Craciun in Budapesta Ungaria - Partea 8 Andrássy út

Andrássy út sau mai pe româneşte Bulevardul Andrassy este unul din cele mai vechi din Budapesta, datând încă din anul 1872. Noi l-am descoperit întâmplător. Mergând pe o străduţă din spatele Catedralei, am ajuns fix la intersecţia de unde începea acest bulevard.

Bulevardul leagă Piaţa Elisabeta de Monumentul Milenium (Piaţa Eroilor) şi de parcul din spatele monumentului, numit Városliget. Este plin de o parte şi de alta de diverse clădiri dar şi case superbe în stil neo-renascentist. Din 2002 a devenit un loc patronat de Unesco.

De asemenea este şi o stradă comercială foarte importantă, plină de magazine dar şi de cafenele şi diverse restaurante. Nu se compară cu notorietatea avută de strada "Vaci", dar aceea este mai turistică, pe când aici se pot găsi lucrurile de care ai nevoie zi de zi nu doar suverniruri.

Clădirea Operei din Budapesta. La o primă vedere, aduce ceva cu cea din Viena, la o scară mai mică desigur. Dar se văd influenţele puternice austriece, fiind o construcţia făcută în timpul lui Franz Joseph.

Intrarea la metrou în faţa Operei. Acesta este cea mai veche linie de metrou din Budapesta, datând din anul 1896. Încă se păstrează acolo o bună bucată de istorie. Merită să încercaţi o plimbare cu acest metrou chiar şi dacă nu simţiţi nevoia de pauză. Linia începe de la staţia Vörösmarty Square şi se termină la Monumentul Eroilor. Distanţa este relativ scurtă şi pentru o plimbare pe jos dacă sunteţi amatori de aşa ceva.

O parte din atmosfera de Crăciun de făcea simţită şi acolo în faţa Operei. Bradul era imens şi noi ca nişte veritabili turişti ne pozam cu el de zor reuşind să speriem câţiva bieţi trecători care erau derutaţi de faptul ca ne tot învârteam pe lângă el chicotind de zor.

Şi făcând poze desigur în globuleţele ce atârnau din el. Nu puteam rata ocazia să vedem lumea mai rotundă şi mai colorată, că tot era o vreme mai capricioasă afară atunci.

După ce ne-am holbat îndelung la Operă şi am pozat tot ce se putea, am continuat să mergem înainte, mai oprindu-ne doar să vedem câte un meniu al unui restaurant mai bizar, să căscăm ochii în micul târg din Jokaj Ter (va urma) sau să mai facem ceva cumpărături de la Match.

Un nou globuleţ, o nouă poză. Doar că de data asta eram doar eu ce speriam vânzătoarele unui magazin mai fancy de modă. După cum arăta totul, părea de firmă. Şi vânzătoarea se uita tare ciudat că îmi găsisem să pozez fix globul.

Match-ul de unde ne aprovizionam. Era cel mai mare din zona noastră. Mergând pe diverse străduţe puteam ajunge la apartamentul nostru în doar 10 minute, aşa că de aici era cel mai convenabil să cumpărăm. Mai ales că aveau preţuri foarte bune (mai bune decât la supermarketurile din zona Catedralei).

Puţin mai încolo am descoperit că au şi ei o încercare de Moulain Rouge. Nefiind pasionaţi am pozat şi ne-am continuat periplul. Poate era de vină vremea.. dar cam bătea vântul în zona aia.

Jokai Ter şi târgul de Crăciun unde am mâncat cel mai gustos Kürtőskalács pe care l-am mâncat în viaţa mea! Doar era la el acasă! Nu cred că am întâlnit altul mai fraged şi mai perfect în acest domeniu. Aşa că asta e un MUST când ajungeţi în Budapesta, mai ales dacă vă plac dulciurile.

Puţin mai încolo am dat de un nou Burger King, care la ei se pare ca a prins foarte bine, fiind mult mai bine răspândit decât Mecul nostru şi.. în mare mult mai plin. Deşi ca preţ era din păcate destul de piperat. Nu prea se merita să intri la ei când când aveai şi restaurante adevărate în zonă. Oricum aici, chiar lângă BK am mâncat din nou, după mulţi ani de pauză castane prăjite! Şi erau la fel de delicioase ca şi cele pe care le mâncam acasă în Valea Jiului în copilărie.

Locul acela se numea Piaţa Oktogon. Şi iarna cel puţin, se găsesc mereu castane acolo, mai ales că au trecere foarte mare. Atât la turişti cât şi localnici. Tot aici am avut bafta la un supermarket mai obscur să găsim şi prima noastră sticlă de Coca Cola Cherry!

Aici era şi o mare staţie de tramvai şi anume cel ce tranzitează podul Margareta în momentul de faţă. Distanţa străbătută de tramvai era destul de mare, dar şi tramvaiul în sine era uimitor de nou şi de mare. Ca lungime.. aproape că te ducea cu gândul la metroul nostru bucureştean.

Am ajuns şi la "Muzeul Terorii" care încă din primele secunde ne-a fascinat prin acoperişul nonconformist. Aici poţi găsi diverse expoziţii ale perioadei fasciste şi comuniste ce cuprinsese Ungaria în secolul 20. Muzeul serveşte şi drept memorial pentru cei care au avut de suverit în urma acelor regimuri drastice.

Plimbarea noastră liniştită ne-a fost întreruptă la un moment dat.. desigur, de o familie gălăgioasă de români. El, un nene destul de arţăgos intra pe sens interzis, îl claxona pe bietul ungur care circula regulamentar şi înjura pe rând când Gps-ul când pe copilot. Toate astea în purul glas românesc. Nu ştiam cum să ne evaporăm mai repede de acolo, deşi nu ştia nimeni că suntem români.

Din fericire a fost singura experienţă neplăcută de genul acesta. În rest am mai întâlnit în aceea seară doar alţi străini drăguţi ce ba se plimbau ba, la fel ca şi noi mergeau să vadă monumentul.

Bulevardul era la fel de frumos seara, ca şi ziua. Ba poate chiar mai plin de viaţă şi cu mai multe maşini. De asemenea.. plin de luminiţe de Crăciun. Cel mai frumos moment a fost chiar atunci când s-au aprins luminile. Cerul era încă de un albăstriu ciudat.. şi luminile ce dădeau spre portocaliu reuşeau să alcătuiască un "tablou" frumos.

Lanţul din faţa Muzeului Terorii.

Piaţa Oktogon, mai liniştită puţin seara, deşi la fel de tranzitată de tramvai ca şi ziua. A fost plăcut să văd şi destui biciclişti ce se aventurau atunci pe afara cu bicicleta. Ce-i drep, aveau şi pistele frumos făcute şi respectate de ceilalţi (fie maşini sau pietoni).