Arbanasi este un sat din provincia Veliko Tarnovo, situată în partea central-nordică a Bulgariei. Arbanasi este amplasat pe un platou înalt între munţii oraşului Veliko Tarnovo şi
Gorna Oryahovitsa. Satul Arbanasi este cunoscut pentru istoria sa bogată şi pentru numărul mare de monumente istorice, precum bisericile din secolele 17 şi 18 şi exemple de arhitectură a renaşterii naţionale bulgare, care l-au transformat într-o destinaţie turistică populară.
Numele satului provine din cuvantul albanez Arbërës sau Arbanas, care înseamnă muncitor al câmpurilor. De la rădăcina acestui cuvânt, turcescul arnavut, era folosit pentru a numi albanezii şi alţi oameni care provin din diferite părţi ale Macedoniei, indiferent de naţionalitate.
Cel mai vechi document care marchează începutul istoriei satului Arbanasi este un decret roial al sultanului otoman Suleiman Magnificul, datând din 1538, potrivit căruia sultanul a dăruit localităţile Arbanasi, Lyaskovets, Gorna Oryahovitsa şi Dolna Oryahovitsa ginerelui său paşa Rustem. Cele patru sate sunt unite sub numele Arnaud Kariyeleri (satele albaneze) în decretul roial, iar primii care le-au populat ar fi fost albanezii şi grecii din Epirus; deşi numele albaneze putea fi regăsite în registrul de taxe otoman, numele ortodoxe şi slave erau preponderente.
Alte surse care menţionează Arbanasi sunt notele lui Pavel Dordic din 10 ianuarie 1595 adresate prinţului transilvănean Sigismund Bathory. Satul este de asemenea menţionat şi de episcopul bisericii romano-catolice din Sofia, Petar Bogdan Bakshev, care a vizitat Tarnovo în 1640. El a notat că există un sat înspre munţii, de unde putea fi văzut tot Tarnovo, care avea aproximativ 1.000 de case şi a cărui populaţie vorbea greaca, pe când satele vecine nu vorbeau deloc limba grecilor. Un alt episcop romano-catolic, Anton Stefanov, se refera la Arbanasi în 1685 ca un oraş al grecilor şi albanezilor, care au trecut întâi prin Dacia. Potrivit lui Anton Stefanov, comercianţii din Arbanasi ajungeau până în Italia, Ungaria, Polonia şi în special în Cnezatul Moscovei.
Biserica Nativităţii este cea mai veche biserică Arbanasi. Ea are naos, pronaos, o galerie ce porneşte din partea de nord şi se termină în vest, în timp ce pe partea de est este capela "Ioan Botezătorul". Au existat mai multe stadii de construcţie în înălţarea bisericii. Naosul de acum a fost odinioară o biserică în sine. Picturile sale au fost finalizate în 1579.
Compoziţia picturilor "Ziua Judecăţii" şi "Nativitatea" datează din acele vremuri. Picturile din partea femeilor au fost terminate în 1638. Acolo, ambii pereţi şi arcurile au fost pictaţi. Compoziţia a fost compusă din cicluri şi teme: Înălţarea Maicii Maria, Copacul lui Ieseu și Ziua Judecăţii. Copacul lui Ieseu reflectă poveştile biblice despre predecesorii lui Christos. Prezenţa filosofilor antici şi a strămoşilor (Homer, Aristotel, Platon) a fost inspirată din tendinţe umaniste din acea perioadă. Temele pentru Ascensiunea Maicii Maria şi Ziua Judecăţii atestă interesele în problemele cosmogenice, geneză şi istoria umanităţii. Capela lui Ioan Botezătorul a fost pictată în 1632.
Temele au fost inspirate din viaţa celui ce dă numele capelei. Iconostasul este unul dintre cele mai vechi exemple de sculptură în lemn din Bulgaria. Majoritatea picturilor din galerie au fost realizate în 1649. Acestea sunt grupate într-o secţiune din calendar a "Menelogule" şi prezintă poveşti din Noul şi Vechiul Testament şi Cele Şapte Concilii Ecumenice. Ciclurile tematice din galerie sunt unite în scena "Viaţa zadarnică în o lume zadarnică" sau "Roata vieţii" cu semnele zodiacale. Picturile din naos înfăţişează Temerile, Pasiunile şi Minunile lui Iisus. Acestea au fost terminate în 1681.
