Imediat ce am pus piciorul în cetate am rămas profund fascinaţi de frumuseţea micilor străduţe care ne aşteptau să le explorăm.

Nu cred că a existat vreo străduţă care să scape invaziei noastre sau vreo pietricică care să nu fie răscolită. Pozam tot ce mişca şi mergeam fără oprire. Deşi nu am fost niciodată în Praga.. mă făcea să mă simt ca şi cum aş mai aproape de Praga, sau că am ocazia să văd bucăţele din alt oraş medieval.

Alte străduţe îmi aduceau aminte de străduţele mici şi înguste din centrul Bratislavei. Ce-i drept.. acolo erau toate în condiţii foarte bune, dar chiar şi aşa.. rămâneai cu un sentiment plăcut, că ai ajuns într-un loc din România de care poţi să te bucuri în linişte şi de care poţi să fii mândru.

Spirtul nemţesc se întrezărea şi el pe ici pe colo. Şi se vede că este un oraş mixt. Chiar e mult mai benefic aşa. 3 naţii diferite au reuşit să-l menţină aşa frumos mult timp.

Iar în anuminte momente mă simţeam la fel de fericită ca cei din Before Sunset şi Before Sunrise. Deşi acţiunea se desfăşoară în cu totul alt tip de oraş, sentimentul este acelaşi. Euforie şi plăcerea de a descoperi locuri noi alături de oameni dragi.

Veşnica şi neobosita Dacie. Fără ea.. nu ar fi fost România nu?

Pe acolo am văzut şi unele dintre cele mai frumoase ferestre. Asta venind de la un om care nu este atât de fascinat de ferestre. Dar miile de flori ce atârnau peste tot prin oraş parcă urlau "A venit primăvara!".

Altă străduţă frumoasă şi plină de culoare. A.. şi încă ceva! Străduţele din cetate sunt pline de pisicuţe adorabile gata oricând să miaune şi să se gudure pe lângă tine în speranţa de a primi ceva în schimb.

Cum să nu adori o astfel de fereastră? Este doar una din acele descoperiri care te fac să zâmbeşti tâmp şi să te bucuri de parcă ai fi câştigat ceva la loterie.

Urcând cu voioşie către turnul din zare pe străduţele frumos pavate cu piatră cubică. Mi-a plăcut foarte mult că nu am văzut aşa multe maşini care să strice atmosfera de vechi şi frumos. Poate a fost un weekend mai încet, dar nu s-a supărat nimeni. Deşi eu încă sunt de părere că în centrul vechi al Bucureştiul cât şi sus în cetate nu ar trebui să fie permisă intrarea cu autoturisme.

Un pub destul de bine ascuns. Deşi ne plimbasem prin zonă destul de mult, l-am descoperit abia explorând această străduţă ce pornea de undeva de lângă părculeţul central. Din păcate nu îi mai reţin numele.

Puţină magie oferită de soare, care a făcut culorile Sighişoarei şi mai frumoase decât de obicei. Nu am prins decât 2 apusuri, dar sper ca data viitoare să fiu destul de harnică încât să mă pot bucura şi de un răsărit.

Strada asta pare interesantă pentru un mic săniuş la iarnă nu? Deşi cred că sigur nu este indicat să încerci să te dai cu sacul de gunoi. S-ar putea sa regreţi decizia!

O altă fereastră interesantă

Un local superb amplasat şi aranjat dar şi cu preţuri peste medie din păcate. Doar era la botul calului, chiar puţin mai încolo de scările şcolii.