. şi le-a aţâţat cheful de distracţie.. pentru ca apoi la „18 ani” toţi să sară ca nişte nebuni.. să urle... şi să simtă că încă mai au 18 ani.. chiar şi dacă pentru câteva momente.. eram fericiţi că 18 este încă cifra noastră magică. Noi cel puţin ne-am luat toţi foarte veseli de braţe.. şi am ţopăit şi urlat până la finalul melodiei. A continuat să ne vorbească puţin despre „Fotomodele” care.. nu au o viaţa ca cea pe care noi o vedem la tv. Apoi.. ni s-a vorbit despre celebrul joc de cuvinte cu care în urmă cu un an şi un pic s-a deschis blogul lui Tudor.. un joc de cuvinte din a cărui idee s-a născut piesa „17 ani... infinit”.. o piesă fară verbe.. o piesă care defineşte o persoană.. o piesă în care fiecare se regăseşte măcar într-un rând de vers.. „rucsac nisip gara de nord” e versul meu...versul nebunilor care stau cu rucsacul mereu pregătit de plecare.. şi pentru care Gara de Nord.. e mai mult decât o gară din Bucureşti. Următoarea piesă.. a început fiind cântată de public.. care a recunoscut-o după primele 3 acorduri .. „V.S.T.” o piesă care ca de fiecare dată.. reuşeşte să mobilizeze lumea la ţopăit.. „E oare cineva - Care să-mi poată da - Aşa ceva măcar de ziua mea?”. A urmat apoi.. cea mai hazlie piesă .. unde un purcel a fost personajul principal ce apărea pe imensul monitor.. aţi ghicit „Tata taie porcu”.. unde spre final.. cei de la Vama au fost acompaniaţi de un taraf în toată regula.. o ocazie numai bună de încă o mini-horă! Şaidiridida! Tudor.. a început următoarea piesă grăind un mare adevăr.. că în cluburile bucureştene, fiţele sunt la ele acasă şi că dacă nu ai bancomatul după tine nu ai nicio şansă.. şi am început să cântam „E plin de fete...”. Nimeni nu se aştepta.. la surpriza ce a urmat.. atât pentru noi, cât şi pentru Alexandra, fostă concurentă la Megastar, care în urma eliminării.. a fost invitată sa cânte în duet „Zmeul”.. o voce fermecătoare care s-a potrivit cu cea a lui Tudor.. o variantă ce a meritat din plin ţipetele şi aplauzele noastre. Pentru celalte 2 piese ce au urmat.. ne-am întors pe noul album.. pentru ca Tudor să îşi scrie scrisoarea în care mărturiseşte că îl urăşte pe „Fat Frumos” şi ca apoi să ne ducă „Undeva prin Vamă” .. melodie care chiar ne făcuse un dor teribil de Vamă şi 2 Mai.. parcă era o invitaţie către gară... iar spre finalul melodiei.. câţiva picuri timizi şi-au făcut loc printre noi.. potolind căldura ce o resimţeam în urma unei agitaţie continue. A urmat.. „Nu am chef azi” o melodie cântată în ploaie.. o melodie care a reuşit să gonească până şi ploaia.. o fi înţeles că nu aveam chef de ea.. ;)) Fiind deja vară, fiind deja cald.. soare, pentru unii fiind imediat vacanţa, s-a cântat „Vara asta”.. parcă dorindu-ne toţi ca versurile „vara asta am să mă îndrăgostesc” să devină realitate.. şi poate vor deveni.. din moment ce Tudor ni le-a cântat. Am aflat şi cum este să nu ai un „Suflet normal” pe care să-l piezi într-o zi şi pe care să speri că-l vei regăsi pe plaja din 2 Mai.. sau poate la Micul Golf... în timp ce căutam alături de „Cărtiţă” drumul către om.. să îl trezim şi să trăim cât mai frumos cu putinţă.. ca să aflăm că „fericire-i când puiul de om vrea în braţe şi moare de somn”. Moment în care.. Vama păreseşte scena pentru câteva minute.. ca în urma răcnelilor noastre.. să se întoarcă mai veseli ca oricând... şi să mai cânte „Epilog” şi să biseze „Pe sârmă”. Abia atunci am realizat cât este ceasul.. şi că din păcate s-a terminat şi că trebuie să na întoarcem fiecare la casele noastre. Dar.. vă spun eu că dacă nu aţi fost acolo.. nici nu vă imaginaţi ce aţi pierdut! Un adevărat show de lansare cum mai rar vezi în România!