Mai multe documente materiale (corespondenţe şi note ale cronicarilor în cărţi religioase, păstrate din secolele 17 şi 18) arătă că Arbanasi era în plină înflorire economică între ultima jumătate a secolului 17 şi sfârşitul secolului 18. Aşezarea avea mai mult de 1.000 de case la acea perioadă, iar populaţia sa era constituită din familii de comercianţi de rang înalt care făceau afaceri în Transilvania (cel mai mult în Sibiu şi Braşov), principatele danubiene,
Rusia şi Polonia. Meşteşugurile au fost bine dezvoltate, la fel şi producţiile de cupru şi de aur, creştere a viţei-de-vie şi mătase jucau un rol important. Casele comercianţilor bogaţi, la fel şi cele cinci biserici construite în anii de vârf, poartă pecetea recordului economic şi a prosperităţii.
În secolul al 18-lea, Arbanasi a fost dat fanarioţilor din Valahia, iar câţiva valahi exilaţi s-au aşezat, temporar, în sat, printre care se numără şi Manolachi Brâncoveanu şi Ion Văcărescu. În 1790, 17 nobili valahi se aşezaseră cu familiile lor în Arbanasi. Până în această zi, câteva din casele din Arbanasi poartă numele foştilor proprietari valahi (Brâncoveanu, Cantacuzino, Filipescu).
Ca rezultat a raidurilor bine organizate ale tâlharilor din 1792, 1789 până în 1810, aşezarea a fost jefuită şi incendiată. Epidemiile de ciumă şi holeră au dăunat mai mult starea aşezării. Cei mai bogaţi comercianţi au plecat în Valahia şi Rusia. O nouă aşezare a bulgarilor a început după 1810, când oamenii au venit din părţile Elena şi Teteven din Munţii Balcani, dar Arbanasi nu a reuşit să atingă din nou apogeul. Un decret roial otoman din 1839 a privat aşezarea de fostele privilegii, iar dezvoltarea meşteşugului aproape a încetat după războiul din Crimeea.
Arbanasi a fost o fortăreaţă a afilierilor culturale greceşti secole întregi. Limba greacă era limba oficială în sat, unde era o şcoală grecească şi servicii divine în aceeaşi limbă. Această, totuşi, nu reflectă conştiinţa naţională a populaţiei locale, din moment ce rezidenţii din Arbanasi au luat parte la strădania înarmată a bulgarilor, care a dus într-un final la eliberarea Bulgariei de sub Imperiul Otoman, drept consecinţă a Războiului ruso-turc din 1877-1878.
Pe lângă casele din Arbanasi, şi cele şapte biserici Arbanasi şi cele două mânăstiri constituie puncte de interes: câteva dintre cele mai impresionante monumente ale artei bulgăreşti din secolele 14 - 18. Acestea sunt "Biserica Nativităţii", "Biserica Sfinţilor Mihail şi Gavril", "Biserica Sfântului Dimitrie", "Biserica Sf. Atanas", "Biserica Sf. Gheorghe", "Mănăstirea Maicii Domnului" şi "Mănăstirea Sf. Nikolas.
Disputa privind dezvoltarea caselor Arbanasi nu este mai puţin importantă decât numele şi originea satului. Aceasta s-a dezvoltat conform normelor sociale şi economice din sat şi a format o perspectivă unică a sa, fără precedent în Bulgaria.
Opiniile exploratorilor caselor Arbanasi răspund ambelor puncte de vedere cu privire la originea satului. Motivele pentru care acestea sunt în totalitate case bulgăreşti au triumfat. Casele păstrate până în vremurile noastre au demonstrat clar că cele mai vechi case Arbanasi sunt similare celor Turnovo Boyar, fortăreţe mici cu scară interioară, ce sunt construite în totalitate pe piatră.
Pentru protecţie faţă de exterior, acestea aveau porţi din piatră masivă şi pentru tura de noapte - golfuri (firidi). Ferestrele sunt mici cu grilaje de fier. Al doilea tip este o casă mare cu fundaţie groasă de piatră, al doilea etaj este construit pe cadru, tencuit cu var nestins.
