Saturday, March 27, 2010

Manastirea Dryanovo iarna Decembrie 2009 Bulgaria

În data de 12 decembrie anul trecut, într-o zi mohorâtă de sâmbătă am decis să plecăm ca de obicei la o mică plimbare prin Bulgaria. Destinaţia iniţială era oraşul Gabrovo, dar pe parcurs ne-am răzgândit fiind forţaţi de împrejurări.
În aceea dimineaţă deşi era o vreme mai ciudată prin Bucureşti, nu ai fi zis că va fi vreme rea. Te gândeai că în cel mai rau caz va fi doar o zi ploioasă. Dar imediat ce am trecut Dunărea am văzut că ne-am înşelat. Vecinii noştrii erau puţin "loviţi" de un front de ninsoare.
Deşi nu aveam cauciucurile de iarnă la noi (fapt pe care urma săl regretăm peste câteva ore) şi desigur că nici lanţuri (chiar nu ne aşteptam să fie aşa frig, deoarece în Bucureşti fuseseră vreo 10 grade când plecasem din parcare) am continuat să înaintăm către Veliko Târnovo.. şi apoi am zis "Hai să vedem şi Mănăstirea Dryanovo!".
Eu mai fusesem acolo şi pe timp de vară. Şi îmi plăcuse tare mult peisajul ce se ascundea în spatele Mănăstirii, plus că rămăsesem cu un regret că nu ajunsesem să văd şi peştera ce se află acolo. Împreună cu cîţiva alti colegi aventurieri, o luasem fix în direcţia opusă, descoperind în schimb o superbă cascadă care ne-a încântat ochii. Peisajul prin aceea mică pădure era de vis!
Am ajuns acolo, am parcat şi ne-am cam îngrozit puţin văzând că zăpada nu dă semne că s-ar opri în curând. Dar.. am intrat şi ne-am bucurat de peisaj. Partea foarte frumoasă era că nu prea erau turişti.
Aşa că am putut vizita şi poza în voie totul. Mai puţin în interiorul bisericii, unde nea Părintele era cu ochii pe noi ca pe butelie să nu cumva să-i "furăm" vreo poză.
Totul arăta mai frumos decât în orice alt anotimp!
Mai ales dacă doreai poze.. erai în rai. Zăpada tot creştea, doar timp trebuia să ai ca să poţi explora puţin şi pădurea din spate. Chiar mi-ar fi plăcut să revăd cascada pe timp de iarnă. Plus că.. tot vreau să ştiu şi unde ducea acea potecă. Pentru că am mers mult pe ea până să realizăm că poate nu e bine..
Aici este podul care face trecerea între Mănăstire şi micul loc de agrement. Uimitor este că acolo.. pe terenul din fată se ţin şi team-building-uri. Am surprins unul chiar în acel weekend. Sincer, chiar eram curioasă unde erau cazaţi.
Un adevărat peisaj de iarnă.. sau cel puţin asta îmi imaginam eu când bunicul meu îmi mai povestea ceva despre iarnă, despre ape îngheţate.. vrăjitoare şi copiluţi naivi. Când vezi anumite peisaje este uşor să redevii copil pentru câteva secunde.
Cred că am pierdut vreo 2 ore plimbându-ne pe acolo.
Şi cu cât minutele curgeau, cu atât vântul se înteţea.
Decât să stai jos şi să degeri, mai bine continuai să te plimbi. Dar primăvara-vara acest chioşculeţ chiar este foarte util. Mai ales dacă nimereşti o zi toridă.
Bancuţa mea preferată! Oferea cea mai faină privelişte asupra întregului. Era bine poziţionată şi lângă râu.. vara era umbra acolo, iarna.. parcă puţin mai ferită de vânt. De data asta am ignorat zăpada şi frigul şi am şezut pe ea vreo 10 minute ca să mă bucur de frumuseţea iernii.
Tot îmi dorisem atât de mult să am parte de zăpadă asemănătoare cu cea din copilărie, când ningea cu zilele încât aveam destulă să ne facem toţi cazemate şi să ne bombardăm cu bulgări.
Atunci a fost prima zi de decembrie după o lungă perioadă când m-am putut bucura de zăpadă şi de o iarnă frumoasă. Păcat doar că nu eram mai mulţi să încingem o bătaie cu zăpadă până ajungeam toţi cu hainele "murate" dar fericiţi.

2 comments:

Rose said...

Imi era dor de o poveste de-a ta! :) Frumoase locuri, mai ales cu ninsoarea aia, te face sa crezi ca totul e pur, frumos si parca parca te astepti sa iasa Fat-Frumos sau Zana din padurea aia.
Imi plac povestile de iarna rau.
Pupici!

Dianora Ungureanu-Maier said...

Si mie! Chiar sunt niste povesti frumoase. Si sa prinzi o asemenea vreme intr-un loc pe care inca il descoperi este superb. Desi ne gandeam cu groaza ca vom circula greu tot ne bucuram de peisaj si de fulgisori.