Friday, June 06, 2008

Cum am devenit "Dependent de citit"

În ziua de azi puţini sunt cei care încă mai citesc, puţini sunt cei care se apucă de citit şi sunt şi mai puţini cei care devin şi se declară "dependenţi de citit". Şi la mine începutul a fost greu.. mai ales că aveam în spate 2 părinţi care citiseră enorm şi care mă tot presau să mă apuc de citit. Doar că.. cu cât ei insistau mai mult, cu atât eu mă încăpăţânam să nu citesc. Aşa sunt copii.. fac pe invers faţă de ce li se spune.. aşa că câţiva ani am citit doar de nevoie şi ca să nu mi se mai tot repete să citesc, dar nu era citit de plăcere.. şi era un chin.

Dar.. la un moment dat ai mei s-au resemnat, m-au lăsat în pace.. şi atunci s-a produs minunea. Cândva prin clasa a 7-a.. mi-a picat cumva în mână o carte mai ciudată. Era o carte veche gasită undeva prin casa bunicii mele, cu coperta jerpelită.. nici nu se vedea bine titlul carţii. Dar pentru curioşi.. era o carte poliţistă scrisă de un român Leonida Neamţu - Toporul de Argint. Aia a fost prima carte care am citit-o pe nerăsuflate.. pur şi simplu nu o puteam lăsa din mână.

Până atunci.. nici şcoala nu fusese de mare ajutor, oblingându-ne să citim vreo 3 cărţi de Sadoveanu.. care la vârsta aia era mult prea dificil. Ce copil de clasa a 7-a ar adora să citească pagini întregi de descrieri.. şi acum mi se par criminale descrierile care pur şi simplu nu se mai termină.. atunci erau calvar. Abia după câţiva ani am reuşit să-i înşeleg capodopera lui Sadoveanu.. şi e păcat. Mulţi ajung doar să-l urască şi nu se mai chinuie vreodată să-l înţeleagă.

Dar.. dupa aceea carţulie dubioasă, au urmat încă câteva romane poliţiste.. scrise de John Grisham de care m-am ataşat enorm de-a lungul anilor. Prima carte scrisă de el pe care am citit-o a fost "Firma" şi de acolo.. pofta de citit a pornit pe drumul ei.. crescând cu fiecare carte. După ce am devorat cărţile lui Grisham din biblioteca personală.. am trecut pe John Saul.. am citit tot şi de el.. şi după aceste 10 cărţi am început să îmi doresc să citesc şi alte stiluri, să descopăr şi alte poveşti.. nu mai ştiu după aceea exact ordinea în care am continuat.. dar ştiu ca am citit toate cărţile lui Dan Brown, am trecut pe Paulo Coelho care este foarte rău privit de unii din diverse motive. Apoi.. am trecut pe cărţi din ce în ce mai grele, ajungând şi la carţi de filosofie.. totul a fost uşor atunci când eu am început să îmi doresc asta.. atunci când eu îmi aleg cartea din raft.. şi mă pun pe citit când am o clipă liberă.

Thursday, June 05, 2008

Vedere de sus - Sinaia - Cota 2000

Following the sun is not good enough
for taking your last breath with a smile on your face?
I won't spend my life confronting the real
what about living without established frontiers?
What about misty mountains in a sunset light?
What about drinking from a waterfall?
What about leaving people without telling goodbye?
We'll meet again, i'm sure.

Traseul Poaiana Stanii Regale - Piciorul Pietrei Arse - Platou Bucegi - Cota 2000 Poze

