Orasul Tryavna Bulgaria
Tryavna este un oraş din partea centrală a Bulgariei, situat pe valea râului Tryavna, lângă Gabrovo. Oraşul Tryavna este cunoscut pentru industria sa textilă şi arhitectura tipică renaşterii naţionale, incorporând 140 de monumente culturale, muzee şi expoziţii. Tryavna este locul de naştere al scriitorului bulgar Pencho Slaveykov şi a revoluţionarului Angel Kanchev. Localitatea a fost înfiinţată în era tracilor. Totuşi, primul document care atestă existenţa Tryavnei datează din secolul al 12-lea.
În timpul Bulgariei otomane, doar bulgarii au trăit în această localitate. Turcii nu au avut niciodată acces la ea. Oraşul a fost implicat în dezvoltarea masivă a meşteşugurilor în timpul Renaşterii naţionale bulgare. Casele din acea perioadă au propriul lor design arhitectural. Primul etaj avea forme neregulate şi adăpostea maeştri şi comercianţi. Etajele superioare aveau ferestre arcuite din lemn, iar acoperişul era acoperit cu pietre bine-aranjate.
Lângă şcoală este casa Raykov, unde se află o colecţie etnografică şi unde s-a născut primul chimist bulgar, Pencho Nikolo Raikov. Nu departe de casa Raykov este casa-muzeu a lui Angel Kanchev, compatriot cu Vassil Levski. Unul dintre cele mai vizitate muzee din Tryavna este casa Daskalov, contruită în anul 1808. Casa este un muzeu al sculpturii în lemn şi a artei icoanelor pictate. Remarcabilele tavane au fost făcute în urma unui pariu între doi dintre cei mai buni sculptori în lemn (Dimitar Oshanetsa şi Ivan Bochukovetsa). Cei doi maeştri au lucrat intens timp de şase luni în două dintre cele mai mari camere ale casei, fără a avea posibilitatea de a vedea munca celuilalt.
Casa-muzeu Petko şi Pencho Slaveykov, situată în partea veche a oraşului, deţine o expoziţie a lucrărilor poetice a celor doi autori. Fiul, Pencho, a fost nominalizat la premiile Nobel, dar a murit înainte de a avea şansa de a primi distincţia. Casa Kalinchev, de asemenea situată în partea veche a Tryavnei, a fost transformată într-o galerie de artă, colecţia fiind donată de Totio Gybenski. Muzeul de icoane pictate şi sculpturi în lemn, deţine o colecţie de peste 160 de icoane originale, pictate de maeştri iluştri, se află la capela ţarului.
Bărbaţi iluminaţi au trăit în Tryavna. Ei au contribuit enorm la progresul cultural şi economic al aşezării. Teritoriul a fost atât dur, cât şi sterp, acesta fiind principala precondiţie a dezvoltării rapide a meşteşugurilor.
Piaţa publică a oraşului, numită Căpitan Diado Nikola, împreună cu turnul - ceas, datând din 1814, se află printre atracţiile turistice, alături de podul construit deasupra râului, în spatele turnului-ceas. Una dintre primele şcoli seculare din Bulgaria a fost construită în Piaţa Căpitan Diado Nikola. Un al simbol al Tryaveni este Biserica Sfântul Arhanghel Mihai, situată în centrul oraşului, fiind construită la sfârşitul secolului al 12-lea, după ce ţarul bulgar Asen l-a învins pe Împăratul bizantin Isaac al doilea. Iconostasul sculptat în lemn şi tronul episcopului din biserică sunt adevărate piese de artă.
Artele tradiţionale, precum comerţul cu aur, procesarea mătasei în scop decorativ, ţesarea covoarelor lânoase, creşterea viermilor de mătase, producerea de căni, ulei de trandafir şi comerţul cu cupru au întrunit nevoile de bază ale localnicilor. O considerabilă parte a produselor maeştrilor au ajuns la clienţi din Istanbul, Beirut, Edime, Moscova, Odessa.
Sculptura în lemn şi arta de a picta icoane, care au adus glorie nepieritoare Tryavnei, au transformat localitatea într-un cartier plin de viaţă al populaţiei locale timp de două secole. Factorii esenţiali care definesc apariţia şi progresul acestor arte pot fi explicaţi prin două aspecte. Pe de o parte din cauza priveliştii ce îţi ia răsuflarea, a resurselor de lemn inepuizabile şi a intereselor intelectuale a oamenilor din regiune; pe de altă parte, apropierea de vechea capitală bulgară, Veliko Tarnovo, tradiţiile ale şcolilor de artă din Tumovo şi numeroşii refugiaţi ce fugeau din faţa devastării oraşului Tryavna.
În termeni de calitate şi cantitate, arta maeştrilor din Tryavna a ajuns la un asemenea nivel că a fost în total justificat să fie recunoscută drept o şcoală specifică şi independentă. Printre şcolile renascentiste naţionale bulgare, aceasta a fost cea mai veche şi cea mai deschisă, din punct de vedere geografic.
Maeştri-constructori devotaţi au venit atât din Tryavna şi din aşezările vecine. Case, biserici, şcoli, poduri şi fântâni ridicate de ei au răsărit ca ciupercile nu doar în tot teritoriul bulgar, ci şi în Valahia, Serbia, Turcia, Persia. Nume precum Dimitur Sergyuv, Gencho Kunev, Gencho Novakov, Slav Tsanev, Rali Tsanev rămân memorabile pentru calitatea ce nu poate fi imitată a construcţiilor şi a calităţii artei.
Adesea, maeştri constructori au fost remarcabili şi în sculptura lemnului. Printre ei s-au numărat Dimitur Oshanetsa, Ivan Bochoukovetsa, Papa Vitan Jr. şi fiul său, preotul Koyu Vitanov. În mâinile lor, lemnul prindea formă de viţă-de-vie, trandafiri, floarea-soarelui şi păsări.
În studioule familiilor lor, cele şase familii de pictori de icoane, Vitanovii, Zaharievii, Minevii, Minchevii, preotul Dimitur Kunchev şi familia Venkov au pictat mii de icoane, al căror renume a călătorit în peste 500 de aşezări din Bulgaria. Austere sau zâmbitoare, melancolice sau vesele, icoanele făcute de maeştrii din Tryavna au transmis spiritul timpul în care ele au fost create de-a lungul anilor.
Tryavna a conservat singura piaţă din timpul renaşterii naţionale, numită după căpitanul Dyado Nikola.
Comments
Totusi, prefer locurile NEfrecventate de romani, din motive lesne de inteles.
Pana acum am reusit... si nici de acum inainte nu ma voi plange!