Complexul Etnografic Etar Gabrovo Bulgaria

Muzeul etnografic Etar este primul muzeu în aer liber deschis în Bulgaria. Acesta a fost înfiinţat pe 7 septembrie 1964.
Muzeul este situat la 8 km sud de oraşul Gabrovo. Primul design şi prima metodologie au fost realizate de gabrovianul Lazar Donkov (1908 – 1976), care a fost, de asemenea, primul director al muzeului.
Doreşti să simţi adierea trecutului, să vezi puterea miraculoasă a apei, ce cade prin apeduct, să te bucuri de arhitectura renascentistă, să observi obiceiurile naţionale străvechi? Atunci vizitează Muzeul etnografic în aer liber Etăr.
Teritoriul muzeului se întinde pe o suprafaţă de 7 hectare şi cuprinde 50 de situri – echipament tehnic pentru apă, case cu ateliere de lucru, locuri cu importanţă socială.
Scopul muzeului este de a arăta arhitectura, stilul de viaţă şi trecutul economic al regiunii Gabrovo din timpul Renaşterii (a doua jumătate a secolelor 18 şi 19).
Apeductul este o parte esenţială a muzeului. Este singurul de acest gen, fiind unul dintre cele mai bogate şi bine-organizate colecţii tehnice dintre muzeele europene în aer liber.
Aici au fost dezvoltate peste 26 de tipuri de meşteşuguri, iar bunurile erau vândute în mai multe părţi ale ţării şi ale regiunii: Bucureşti, Viena, Marsilia, Anatolia şi altele.
De aici vine şi denumirea celebrei străzi "Gabroveni" din centrul vechi al Bucureştiului. Meşteşugarii din Gabrovo şi din împrejurimi care se stabiliseră acolo, au fost numiţi aşa datorită regiunii din care proveneau.
Am avut marele noroc să nimeresc acolo, într-o frumoasă zi de vară, cu mult soare şi multe flori superbe care să confere un aspect şi mai frumos caselor vechi şi foarte bine prezervate.
Împrejurimile locuibile şi atelierele de lucru sunt desprinse din, aşa-numita, stradă a meşteşugarilor. Şaisprezece modele arhitecturale ale districtului Gabrovo descriu talentul şi măiestria constructorilor renascentişti.
Mai multe interioare diferite, ţesături făcute de mână, icoane pictate se regăsesc la etajul al doilea al caselor. La primul etaj, mai multe meşteşuguri sunt readuse la viaţă: există ateliere de lucru pentru sandale, blănuri, talange, olărie, argintărie şi sculptură în lemn, pentru producţia de căruţe, instrumente de folclor naţional, tacâmuri, produse de panificaţie şi cofetărie cu magazin de cafea, precum şi o bogată colecţie de plante şi ierburi medicinale.
Acolo, meşteşugarii fac diverse lucruri şi le vând direct din ateliere. În acest mod, vizitatorii se bucură de oportunitatea de a observa tehnologii străvechi, instrumentele originale şi pot purta o conversaţie cu maeştrii. Ei pot cumpăra cuţite făcute de mână, boluri de lemn, cupe de cafea din cupru, bijuterii de argint, covoare în stil gabrovian, icoane cu rame de lemn sau leacuri medicinale din magazinul cu ierburi drept suvenir care să le aducă aminte de călătoria în Etara.
Case în stil specific bulgăresc.
Şi dacă îţi era sete, vechea fântână a satului te aştepta pentru a-ţi potoli setea.
De asemenea pe strada principală pe lângă fel de fel de produse, puteai încerca celebra "baniţa" pe care o recomand oricui arjunge in Bulgaria, precum şi alte specialiţăţi de panificaţie şi patiserie.
Sau puteai să intri într-o veche cafenea unde să serveşti o aburindă cafea la nisip. Iar dacă nici asta nu te pasiona, magazinul de bijuterii sigur ţi-ar fi atras atenţia.
Deşi ca dimensiune am impresia că este mult mai mic decât Muzeul Satului din Bucureşti este mult mai bine întreţinut.
O chestie pe care am apreciat-o a fost faptul că ştiau să-şi promoveze extrem de bine produsele tradiţionale, având câteva magazinaşe în interiorul complexului, deschise zilnic (luni - duminică).
Un loc de unde nu îţi mai venea să pleci.
Pe unde te puteai plimba câteva ore, până să te plictiseşti de admirat fiecare casă în parte.
Unde găseai la orice pas ceva care să îţi încânte privirea.
Cea mai importantă parte a expoziţiei este că toate echipamentele funcţionează în acelaşi mod în care o făceau şi în trecut.

Comments

Anonymous said…
Casele si atelierele le-am vazut! Dar unde sunt bulgarii? Nu ti-a placut nici unul?
@Anonim - Erau si ei pe acolo ascunsi ;)