Saturday, March 14, 2009

Prima mea vizita in Turcia in 1997 - partea 1

Prima noastră aventură în Turcia s-a soldat cu o durabilă prietenie. Aveam iniţial bilete undeva la Marea Neagră unde am petrecut un mic sejur şi fiindcă viza de Grecia începea în vreo 2-3 zile am ales să mergem în cercetare prin Turcia puţin. Asta era cândva în vara lui 1997, la sfârşitul lui august. La vremea aceea nu eram prea încântaţi de Turcia, dar am zis că merită încercat şi aşa am început, bineînţeles cu capitala, despre care eu personal nu îmi mai aduc aminte atât de multe, poate fiindcă în afară de un bazar imens nu mi-a reţinut nimic atenţia şi eram prea mica, aveam doar 8 ani. Dar bazarul mi se părea fascinant... pe multe străduţe micuţe şi pentru mine atunci arăta puţin ca bazarul din desenele animate cu Aladin. Am înnoptat undeva pe autostradă, afară din Istanbul.
A doua zi, fiindca voiam sa vedem litoralul Mării Marmara, am coborât spre Barbados şi de aici, ne-am continuat plimbarea de-a lungul coastelor Mării Marmara. Fiindcă drumurile erau destul de proaste, iar maşina noastră era nouă, am mers încet, cu grijă. În spatele nostru, câţiva kilometri buni s-a ţinut un motociclist. Când am oprit, am intrat cu el în vorbă. Era un italian, care crezuse că noi ştim drumul spre Cannakale. Dându-si seama că suntem turişti şi noi, a plecat mai departe, iar noi am oprit într-un mic sătuc de pescari.

În mijlocul satului, întocmai ca-n filmul “Zorba Grecul”, la o crâşmă, cu mese şi scaune din butuci de copaci erau adunaţi barbaţii din sat, care ca la un semn ne-au înconjurat cu mirare. Pesemne că turişti pe acolo călcau rar… Şi ei au fost cei care ne-au atras atenţia că de undeva, de sub maşina noastră curge ceva… Tata ar fi vrut să rămânem peste noapte acolo, însă era puţin stresat că nu ştia ce e cu maşina, aşa că am pornit spre Cannakale.
Am mers înspre Luleburgaz şi am coborât spre Keşan, trecând prin Gelibolu şi Eceabat de unde am luat un ferryboat către Canakkale. Acolo am decis să înnoptăm în cea de a doua noapte. Un oraş care cred că mă va fascina mereu. Prima noapte în Turcia mereu visez să o petrec acolo pe faleza cu o veritabilă „dondurma” (îngheţată) privind stelele şi marea.
Ne-am oprit la un service Daewoo, să vedem ce e cu maşina. Cei de acolo ne-au explicat, în puţina engleză pe care o ştiau că nu are nimic, că e din cauza climatizării. Şi, pentru că ai mei erau sceptici, au scos din vitrina show roomului o maşină identică, ne-au urcat pe toţi trei în maşină şi au făcut cu noi un tur de oraş. Ne-au arătat unde sunt magazinele, unde sunt pensiuni şi hoteluri să ne cazăm, apoi ne-am întors. Cum au oprit maşina, ne-au arătat că şi de sub ea curge un firicel de apă… de la climatizare. Ne-au convins astfel că nu are nimic maşina noastră. Am baut cu ei un suc, mi-au dat mie să mănânc un covrig, apoi le-au arătat alor mei o hartă cu litoralul Mării Egeee, spunându-le ca nu cumva să rateze o excursie la Troia şi apoi la Assos.

Ne-am cazat intr-una din pensiunile aratate de cei de la service, intr-o camera cu paturi suprapuse. Eu, bineinteles am dormit in “patul de sus’… A doua zi când să plecăm, am prins o superbă paradă militară în cinstea marelui Mustafa Kemal Atatürk.
Apoi, încetişor, pe coastă în jos, cu un mic popas la Troia am continuat către aproape necunoscutul Behramkale sau Assos. Acolo se aflau nişte vechi vestigii si un adevarat oras medieval, cu stradute inguste, case din piatra, devenite intre timp magazine de bijuterii si suveniruri. Am petrecut ceva timp şi printre bolovănei cât şi în sat unde am stat la un suc, la o terasă cu o panoramă de vis.

2 comments:

Ioana said...

:)) Ce solutie originala au gasit ca sa va arata ca totul este in ordine. :) Genial!

Dianora Ungureanu-Maier said...

Da, chiar au fost inventivi si haiosi. Dar in felul asta ne-au linistit si pe noi ca totul este ok si ca putem sa ne vedem de drum, mai ales pe caldurile alea. Am prins o vreme doar cu 40 de grade in anul ala.