Craciun in Budapesta Ungaria - Partea 3 Piata Kossuth Lajos
După cum spuneam în articolul anterior, apartamentul nostru se afla fix în buricul târgului, lângă Parlament. Aceea zona se numeşte "Piaţa Kossuth Lajos". De la gara Keleti am ajuns aici foarte repede, folosind metroul.
Muzeul de Etnografie, o clădire impresionantă, construită între anii 1847-1926 pentru Ministerul de Justiţie. Este doar o declaraţie în timp a poziţiei pe care o deţinea Ungaria în aceea perioadă. O clădire ce merită vizitată, mai ales dacă sunteţi studenţi pentru că atunci reducerea este substanţială. Mai multe informaţii despre orar şi preţuri, găsiţi pe site.
Clădirea unde era situat apartamentul. Am uitat să precizez că era o clădire ce "găzduia" şi vreo 2 ambasade. La doar un etaj de noi, aflându-se un corp din Ambasada Franţei. Şi totuşi deşi erau multe alte firme importante, securitatea nu era atât de exagerată precum este la noi. În clădire nu puteai intra decât dacă sunai la interfon sau daca aveai codul ca să deschizi uşa. Se pare că la ei era inutil să angajeze un paznic. Singura măsură de siguranţă erau camerele video. Tot Muzeul de Etnografie.
Locul era impresionant chiar şi iarna, deşi ar fi arătat poate şi mai frumos cu mai multă zăpadă în jur. Deşi fusese un frig năpraznic.. zăpada s-a topit fix în ziua când am venit noi, atunci pe 21 Decembrie, Mama Natură se gândise că poate e mai bine să ne ofere încă un Crăciun fără zăpadă.
Aşa că îmi imaginez ce frumos arată toata zona pe timp de primăvară-vară, când totul este înflorit sau verde. Până acum, în cele 2 excursii în Budapesta am fost doar în luna decembrie şi tot de Crăciun. Doar că prima dată în anul 2003, destinaţia finală era Viena. Budapesta a fost văzută în fugă.
Statuie aflată în faţa clădirii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Regionale. Clădire ce se afla doar peste stradă de muzeu şi tot faţă în faţă cu Parlamentul.
Pasaj ce îmi aduce aminte de unul asemănător pe care l-am văzut tot anul trecut dar la Opera din Viena. Stilul pare identic, doar puţin mai înalt parcă aici. Şi cu puţină imaginaţie.. seamănă chiar cu "pasajul" de la intrarea în al nostru Muzeu de istorie.
Piaţa şi Parlamentul văzute noaptea, când ne întorceam în cameră să ne odihnim picioarele după o zi lungă de hoinăreală.
Acum câteva poze făcut din tramvaiul numărul 2, de care voi povesti în alt articol. El traversează toată această piaţă, mergând doar pe lângă Dunăre, oferind panorame superbe pentru doritorii de poze.
Şi ei au piste de biciclişti care sunt chiar bine întreţinute şi respectate măcar. Nu exista niciun loc unde pista să se oprescă într-un canal sau să fie o maşină parcată fix pe mijloc.
Acest loc a fost denumit aşa în memoria lui Lajos Kossuth care a fost un revoluţionar maghiar, guvernator de facto al Ungariei în timpul Revoluţiei de la 1848 şi un mare orator.
Parlamentul şi un mic târg de Crăciun. Unul care nu a avut aşa mare succes ca alte 2 târguri amplasate în locaţii poate nu atât de frecventate.
De-a lungul istoriei, această piaţă a servit ca loc de adunare a oamenilor ce doreau să-şi facă dorinţa de schimbare cunoscută. E echivalentul Pieţei Universităţii sau Revoluţiei dacă ne referim strict la astfel de manifestări.
Acolo s-au adunat oamenii pe data de 23 Octombrie 1956 pentru a-şi manifesta dezacordul faţă de politica Stalinistă.
De asemenea în faţa Parlamentului poate fi admirată şi "Flacăra veşnică" în memoria celor căzuţi în luptă de-a lungul timpului.
Comments
Imi lac la nebunie pozele, si in mod special 6520a, 6529a si 6969a.
Ultima, cel putin e de pus pe perete! Sper ca iti printezi cateva din ele sa iti faci un album, o carte [gen blurb]!
Multam fain pt poze! :D Nu, pana acum nu am printat din ele. Poate candva pe viitor. Am in vedere un perete de poze in camera mea, dar mom strang fonduri pt mici escapade.
Multumesc foarte mult de apreciere!
ma bucur ca te-am inspirat, sa ai drumuri cu soare in continuare! :D