Arbanasi este un sat din provincia Veliko Tarnovo, situată în partea central-nordică a Bulgariei. Arbanasi este amplasat pe un platou înalt între munţii oraşului Veliko Tarnovo şi Gorna Oryahovitsa. Satul Arbanasi este cunoscut pentru istoria sa bogată şi pentru numărul mare de monumente istorice, precum bisericile din secolele 17 şi 18 şi exemple de arhitectură a renaşterii naţionale bulgare, care l-au transformat într-o destinaţie turistică populară.
Numele satului provine din cuvantul albanez Arbërës sau Arbanas, care înseamnă muncitor al câmpurilor. De la rădăcina acestui cuvânt, turcescul arnavut, era folosit pentru a numi albanezii şi alţi oameni care provin din diferite părţi ale Macedoniei, indiferent de naţionalitate.
Cel mai vechi document care marchează începutul istoriei satului Arbanasi este un decret roial al sultanului otoman Suleiman Magnificul, datând din 1538, potrivit căruia sultanul a dăruit localităţile Arbanasi, Lyaskovets, Gorna Oryahovitsa şi Dolna Oryahovitsa ginerelui său paşa Rustem. Cele patru sate sunt unite sub numele Arnaud Kariyeleri (satele albaneze) în decretul roial, iar primii care le-au populat ar fi fost albanezii şi grecii din Epirus; deşi numele albaneze putea fi regăsite în registrul de taxe otoman, numele ortodoxe şi slave erau preponderente.
Alte surse care menţionează Arbanasi sunt notele lui Pavel Dordic din 10 ianuarie 1595 adresate prinţului transilvănean Sigismund Bathory. Satul este de asemenea menţionat şi de episcopul bisericii romano-catolice din Sofia, Petar Bogdan Bakshev, care a vizitat Tarnovo în 1640. El a notat că există un sat înspre munţii, de unde putea fi văzut tot Tarnovo, care avea aproximativ 1.000 de case şi a cărui populaţie vorbea greaca, pe când satele vecine nu vorbeau deloc limba grecilor. Un alt episcop romano-catolic, Anton Stefanov, se refera la Arbanasi în 1685 ca un oraş al grecilor şi albanezilor, care au trecut întâi prin Dacia. Potrivit lui Anton Stefanov, comercianţii din Arbanasi ajungeau până în Italia, Ungaria, Polonia şi în special în Cnezatul Moscovei.
Biserica Nativităţii este cea mai veche biserică Arbanasi. Ea are naos, pronaos, o galerie ce porneşte din partea de nord şi se termină în vest, în timp ce pe partea de est este capela "Ioan Botezătorul". Au existat mai multe stadii de construcţie în înălţarea bisericii. Naosul de acum a fost odinioară o biserică în sine. Picturile sale au fost finalizate în 1579.
Compoziţia picturilor "Ziua Judecăţii" şi "Nativitatea" datează din acele vremuri. Picturile din partea femeilor au fost terminate în 1638. Acolo, ambii pereţi şi arcurile au fost pictaţi. Compoziţia a fost compusă din cicluri şi teme: Înălţarea Maicii Maria, Copacul lui Ieseu și Ziua Judecăţii. Copacul lui Ieseu reflectă poveştile biblice despre predecesorii lui Christos. Prezenţa filosofilor antici şi a strămoşilor (Homer, Aristotel, Platon) a fost inspirată din tendinţe umaniste din acea perioadă. Temele pentru Ascensiunea Maicii Maria şi Ziua Judecăţii atestă interesele în problemele cosmogenice, geneză şi istoria umanităţii. Capela lui Ioan Botezătorul a fost pictată în 1632.
Temele au fost inspirate din viaţa celui ce dă numele capelei. Iconostasul este unul dintre cele mai vechi exemple de sculptură în lemn din Bulgaria. Majoritatea picturilor din galerie au fost realizate în 1649. Acestea sunt grupate într-o secţiune din calendar a "Menelogule" şi prezintă poveşti din Noul şi Vechiul Testament şi Cele Şapte Concilii Ecumenice. Ciclurile tematice din galerie sunt unite în scena "Viaţa zadarnică în o lume zadarnică" sau "Roata vieţii" cu semnele zodiacale. Picturile din naos înfăţişează Temerile, Pasiunile şi Minunile lui Iisus. Acestea au fost terminate în 1681.