După drumul cât de cât obositor până în Poiana Stânii regale, drum prezentat în cateva poze în alt articol, ne-am despîrţit în 2 grupuri.. unul ce a rămas acolo la cabană.. şi noi, majoritatea excursioniştilor.. am luat-o pe deal în sus spre platou.
La scurt timp după ce am reintrat în pădure am găsit foarte multe frunze şi floricele pline de rouă.. deşi era deja vreo 11 şi ceva. Se vedea că în natură.. timpul nu se face simţit la fel.
Drumul prin pădure.. a fost şi dificil, dar din fericire pentru noi a avut şi câteva parţi mai uşor de străbătut.. unde ne mai trăgeam sufletul, urmând ca apoi să mai urcăm un dâmb.
O mare parte din traseu.. am urcat cu panorama asta superbă pe partea dreaptă. De multe ori.. nici nu eram atenti unde păseam fiind furaţi de peisaj.
Norii deşi ameninţau încă de când păşisem afară din autocar.. s-au ţinut la oarece distanţă de noi câteva ore.. dar ne-au oferit câteva forme faine pe cer din când în când.. parcă ne salutau în felul lor.
Pădurea era curată, liniştită.. ne auzeam doar noi care ţipam la fiecare 5 min "vrem iar popas!". Dar ea săraca nu se plângea.. era fericită că am venit în vizită .
Ăsta micul avea o energie în el.. ceva de speriat. El cred că era cel mai mic excursionist, dar şi cel mai agitat şi plin de voie bună. Baiatul profei de chimie.. un munţoman de la o vârstă fragedă.
Aici deja ajunsesem într-un mic platou care era oarecum echivalent cu cota 1400 care se vedea în departare, dar din păcate, încă nu eram la jumatea drumului.
Tot urcând.. am dat şi de un pod cam şubred.. pe care recunosc.. ne era tuturor frică că se va duce la vale cu noi, dar dacă mergeai atent.. mai mult pe bolovan decât pe el.. riscurile se diminuau considerabil :))
Ajunşi în sfârşit la jumătatea drumului.. eram veseli că putem sta mai mult de 2-3 minute la un popas, eram veseli că făcusem jumătate de traseu şi trişti că mai aveam încă pe atât.. dar băncuţele ne aşteptau.. iar peisajele pur şi simplu ne făceau să uităm de dureri.
Verdeaţă cât curpinde.. văi cu urme timide de zăpadă.. şi un mic platou. Ieşisem deja din pădure.. pentru ultima dată în aceea zi. De acum urma un drum cam "de-a-n-buşilea" pe nişte pietre.. dar parcă era deja mai lejer.. sau pur şi simplu ne găsisem noi ritmul.
După.. câteva minute de urcare.. deja urcasem bine în altitudine.. lăsând băncuţele cu mult în jos, am putut admira superba privelişte a crestelor..
Iar din alt unghi.. puteam admira traseul ce-l parcusesem până în acel moment, puteam vedea o mare parte din Valea Prahovei, puteam vedea pădurea ce p lăsasem în urmă..
Şi.. tot urcam, banda albastră ne ghida în continuare paşii pe drumul pietruit iar muntele ne înghiţea ecoul vocilor noastre care acum nu mai răsunau atât de puternic.
Cele mai superbe momente dinainte de furtună.. au fost cele când soarele se juca. Se juca ascunzându-se uneori în nori.. uneori ieşind doar câte puţin.. făcând câteva jocuri de umbre şi lumini tare interesante pe creste.
O altă panoramă.. cu creasta Pietrei Arse.. şi cu o bucăţică de oraş în mijloc.. şi cu câţiva norişori care deveneau din ce în ce mai ameninţatori.
Deja urcasem bine.. ne pregăteam să ajungem pe platou.. dar ne era destul de greu să lăsăm superba privelişte în spate. Verdele acela.. şi răzleţele raze de soare erau pur şi simplu hipnotice uneori.
Cu câteva minute înainte să ajungem pe platoul propriu zis.. am dat de 2 excursionişti germani. Erau destul de înaintaţi în vârstă, dar se ţineau mult mai bine decât noi.. erau veseli, se opreau pentru poze.. ne-au salutat în germană, ne-au zâmbit extrem de frumos.. şi au continuat să coboare ţinându-se de mână.
Pe platou.. deja se vedea clar separarea dintre grupuri.. cel care mergea în frunte cu ghidul.. cel de mijloc unde eram eu.. şi cel de codaşi.. care dintr-un motiv sau altul.. se mişca mai greu.
Deşi ştiam că sus la altitudini mari e zăpadă şi vara.. tot m-am mirat să văd porţiuni aşa de mari pline de zăpadă îngheţată.. care în ciuda soarelui şi a ploilor pur şi simplu nu se dădea dusă.
Cu fiecare pas cu care mă apropiam de Cota 2000, se apropia şi inevitabila furtună de noi. Ea ne ameninţa încă de dimineaţă.. dar a fost cuminte.. şi s-a ţinut departe de noi până pe platou.. când ne-a lovit prima rafală.. aici pregătindu-se de cea de a doua.
Imaginea asta m-a captivat total.. drumul care cotea.. culorile, norii de furtună. Un nou drum.. un nou peisaj. Era pur şi simplu un sentiment fain.. fericirea stă în lucruri simple.

"fail to decide which road i should take before my time grows old
have to be sure that i am prepared to do what i've been told"
Ultimii câţiva metri până sus la cabană.. i-am parcurs prin ceaţă.. o ceaţă ce m-a făcut să zâmbesc auzind câţiva colegi pomenind de filmul "The mist". Chiar mă simţeam ca în film.. doar că eu eram happy că eram la munte, ceaţa era doar un element al naturii şi nu ceva periculos.

Wednesday, June 04, 2008

Din Tren

...
Acum, pe de laturi, incep sa ramana
Semnale, macazuri, vagoane si fum.
Trec umbre de oamnei cu steaguri in mana
Si trenul, navalnic, se-asterne la drum.
...
Se schimba decorul, privelisti sure,
Un ses peste care trec umbre de nori,
Un drum singuratic, un colt de padure
Cu varfuri uscate si cuiburi de ciori.
...
Fără urmă, fără ţel,
Gândul meu pierdut aleargă
La întrecere cu el,
Şi se pierde-n zarea largă.

