Sunday, March 15, 2009

Prima mea vizita in Turcia in 1997 - partea a 2-a

Am poposit pe undeva prin apropiere, dat fiind ca vremea era superba si am decis sa facem plaja si baie pret de cateva ore macar. Am găsit o plajă faină şi am poposit. Eu mă jucam cu o plută (care de fapt era o usa veche de lemn) şi eram fericită să am „platformă de sărituri”, dar cum se înnopta şi tata băuse o bere am decis că trebuie să găsim un hotel, sau motel până să ieşim de pe acest drum lăturalnic, pentru că la vremea aceea ajunsesem pe acolo dintr-o pură greşeală, sau poate destin.
Şi mergând noi încetişor la un moment dat ne bucurăm să vedem o pancardă cu „Motel Marina Mocamp 5 km”. Gata! Eram convinşi că am găsit unde să stăm.. ne apropiem de locul unde acei 5 kilometri se terminau şi găsim aceea pancardă îndreptată spre o vilă, sau cel puţin aşa părea ea din stradă. Ne gândim noi că sigur este o greşeală, locul semănând mai mult cu o casă, dar totuşi intrăm, ocolim casă ajungând în spate, unde pe verandă se aflau câţiva oameni. Acolo sfioşi urcăm pe verandă şi întrebăm de vestitul motel fantomă, un turc drăguţ ne spune că acum nu prea mai e şi ne arată în depărtare ruinele a ceea ce acum arăta ca o cocioabă.
Dezamăgiţi, dăm să plecăm pentru a ne continua căutarea, dar turcul ne opreşte. Ne roagă să stăm la poveşti, la un ceai. Ok, stăm puţim povestim, între timp se adună şi alţii în jurul nostru şi după o vreme iar dăm să plecăm fiind destul de târziu. Nu ne mai lăsau! Ne-au spus că acum suntem invitaţii lor şi că să rămânem la ei în seara asta! Moment de şoc! Nu ne ştiau, nu ştiau ce hram purtăm, nimic şi totuşi ne-au primit cu braţele deschise în casa lor. Ba chiar, ne-au dus în casa de peste drum, unde bătrânul şi „el capo di tutti capi” îşi avea biroul, iar la etaj un fel de cameră de oaspeţi. Ne-au cazat acolo şi au plecat înapoi în vila principală, pe noi lăsându-ne singuri singurei cu tot ce era in vila! Dacă eram de neam mai prost putea fugi cu jumate din aparatura din biroul bătrânului şi ne scoteam banii de vacanţă. A fost şocant să vezi cum nişte străini pot avea atâta încredere în tine. Ne-au lăsat să ne despachetăm, să ne relaxăm după care au venit şi ne-au luat la masă, unde s-au dat peste cap să găsească o mâncare pe gustul alor mei, ei fiind vegetarieni. Am petrecut o vreme acolo, tata mai ştiind cateva cuvinte in turca mai vorbea cu ei iar eu şi mama vorbeam în engleză cu un cuplu mai tânăr ce ştia engleza.
Şi aşa ne-am întins la palavre şi râs o vreme, apoi ne-au spus că la ora 10 mergem la un party şi că să fim gata! Ok, zis şi făcut, am respectat ordinele şi pe la orele 10 am plecat în sir indian printr-o livadă de măslini pe la o vilă vecină unde ei şi câţiva amici au petrecut de zor în cinstea noastră, aveau ba chiar şi o orgă cu sintetizator! Ceva ce eu nu văzusem pe vremea aceea... Totul părea ca din vis, eram trataţi ca niste rude dragi ce nu mai fuseseră pe la ei de multă vreme. Nu mai ştiu cât a durat distracţia dar am ajuns destul de obosiţi în cameră. De dimineaţă la micul dejun la fel, ne-au invitat să mâncam cu ei, de data asta punând pe masa multe mâncăruri vegetariene. Am mai stat la palavre.. eu am făcut o baie în superba lor piscină şi din păcate cândva după prânz a trebuit să-i părăsim... toţi au venit şi ne-au condus până la maşină, stând acolo în stradă, făcându-ne cu mâna până ce maşina s-a pierdut în dâra de praf ce se ridicase la orizont.
De atunci, aproape de fiecare dată când ne-am dus la ei, am fost întămpinaţi ca făcând parte din familie. Atâta prietenie nu am mai întâlnit până acum! Pur şi simplu prima noastră întâlnire cu Turcia a fost una cu adevărat şocantă, mai ales cunoscând astfel de oameni!

4 comments:

Ioana said...

Emotionant cand dai peste atfel de oameni!
Cred totusi ca unii pot citi ce fel de om esti. Unii care se duc sa fure nu cred ca isi iau copilul cu ei - nu de alta, dar s-ar putea sa-i incurce.
Mi-am dat seama ce mi-a placut cel mai mult la povestea ta: erai in vacanta cu ambii parinti, ceea ce nu e de ici de colo. :) Ma bucur!

Dianora Ungureanu-Maier said...

Nu stii niciodata peste ce fel de oameni dai, si comportamentul lor ne-a socat atunci pe noi. Nu stiam ce sa credem. Cat despre ai mei, de atunci tot calatorim anual impreuna. Macar o excursie mai lunga impreuna in fiecare an :D

Dudian said...

Foarte frumos ca sunteti o familie normala! Nu stiu cati oameni cu copil mic (la 8 ani nu era chiar mare:P) pot fi atat de deschisi la minte incat sa accepte o astfel de invitatie. Cat despre ospitalitate, din cate am mai citit de pe la altii (ca am umblat prea putin ca sa vb din experienta mea), musulmanii sunt neintrecuti, mai ales ca ospitalitatea la ei e in stransa legatura cu religia. Alex.

Dianora Ungureanu-Maier said...

Da, ospitalitatea lor e ceva socant. Cel putin asa era in intervalul 1997 - 2004 cand am tot fost noi foarte des pe acolo. Mai ales in oraselele mici e atat de frumos. Uneori chiar te simti prost ca daca intrebi ceva pe strada, acel om vine cu tine pana gasesti ce cauti.

Am avut parte de multe evenimente socante in TR. Socante in bine :)