Am fost în Koprivștița cândva la începutul lunii octombrie, la scurt timp după ce am venit în Sofia. Deși vremea nu se anunța grozavă nu am renunțat și ne-am urcat sâmbătă dimineața în microbuzul de Koprivștița. Biletul costă în jur de 10 leva pentru un sens.
Există desigur și varianta cu trenul, dar totul devine mai complicat pentru că durează mai mult, plus că se lucrează la linia de cale ferată așa că între 4 sate călătoria se face cu un autocar și apoi iar hop în tren.
Iar gara este undeva la vreo 10 kilometri de oraș. De obicei nu este o problemă să ajungi în oraș că mereu este un maxi-taxi ce așteaptă în stație înainte ca trenul să ajungă.
După cum spuneam, ceața era și ea prezentă pe acolo, dar nu ne-am supărat pentru că astfel am avut parte de poze mai interesante.
Puțină rouă, că tot am fost destul de matinale.
Legenda lui Jupa. Se presupune că drumurile ce conectează orașele Zlatitza, Pirdop, Strelcha și Panagurishte se întretăiau exact unde se află orașul Koprishtitza.
Situat într-o vale frumoasă, acoperită de iarbă verde, stropită de câteva fluxuri mici, acest loc este un punct perfect de odihnă pentru caravane, călători și vânzători.
O familie bulgară a fost atrasă de natura înălțătoare a acestei regiuni, dar și de climatul său calm, și astfel a decis să se așeze în această zonă.
Această familie împreună cu bovinele pe care le dețineau erau cunoscuți sub numele de Jupa. Familia a crescut, iar casele au crescut în număr și până să își dea seama au început să se dezvolte clanuri mici.
Aproape fiecare bărbat din aceste clanuri a primit o poreclă în conformitate cu abilitățile sale, trăsăturile de lucru sau comportamentul unic. Ei purtau nume precum Tihanek (ce provine din cuvântul “încet”), Kozlek (ce provine din cuvântul căprar), și Lomek (ce provine din cuvântul “ruină”). Aceste nume au devenit nume de cartiere, unele dintre ele încă existând și în zilele noastre.
Această teorie este confirmată de faptul că în zilele noastre există cartierul Lambov, ce însă poartă numele de Jupa.
O altă legendă vorbește despre o tânără ce s-a așezat în zona de astăzi a Koprivshtitsei, întrucât a găsit locul ideal pentru a înălța un castel. Puțin după sosirea ei, ea a plecat la Ederne (în zilele noastre numit Odrin), unde a obținut un decret de la sultan, din care reieșea că ea este proprietarul Koprivshtitsei și între timp orașul a primit privilegii substanțiale.
Podul Prima Pușcă - locul de unde s-a tras primul glonț.
Legenda spune în continuare că turcii aveau voie să treacă prin oraș doar dacă aveau potcoave la cai, iar locuitorii aveau voie să poarte arme, un lucru neauzit în alte orașe în acea perioadă.
În semn de recunoștință, rezidenții Koprivshtitsei i se adresau doamnei cu corespondentul în bulgară a sultanului, iar moștenitorii ei au purtat această denumire mulți ani de-a rândul.
Statuia lui Todor Kableșkov.
Aceștia au fost descendenți ai familiilor bulgare vechi și comercianți. Printre aceștia erau trei păstori: Lambo, Toroman și Arnautin (nume dat refugiaților plecați din Macedonia, stabiliți lângă Albania ulterior).
Aceste familii au întemeiat mici clanuri, ce au crescut de-a lungul anilor și au dat numele lor unor cartiere ce încă există – cartierele Toroman și Arnaut și Lambovska.
Casa lui Todor Kableșkov. A fost construită în anul 1845 de către maestrul Gencho Mladenov. Kableșkov a fost unul dintr conducătorii revoluției din Aprilie.
Casa Liutov
Privilegiile pe care le-au primit locuitorii din Koprivshtitsa au permis rezidenților locali să își păstreze proprietățile chiar și după ce Bulgaria a căzut sub stăpânire turcă. Bogații au fost ținta bandiților turci, cunoscuți sub numele de kurdzhaliite, care au atacat așezarea de trei ori, ceea ce a făcut ca mulți locuitori să fugă.
Koprivshtitsa a fost incendiată în 1793, 1804 și 1809, cu toate acestea, mulțumită patriotismului și a persistenței rezidenților Koprivshtitsei au fost capabili să păstreze magia și farmecul acestui oraș.
Statuia lui Liuben Karavelov din curtea casei sale.
O casă micuță, dar cu bun gust. Piatra cubică din curte.. te ducea până la intrarea în casă. Mi-a plăcut ca avea 2 ieșiri, dintre care, una era sus la etaj și avea o scară ce dădea în curte.
O parte din camera de sus de la etaj.
Puteai să vezi și câteva dintre manuscrisele lui originale. Mai ales că el este un scriitor destul de important pentru literatura bulgară.
Vedere către curte de la etaj.
Urcând pe un deal ca să admirăm panorama, am avut parte de ceea ce vedeți în poza de mai sus. E plin pe acolo de dealuri faine gata să fie explorate. Doar să aveți timp și vreme bună.
Am fost în Koprivștița cândva la începutul lunii octombrie, la scurt timp după ce am venit în Sofia. Deși vremea nu se anunța grozavă nu am renunțat și ne-am urcat sâmbătă dimineața în microbuzul de Koprivștița. Biletul costă în jur de 10 leva pentru un sens.