Monday, June 02, 2008

Bacaul noaptea

Nu poţi zice că ai văzut un oraş dacă nu îl vezi şi noaptea.. şi unele oraşe sunt atât de faine noaptea.. încât îţi vine să rămâi pe balcon holbându-te la ele. Bacăul este liniştit.. după 10 seara domnea pacea deşi eram în centru. Câteva furnicuţe ce mai mergeau agale pe stradă.. agitaţia în trafic mai mult în rândul taximetriştilor.. şi.. lumini peste tot. Panorame superbe.. un oraş pe care îl priveşti cu plăcere într-o seară răcoroasă de final de primăvară. Mai mare plăcerea să te plimbi pe stradă.. :)

Orasul Bacau prin ochii mei

Pozele sunt făcute de la etajul 9 al hotelului Decebal. Eram undeva într-un balcon pe colţ încât am beneficiat de niste panorame superbe, în ciuda micilor nori ce se abătuseră în ziua aceea asupra zonei. M-am plimbat foarte puţin.. şi mai mult pe artera principală.. pentru că timpul era scurt, dar mi-a plăcut. Era un orăşel liniştit.. şi civilizat! Cel puţin pentru mine era uimitor să văd cum şoferii se înţeleg între ei şi fără să se înjure sau să "urle" din claxon.. ca să nu mai vorbim de faptul ca ei nu au semafoare.. si totuşi traficul nu e atât de gâtuit ca la noi în capitală. Fără semafoare şi toţi merg încet.. îşi aşteaptă rândul.. e umitor! Cel puţin eu am plecat plăcut surprinsă.
Ca să nu mai vorbesc şi de aerul curat.. deşi era şi după ploaie.. tot se simţea ca muntele este aproape.. se simţea că nu este atâta poluare. Plus că este un oraş ce a găzduit nume celebre precum Vasile Alecsandri, George Bacovia, Lucreţiu Pătraşcanu, Alexandru Piru.. Un oraş interesant unde merită să te opreşti măcar o oră din drumul tău!

Pambac si Grania la Bacau

Printr-o întâmplare fericită, am ajuns în urmă cu o săptămână în Bacău, la Pambac Romania. Am plecat de la hotel.. cu o maşină a firmei.. am ieşit puţin din oraş.. şi am ajuns în foarte scurt timp.. în locul unde se petrece tot, unde este fabrica, moara, birourile. Pe acolo.. angajaţi puţini.. nu cum te-ai aştepta să vezi peste tot în fabrici..mai ales că ne aflăm în România.. unde majoritatea sunt muncitori. Intrăm într-o sală mare de conferinţe.. unde se desfaşoară evenimentul pentru care venisem.. şi la final, dupa ce se stabilise tot, ni s-a oferit inedita ocazie de a merge să vizităm moara. La început eram sceptică.. mai văzusem câteva imagini răzleţe la tv, prin filme.. reclame şi nu mă aşteptam să fie chiar foarte interesant.. şi mare mi-a fost surpriza când încă din prima sală .. totul părea foarte interesant.. mecanizat.. lipsa totală de picior de om. Şi.. cel mai important.. nici nu se vedea că am fi fost într-o moară de faină.. totul era atât de etanş şi de bine făcut.. încât pic de făină nu era în aer.. parcă ar fi făcut cu totul altceva acolo.. nu era nimic să-i dea de gol. Am vizitat toate nivelele.. văzând cu exactitate cum se face făina..

La un moment dat mă simţeam ca în emisiunea „How it’s made” de pe Discovery. Vedeam.. etapele exacte prin care trece făina.. fiecare maşinărie.. care o prelucra.. şi o sorta şi cernea.. încât produsul final.. să fie cât mai bun cu putinţă.. asta fiind cea mai bună reclamă. Am văzut şi „oamenii” din spatele morii, mai precis, camera calculatoarelor.. de unde un om, conduce toata moara. Graficele şi desenele păreau foarte complicate pentru cineva ca mine care nu s-a omorât cu ştiinţele exacte, dar chiar şi neştiind puteai vedea armonia cu care se mişca fiecare grafic.. parcă dansând pe monitor. Abia la parter.. unde se ambala totul pentru a pleca către magazine, am văzut 2 oameni ce mai supravegheau ca totul să fie perfect sigilat.. Era frumos. Chiar dacă nu te-a interesat niciodată asta.. tot e ceva ce merită văzut. Mai ales pentru cei care se şi întreabă cum se face fiecare lucru. La final.. am mers şi am vizitat şi sectorul de testare, unde se luau zilnic mostre de faină pentru a fi analizate.. se tastau din toate punctele de vedere, făceau zilnic cozonaci şi pâine doar de probă. M-a uimit tot! E frumos să vezi cum încă sunt locuri unde calitatea primează şi unde reclama se face în special prin produs şi nu la Tv. Bunicuţele mele care au folosit Grania.. au fost tare mulţumite. Acum am aflat şi de ce!