Wednesday, April 07, 2010

Craciun in Budapesta Ungaria - Partea 1 Drumul

Anul trecut am ales să petrec Crăciunul împreună cu alţi 3 prieteni la Budapesta. Am ales desigur cea mai bună modalitate de transport ca raport calitate-preţ. Eh, nu a durat mult minunea. Fix în aceea perioadă se tot auzea la tembelizor de diverse trenuri înzăpezite prin ţară, de oameni care au fost nevoiţi să doarmă prin gară şi tot aşa. Din păcate pentru noi.. fix în acele zile se găsise să ningă şi pe la noi, în jurul datei de 20 decembrie. A fost destulă zăpadă prin ţară cât să ne ofere ceva emoţii, asta până să plecăm din Gara de Nord.
Odată plecaţi eram convinşi că nu se mai putea întâmpla nimic rău. Trenul nu avusese întârziere, drumul părea ok, pe Valea Prahovei nu era mare zăpada.. aşa că ne-am instalat liniştiţi, ne-am uitat la filme, am jucat cărţi şi am râs. Distracţia a durat până prin Deva. Acolo.. vagonul nostru s-a cam golit. Mai rămăsesem vreo 9-10 oameni în tot vagonul. Nu ştiu exact ce s-a întâmplat, ori dragul de "naş" a dorit să facă economie, ori chiar se defectaseră vagoanele.
Pe scurt.. în tren devenea la fel de frig ca şi afară. Căldura se oprise şi temperatura tot cobora.. încetişor dar sigur! Deja ne îngrozisem când am văzut că ajunsese sub zero grade chiar şi în vagon. După cum se vede.. deja începusem să cotrobăim prin bagaje şi să ne înfofolim. Panoul de control bineînţeles că era încuiat. Aşa că am pornit la plimbare prin tren să vedem cum este şi în alte vagoane.
În timp ce unii explorau, căutându-l disperaţi pe nenea naşul.. alţii făceau haz de necaz. Din păcate naşul era dispărut în păpuşoi. Culmea era că ambele vagoane noi, de clasa 1 şi 2.. erau un adevărat congelator. Pe când.. vagonul vechi nu avea nicio problemă. Deşi nici acolo nu era atât de cald pe cât fusese în vagonul nostru. Problema noastră de copii zăpăciţi a fost că am realizat asta destul de târziu.. şi nu ştiam dacă nu cumva vagoanele se mai despart iar. Aşa că am cam îndurat frigul timp de 2 ore pe ruta Deva - Arad.
Aşa arăta geamul exterior chiar şi în vagonul vechi. Poza este făcută în graniţă, în timp ce aşteptam cuminţi să vină să ne verifice actele. Imediat după Arad, ne-am mutat toţi 4 în vagonul vechi. Au venit apoi în vagon şi alţi 2 bătrânei care mergeau către Praga. Mi-a plăcut că erau plimbăreţi. Poate şi fiindcă din Arad.. puteau ajunge repede oriunde.
Din păcate ghinionul nostru nu s-a oprit la vagonul îngheţat. Prin Budapesta era un frig de crăpau şinele.. la propriu. Aşa că multe trenuri nu am putut intra în Budapesta. Noi nu ştiam de ce, dar imediat după vamă am oprit în Békéscsaba. Şi am început să aşteptăm.. La început credeam că poate avem o defecţiune.. apoi când minutele se adunau, am început să ne punem întrebări serioase. Din păcate, am stat acolo vreo oră şi ceva, dacă nu mai mult.
Abia mai târziu am înţeles că ei aveau probleme cu şinele şi cu naşii. Partea cu naşul din păcate nu mi-a fost clară. Cert este că ungurul care trebuia să ne însoţească până la Budapesta nu era în tren.. aşa că un alt nene fusese trezit brutal din somn la 2 dimineaţa şi chemat să ne însoţească. Tipul era un ungur, născut pe lângă Sibiu.. şi care de mulţi ani locuia în Ungaria. Vorbea o română fără accent şi era atât de încântat că poate folosi limba încât mereu revenea la noi să stam la poveşti. Poate doar noi ce eram mai vorbăreţi în ciuda întârzierilor.
Din păcate am prins apusul soarelui în tren, deşi conform biletelor la ora 6 dimineaţa trebuia să punem piciorul în Gara Keleti. Dar trebuie să recunosc, că măcar am avut parte de un răsărit fain, un naş care ne informa imediat ce afla noutăţi prin staţia lui şi companie plăcută.
Undeva după Szolnok, iar ne oprisem în câmp spre dimineaţă. Am mai pierdut şi pe acolo în jur de 2 ore. Şi aşa.. în loc să ajungem la ora 6 dimineaţa în Budapesta.. am ajuns fix la prânz. Dar eram fericiţi că am ajuns şi că nu degerasem.
Naşul nostru drag! Mereu ne vom aminti cu drag de el. Era un om deosebit.. şi nici până în ziua de azi nu pricep de ce a devenit naş din moment ce vorbea cursiv 4 limbi!
Gara Keleti ne aştepta fericită, pregătise chiar şi brăduţul pentru noi. Aşa că am luat bagajele în mână, ne-am luat la revedere de la cuplul din compartiment şi am mers către metrou, având ca destinaţie.. Kossuth Lajos tér.

3 comments:

Rose said...

Poate nasului vostru ii erau foarte dragi trenurile si oamenii care calatoresc cu ele! :D Si vorbea cele 4 limbi tocmai pentru a discuta cu toti cei care ramaneau fermecati de magica trenului. Ca voi! Fermecati si inghetati. :))
Poza cu HELP ma face sa rad de fiecare data cand o vad! Rasaritul arata fain rau! :)

turisticus said...

Super, astept continuarea...

Dia Ungureanu said...

Rose - In mod sigur ii placea slujba, si cred ca era destul de bine platit din moment ce inca era acolo. Un asa om, sa tot gasesti, iti este mai mare dragul sa mergi cu trenul. Si daca ai stii cat iubea limba romana! Era tare bucuros ca si noi aveam chef de palavre. Si ne povestea ca de obicei, ca sa nu uite prea multe facea multe integrame, mai ales pe tren.

@Turisticus - vine acum! Urmeaza inca minim 8-9 articole. Am impartit totul mai pe categorii pentru ca nu pot sa imi bat joc de un astfel de oras, daca tot vreau sa fac ceva util.