Mai multe documente materiale (corespondenţe şi note ale cronicarilor în cărţi religioase, păstrate din secolele 17 şi 18) arătă că Arbanasi era în plină înflorire economică între ultima jumătate a secolului 17 şi sfârşitul secolului 18. Aşezarea avea mai mult de 1.000 de case la acea perioadă, iar populaţia sa era constituită din familii de comercianţi de rang înalt care făceau afaceri în Transilvania (cel mai mult în Sibiu şi Braşov), principatele danubiene, Rusia şi Polonia. Meşteşugurile au fost bine dezvoltate, la fel şi producţiile de cupru şi de aur, creştere a viţei-de-vie şi mătase jucau un rol important. Casele comercianţilor bogaţi, la fel şi cele cinci biserici construite în anii de vârf, poartă pecetea recordului economic şi a prosperităţii.
În secolul al 18-lea, Arbanasi a fost dat fanarioţilor din Valahia, iar câţiva valahi exilaţi s-au aşezat, temporar, în sat, printre care se numără şi Manolachi Brâncoveanu şi Ion Văcărescu. În 1790, 17 nobili valahi se aşezaseră cu familiile lor în Arbanasi. Până în această zi, câteva din casele din Arbanasi poartă numele foştilor proprietari valahi (Brâncoveanu, Cantacuzino, Filipescu).
Ca rezultat a raidurilor bine organizate ale tâlharilor din 1792, 1789 până în 1810, aşezarea a fost jefuită şi incendiată. Epidemiile de ciumă şi holeră au dăunat mai mult starea aşezării. Cei mai bogaţi comercianţi au plecat în Valahia şi Rusia. O nouă aşezare a bulgarilor a început după 1810, când oamenii au venit din părţile Elena şi Teteven din Munţii Balcani, dar Arbanasi nu a reuşit să atingă din nou apogeul. Un decret roial otoman din 1839 a privat aşezarea de fostele privilegii, iar dezvoltarea meşteşugului aproape a încetat după războiul din Crimeea.
Arbanasi a fost o fortăreaţă a afilierilor culturale greceşti secole întregi. Limba greacă era limba oficială în sat, unde era o şcoală grecească şi servicii divine în aceeaşi limbă. Această, totuşi, nu reflectă conştiinţa naţională a populaţiei locale, din moment ce rezidenţii din Arbanasi au luat parte la strădania înarmată a bulgarilor, care a dus într-un final la eliberarea Bulgariei de sub Imperiul Otoman, drept consecinţă a Războiului ruso-turc din 1877-1878.
Pe lângă casele din Arbanasi, şi cele şapte biserici Arbanasi şi cele două mânăstiri constituie puncte de interes: câteva dintre cele mai impresionante monumente ale artei bulgăreşti din secolele 14 - 18. Acestea sunt "Biserica Nativităţii", "Biserica Sfinţilor Mihail şi Gavril", "Biserica Sfântului Dimitrie", "Biserica Sf. Atanas", "Biserica Sf. Gheorghe", "Mănăstirea Maicii Domnului" şi "Mănăstirea Sf. Nikolas.
Disputa privind dezvoltarea caselor Arbanasi nu este mai puţin importantă decât numele şi originea satului. Aceasta s-a dezvoltat conform normelor sociale şi economice din sat şi a format o perspectivă unică a sa, fără precedent în Bulgaria.
Opiniile exploratorilor caselor Arbanasi răspund ambelor puncte de vedere cu privire la originea satului. Motivele pentru care acestea sunt în totalitate case bulgăreşti au triumfat. Casele păstrate până în vremurile noastre au demonstrat clar că cele mai vechi case Arbanasi sunt similare celor Turnovo Boyar, fortăreţe mici cu scară interioară, ce sunt construite în totalitate pe piatră.
Pentru protecţie faţă de exterior, acestea aveau porţi din piatră masivă şi pentru tura de noapte - golfuri (firidi). Ferestrele sunt mici cu grilaje de fier. Al doilea tip este o casă mare cu fundaţie groasă de piatră, al doilea etaj este construit pe cadru, tencuit cu var nestins.
Pentru a vedea si alte articole din zona Veliko Tarnono, click aici!
Comments