Craciun in Budapesta Ungaria - Partea 9 Piata Eroilor Millenium

După cum spuneam, la capătul lui Andrássy út se află Monumentul Eroilor. După cum se vede şi în poze ne-am lălăit ceva pe drum admirând case, târguri şi orice lucru frumos ne-a ieşit în cale. Drumul până aici e oarecum lung, dar dacă vă place mersul pe jos sau doriţi puţină mişcare. Noi cu toată lălăiala cred că am străbătut bulervardul în peste 2 ore. Dar fară opriri pentru poze şi cumpărături, cred că se poate ajunge lejer în 30 de minute.
Hősök tere este una din cele mai mari pieţe din Budapesta şi ea aflându-se sub patronajul Unesco. Piaţa este înconjurată de locuri importante. La stânga se află "Muzeul Artelor Fine", la dreapta se află "Palatul Artei" iar în spate un imens parc, unde iarna de obicei apare patinoarul.
Incredibil de frumos luminat. Acolo în laterale pot fi admirate statuile liderilor celor 7 triburi ce au fondat Ungaria cândva prin secolul 9. Dar alături de ei, se află şi mari conducători ce au trăit în perioade mai apropiate de timpul nostru şi despre care încă se mai învaţă câte ceva pe la orele de istorie. Aceştia sunt Fedinand I, Leopold I, Charles III, Maria Theresa şi Franz Joseph.
Muzeul Artelor Fine deţine o colecţie impresionantă de artă, de natură internaţională. Aici pot fi văzute o multitudine de capodopere importante Europene din diverse perioade. Muzeul deţine peste 100,000 de astfel de opere.
Palatul Artelor este cea mai mare "hală" de expoziţii din întreaga Ungarie.
Umitor era că deşi nu era un loc atât de umblat, întreaga piaţă (care este pietonală doar) era curaţată de zăpadă! Oraşul întreg era oricum curat, dar aici am fost uimită de acest lucru datorită întinderii vaste. Cred că e puţin mai mică decât Piaţa Constituţiei, dacă nu e cam tot pe acolo.
Traficul era umitor de slab, dar civilizat! Eu nu am văzut maşini claxonând sau demarând la culoarea roşie a semaforului de pietoni. Regulile sunt reguli iar claxonul nu face parte din recitalul zilnic. Poate ei au posturi mai bune de radio şi nu doresc să perturbe melodiile.
"To the memory of the heroes who gave their lives for the freedom of our people and our national independence."
Plus că, nu am văzut nicio maşină parcată aiurea pe aici! Deşi nu era nici urmă de poliţai. Soferii ştiau că nu au voie aşa că îşi continuau drumul liniştiţi. Şi opreau imediat la trecerea de pietoni ce făcea legătura cu piaţa, dacă cineva punea piciorul pe zebră.
Piaţa asta a fost unul din locurile care m-au impresionat încă din 2003, când am făcut prima vizită în Ungaria. Din păcate atunci fusesem într-o excursie organizată (nu prea sunt fan!) şi am admirat superbul monument din autocar repede de tot deoarece timpul era limitat.
De reţinut că în zonă.. în spatele monumentului, în parc se mai află şi Băile Termale Széchenyi, Grădina Zoologică, Circul, Parcul de distracţii, Muzeul Agriculturii şi altele. Pentru o vedere mai detaliată, recomand să aruncaţi o privire aici pe Wikimapia.

Comments

AR said…
La ce sunt bune doua countere trafic.ro - unul dintre ele pentru daily business?
Imi poti scrie pe mail si iti satisfac curiozitatea. Pentru intrebari de genul asta prefer mailul.