Există desigur și varianta cu trenul, dar totul devine mai complicat pentru că durează mai mult, plus că se lucrează la linia de cale ferată așa că între 4 sate călătoria se face cu un autocar și apoi iar hop în tren.
Iar gara este undeva la vreo 10 kilometri de oraș. De obicei nu este o problemă să ajungi în oraș că mereu este un maxi-taxi ce așteaptă în stație înainte ca trenul să ajungă.
După cum spuneam, ceața era și ea prezentă pe acolo, dar nu ne-am supărat pentru că astfel am avut parte de poze mai interesante.
Puțină rouă, că tot am fost destul de matinale.
Legenda lui Jupa. Se presupune că drumurile ce conectează orașele Zlatitza, Pirdop, Strelcha și Panagurishte se întretăiau exact unde se află orașul Koprishtitza.
Situat într-o vale frumoasă, acoperită de iarbă verde, stropită de câteva fluxuri mici, acest loc este un punct perfect de odihnă pentru caravane, călători și vânzători.
O familie bulgară a fost atrasă de natura înălțătoare a acestei regiuni, dar și de climatul său calm, și astfel a decis să se așeze în această zonă.
Această familie împreună cu bovinele pe care le dețineau erau cunoscuți sub numele de Jupa. Familia a crescut, iar casele au crescut în număr și până să își dea seama au început să se dezvolte clanuri mici.
Aproape fiecare bărbat din aceste clanuri a primit o poreclă în conformitate cu abilitățile sale, trăsăturile de lucru sau comportamentul unic. Ei purtau nume precum Tihanek (ce provine din cuvântul “încet”), Kozlek (ce provine din cuvântul căprar), și Lomek (ce provine din cuvântul “ruină”). Aceste nume au devenit nume de cartiere, unele dintre ele încă existând și în zilele noastre.
Această teorie este confirmată de faptul că în zilele noastre există cartierul Lambov, ce însă poartă numele de Jupa.
O altă legendă vorbește despre o tânără ce s-a așezat în zona de astăzi a Koprivshtitsei, întrucât a găsit locul ideal pentru a înălța un castel. Puțin după sosirea ei, ea a plecat la Ederne (în zilele noastre numit Odrin), unde a obținut un decret de la sultan, din care reieșea că ea este proprietarul Koprivshtitsei și între timp orașul a primit privilegii substanțiale.
Podul Prima Pușcă - locul de unde s-a tras primul glonț.
Legenda spune în continuare că turcii aveau voie să treacă prin oraș doar dacă aveau potcoave la cai, iar locuitorii aveau voie să poarte arme, un lucru neauzit în alte orașe în acea perioadă.
În semn de recunoștință, rezidenții Koprivshtitsei i se adresau doamnei cu corespondentul în bulgară a sultanului, iar moștenitorii ei au purtat această denumire mulți ani de-a rândul.
Statuia lui Todor Kableșkov.
Aceștia au fost descendenți ai familiilor bulgare vechi și comercianți. Printre aceștia erau trei păstori: Lambo, Toroman și Arnautin (nume dat refugiaților plecați din Macedonia, stabiliți lângă Albania ulterior).
Aceste familii au întemeiat mici clanuri, ce au crescut de-a lungul anilor și au dat numele lor unor cartiere ce încă există – cartierele Toroman și Arnaut și Lambovska.
Casa lui Todor Kableșkov. A fost construită în anul 1845 de către maestrul Gencho Mladenov. Kableșkov a fost unul dintr conducătorii revoluției din Aprilie.
Casa Liutov
Privilegiile pe care le-au primit locuitorii din Koprivshtitsa au permis rezidenților locali să își păstreze proprietățile chiar și după ce Bulgaria a căzut sub stăpânire turcă. Bogații au fost ținta bandiților turci, cunoscuți sub numele de kurdzhaliite, care au atacat așezarea de trei ori, ceea ce a făcut ca mulți locuitori să fugă.
Koprivshtitsa a fost incendiată în 1793, 1804 și 1809, cu toate acestea, mulțumită patriotismului și a persistenței rezidenților Koprivshtitsei au fost capabili să păstreze magia și farmecul acestui oraș.
Statuia lui Liuben Karavelov din curtea casei sale.
O casă micuță, dar cu bun gust. Piatra cubică din curte.. te ducea până la intrarea în casă. Mi-a plăcut ca avea 2 ieșiri, dintre care, una era sus la etaj și avea o scară ce dădea în curte.
O parte din camera de sus de la etaj.
Puteai să vezi și câteva dintre manuscrisele lui originale. Mai ales că el este un scriitor destul de important pentru literatura bulgară.
Vedere către curte de la etaj.
Urcând pe un deal ca să admirăm panorama, am avut parte de ceea ce vedeți în poza de mai sus. E plin pe acolo de dealuri faine gata să fie explorate. Doar să aveți timp și vreme bună.
Comments
ce seamana "putin" cu arhitectura bulgara este acel "sugalete", un etaj sprijinit de arcade largi de piatra.
dar casele germane sunt "reci", fara culoare, fara decoratiuni vii din lemn s.a.m.d. Imi place arhitectura bulgara cu acele etaje "iesite" inspre exterior si sustinute pe acele arcade de lemn si care nu sunt asa sobre ca orasul in care locuiesc, ci dimpotriva, ademenitoare de viata si veselie :)